Eu nu m-am considerat niciodata muzician sau cintaret. Am dorit sa informez oamenii din jurul meu. Am reusit sa string in casa o adevarata avere: discuri, casete-video, casete-audio, ulterior si CD-uri.
Nu le-am strins numai eu, au contribuit la aceasta avere si buni prieteni precum Anda Calugareanu sau Petre Lupu… Am o colectie intreaga, pe care mi-am dorit intotdeauna sa o pun la indemina tuturor. Am inregistrat oricui imi cerea, gratis. N-a fost vorba despre o afacere sau o negustorie, nici nu le-am facut decit la cerere individuala. Si in general erau discuri ciudate, nu cele care se gaseau pe piata. Acesta e motivul pentru care am si facut acel celebru spectacol Poezia muzicii tinere. Pentru ca in acea perioada nu exista o asemenea colectie, foarte necesara in opinia mea, nici la Biblioteca Academiei, nici la Biblioteca Universitara, nici la Biblioteca Centrala de Stat. Undeva trebuia insa sa existe. Probabil, asa cum altii isi fac o colectie de tablouri personale si o pun la dispozitia intregului public, asa si eu am adunat atitea informatii si mi s-a parut ridicol sa le tin doar pentru mine sau sa le impartasesc numai la o halba de bere ori o cafea… Sau cum am tradus Dylan. Pentru ca altii nu-l cintau, l-am cintat eu, informativ. Nu mi-am dorit niciodata sa ajung pe locul intii in topuri si nici nu-mi doresc. Dupa parerea mea, competitia in domeniul artei este o timpenie. N-ai cum sa compari mere cu pere.
Totusi, trebuie sa existe niste repere, stabilite pe baza unor criterii de apreciere…
Reperele sint numai de circulatie. De cit interesezi in momentul de fata. Este un criteriu obiectiv. Punct. In rest, ti-a placut, nu ti-a placut, e deja un criteriu individual. Ce juriu poate sa spuna ca e mai bun sau nu Elvis Presley decit Frank Sinatra sau decit Ray Charles? Elvis Presley este Elvis Presley, iar Ray Charles e Ray Charles!
Recunoasterea trebuie sa vina totodata si din cadrul breslei…
Da. Sa va spun cum am raspuns intr-un interviu total surprinzator pentru Iosif Sava. Se spunea ca Ion Caramitru este un actor mai bun decit mine. Si am spus: „Domnule Iosif Sava, nu mi-am dorit niciodata sa ajung al doilea Caramitru. Eu imi doresc sa fiu primul Pittis”.
Poate lumea s-ar fi asteptat ca aparitiile dumneavoastra in public sa fie mai dese. Cu toate acestea, in afara de citeva interviuri prin revistele culturale, Florian Pittis nu este o prezenta foarte vie in spatiul public.
Daca observati, nickname-ul meu pentru chat este Dylan sau Bob Dylan. Dylan de la serviciu si cel de acasa. Dylan pastreaza distanta normala intre interesul vulgar si viata lui personala.
Detasarea aceasta de spatiul public provine dintr-o dezarmare… ?
Nu. Nu e asa. Eu ma uit la ce se intimpla cind un om cit de cit cunoscut, nu-mi ingadui sa spun vedeta sau star, este invitat intr-o emisiune sau i se ia un interviu si se ajunge, inevitabil, la cum faceti salata de boeuf si asa mai departe. Mi-a ramas in minte teribil de bine unul dintre dialogurile lui Platon in care se spunea: „Nu ma intereseaza parerile filosofice ale bucatarului, ci ma intereseaza cum face el mincarea buna… Si atunci incerc sa selectez si sa stau de vorba cu oameni care sper sa ma inteleaga si care sper sa fie interesati numai de ce doresc eu sa le ofer celorlalti oameni. In rest, chinul meu personal ma priveste. Mi se adreseaza, peste tot unde ma duc, celebra intrebare banala jurnalistica: Ce planuri de viitor aveti? Si eu le spun de cele mai multe ori ca nu-mi place sa se uite oamenii la mine cind fac baie. Asa ca ii rog sa ma lase sa-mi vad treaba terminata…
Sinteti un om de stinga sau de dreapta?
Habar n-am! Nu imi sint foarte clare doctrinele, nu imi sint foarte clare optiunile. Eu stiu doar atit, ca fac parte din partidul John Lennon – Bob Dylan.
Credeti in teza rezistentei prin cultura in perioada comunista?
Evident, unica salvare a intelectualilor era rezistenta prin cultura, la fel cum in Republica Democrata Germana sau in fosta Uniune Sovietica, principalul mijloc de rezistenta era rezistenta prin sport. Pentru ca numai astfel reuseau sa circule in intreaga lume. Era totusi doar o salvare individuala, nu una „de popor”… Tema a fost, de altfel, discutata si la un seminar la care am participat, la Indiana University, anul trecut, exact pe tema rezistentei prin cultura a tarilor comuniste. Un ginditor ungur denumea rezistenta prin cultura „velvet prison” (inchisoarea de catifea – n.r.) si ideea mea acolo a fost ca oricum este o etapa depasita. E foarte frumos ca niste istorici se ocupa de asta, dar pe mine ma intereseaza mult mai mult, in momentul de fata, universul.www., caruia eu i-am spus „velvet freedom”.
