Joaquin Araña calatoreste printre condimentele tahicardice ale Lumii Noi din secolul al XVI-lea. E de amintit ca, macar prin tema, exista un fir care conduce la o alta carte bine alcatuita: Marañon sau Adevarata istorie a descoperirii Lumii Noi a Ruxandrei Ivancescu (Ed. Cartea Romaneasca, 2008). Araña – a carui Evanghelie trimite la romanele scrise de José Saramago si Norman Mailer – isi facea veacul in perioada in care Bratul Secular executa sentintele Inchizitiei. Acest coate-goale din Sevilla, ucigas din imprudenta al unui calugar complice la jaf, fuge pe mare spre Indiile de Est si traieste in felurite extaze. Tot un cititor in stele e personajul principal, lasat fara nume, din cel mai recent roman semnat de Nicolae Strambeanu – Vineri seara intr-o vale cu lupi (Ed. Polirom, 2016). Provenind din „Indiile de Vest“, convertit la catolicism de conchistadori, tanarul e adus in Marea Britanie de „Master Rob“, dupa ce naufragiase pe insula natala a „bunului salbatic“.
Sunt evidente simetrii atat cu Evanghelia dupa Araña, cat si cu bine-cunoscutul roman al lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe. Povestea nascocita de Nicolae Strambeanu, a Nenumitului intelept din Atlantic, ratacit printre scientisti si fanatici religiosi, este legata de luptele de sub domnia lui Charles al II-lea al Angliei, intre puritani, anglicani si catolici. Prins fara voia lui in scandalurile intre Whigs si Tories, eroul fuge din Anglia in Olanda, apoi se strecoara in Franta. Staretul Ismaël al abatiei St. Victor din Paris ii surprinde traiectoria: „— Stiu ca ai fost bibliotecarul puritanului Locke si ilustrator in laboratoarele ateului Christiaan Huygens. Ca esti condamnat la moarte in Anglia pentru profanare de cadavre. Si vrajitorie. Si participare la un complot impotriva regelui tau. Acoperit cu aceste pacate esti un bun catolic?!
I-am povestit despre psalmii scrisi pe cand marea ii stergea ca sa-i scriu mereu. Asa cum impreuna cu Master Rob cioplisem piroga si de ce scrijelisem neputinciosi in trupul ei versetele Apocalipsei. Si in cele din urma cum dupa ani de zadarnicii am izbutit s-o dam la apa. Clipa in care versetele noastre s-au risipit in nemarginirea oceanului“ (p. 197-198).
La scurt timp ajunge in nordul Spaniei, in directia opusa celei din care pornisera corabiile lui Cristofor Columb in 1492. Este, probabil, un indiciu al inchiderii cercului deschis de Araña. Nu e o revenire, ci un schimb, o tentativa de a conserva echilibrul intre teritorii. Asia pacifica si centrul Imperiilor coloniale au nevoie de jertfe omenesti, alese din randul celor carora nu-si gasesc niciodata locul. O diferenta exista: Araña se desfata, pe cand Nenumitul se zdrumica sa-si asume mucenicia. Teroarea de a fi haituit ca un specimen-unicat ii da, pe durata ascunzisului, stari de paranoia si de apostolat. Sa adaugam faptul ca alfabetizarea ii creeaza un complex de superioritate, asa cum resimtea si Ilie Moromete cand citea gazeta langa atelierul lui Iocan.
