Kehl e un orasel german linistit de pe malul Rinului, dar Strasbourgul e o combinatie de oras de Franta si de vechiul imperiu austriac – Alsacia si Lorena fiind retrocedate Frantei in 22 noiembrie 1918. E o placere sa te plimbi prin el si sa te simti ca la Viena.
N-am apucat sa vad prea mult insa, pentru ca doua zile din cele patru am stat de dimineata pana seara in cladirile Parlamentului European. Ma duceam ca angajatii, cu naveta speciala care pleaca de la gara (aveam voie cu ecusonul de invitat). Scopul calatoriei a fost decernarea Premiului LUX, oferit de Parlamentul European incepand din 2007 unui film considerat reprezentativ pentru Europa si tematica europeana. A castigat, se stie, Toni Erdmann, de Maren Ade, o coproductie Germania/Austria/Romania; celelalte filme nominalizate au fost A peine j’ouvre les yeux (de Leyla Bouzid, coproductie Franta/Tunisia/Belgia/Emiratele Arabe Unite) si Ma vie de courgette (de Claude Barras, coproductie Elvetia/Franta).
Nominalizatele sunt alese in fiecare an de catre un comitet de 21 de experti, impreuna cu oficiali europeni, dintr-o lista de zece titluri, alcatuind Selectia Oficiala. Aceasta Selectie Oficiala e anuntata in luna martie, de acelasi comitet, dintr-o lista de aproximativ 70 de titluri. In acest an, din comitetul de selectie a facut parte si Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Transilvania, alaturi de Marion Döring (directorul Academiei Europene de Film), Susan Newman-Baudais (Project Manager la Eurimages), Niombo Lomba (Policy Officer pentru Creative Europe), Jakub Duszynski (distribuitor, Gutek Film, Polonia) sau Jonathan Romney (critic de film, Marea Britanie). Pe langa cele trei filme nominalizate, din Selectia Oficiala din acest an au mai facut parte: Sieranevada de Cristi Puiu (Romania/Bosnia si Herzegovina/Croatia/Macedonia/ Franta), A Syrian Love Story de Sean McAllister (Marea Britanie), Cartas da guerra/Scrisori de razboi de Ivo M. Ferreira (Portugalia), Krigen/Razboi de Tobias Lindholm (Danemarca), L’avenir/ Viitorul de Mia Hansen Love (Franta), La pazza gioia/Bucuria nebuna de Paolo Virzi (Italia/Franta) si Suntan de Argyris Papadimtropoulos (Grecia/Germania).
Procedura cere ca in luna iulie, in cadrul Festivalului de la Karlovy Vary, sa se anunte cele zece filme din Selectia Oficiala, iar in septembrie, la Venetia, sa se anunte cele trei filme nominalizate. Ele vor fi traduse si subtitrate in cele 24 de limbi ale statelor Uniunii Europene si proiectate gratuit in cele 28 de state membre, in cadrul evenimentelor speciale legate de Premiul LUX si de Zilele Premiului LUX. ~n noiembrie, presedintele Parlamentului European anunta la Strasbourg castigatorul Premiului LUX, decis pe baza voturilor membrilor Parlamentului European.
Pe de alta parte, ma indoiesc ca membrii Parlamentului European chiar au vazut filmele nominalizate – mai bine spus, as vrea sa stiu cati dintre ei le-au vazut. Nu mi-s foarte clare nici procedura prin care se aleg cele trei filme nominalizate dintre cele zece si nici care e gradul de reprezentativitate al acestor filme din ansamblul productiilor unui an. Ce este cert e ca Parlamentul European va continua sa decerneze acest premiu in a carui importanta crede, mai ales ca invazia cinemaului american pare de nestavilit.
