![](https://www.supliment.polirom.ro/images/numere/137/garana2.gif)
Si pentru ca mi-s parte integranta a rasei mentionate, inainte
inca sa aflu cine urma sa vina anul acesta la Garana, stiam ca voi fi acolo,
indiferent de ce se va intimpla in rest. Cu toate astea, editia din 2007 mi-a
adus doar ziua de vineri si concertul Jan Garbarek Group, pe care am incercat
sa-l inhalez pe cit posibil, pe deplin constienta de faptul ca pierd prestatii
valoroase si zile delirante cu oameni frumosi. Pentru ca da, unora le place
jazzul, si e tare bine cind se intimpla festivalul si vine lume de peste tot in
Poiana Lupului, cu motoare, cu masini, cu corturi, cu frontale, paturi si
pufoaice de aparat de gheana de miez de vara pe timp de noapte. De obicei,
populatia se stringe aici de joi si ramine pentru un weekend prelungit pina
duminica noaptea la balacit, la dat cu bicicletele, plimbat pe dealuri, baut vin
fiert si mincat gulas. Unii insa vin strict pentru concerte, dar atunci farmecul
e mult diminuat, cum a fost aceasta editie pentru mine. Am pierdut deci ziua de
joi cu Berti Barbera & 4Given, cu Voer, dar mai ales cu Marius Mihalache,
foarte apreciat pe plan international ca tambalist. El a fost ales sa cinte in
deschiderea concertului Chic Corea de la Bucuresti si, impreuna cu Irina Sirbu,
a sustinut un spectacol care, din auzite, a ridicat publicul in picioare si l-a
facut sa danseze in draci.
In rest, am mai pierdut ziua de simbata cu suedeza Victoria Tolstoy,
stra-stranepoata scriitorului rus, care tot din auzite nu a fost pe placul
publicului mai sofisticat, interpretind un fel de jazz comercial si
neinteresant. In schimb, cel care se pare ca a facut senzatie a fost francezul
de origine vietnameza, Nguyen Le, cu jazzul lui cu influente rock, funk, etno si
world music. Luindu-ma dupa afis, ii invidiez pe cei care i-au mai prins pe
Alexandrina Hristov, care a facut furori printre prietenii ce i-au ascultat
inregistrarile, pe Eldad Tarmu cu ansamblul sau pe care am sa-i ascult la Plai,
pe Teodora Enache, prezenta obligatorie la orice festival de jazz care se
respecta, percutionistul Billy Cobham si chitaristul Scott Henderson.
Inceput si final bifat: trei ore cu Jan Garbarek Group
Dar nu sint chiar de compatimit, din moment ce vineri am luat parte la
concertul unui jazz-mit. Pe scurt, am asistat la spectacolul unuia dintre cei
mai mari muzicieni ai lumii, saxofonistul norvegian Jan Garbarek, acompaniat de
Manu Katche, Rainer Bruninghaus si basistul care l-a inlocuit pe contrabasistul
Eberhard Weber, marele absent de la aceasta editie. Vineri, si 13, ajungem deci
la Garana, tremurind inca de pe ruta zgiltiitoare Timisoara-Resita, si sarim
imediat din masina parcata din motive de aglomerare departe de intrarea in
Poiana, grabindu-ne inspre scena din motive de timp. Trecind de tot cirdul de
politisti care impinzeau locul cu folos, spre deosebire de cei care ne-au dat
amenda la iesirea din orasul florilor, ajungem repede la coada care se formase
de mult la intrare. Se pare insa ca noi am avut noroc fata de cei de joi carora
li s-au deschis portile cu aproape o ora dupa timpul anuntat, ceea ce a generat
neplaceri in rindul celor veniti din timp. Adica am intrat nesperat de repede si
de usor, alegindu-ma si cu o bratara de presa pe tot festivalul, culmea, tocmai
cind nu puteam ramine decit o seara. Si pentru ca nu ne asteptam ca prestatia
grupului Jan Garbarek sa inceapa mai repede de noua, ne socializam la greu cu
oameni pe care ii vedem constant o data pe an la Garina si cu altii, noi dar
experimentati in cele ale muzicii si explorarii.
Ca peste tot insa, gasesti si aici lume fara vreo treaba cu jazzul, care iese
la aer curat si la un vin fiert, dar care ii deranjeaza de obicei pe cei veniti
exclusiv pentru interpretarea artistilor. De aceea, luam aminte si respectam
preferintele altora in tacere. La fel au facut probabil si cei care au stat pe
deal, in cimitir, la lungit urechile si timpanele pe timpul concertului, pentru
a nu plati cei 30 de lei cit a fost costul unui bilet pentru seara de vineri,
cea mai scumpa, dar nu si cea mai plina. Cu alte cuvinte, multa lume nu a
inteles de ce pentru seara de vineri a fost programat doar concertul Jan
Garbarek Group, care, fata de celelalte seri cind spectacolele tineau pina la
trei dimineata, la doisprezece era gata, iar lumea abia ce se incinsese, si nu
de caldura, cu siguranta. Dar asta nu a umbrit concertul in sine, de mult
asteptat de degustatorii de muzica celui mai valoros saxofonist european al
jazzului contemporan. Si a fost la inaltime atit ca interpretare, cit si ca
sincronizare cu ceilalti instrumentisti, iar Manu Katche a aratat ca nu degeaba
a facut parte din bandul lui Peter Gabriel. Cu o dexteritate senzationala si un
ritm teribil, Manu Katche a facut senzatie si printre cei care nu sint neaparat
consumatori de gen, iar Garbarek a fost impecabil. Lumea, mai multa ca
niciodata, a ramas impresionata de prestatia instrumentistilor, desi unii au
simtit ca fara Weber nu a fost chiar ceea ce putea fi.
Altii insa s-au plictisit putin, si nu pentru ca ar fi fost de vina cineva,
ci pentru ca se acomodasera de la o vreme cu alt gen de jazz, mai inovator, mai
viu, mai abstract. Cu alte cuvinte, nu am plecat rascoliti si ravasiti, ci mai
mult relaxati si infrigurati pentru ca nu ne-am obisnuit ca in toi de iulie, cu
tot cu incalzirea asta globala, sa crapam de frig pe timp de seara. Asa ca, la
un moment dat, concertul s-a terminat pur si simplu dupa bis. Iar in timp ce
populatia migratoare se pregatea de o noapte la cort sau la pensiune, altii ne
stresam pentru drumul de intoarcere acasa prin bezna. Fine pentru mine. Asta ca
sa-mi amintesc ce relaxant era statul pe toata perioada. Tema pentru acasa: la
festivaluri nu se merge la bifat concerte.