Acum, desi am citit cartea asta pe nerasuflate (ceea ce mi se intimpla foarte rar, din cauza unei inclinatii naturale spre circoteala), senzatia finala a fost ca Doctorow devine citeodata cam prea tezist. Cum foarte bine spune Paul Cernat in prefata, romanul este perfect pentru ecranizarea de succes si pentru punerea in scena pe Broadway de care a beneficiat. Dar sa lasam circoteala, pentru ca e un roman minunat.
„Tezismul” acesta al lui Doctorow devine evident chiar din titlu: ragtime-ul, precursor al jazzului, ritm sincopat, orchestratie abundenta: povestile celor trei familii se intersecteaza pina cind devin parti indistincte ale aceluiasi fir narativ. Personajele secundare si figurantii (orchestra) iau de multe ori prim-planul in dauna „eroilor”. Ritmul se accelereaza, amintind, daca tot e sa raminem in domeniul muzicii, de acel concert splendid al lui John Coltrane in Newport: Diminuendo and crescendo in blues…
Naratorul romanului pare a fi discretul Baiat
Sa-i luam pe rind: Tata e burghezul perfect al inceputului de secol XX. Detine o afacere prospera (face un bussines din sentimentul nationalist al americanului – steaguri, artificii etc.), e membru al unui club prestigios si, periodic, se ocupa cu explorarea. Evenimentul central al vietii lui este participarea la expeditia lui R. Peary spre Polul Nord. Aventura asta e, de fapt, nodul din care porneste lunga serie a esecurilor Tatalui. In primul rind, expeditia in sine este un esec pentru ca, ani mai tirziu, dupa ce Peary a declarat atingerea Polului, s-a dovedit ca il „ratase” la mustata. Asadar, cadrul general e o mistificare.
In al doilea rind, Tatal e abandonat si trimis inapoi pe nava, dovedindu-se inapt, fizic si psihic, pentru conditiile dure ale expeditiei. Va fi bulversat de comportamentul sexual al eschimosilor, in special de faptul ca femeia isi impinge soldurile inainte parind, culmea, ca simte placere… Va esua intr-un contact sexual cu o eschimosa nespalata, mirosind a peste si untura de foca.
Mama: e fiinta care tinde in permanenta sa rupa ordinea burgheza, insa nu e constienta de aceste pulsiuni. Isi dispretuieste sotul, il accepta cu condescendenta in pat si, in momentul in care gaseste in gradina un bebelus abia ingropat, se arunca cu toata pasiunea in acest nou proiect: cresterea copilului negru, dar si „reabilitarea” foarte tinerei mame, Sarah.
Fratele mai mic al Mamei: monomaniac. E obsedat de celebra victima sexuala Evelyn Nesbit, pe care o si „cucereste” pentru o scurta perioada de timp, dind buzna in camera unde aceasta era supusa unui ritual lesbian de celebra Emma Goldman. Pasajul merita citat: „Goldman se dusese din nou la birou, unde punea dopurile la emolientele ei, si statea cu spatele la Evelyn, cind aceasta a inceput sa se unduiasca in asternut, ca un val in mare. In clipa aceea, un racnet ragusit, nepamintean, a izbucnit din pereti, usa debaralei s-a trintit de perete, si Fratele mai mic al Mamei a dat buzna in camera, cu fata schimonosita intr-un paroxism de mortificare. Inclesta in miini, de parca ar fi incercat sa-l sugrume, un penis falnic, navalnic, care, ignorindu-i intentiile, il mina ca un bici prin camera, facindu-l sa lanseze, odata cu strigatele de extaz sau de disperare, jeturi mari, filamentate, de sperma, care strabateau aerul ca niste gloante, apoi se depuneau, incet, pe Evelyn ca niste panglici de telegraf”.
Tateh: imigrant evreu care-si repudiaza sotia infidela (sotia infidela se culca cu patronul pentru banii de chirie ai familiei) si isi cistiga traiul (sau si al Fetitei) decupind siluete din hirtie. Va reveni in centrul romanului ca regizor si producator de film mut, pentru a se casatori cu Mama eliberata, prin moartea sotului, de chinuitorul mariaj mic-burghez.
Coalhouse Walker e prototipul negrului nedreptatit care ia justitia in propriile miini si razbuna vandalizarea Fordului sau printr-o serie de crime si atentate cu bomba. Pianist, discipol al lui Scott Joplin (taticul ragtimeului), e „autorul” bebelusului gasit de Mama in gradina. Obsesia sa vindicativa va duce la moartea tinerei negrese, la propria moarte si la un final apoteotic al… „secolului”. Naratorul romanului pare a fi discretul Baiat. Nu poti afirma asta cu tarie, insa… Discretia sa, talentul de a se decupa din scena, de a se contopi cu fundalul il indica totusi ca pe un potential observator.
Ragtime – printre cele 100 de must-read-uri ale secolului trecut
Vorbeam mai sus despre personajele reale care se intersecteaza cu cele pur fictive: pe linga mentionata Evelyn Nesbit, o figura impresionanta si consistenta o constituie Harry Houdini, celebrul „escapolog” si pulsiunile sale thanatice, pigmentate de exageratul atasament fata de mama. La fel de consistente sint portretele lui Ford, al mogulului J.P. Morgan, cel fascinat de Egipt, al Emmei Goldman, socialista/anarhista promotoare a amorului liber…
Scenele lui Doctorow vin sa creeze, asa cum foarte putini scriitori au reusit, atmosfera familiara si misterioasa a unui trecut care prinde viata in pagini de o rara frumusete. Nu degeaba Ragtime se numara printre cele 100 de must-read-uri ale secolului trecut.
Talentul sau de a imbina istoria mica si istoria mare poate fi regasit doar in la fel de celebrul Pamintul apelor al lui Graham Swift. In acelasi timp, „putrefactia” secolului XIX, care germineaza si da nastere unei noi epoci mi-a adus aminte de atmosfera din Somnambulii lui Broch. Fascinanta e capacitatea lui Doctorow de a rupe ritmul, de a trece de la derularea ametitoare a scenelor, la tablouri diluate, poetice: intr-un cuvint, ragtime. Un ragtime ce acompaniaza filmul mut, epopeea nasterii unui nou secol. Nu in ultimul rind, o noua plecaciune doamnei Antoaneta Ralian pentru traducere.
E.L. Doctorow, Ragtime,
Editura Leda, 2007