Nominalizatele din acest an au fost foarte diferite. Toni Erdmann, poate cel mai sonor film european in 2016, satisface si criteriile europene, si pe cele calitative, prin modul fluid in care integreaza discrepantele dintre doua moduri de viata diferite si prin felul in care le pune in lumina prin intermediul relatiei dintre un tata german care incearca sa se reapropie de fiica lui, consultant financiar la Bucuresti. Toni Erdmann e la fel de fluid si pentru felul in care negociaza drama cu comedia, prin urmare nominalizarea si premierea lui nu au fost surprize pentru nimeni.
Celelalte doua nominalizate sunt de mai mica respiratie. A peine j’ouvre les yeux este o coproductie majoritar franceza, dar e debutul unei tunisiene, filmat in Tunisia cu actori tunisieni, si pune emanciparea unei adolescente pe fundalul Primaverii Arabe. Daca poti presupune ca problematica europeana a fost topita de cei care au nominalizat filmul pe linia politica a apropierii de lumea araba, ce sa mai spui de Ma vie de courgette? Un film de animatie de 60 de minute, realizat de un elvetian, care adapteaza o carte pentru copii (si nu numai) despre un baiat care-si ucide dintr-un gest de autoaparare mama dependenta de droguri si care ajunge la orfelinat. Barras a speculat la Strasbourg ca probabil filmul sau a fost citit ca o metafora a Europei de azi in care trebuie sa se integreze state diferite, cu backgrounduri si probleme diferite.
Probabil ca in balanta nominalizarilor a cantarit mult – cazul ultimelor doua filme amintite – ca sunt proiecte mici, mai ales ca ajung sa fie vazute in toate statele UE. Tocmai acest lucru ma face sa speculez ca in deciderea nominalizarilor contribuie in diferite grade mai multi factori si cred ca cei care le-au facut s-au gandit ca filmele trebuie sa fie cat mai diferite, dar sa trateze povesti universale, astfel incat sa merite sa fie distribuite in intreaga UE. Unul dintre criteriile de eligibilitate este, de ceva vreme, si faptul ca filmele sa nu fi luat cel mai important premiu la festivalurile cele mai importante din lume. Toni Erdmann, desi i s-a dus buhul, n-a luat la Cannes decat Premiul FIPRESCI (dupa ce fusese favorit pentru la Palme d’or), in vreme ce Ma vie de courgette a debutat la Cannes in sectiunea paralela Quinzaine des Réalisateurs, iar A peine j’ouvre les yeux a fost selectionat in Venice Days.
Dar nu e suficient ca Parlamentul European sa dea 400.000 de euro pentru subtitrarea si traducerea acestor filme (plus banii cheltuiti ca sa cheme presa la Strasbourg, pentru anuntarea premiului). Daca ma refer doar la Ma vie de courgette, ce castig ar fi pentru copiii din orfelinatele din toata Uniunea Europeana daca s-ar organiza proiectii gratis pentru ei! Claude Barras mi-a dat un interviu video la Strasbourg pentru HotNews.ro, in care mi-a povestit cat de intense si de profunde sunt reactiile pe care filmul le are in randul celor crescuti in orfelinate. Mi-a vorbit, de pilda, despre o femeie careia filmul i-a dat curaj sa le vorbeasca propriilor copii despre viata ei in orfelinat (n-avusese curajul sa le spuna macar ca e de la orfelinat). La seminarul de presa organizat cu o zi inaintea anuntarii Premiului LUX, o jurnalista a intrebat invitatii ce solutii vad impotriva pirateriei, iar Pauline Gyax, coproducatoarea lui Ma vie de courgette, a raspuns: „La noi, in Elvetia, pretul unui bilet la film a ajuns atat de mare, incat nu te mai poti duce cu toata familia la cinema. Cei tineri nu pot vedea filmele pe care vor sa le vada si atunci normal ca le iau de pe net. O solutie ar fi accesul mai liber la filme“.
Pana cand la nivel european se va lua o decizie, daca se va lua, raman variantele locale. De pilda, ar fi minunat ca distribuitorul in Romania al lui Ma vie de courgette, Macondo, sa aiba o initiativa impreuna cu biroul din Romania al Parlamentului European si sa duca in februarie 2017 copiii din centrele de plasament la cinema.
