![Florian Pittis](https://www.supliment.polirom.ro/images/numere/140/pittis1.gif)
Pittis era surpriza pe care mi-o pregatisera prietenii,
curiosi sa vada reactia mea la prezenta celui despre care nu-mi ascundeam
reticentele. N-a ajuns la timp, asa ca m-am pomenit dus la terasa unde el si
Jerry beau vodca & sprite. Cind Nelu m-a prezentat, Pittis a spus, cu vocea
lui teatrala, radiofonica si tele-enciclopedica: „D.U., care astazi si-a lansat
cartea Prunele electrice, in clubul… „Parca Hard’n’Heavy se numea locanta…
Fireste ca m-a cucerit. Nici nu se putea altfel, cine i-ar fi rezistat
farmecului? Un cabotin perfect, am tras eu concluzia mai apoi, si am si spus-o.
Iar el a aprobat-o! Cum adica?, am ramas perplex. Esti de acord ca esti un
cabotin? N-as fi un cabotin daca n-as fi de acord cu opinia ta! mi-a intors-o.
Juca teatru sau doar se juca de-a conversatia, nu stiu. Nu mi-a dat impresia ca
n-ar sti pe ce lume traieste. Dimpotriva. De-atunci am incetat sa-l judec (nici
inainte nu exagerasem). Doar Cel-de-Sus ne cintareste faptele.
Altadata ne-am pomenit la aceeasi masa cu Marele prozator Nicolae Breban.
„Amfitrionul” trona intr-un cap, maiestuos si apoftegmatic, inconjurat de curtea
sicofantilor de ocazie. Pittis la coada mesei, cu mine si inca un rocker. Pe cit
de gomos era Breban, pe atit de volubil si natural Pittis. Pe unul il da afara
din costum gravitatea; pe celalalt il punea in evidenta (auto)ironia, vorba de
duh, percutanta.
Se discuta despre schimbarea mentalitatilor noastre, despre asezarea Romaniei
pe fagas european etc. Pittis a spus atunci, facindu-mi cu ochiul, ca e de
acord, dar astea sa le faca ceilalti, de ce eu? Parodia dictonul comunist
„democratia incepe de la mine in jos”. Atitudine pertinenta a unuia care vedea
starea de fapt, nu alta decit cu un deceniu, doua sau patru inainte, doar
contextul fiind lejer. Cind berea s-a ispravit si cei care ne invitasera nu mai
aveau bani, Pittis a comandat citeva duzini de sticle. Breban, foarte ofuscat –
nu pentru generozitatea actorului, ci pentru concurenta in… audienta – a
plecat, cu suita.
Am ramas cei care aveam o pasiune identica – muzica rock – si multe
diferente. Bautura s-a amestecat cu ideile, tigarile cu sentimentele, trecutul
cu iluziile noastre despre el, concupiscentele cu momentele de glorie,
credintele cu dubiile etc., etc. La ce te-ai astepta de la niste oameni care
incearca sa fenteze vremurile, intretinindu-si fantasma ca sint altceva decit
pamint, fum, vis?
Nu stiu cum a fost Florian Pittis cel adevarat. Stiu cum am fost eu, raportat
la ce-a facut el. Nu pot uita, de exemplu, ca a aparut in spectacolul TV dedicat
lui Ceausescu, la implinirea virstei de 60 de ani, alaturi de Adrian Paunescu
si, parca, Mircea Vintila. Erau doar trei insi pe ecran si elogiau sincer sau
doar pupincurau. Ma distreaza banuiala ca Pittis isi batea joc de ce recita
acolo. Nu e amuzant deloc, fiindca acel stil de propaganda a stricat pe
multi.
Rockerii batrini de la noi au zis ca, dupa ce-au vazut Rolling Stones la
Bucuresti, pot sa moara. Pittis poate ca n-a spus-o. Dar – sa folosesc stilu-i
caracteristic – a murit prea curind dupa eveniment, ca sa nu cred ca a murit
fericit.