Adapostindu-se intr-o grota unde ramane pana la moarte, traind in izolare, asteptand ceasul mantuirii, amerindianul nu pare sa aiba figura de pustnic, dupa cum sustin martorii care-i descopera cadavrul. Contradictiile sunt izbitoare si tin de reusitele estetice ale lui Nicolae Strambeanu: „Nu prezinta semne de violenta. Dar nici de asceza. Nu sunt indicii de boala sau de sinucidere. Oasele din jurul vetrei arata ca vana si gatea carne. Dupa cenusa pietrificata si vechimea urmelor de pasi dinlauntrul si din afara pesterii, este mort de multe luni, daca nu de cativa ani. Este mort fara indoiala, insa n-a putrezit, ba chiar pare sa miroasa ca parfumul de ambra.// Cand s-a facut zi deplina am privit peretii pesterii. Sunt zugraviti cu sfinti pusi acolo in culori sau numai desenati cu carbune, ca si cum chipurile nu ar fi inca ispravite. Dar nu mi-au placut, Sfintia Voastra. Imaculata pictata pe un perete intreg de acest strain este infatisata la umbra unui copac plin de pasari necunoscute, cu o capra alba intinsa la picioare. Are pieptul gol si prea mare fata de Prunc, incat harul Lui Dumnezeiesc poate fi pus la indoiala“ (p. 228-229).
Declaratia nu depaseste nivelul supozitiilor si al zvonurilor. Trupul inmiresmat al defunctului salasluieste intr-o catedrala (necanonica). Dar negarea oricarei virtuti e semn de indaratnicie in a primi osteneala unui „suflet“ de sclav, fugit din casa stapanului, de a imbratisa marturia Sfintei Treimi. Absenta numelui sugereaza excluderea din mediul cu care, in mod supranatural, avea contacte emotionale si intelectuale. Nebotezat sau nerecunoscut ca partas al harului divin, tanarul fugar sufera in tacere pentru ca nimeni nu-l intrebase despre trairile lui din riturile de initiere ale tribului de origine: „Atingeam cu privirea putine din cele ce pot fi povestite. Vanatorul Adevarului, Imblanzitorul de Suflete, ca si Aducatorul de Bine descopereau harjoana. Adesea ea devenea infruntare. Si, dupa ce se dovedeau pastori iscusiti, veneau intre oameni, unica si aceeasi fiinta, spre a-si vesti faptele si invatatura. Apucau sa strabata tinuturile fara de margini ale Lumii Vazute, Cuvintelor, Penumbrei, Infrigurarii, Indoielii si Sfasierii. Peste tot li se arata infrangerea si peste tot se vedeau rastigniti“ (p. 29).
Crucea lui e aceasta taina. Confirmat ca mester al breslei Sf. Luca (pe seama caruia traditia bisericeasca pune pictarea primei icoane a Maicii Domnului cu pruncul), artistul e folosit ca slujbas al teozofilor. Neconsacrarea posibilitatilor de a-si exercita virtutea poarta vina catorva factori inhibatori. Din franturile de amintiri ale protagonistului aflam ca datorita lui Master Rob ajunsese sa stie literele latine, limba engleza, operatiile aritmetice si rudimente de logica. Tanarul discipol e mai degraba pedepsit cu invatatura. Si le transmite si altora aceasta trauma: „— Ne ametesti, invatatorule! – dadea din mana Posmagiul. Cand toate par limpezi ne intuneci mintile cu intrebari fara rost pentru palmasi si mai ales pentru femei“ (p. 12). Alfabetizarea ilustreaza o relatie de subordonare. Bastinasul e „necivilizat“ si din pricina aventurierului opac. Europeanul ii deschide pofta de carte, supunandu-l prejudecatilor Batranului Continent. Strainul din Arhipelagul Britanic, educat intr-o mentalitate ex-centrica, se gaseste intr-o situatie fericita si ingrata. E supravietuitor, dar intr-un spatiu necunoscut si primejdios. Se erijeaza totusi in cuceritor, in numele unei credinte al carei duh nu l-a respirat niciodata. Master Rob respinge socul cultural. Goliciunea amerindianului este, din punctul lui de vedere, mostra de trai animalier si de prostie. Isi dascaleste discipolul potrivit conceptiei empirice, punandu-i la indoiala abilitatile cognitive dobandite mai inainte de la spanioli. Abandonat si caznit de toti proprietarii lui – filozofi, naturalisti, fizicieni si astronomi –, barbatul nu-si va implini vocatia, starnind banuieli si invidii.
Roman bine documentat sub aspect istoric, stiintific, ideologic si religios, Vineri seara intr-o vale cu lupi e o prezenta statornica in anticamera capodoperelor.