Mai e trecutul interesant in vreun fel pentru dumneavoastra? De exemplu, va intereseaza serialele din ziare despre fostii securisti?
Fostele romane politiste din trecut s-au transformat in astfel de seriale aparute in tot felul de ziare; nu cred ca mai are rost dupa atitia ani sa o tot tinem asa, otova, cu ideea asta. Ne intoarcem la conceptiile comunistilor, cind imediat dupa venirea lor la putere, la toaleta din Cismigiu, de linga Liceul Lazar, ingrijitor era un fost si extraordinar profesor. Comunistii s-au razbunat pe intelectuali, pe oamenii cu o anumita conceptie. Mie mi se pare chiar de un ridicol fara seama acest lucru. Valoarea nu mai exista. Cred ca e unul singur cel care ne poate judeca din toate punctele de vedere: Dumnezeu. In rest, sint de acord cu Iisus: „Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintii piatra”. Eu n-as arunca.
Ati afirmat ca Radio3Net e cel mai bun proiect pe care l-ati facut in viata dumneavoastra. Nu va hazardati putin? Ati facut destule lucruri…
Nu, nu ma hazardez deloc. Au fost multe proiecte, intr-adevar… Daca ma gindesc numai la spectacolele in care am jucat, puse in scena de Liviu Ciulei. Peste 330. Am jucat si in sali cu o capacitate de 500 de insi. Deci, in conditiile in care ar fi fost plina la fiecare dintre cele 330 de spectacole, inseamna ca au fost cam 180.000 de spectatori. Prin urmare, nu au fost atit de multi oameni care m-au vazut in piese de teatru. A fost foarte bine ce am facut si in emisiunea lui Alexandru Bocanet. Fireste, se petrecea intr-o zona limitata, a divertismentului… Sau ce am facut cu cenaclul Flacara… Toate acestea insemnau insa o zona a raspindirii culturale intr-o singura directie. De data aceasta, cu Radio3Net, este vorba despre un proiect foarte ambitios care incearca sa combine ideile de pop-art. Eu tin foarte mult la asta, de raspindire a culturii prin editii de tip „Biblioteca pentru toti”, cu o arhiva echivalenta cu o biblioteca de inalta tinuta, din care poate nu accesezi nimic, dar despre care e bine sa stii ca o ai acolo. In casa nu tii ziarele pe care le citesti zilnic, in casa tii Razboi si pace. De cite ori citesti romanul asta? Dar il ai acolo!
„Artist poti sa fii si punind potcoave la cai”
Aveti o structura destul de ciudata. Fumati Carpati, dar, in acelasi timp, lansati un radio pe Internet. Un radio care, in Romania anului 2004, suna a Jules Verne…
Da. In Romania, un utilizator de Internet este o persoana destul de abstracta si neutra. Nu stii si nici nu conteaza daca fumeaza… Daca bea alcool, s-ar putea sa tasteze gresit. In rest, in ceea ce priveste fumatul, nu e obligatoriu sa ai o evidenta pe Internet. Nu e nici un fel de contradictie. Singurul razboi important este intre scrumul tigarii si tastatura. Obraznic, scrumul cade pe tastatura si, ce e mai grav, daca te uiti la degetele mele o sa vezi ca sint galbene atit la mina dreapta, cit si la stinga. Fumez cu ambele miini din cauza mouse-ului.
De ce are nevoie radioul public de un asemenea proiect?
Nu are nevoie radioul public, are nevoie populatia. S-a nascut deja o noua civilizatie, o civilizatie paralela pentru unii. Aceasta civilizatie numita.www., cum foarte inspirat o numea un prieten de-al meu din America. Se cauta o titulatura pentru noua generatie, iar cea mai frumoasa denumire e cea de „dot-com”. Eu am avut pe vremuri si o rubrica cu o titulatura ca aceasta. Aici lucrurile stau cu totul diferit decit in civilizatia obisnuita. Libertatea este mult mai mare. S-a ajuns chiar la un nou limbaj, cu totul altul decit cel obisnuit… Sfatuiesc pe oricine sa ia o revista de specialitate sau sa se uite in paginile „populare”, de altfel, din ziare, pe marginea acestui domeniu si vom constata ca foarte greu pot fi intelese doua propozitii una dupa alta. Mai mult, limbajul la care s-a ajuns aduce cu scrierea prin pictograme, cuneiforme, hieroglife, iconite…
De ce a fost ales un artist sa se ocupe de manageriatul unui post de radio?
Artist poti sa fii si punind potcoave la cai. Nu despre asta este vorba. Nu s-a ales un artist, ci a ajuns la asa ceva un om care isi doreste din inima sa fie vesnic curios, sa priveasca cu ochii mari realitatea din jurul lui, asa cum apare ea, zi de zi: cu totul altfel.