In acelasi timp, dincolo de proiectul politic al TAMper2 (adica incercarea de a redefini un polis pornind de la teatru, o dovada ca pluralismul zonei poate deveni multiculturalism), intilnirea a debutat in forta: au fost invitati doi regizori-fenomen in teatrul contemporan: Arpad Schilling si Radu Afrim.
A te amesteca in ceilalti
TAMper2 are loc la Sfintu Gheorghe, in spatiul care contine doua teatre si o singura scena. Intre 24 si 27 septembrie, pe scena au urcat doua zone estetice aparent diferite: trei spectacole de Radu Afrim, doua de Arpad Schilling, maghiari si romani. S-a jucat cu spectatorii pe scena, ceea ce deja reduce diferenta estetica intre cei doi regizori. S-a jucat in doua limbi diferite (romana si maghiara), dar asa cum observa o actrita.ro, nu era nevoie de traducere. Ce era de priceput se pricepea dincolo de limba, direct la limbaj, la forta prin care emotia comunica universal.
Zona TAMper2 e plina de paradoxuri. Primul dintre ele: cum a reusit o echipa de actori care nu depasesc 35 de ani (condusa de Florin Vidamski, director de numai doua luni al Teatrului „Andrei Muresanu”) sa faca posibil intr-un timp atit de scurt acest proiect unic? Pentru ca nu au incercat sa mai bifeze inca un eveniment, ci sa intrebe direct: noi unde ne pozitionam in raport cu alte fenomene puternice din teatrul contemporan? Nu e vorba de soc cultural, ci de impactul pe care deschiderea totala il are asupra zonelor in care toti sint minoritari. Maghiarii in raport cu populatia totala, romanii in raport cu maghiarii din Secuime. Teatrul e limbaj universal, un truism. Paradoxul este ca din acest truism se poate detecta noul trend in zonele marginale. De altfel, reprezentatiile celor doi regizori tocmai despre asta vorbesc: lumile ex-centrice, care nu mai intra in ideologiile dominante. Formele pe care le reconstruiesc sint forme de interogatie, de deconstructie a actului teatral, de la jocul actorului la intreaga viziune a unui regizor.
TAMper2 nu e un proiect definitiv, dar, paradoxal, a iesit spectaculos. El nu tine de o institutie, de o administratie, de reguli obosite si haotice. El este in continua constructie, dar evita haosul, propunind conceptul clar al intilnirii si dialogului pornind de la doi poli de interes, nu doua centre de putere. Doi regizori duri, aproape tirani, care au un singur scop: democratizarea teatrului prin deteatralizare. O renaturalizare a unei arte despartite prea mult timp, in cele doua tari foste comuniste, de scopul ei ultim: colaborarea cu publicul. Afrim si Schilling regenereaza un canal de comunicare sociala, nu acumuleaza o arhiva de personaje si situatii pentru un muzeu prafuit al teatrului. Memorie activa, nu arta conservativa.
A umbla la ceea ce ne este comun
In toate aceste zile, cuvintul de ordine a fost comunitatea. Inca difuz, inca usor, conceptul „punerii la comun” a experientei de fapt se legitimeaza in cel al intilnirii, si in timp va deveni o actiune veritabila de colaborare a esteticilor.
Prima zi a redescoperit forta unui spectacol premiat de Uniter, Plastilina. In regia lui Radu Afrim, Plastilina jucata (de doua ori in aceeasi zi!) de trupa Teatrului Toma Caragiu (Ploiesti) nu se intinde aiurea pe scena, ci ingroasa frica noastra cea de toate zilele, frica excluderii si a raptului. Cineva zicea ca s-a simtit in comunitatea exclusilor din Plastilina, iar nu la teatru. A doua zi a fost vremea companiei Kretakor („Cercul de creta”), condusa de Arpad Schilling, sa propuna un Pescarusul cehovian absolut dement in naturaletea lui. Jucat pe aproximativ 2 metri patrati, un spectacol de o inteligenta criminala si de o exactitate a imersiunii in forma de viata, zisa si joc de limbaj, incredibila. Un spectacol in care nici un actor nu a fost mai putin decit perfect. Tehnica acestei perfectiuni: „Intr-un final nu ne-am mai ocupat de spatiul de joc, ci de noi insine”, declara Schilling.
A urmat, miercuri, hamlet.ws, al celor de la Kretakor. Apoi, joi, trupa de la Odeon a revenit cu un al doilea premiu Uniter, joi.mega.Joy. Intilnirea s-a incheiat cu un remix al unui spectacol de tinerete al lui Radu Afrim, Alge. Bernarda’s House Remix, cu trupa de actori de la Sf. Gheorghe. Dar despre acestea, alaturi de analize detaliate ale celorlalte spectacole, va scrie saptamina viitoare criticul de teatru Mihaela Michailov.
TAMper2 incepe deja, dupa prima editie, sa ofere identitate comunitatii in care a fost construit. Prima sa editie a fost una de test, una care a cerut participantilor, prin colocviile si dezbaterile realizate, dar mai ales prin intilnirile-discutie din fiecare seara de dupa piese, sa propuna noi dimensiuni acestui model al dialogului si readecvarii. Asa cum observa si regizorul David Esrig, de la TAMper2 se cer generozitate si consecventa estetica. Pe care tinara echipa deja le-a oferit si cu ele va reusi sa creasca prima intilnire teatrala de directie din Romania.
Radu Afrim despre Pescarusul lui Arpad Schilling: „E prima data cind Pescarusul ma emotioneaza la extrem”.
Arpad Schilling despre Pescarusul: „Scopul meu e ca regizorul sa dispara din piesa asta”.