![](../images/numere/171/manea_01.gif)
Reveniti in Romania dupa o perioada in care ati primit prestigioase premii literare in Europa, cartile v-au fost traduse sau sint in curs de traducere in numeroase tari de pe mai multe continente. Ati vorbit in nenumarate rinduri despre o posibila intoarcere a dumneavoastra in tara, dar ea se produce abia acum. De ce a trebuit sa treaca atit timp, din 1997?
Timpul trece repede. Sintem intr-o epoca in care viteza de consum a timpului a crescut. Eu am avut si o perioada mai tensionata a receptarii mele in Romania dupa 1989, iar vizita din ’97 a fost mai curind deprimanta. Tara se afla intr-o perioada de tranzitie deloc incurajatoare, ceea ce am gasit atunci m-a dezamagit si intristat. Cind am revenit la New York, am mentinut relatia cu prietenii si cu publicatiile din Romania, insa fara o prezenta fizica in tara.
Dupa ce ati cistigat Premiul Medicis Etranger in Franta, i-ati acordat lui Victor Eskenasy un interviu la Radio Europa Libera. Domnia sa va intreba daca vi s-a facut oferta de a sustine o conferinta in tara, iar raspunsul dumneavoastra atunci a fost ca intrebarea e provocatoare si nu ati mai continuat. Acum veti sustine in turneul dumneavoastra in Romania mai multe conferinte, veti participa la dezbateri. S-a schimbat ceva de la momentul acelui interviu?
S-a schimbat. In interviul dat Mihaelei Craciun, pentru televiziune, in 2006 – era primul interviu pe care il dadeam unui for cultural de mass media cu mare raspindire –, ea m-a intrebat cind am sa revin in Romania si am raspuns ca astept ca Romania sa-mi devina mai indiferenta. Asta explica o anumita tensiune a mea, o anumita timiditate in relatia cu tara, cu amintirile mele, cu propria mea biografie. Ceea ce am vazut in ultimii ani, atit cit se poate vedea de la distanta asta, mi s-a parut incurajator. Viata culturala este intensa. Chiar si in viata politica – destul de agitata si burlesca, adesea – pare ca devine mai vizibila aspiratia spre o coerenta pozitiva, conforma noului statut al tarii, ca membru in comunitatea europeana. Faptul ca, la ultimele sondaje, partidele nationaliste au iesit cumva din atentia electoratului este o incurajare.
Pina la urma, lucrurile se simplifica atunci cind se ajunge la intrebarea daca ai fost invitat sau nu. Acum am fost invitat si am si acceptat sa vin.
Ce va incurajeaza mai degraba sa reveniti in tara: mediul literar romanesc schimbat, din anul 2008, sau aparitia unei noi generatii de lectori pentru cartile dumneavoastra?
Ambele; sint legate. Din ceea ce vad in reviste, in planurile editoriale, chiar si din ecoul in strainatate al literaturii romane contemporane, se poate semnala acum, mai clar decit in primii ani de dupa ’89, aparitia unei noi generatii, mai conectata la realitatea occidentala, o generatie dezinhibata, nu foarte interesata de trecut, desi are un ochi acut si satiric inspre perioada comunista. Ma simt bine in acest contact cultural, pe care il am doar din lecturi, din ceea ce vad. Pare firesc sa doresti sa confrunti un lector tinar de astazi din Romania.
Pe 26 martie 2006 vi s-a inminat in cadru festiv Ordinul Cultural in Grad de Comandor, acordat de presedintele Romaniei Traian Basescu. Ceremonia a avut loc la resedinta ambasadorului roman la ONU, domnul Mihnea Motoc, in prezenta scriitorilor Philip Roth si Orhan Pamuk. A contribuit acel moment la dorinta dumneavoastra de a va intoarce in tara?
A fost un moment neasteptat. Nu ma asteptam la o asemenea atentie prezidentiala, nu am avut-o niciodata si, drept sa va spun, nu am rivnit-o. Nici nu primisem, de altfel, vreo scrisoare oficiala, aflasem doar din presa… La solicitarea doamnei Corina Suteu, de la Institutul Cultural Roman din New York, am propus ca, in locul unei ceremonii fastuoase si conventionale, sa avem o intilnire amicala, in care partea festiva sa treaca pe planul al doilea. Preferam o atmosfera fireasca, de dialog si cordialitate. Philip Roth si Orhan Pamuk, precum si domnul Silvers, redactor-sef al revistei „New York Review of Books” – probabil cea mai buna revista literara de limba engleza –, au fost foarte dornici sa ma insoteasca, ei imi cunosteau anumite rezerve. Seara la resedinta ambasadorului roman la ONU si a sotiei sale, doamna Iulia Motoc, a fost intr-adevar placuta. Am regasit cu bucurie – cum se intimpla intotdeauna cind atmosfera este amicala si deschisa – limba romana, atmosfera romaneasca. A fost un stimulent sa mai incerc o data, sa vad ce anume din aceasta atmosfera romaneasca la New York se transpune in Bucuresti si in celelalte orase in care voi fi. A fost o intilnire placuta atunci, sper sa fie placute si cele care urmeaza.