Cifre si spaime
Conform statisticilor, aniversarea a zece ani de existenta a Premiului LUX vine pe fondul unui an 2015 foarte bun pentru cinematograful european, dupa cotele ridicate din 2014. Astfel, incasarile din biletele vandute in cinematografe in toate cele 28 de state europene s-au totalizat in 2015 la 7,4 miliarde de euro, cu o crestere de peste 16% fata de 2014. Un total de 976 de milioane de bilete au fost vandute in UE, reprezentand a doua valoare din ultimii zece ani, si toate pietele europene, cu exceptia Frantei, au inregistrat cresteri ale numarului de bilete vandute.
In 2015 au fost produse 1.643 de filme europene, adica de doua ori mai mult decat productiile americane (791). Cu toate acestea, filmul american ocupa 64% din piata EU, pe cand doar 26% este cota productiilor europene. Acest lucru este cauzat mai ales de faptul ca majoritatea filmelor europene sunt proiectate numai in tara lor de origine.
Tot potrivit Parlamentului European, in ciuda succeselor industriei de film europene din ultimii ani, aceasta se confrunta in momentul de fata cu mai multe provocari. Una dintre acestea e recenta propunere a Comisiei privind modernizarea copyrightului, care incearca sa echilibreze valorile culturale si obiectivele integrarii pe piata. Modelul de baza il constituie principiul teritorialitatii, care permite distribuitorilor nationali sa achizitioneze drepturile unui film oferindu-i exploatare exclusiva pe un teritoriu anume. In pofida asigurarilor date de Comisie ca acest principiu nu va fi incalcat, cineastii s-au aratat stupefiati la recenta investigatie a UE vizand posibile practici anticompetitive de catre sase mari studiouri de film americane si de catre canalul cu plata din Marea Britanie, Sky, investigatie care a incercat sa stabileasca in ce masura acestea beneficiau de exclusivitate teritoriala absoluta.
Alt motiv de ingrijorare il constituie contributia la finantarea filmelor platita de distribuitorii de servicii pay-TV si/sau a operatorilor platformelor video-on-demand (VOD). In prezent, aceasta contributie e obligatorie in zece state EU. In unele tari, cum ar fi Franta, Germania, Polonia, Spania, Belgia, Portugalia sau Croatia, ea joaca un rol esential in finantarea filmelor. Cineastii sunt de parere ca dezvoltarea serviciilor VOD paneuropene, ca Netflix sau Amazon Instant Video, in tari unde aceasta contributie nu este obligatorie ar dezechilibra balanta mecanismelor UE de finantare. Propunerea recenta a Comisiei de a modifica Directiva Serviciilor Media Audiovizuale (AVMSD) presupune minimializarea fenomenului, permitand statelor UE sa impuna contributii financiare furnizorilor de servicii VOD stabiliti in alte state membre.
O alta provocare o constituie prezenta filmelor europene in cataloagele VOD. O analiza din 2015 realizata de Observatorul Audiovizual European arata ca aproximativ 47% dintre filmele europene care au avut premiera intre 2005 si 2015 erau disponibile VOD la sfarsitul lui 2015, in timp ce cota filmelor americane se ridica la 87%. Aproape dublu. O explicatie a acestei situatii ar fi fragmentarea geografica si lingvistica a Europei. Publicitatatea are alt cuvant important de spus. O alta analiza efectuata in 2015 de acelasi Observator Audiovizual European arata ca doar o parte din filmele europene disponibile VOD in Germania, Franta si Marea Britanie beneficiau de reclama, fata de zece filme (opt americane si doua europene) care ocupau impreuna 40% din spatiul promotional. Aceeasi analiza arata ca foarte putine titluri recente erau promovate si ca 90% din spatiul promotional era destinat filmelor produse in ultimii doi ani.