– Fragment –
Isi trase ghetele si-si muta calabalacul cativa zeci de metri mai la deal, unde aduse si trepiedul cu undita. Mai lua o dusca din sticla fumurie, inca una si, cu picioarele departate, isi fixa privirea pe firul cu plumb al batului de prins peste. Curgerea apei tulburi il ametea mai tare ca basamacul si, cand un sir de plute trecura la vale, hauli vesel, facandu-le cu mana. Plutasii strigara ceva si-i facura, la randu-le, semne. Lui nu i se parura raspunsuri la salut. Aratau undeva, parca, inspre un colt al malului pe care se asezase, putin mai in amonte. Privi dupa ei mult timp, cat ii mai avu sub ochi, si repetara aceleasi semne reciproce. Isi aminti de ele numai dupa ce goli sticla si o lua asa, intr-o doara, spre locul indicat de ei sau spre ceea ce credea el ca aratasera. Tufele dese de boz, rugii inspinati si crengile incalcite ale salciilor acopereau cea mai mare parte a malului noroios, nu se observa nimic deosebit acolo. Isi lua sapca in mana, puse ochelarii in buzunarul de la piept, privi in urma, sa vada daca lucrurile ii erau in regula, in spate, la undita, si se avanta printre tufe. Rugii ii agatau redingota si pantalonii, jambierele nu faceau nici ele fata desimii vegetale, injura in gand ca-si strica hainele care-l costasera ceva. Iesi repede dintre crengi intr-un mic golf, unde apele retrase lasasera un gol namolos. In pasta lui moale, sub pinii de deasupra malului, facu marea descoperire: FRAGMENTELE UNUI SCHELET DE URIAS. Craniul, cat un bostan din cei mari si de necuprins numai cu doua maini, ingropat pe trei sferturi, nu mai avea nici mandibula, nici dintii de sus. Parietalul, temporalul si occipitalul erau inca intregi, foarte bombate. Gavanele ochilor ca niste cratere, iesite partial, urlau, negre si goale, spre el, ba chiar i se paru ca-l priveau tinta, lugubre, trecand cu adancimea lor grozava si pe celalalt mal. O bucata groasa de stern mai tinea un fragment de clavicula si cateva coaste, iar radiusul si femurul de dreapta fusesera lasate de apa baltita sa apara, imense, din noroi. Erau cenusii, cu irizari galbene, si aveau cam un metru jumate fiecare, dupa estimarile lui de proaspat arheolog. Pozitia uriasului parea aceea a unui fetus sau a unui trup contorsionat din cine stie ce motive in clipa mortii. Atinse cu varful piciorului craniul, usor, sa nu-l miste, doar sa-l pipaie. Incerca acelasi lucru cu femurul. Erau reale, dincolo de halucinatii sau de imputabile ameteli produse de aburii diminetii sau de alcool. Asa credea el in clipa aceea, cu tarie.
Febril, se-ntoarse la locul popasului, stranse bagajele cu miscari violente, urca malul si porni in fuga spre pod, cu rucsacul atarnat intr-o bretea pe spate. Transpirat, gafaind, abia la capatul podului lung de lemn, de peste Vale, observa multimea de jobenuri, palarii inflorate, bastoane, umbrele si crinoline, care traversau raul. Unii, ca el, pe pod, altii pe-alaturi, cu pontonul, care spre padurile Cernegurei, la picnic, care la urzici si flori, spre dealul Batca Doamnei. Vara batea la usa si oamenii lasau in spate camerele igrasioase, plitele si sobele, ca sa iasa devreme la soare si la iarba. Cu ei cu tot, ii parea foarte mic Orasul langa care aluneca, precum un sarpe de lut umed, Bistrita cea niciodata limpede ca cristalul. Pe malul ei tocmai descoperise scheletul unui hominid antedeluvian si alerga, precipitat, sa anunte sau sa povesteasca asta cuiva. Banuia ca, afara de uriasul insusi, adormit de milenii pe mal sau poate adus acolo de forta apelor retrase, nu l-ar fi crezut nimeni in Oras. Gavanele goale ale craniului cat o banita vor ramane singurele care l-au privit cu incredere, pe el si Orasul, in aceasta stranie intamplare. Despre ea putea scrie, in sfarsit, un articol adevarat, zguduitor, providential, intr-o limba ca o sfichiuitoare trestie de scriitor.