Veti primi titlul de Doctor Honoris Causa atit din partea Universitatii Bucuresti, cit si din partea Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Veti participa insa si la evenimente prilejuite de lansarea seriei de autor „Norman Manea” de la Editura Polirom. Primele cinci volume stau sa apara. V-as ruga sa vorbim, in special, despre volumele care cuprind dialogurile cu Saul Bellow si Leon Volovici. Cum s-au nascut acestea?
Seria noua de la Polirom imi prilejuieste un cuvint de gratitudine fata de o editura cu care am fost in legatura in ultimii ani si care a avut o comportare absolut civilizata, in corectitudine, dinamism si profesionalism, ceea ce la inceput, prin ’89-’90, mi se parea ca e greu de gasit in Romania. Cele doua carti la care va referiti s-au nascut in doua imprejurari foarte diferite. Cea cu Leon Volovici a inceput sa se nasca obscur, in ’82-’83, in Romania. Eram atunci sub un atac public masiv in revistele de mahala nationaliste ale partidului, „Saptamina”, „Luceafarul”, „Flacara”. Cum probabil stiti, atunci nu se putea raspunde, totul trecea prin cenzura, ceea ce era permis atacatorilor nu era permis celor atacati. Atunci, Volovici, care locuia la Iasi, mi-a sugerat sa facem un dialog epistolar. Imi trimitea cite o intrebare si, cind venea la Bucuresti, lua raspunsul. Volovici a emigrat, textul ramasese in Romania. Pina la urma, am gasit un mijloc de a-l transporta in Vest.
Cind si eu am plecat din Romania, in ’86, textul se gasea deja in America. Este un text care nu a fost scris pentru publicare, nu avea nici o sansa sa apara, era un soi de defulare, mai curind, in camera mea de scris.
Cum arata acum, dupa atitia ani?
Dialogul cu Leon Volovici mai are alte doua parti: una in ’99, la Ierusalim, alta in 2007, la New York. Deci e compus din trei parti. Cea din ’82-’83 arata astazi oarecum bizar si, poate din cauza asta, nu e lipsita de semnificatie. Este mai greu de inteles, probabil, pentru cine nu a trait perioada. De exemplu, unul dintre motivele pentru care eram atacat, interviul dat lui Gheorghe Grigurcu, aparut in „Familia”, care a provocat bombele partidnice. Astazi, daca citim acest text, pare imposibil sau in orice caz foarte greu de vazut ce anume deranja oficialitatea. Ceea ce deranja era, de fapt, o anumita normalitate a gindirii. Astazi nu pare nimic deosebit, atunci era exploziv. E interesanta aceasta parte tocmai prin acest contrast, prin deprimarea, dezolarea si lipsa de solutie pe care le exprima scriitorul izolat in camera lui, vorbindu-si mai curind siesi – si asta tot pe soptite si in taina.
Trecind la cartea care cuprinde dialogul cu Saul Bellow, putem spune ca este un dialog dintr-o cu totul alta lume fata de ceea ce ne-ati vorbit pina acum.
Da, dialogul cu Saul Bellow este o alta fata a discutiei dintre doi literati, cu totul diferita. Ea a avut loc in 1999, este o transcriere a unui video-interviu de sase ore, o discutie dintre doi scriitori cu un background si o limba literara foarte deosebite. Interviul a fost sponsorizat de o fundatie privata, The Jersualem Literary Project, care selecteaza scriitori evrei importanti ai contemporaneitatii pentru a documenta viata si opera lor. Scriitorul are dreptul sa aleaga intervievatorul, iar limba de dialog este cea in care scrie. Eu l-am ales pe Volovici, Bellow m-a preferat pe mine. A fost, fireste, o onoare si o povara. Discutia dintre noi este diferita de cea cu Leon Volovici; este un dialog intre doi scriitori cu un background si cu limba scrisului diferite. Eu eram venit relativ recent in America, stiam cartile lui, le-am recitit, stiam insa prea putin din ceea ce fusese viata lui concreta in acele multe decenii. La data convorbirii, Bellow avea peste 85 de ani. E interesant si pentru abordarea orala, mai putin stilizata, si pentru ca era ultimul interviu pe care l-a dat, si pentru ca este un interviu amplu, in care el si-a pastrat intreaga acuitate, umorul, optiunile literare, interogatiile existentiale, felul in care vorbeste despre transcendenta, despre religie si despre… „plecare”. Textul a aparut si pe video, si ca transcriere. Subtitlul pe care el il dorea este „Before I Go”, adica „Inainte de plecare”, „Inainte sa dispar”. Un fel de ultima confesiune. Mi s-a parut, si sper ca si cititorilor li se va parea, tulburator acest dialog. Cred ca este cu deosebire interesant pentru Romania. Bellow a avut o relatie speciala cu Romania, una dintre sotiile lui era o importanta matematiciana din familia Bagdazar, a fost prieten cu Eliade, s-a vazut la Paris cu Ionesco. Era foarte avizat asupra situatiei din Est, parintii sai plecasera din Rusia in momentul revolutiei, avea o buna cunoastere a literaturii europene si chiar a Estului european. Sper ca este un text care va incita si va stimula lectorul roman.
