Poetii au inceput sa apara dimineata pe la 8 si un pic, pe cind alti confrati de-ai lor inca dormeau. Maratonul avea sa tina pina dupa 2 noaptea. Cam o treime dintre participanti au venit de la inceput, fiind intimpinati de scriitorul Andrei Bodiu, organizatorul frumoasei nebunii, si de Ioan Radu Vacarescu, presedintele USR Sibiu. Criticul Ion Bogdan Lefter, presedintele ASPRO, a dat startul: „Pornim. Sper ca o sa si sfirsim cu bine! Cred ca ideea lui Andrei e absolut colosala. Ideea de a pune la un loc atitia poeti sa citeasca pina tirziu in noapte e una nemaipomenita. Si, as adauga, simpatica, amuzanta, mortala!”.
In maraton s-a pornit cu un omagiu adus poetului Mircea Ivanescu, caruia starea de sanatate nu i-a permis sa participe. Ioan Radu Vacarescu a citit un text emotionant, care reda intilnirea din vara, cind Ivanescu fusese invitat la maraton.
Lant de stiluri
Citi poeti, atitea stiluri a reunit maratonul. Poetii au citit cite zece minute, formind un lant de genuri, voci, atitudini, spre deliciul celor din sala. Florin Iaru a fost cel dintii care a facut spectacol, citind de pe laptop poeziile bulgarului Marin Bodakov, care inca nu ajunsese. Spectacol avea sa faca, in cea de-a doua parte, si Santha Attila, care si-a recitat poemele in maghiara, lasindu-l pe Caius Dobrescu sa citeasca varianta in romana, cu tot cu acele „cuvinte interzise”. Si Nora Iuga a emotionat cu a sa Fetita cu o mie de riduri, aratind ca sarmul nu are virsta.
Mircea Cartarescu si-a facut aparitia in prima pauza, impreuna cu sotia, poeta Ioana Nicolaie. A fost de indata inconjurat de poeti si admiratori, unii imbratisindu-l, altii rugindu-l sa faca poze impreuna.
Virful, pe inserate
Maratonul a devenit tot mai spumos cu trecerea orelor. In sala si pe holuri se facea schimb de carti si se discuta aprins. Apogeul a fost atins seara, cind au intrat in scena numele cele mai sonore. Sala a fost arhiplina si s-a stat si in picioare cind Mircea Cartarescu avea sa citeasca poeme de acum mai bine de 20 de ani.
Vedeta incontestabila a maratonului, Cartarescu a stralucit in fiecare minut al prezentei sale. Modest, a stat pe culoar in picioare sau ghemuit la perete pina i-a venit rindul, iar apoi a anuntat ca va citi doar putin, fiindca ii va lasa pe „poetii activi” sa recite mai mult. La Stelute in genele ei si Corina (recent maritata Achimescu), publicul a incremenit si nici ma-car intre poezii nu s-a mai auzit vreo soapta. In acelasi modul de virf, francezul Jacques Jouet a recitat poemele sale de metrou, traduse in romana de Letitia Ilea, Ovidiu Nimigean l-a adus la maraton pentru citeva minute pe marele absent Emil Brumaru – „Draga Emil, Daca mi-as face o lista de teme… ” –, Constantin Acosmei a recitat impasibil, desi a stirnit cele mai multe hohote de ris, Dumitru Chioaru a plimbat ascultatorii pe la Moara de scoarta, Andrei Codrescu i-a dedicat poeme Ruxandrei Cesereanu, cea care ne-a pacalit pentru o clipa cu coditele ei jucause, incheind seria recitalurilor cu forta unei furtuni de vara.
Noaptea, la final de maraton, programati astfel pe principiul rezistentei fizice, au citit majoritatea poetilor tineri – Dan Sociu, Dan Coman, Claudiu Komartin, iar lantul lecturilor s-a incheiat cu versurile sibianului Radu Vancu.
Andrei Bodiu: „Sint intr-un fel de transa”
Ce reactii ati primit pina acum?
Reactii deosebite, in primul rind de la participanti, dar si de la public, de la media. Probabil conteaza si ideea de Capitala Culturala, si cea de maraton. Mi se pare absolut remarcabil. Pe masura ce numele invitatilor devin tot mai sonore, va fi o crestere. Eu cred ca toti cei care au venit au avut de cistigat.
Sint si citeva absente notabile…
Emil Brumaru m-a tinut tot timpul intr-un fel de sah. Banuiam ca nu va veni. Ion Muresan primeste un premiu la Sighet, l-am inteles. Mircea Petean are niste lucrari in tipografie, Carmen Puchianu a pierdut trenul… Dar, in rest, toata lumea e aici.
Mircea Cartarescu: „Crema poeziei romanesti”
Mircea Cartarescu a participat la Sibiu la trei evenimente paralele: Maratonul European de Poezie, Festivalul European de Poezie si a sasea sesiune a Parlamentului Cultural European.
Despre maraton, Mircea Cartarescu ne-a declarat ca „este un lucru care se face de multa vreme in Europa. Exista forme speciale prin care poezia incearca sa intre in circuit: poetry slams, maratoane de poezie si forme specifice, care combina mai multe arte. Maratonul este important pentru ca aduna mai multe forte si se presupune ca are o forta de impact deosebita”.
„La Sibiu se va aduna crema poeziei romanesti de azi, cu foarte putine exceptii, de exemplu poetul Emil Brumaru care n-a mai putut veni. Sint poeti din toate generatiile, de toate orientarile”, ne-a spus Mircea Cartarescu. Scriitorul considera ca, daca cineva ar fi putut sta de la un capat la altul, si-ar fi facut o idee foarte buna despre ce inseamna poezia azi, dar si cine a stat doar o ora este in cistig. „Am sa citesc texte scrise cu multi ani in urma, fiindca, asa cum stiti, in ultima perioada am incercat sa scriu poezie in proza”, ne-a marturisit Mircea Cartarescu inainte de maraton.
Maratonul in cifre si nume
» Pentru cel mai ambitios proiect literar din programul „Sibiu – Capitala Culturala Europeana 2007”, Ministerul Culturii nu a alocat nici un leu.
» Ordinea celor 87 de autori a fost aleasa astfel incit sa existe o armonie nu numai in privinta stilurilor si a virstelor, dar chiar si a vocilor.
» Moderatorii modulelor: Caius Dobrescu, Alexandru Musina, Virgil Podoaba, Andrei Bodiu, Ion Bogdan Lefter, Andrei Terian, Dragos Varga, Adrian Lacatus.
» In fiecare interval de 100 de minute a recitat cite un invitat strain.
» Poetii straini invitati: Marin Bodakov (Bulgaria), Dariusz Sosnicki (Polonia), Garaczi Laszlo (Ungaria), Paolo Texeira (Portugalia), Jacques Jouet (Franta), Ernest Wichner (Germania), Emilian Galaicu-Paun (Republica Moldova), Jan Mysjkin (Belgia), Grigore Chiper (Republica Moldova).
Un comentariu
Am participat si eu la maratonul asta. Nu-mi mai aduc aminte multe, doar atitudinea lui Mircea Cartarescu. Mi-l aduc aminte stand in picioare sau pe podea. Alexandru Musina nu a citit ? Parca l-am ascultat si pe el.