Lua prima trasura ivita-n cale, dar, cum se-ntampla adesea in istoria despre care invatase atatea, schimba pe neasteptate traseul: nu spre Depozitul de Ziare, sa se-ntalneasca cu baietii, ci spre casa, un teren mult mai potrivit pentru feluritele-i sinceritati de fiu unic al mamei sale. Il zori pe vizitiu sa grabeasca trapasii, printre obloanele pravaliilor deja deschise, printre carutasi, sacagii si vanzatori ambulanti ce-si impingeau carucioarele pe ulite. In forfota ceasurilor dinspre amiaza era plin de meloane, de canotiere si de caciuli taranesti, de redingote, veste si camesoaie de in, de ghetre, pantofi, sosoni si opinci tarsaitoare. Aproape de casa, chiar in timp ce urca spre bariera Romanului, impunse cu undita muscalul de pe capra si-i striga sa-ntoarca spre Piata, prin Petru Rares, la carciuma de langa pravalia fratilor Solomon. Plati mai mult decat i se ceruse la destinatie, muscalul mormai in barba, sari din trasura si intra cu tot calabalacul in local. Abia aveai unde s-arunci o moneda, era lume peste lume, vanzatori de tot felul, ciobani, soldati si cativa dintre circarii de la Ocol. Toti se miscau cu lentoare prin fumul dens al tigarilor, pe scaune, in jurul meselor mici, rotunde, acoperite cu fete de masa impatratite, pe care sticlele si paharele pareau a avea opacitatea vitraliilor de catedrala. Ca o ceata de joasa inaltime, mirosurile de petrol, de branza, de alcool si de trupuri incinse le abureau si mai tare. La tejghea ceru un rachiu, il dadu peste cap si intinse mana pentru inca unul, in timp ce-si aranja rucsacul si undita langa el, la picior. Se prabusisera pe podeaua murdara, peste gheata unui individ imens, corpolent, inalt de peste doi metri, care tragea de mult la masea cu o placere nebuna. Peste tejghea, chelnerul cu vesta neagra si camasa murdara, cu manecile soioase trase pana la cot ii umplea incruntat, la intervale scurte, carafa de vin. „Opaaa, baiatu’!“, facu uriasul si se-ntoarse spre Andrei. „Da’ ce facem noi aicea? Ocupam toata locanta cu bagajele noastre?“ Andrei apuca sa-l vada, nu prea ai fi vrut sa-l superi cu ceva, era foarte bine facut. Fata rosie, mare, carnoasa, buhaita de bautura si lucioasa de sudoare era acoperita cu tepii unei barbi aspre, iar ochii injectati, infipti sub arcadele proeminente anuntau un antropoid gata de scandal. Andrei balbai cateva scuze, isi abandona paharul si incerca sa se retraga spre iesire, precaut. Uriasul il prinse de umar si-i trase intre picioare undita si rucsacul. „Fa-mi o cinste, sa nu-ti iau astea si sa te iert!“, ii zise si se intinse sa-l pupe pe obraz.
CARTEA
Andrei Toma, literat, tanar ziarist local si artist amator, descopera intamplator un schelet de urias, pe malul apei, in timpul unei partide de pescuit. Incercarea de a rezolva misterul il confrunta cu evenimente stranii, care ii schimba radical cursul vietii. Prietenia cu un prospector exotic, chemat sa aduca la zi infatisarea Orasului, ambiguizeaza si mai mult lucrurile, cu reverberatii foarte extinse in timp. Dincolo de variatele istorii pe care le spune toata lumea, in roman, marea necunoscuta ramane uriasul ce a redimensionat un loc. Zeppelin. Stampe si istorii apocrife surprinde evenimentele prin care trece orasul de munte in intervalul 1910-1912. Circumscris geografic de repere identificabile pe harta Romaniei, el este proiectat epic ca un spatiu reprezentativ pentru promitatorul inceput de secol XX, cand avansul ratiunii nu a inlaturat definitiv fantasmele de tot felul. Acest spatiu reproduce, in mic, imprevizibilitatea uneori violenta a istoriei umane moderne. Amestec de istorii reale si fantastice, povestea e, deopotriva, evenimentiala si vizuala, aventura mistery si fresca Belle Époque. Cat e fundal de stampa vintage, cat divan al istoriilor impletite ramane la decizia cititorilor.