Tot intr-un interviu declarati ca, in ciuda faimei dumneavoastra internationale dobindite dupa plecarea din tara, v-ati considerat si va considerati un autor roman. Ati mai adaugat insa atunci o nuanta, ca v-ati putea prezenta si ca autor american de origine romana, si poate ca intr-un timp apropiat chiar o veti face. Ce v-ar determina?
Ma prezint ca scriitor roman pentru ca sint scriitor roman. Dupa parerea mea, clasificarea unui scriitor trebuie sa focalizeze pe limba, nu pe faptul ca e catolic sau homosexual, negru sau mai stiu eu ce. Este, in primul rind, vorba de limba, iar restul este problema lui personala, tematica, biografia lui s.a.m.d. Deci sint scriitor roman intrucit continui sa scriu literatura in limba romana. Pe de alta parte, sint in America deja de multi ani, America este o tara a exilatilor in care prezenta minoritatilor si a minoritatilor lingvistice este de o diversitate extraordinara. Nu e deloc neobisnuit aici sa spui ca esti un scriitor american de limba romana. Eu consider insa ca sint scriitor roman pentru ca enclava mea – chiar si o carte a mea o denumeste drept Casa melcului – este limba pe care am luat-o cu mine precum melcul isi ia casa cu el – acolo fiinteaza interioritatea si creativitatea mea. Sigur ca la un moment dat eziti – tara se tot indeparteaza si in mare masura te-a indepartat – daca nu e cazul ca domiciliul trecut in acte sa devina, fie si partial, un mod de a te identifica. Cred totusi ca identitatea scriitorului este in fraza lui. Acolo isi da el masura si acolo trebuie masurat. Ramin, cel putin pentru aceasta viata, scriitor roman, indiferent daca asta imi convine sau nu, ori daca asta convine altora sau nu.
Este o aventura cu totul exotica sa te stii transportat lingvistic in China
Trei dintre cartile dumneavoastra apar in limba chineza. Cum au ajuns la dumneavoastra editorii din China si ce asteptari aveti de la o piata atit de uriasa pina la urma?
A fost o uimitoare si placuta surpriza. Un mare carturar american de la Universitatea Berkley, cel mai important expert american in istoria si cultura Chinei, si sotia sa, chinezoaica, au citit intimplator cartile mele, s-au entuziasmat si au entuziasmat si niste literati si editori chinezi. Publicarea a intirziat oarecum din cauza negocierilor cu cenzura; am pus conditia sa nu se taie sau modifice nimic din text, si stradaniile editorului de a o indeplini nu au fost usoare. Astept aceste aparitii cu mare nerabdare si curiozitate. Am primit copertile, care mi s-au parut superbisime. Este o aventura cu totul exotica sa te stii transportat lingvistic in China, sint deosebiri extraordinare de limbaj, chiar si in desemnarea culorilor. Ma bucur ca volumele apar la o foarte buna editura din Shanhai. Audienta chineza este enorma si am inteles ca si audienta strict literara este foarte mare. Exista o mare sete de contact literar cu exteriorul al unei generatii tinere. Va fi o experienta neobisnuita si instructiva. Am dat deja zilele trecute doua interviuri pentru mari ziare chinezesti, imi dau seama din intrebari cite stiu si cite nu stiu despre lumea noastra. Sint si eu in asteptare, ca in fata unei papusi exotice, la care nu stii cum sa privesti ca sa-i sesizezi mesajul.
Interviul a fost difuzat vineri, 14 martie,
in cadrul emisiunii „Suplimentul de cultura”, de la Radio Iasi.
Inregistrarea poate fi ascultata pe www.supliment.polirom.ro,
sectiunea „Radio”.
Seria de autor „Norman Manea”
Seria de autor de la Editura Polirom reprezinta primul pas editorial major pentru cunoasterea si difuzarea in Romania a intregii opere a scriitorului. Primele volume in seria Polirom vor fi lansate in prezenta autorului:
» Intoarcerea huliganului
» Inaintea despartirii. Convorbire cu Saul Bellow
» Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici
» Poemul Vorbind pietrei (scris in limba romana, dupa o vizita, in calitate de invitat de onoare, la Tirgul de Carte de la Ierusalim, in 2003, textul apare insotit de traducerile in zece limbi si ilustratii de Tudor Jebeleanu).