Alecu e un tip foarte interesant in peisajul documentaristilor romani pentru ca e prototipul profesionistului, un tip de incredere, care, cind apuca un subiect, nu-i da drumul din mina pina cind nu scoate niste filme solide.
Apreciez acest gen, sint foarte putini la noi cei care nu filmeaza inainte de a gindi. De regula, dau drumul la aparat inainte de a se lamuri ce vor de la o poves-te. Solomon stie destul de bine ce vrea sa faca inainte de a pleca la filmare, de aici rigurozitatea in tot ceea ce face. El e unul dintre foarte putinii autori din Romania cu un destin international. La noi sint trei-patru cu indulgenta. La o tara cu multe subiecte cum e Romania, numarul e foarte mic.
In 2000 sau 2001, mi-a recomandat sa aplic la Discovery Campus. Eram la Leipzig, unde avea loc sesiunea finala, iar el era unul dintre masteranzii care isi prezentau proiectul (Marele jaf comunist) in fata a 50 de specialisti din toata lumea. Am avut atunci un sentiment de mindrie pentru ca acest compatriot al meu a facut o figura absolut onorabila. Marele jaf comunist a fost proiectul care a fost prezentat cel mai bine. La acea vreme, in strainatate nu prea aveai la ce sa faci trimitere cind spuneai ca esti documentarist roman, oamenii nu stiau cu ce se maninca chestia asta. Am fost acceptat anul urmator cu Decreteii. Impresia lasata de Alecu a fost atit de buna, incit am avut senzatia reala ca beneficiez de pe urma faptului ca sint roman.
Si Marele jaf comunist, si Decreteii au fost respinse la concursul CNC din 2003. Atunci a avut loc si prima luare de pozitie comuna a cineastilor tineri impotriva nedreptatilor care se petreceau pe banda rulanta la CNC. Proiectul lui avea deja finantare internationala, printre altele de la ARTE si BBC, al meu avea de la vreo cinci televiziuni, si au fost respinse de un juriu din care faceau parte tot felul de fosile.
Ulterior, am cistigat amindoi finantare in urma contestatiilor. Dar atunci destinul nostru s-a legat si am inteles ca in documentarul romanesc lucrurile stau atit de prost, incit in orice circumstanta trebuie sa fim solidari unul cu celalalt si cu alti colegi care au probleme. Am mers mai departe si am infiintat cu el asociatia „DocuMentor”, organizind primul Discovery Campus din Romania, la Timisoara.
Ultima isprava comuna e scrisoarea deschisa adresata ministrului Culturii si Cultelor, in care il rugam sa ne explice de ce in comisia sesiunii de concurs CNC din noiembrie-decembrie a fost numit un om, Denis Dinulescu, care n-are nici o legatura cu documentarul. Noi il propusesem pe Andrei Ujica, cineast german de origine romana, profesor la mai multe universitati, care are si calitatea ca nu face parte din gastile care se constituie in Romania.
Senzatia mea e ca Sergiu Nicolaescu se intoarce si ca, daca n-ar fi fost premiul lui Cristian Mungiu, lucrurile ar fi stat si mai prost. Cei de la minister si CNC n-au in cap decit compromisul, cum sa faca mai multe compromisuri ca sa inchida gura la mai multi si sa stea mai multi ani in functie. De cite ori a fost nevoie de o actiune de genul asta, Solomon s-a implicat, si pentru asta il apreciez mult, pentru ca e printre putinii care nu pun interesele lor de moment inaintea unui interes colectiv. Cred ca abordarile noastre ca regizori uneori sint apropiate, alteori diferite, dar intre noi e un respect profesional care cred ca va tine mult.