Tot mai puțini își amintesc că, aproape religioasă, exista în comunism ideea urii multiplicate în dauna iubirii. Era necesar ca adrenalina urii să respire prin toți porii ideologici. Când se va scrie O istorie a iubirii în comunism, trebuie să ne așteptăm la prevalența urii în interiorul noțiunii.
Ca religie politică, ura asigura celebritatea oricărei manipulări, de la dușmanii de clasă și de țară la misticii sub acoperire, până la îmbogățiții imaginari din cutare apartament. Iubirea avea marginile ei clare. Între Partid și țară nu există îndoieli. Divorțul e utopie. Dar ce se întâmplă când iubirea se insinuează într-o prietenie cu feminități neclare? Aparent ludică, experiența sentimentală dispune investiții ce le depășesc pe protagoniste. Alina Nelega scrie un roman despre pândă și seducție, cu precizarea că ele, noțiunile, se concentrează exclusiv într-o relație interzisă. Iubirea însăși e o temă politică de care nimeni nu se atinge cu naturalețea cunoscută până la totalitarism.
De la prima la ultima frază din ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat suntem captivi în ritmul unei naratoare sigură pe mijloace și dublată de nesiguranța senzorială. În aproape 400 de pagini derulate salubru, Alina Nelega scrie o adevărată epopee despre un sentiment interzis. Problema ei este una: să păstreze elementul surpriză venit prin turnante sentimentale într-un echilibru, chiar și fragil.
Autocenzura ca ideologie feministă
Alina Nelega urmărește un accent din mecanismul psihologic al iubirii dintre două femei. Acesta ar fi situat la nivelul primar al vieții sentimentale, căci ele sunt atât de inocente încât se tem de propriile sentimente. Emancipare nu există sau ea se reduce la starea de supunere ori proprietate. Însă eroinele au ceva din drama absurdă a imposibilităților netestate.
Cine n-a citit romanul e tentat probabil să facă trimitere la unul mai celebru, cu subiect asemănător, The Price of Salt de Patricia Highsmith. Numai că acolo triumfă sentimentul împlinirii, în vreme ce autoarea noastră lasă suspansul tramei să justifice o teorie. Anume că, în comunism, femeia își impune singură restricții și atitudinea era nimic altceva decât o paradigmă ideologică. Discriminarea, altfel spus, începea cu limitele pe care și le autoimpune.
Debutând de la o astfel de autoreprezentare ideologică, romanul multiplică drama înstrăinărilor. Întâi, prin diferențele sociale dintre Cristina Nemeș și Iuliana Nicoară (Nana) în chiar interiorul comunismului. Apoi printr-un sărut ce devastează joaca și rebeliunea lor pionierească. La fel de diferite vor fi și profesiile alese: Nana face artă dramatică sperând astfel că iregularitățile ei sociale câștigă un loc ideal pentru exploziile ludic-sentimentale. În vreme ce Cristina se prelungește în extazul reprimat de chiar profesia ce ar trebui să-i fie antidot, cea de profesoară. Se intermediază prin căsătoria Cristinei cu fratele Nanei, Radu. Ca și cum, cel puțin la nivelul inconștientului, ele vor să se apropie sau să rămână cât mai mult una lângă cealaltă.
Femeia din timpul comunismului acceptă dominația bărbaților
În orice caz, Alina Nelega nu întreține strident suspansul iubirii interzise; și foarte bine face. Ea doar reglează atât cât trebuie tonul relatării. Iar treptat, societatea comunistă ia prim-planul. Eroinele debusolate din centrul narațiunii sunt tot mai mult acoperite de vocile dimprejur. Cresc astfel microsocietăți tolerate, precum artiștii și cuplurile de gen.
Alina Nelega introduce în ierarhia socială – ca și în cea sentimentală – ideea falocentrică. Oricât de emancipată, femeia din timpul comunismului acceptă dominația bărbaților. De aceea, autoarea mizează totul pe natura și sentimentele feminității debusolate. Cu minciunile, trădările și derogările vârstei. Ideea este că femeile vor să fie bărbați, doar că nu sunt lăsate. Ele trebuie să rămână sclavele sentimentelor și melodramatismului pentru că voința de putere a bărbatului nu s-ar satisface.
Relația de prietenie dintre Cristina și Nana trezește instincte altădată ascunse, dar la maturitate ele sunt fără întoarcere. Nana trădează și se minte prin intensificarea unei lascivități false în direcția bărbaților. Își lasă trupul pradă tuturor, ca și cum a pierdut timpul până atunci, dar tocind și mai alert trupul. Cristina o pândește pe Nana, care o îndepărtează, și se mulțumește cu dublul ei masculin – fratele ei, Radu, un individ cu mult mai interesant decât îi pasă. În schimb, Cristina nu rezonează cu mesajul poetic al relației pasagere cu Radu, mesaj ce-o depășește, pentru că unica realitate e doar Nana. De aceea, ea e geloasă și pe câinele celeilalte. Pe orice reper al afecțiunii care nu i se adresează.
Sunt încântătoare mișcările fotografiilor de familie
Alina Nelega vrea să bifeze toate locurile comune din epocă și le așază în limitele personajelor, care n-au încotro și participă la camuflarea din jur, generalizată. Doar că le trădează sentimentul, iar ele, protagonistele, rămân mereu vizibile. Cum e, de pildă, petrecerea de apartament.
Avem tot mai puține astfel de rememorări în proza actuală despre comunism. Ca și cum nu era cel mai natural și frecvent eveniment din epocă. Au încercat și alții, ca Răzvan Petrescu sau Vlad Zografi, însă tinerețile îngropate în betoanele comuniste sunt altceva la Alina Nelega. Mult îmbunătățite, ca sens și realitate, astfel de întruniri captează totodată și grimasa melancolică sau nihilistă a protagoniștilor, pentru că femeile, cum aminteam, sunt prada din aceste cuști sociale, în care bărbații defilează cu retorici avantajoase. Seducția de apartament și libertatea discursului dintre ziduri de beton asociate, toate, tinereții, au în același timp ceva absurd și inocent. Dacă poți crea și tensiune în asemenea limite comice, cu atât mai mult e de apreciat talentul autoarei. Alina Nedelea face portretul unui astfel de mascul dominator în comunism, provenit din zona prefabricatelor umane, a prejudecățile absurdiste. Femeia e pierdută chiar și între femei, pentru că ele impun, prin minciună și ipocrizie, situații și ipostazieri ale puterii. Totul pe ascuns, numai așa ele se oferă, manipulează și suferă.
În ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat sunt încântătoare mișcările fotografiilor de familie. Scene teatrale, tensiuni mici și mari, suspans multiplu, în toate scriitoarea excelează armonizând cu subtilitate. Chiar și atunci când voluptatea nu poate fi manifestată, autoarea o traduce eficient prin spasme și dereglări ale corpului neîmblânzit. Prin alternative, ca lupta dintre amânare și frică, dintre așteptare și impulsivitate.
Cititorii atenți vor înregistra și progresia unei realități a trupului ce se substituie întregii psihologii din roman. De multe ori, scriitoarea gândește romanul ca scena. Tot mai alert, la propriu, lumea teatrului invadează discursul romanesc. Situația din teatru e ideală pentru soluția romanului. Alina Nelega introduce personaje noi cum ar începe o lume nouă. Înghesuită astfel, lumea va fi eliberată la fel de facil, pentru că autoarea le dă drumul din mână la fel de ușor.
Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat este povestea incomunicării dintre două rebele sub totalitarism. Un roman despre fuga de inocență și voluptate, în care pasiunile traversează cercurile sociale în căutarea unui infern al plăcerii, ca unică sursă de libertate.
Alina Nelega, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Editura Polirom, 2019, 386 pag.