Nu stim daca am reusit sa facem vreun roman sa-si recistige demnitatea, nu stim daca am invatat pe cineva sa refuze compromisul. Unii spun ca da, insa neputind sa fim linga ei zi de zi, nu stim daca e adevarat. Am observat ca, dupa concerte, toata lumea e dornica de schimbare; a doua zi, rutina vietii te ia pe sus si uiti de pasiunile stirnite de versuri ca „sint masochist/traiesc in Romania”. Oricum, noi nu ne-am propus sa facem vreo cruciada sau vreo campanie. Noi ne-am propus o calatorie spre sufletele noastre, in primul rind, pe care ni le-am dorit libere de disperarea si frustrarile in care te arunca viata in aceasta tara, libere de forta compromisului si de mina lunga a minciunii si coruptiei institutionalizate. La finalul acestei calatorii – care nu s-a incheiat pentru nici unul dintre noi – sta luciditatea pura, cu care poti privi sincer si detasat ceea ce se intimpla in jur. Problema e ca, atunci cind te apropii de aceasta luciditate, se instaleaza o mare tristete si o mare singuratate. Pentru ca am realizat cit de putini sint cei care cauta echilibrul, luciditatea si lumina. Inainte de 1989, statul taia lumina si cartierele ramineau cufundate in bezna; acum, bezna s-a mutat in interiorul fiintei. Uneori, statul e cel care o ajuta sa se instaleze, dar de cele mai multe ori, chiar omul este cel care ii da drumul in minte si suflet.
De la singuratatea unui solo de trompeta la ciocnirea violenta a unor ritmuri nebune
Asa ca drumul inceput de noi cu opinii politice transante, cenzura, scandal si afirmatii dure a fost continuat cu versuri si piese care au cautat sa dea un contur cautarilor proprii. Nu mai vrem sa salvam Romania; sintem multumiti ca am putut, alaturi de alti oameni, sa salvam Rosia Montana. Sintem fericiti ca ne putem salva zilele si noptile de rutina si disperarea cotidiana, prin muzica si prin cei ce ne sint alaturi.
Sa nu fim intelesi gresit: avem si acum opinii politice si avem, in continuare, dorinta de a le exprima. Insa muzica, pentru LUNA AMARA, a fost si este o minune pe care gindul simplitatii ar murdari-o. Muzica rock, mai ales, este, in viziunea noastra, o expresie directa a experientelor personale de viata si a experientelor societatii in care traim. Or, atit omul, cit si societatea in care se afla sint entitati complexe, despre care nu poti vorbi doar in termeni politici. La fel ca si muzica noastra, care se intinde de la calde asezari de acorduri la urlete de disperare, de la singuratatea unui solo de trompeta la ciocnirea violenta a unor ritmuri nebune, si textele noastre merg de la iubire la ura, de la politica la angoase personale, de la frigul interior la caldura cu care cei dragi ne inconjoara.
Avem de gind sa continuam
Da, e greu sa vorbesti despre tine, despre realizarile tale, despre visuri si idealuri. Vedeti, nu e vorba numai de modestie. E vorba si de un fel de rusine – ramasita a gindirii umane in totalitarism. Pe atunci nu era bine sa iesi in fata, decit daca laudai partidul. Altfel, orice succes personal era un pericol pentru sistem. Si lucrul asta a ramas in constiinta colectiva: ne codim sa vorbim despre ce am facut, sa ne laudam in limitele bunului-simt, sa fim mindri de actiunile noastre. Ei bine, noi sintem mindri de cele doua albume scoase, chiar daca le recunoastem lipsurile (mai ales in materie de sunet… ), sintem mindri ca am participat la salvarea Rosiei Montane (care speram sa si ramina asa, salvata… ), sintem mindri ca am cintat la absolut toate festivalurile mari de rock din Romania, ca am fost invitati de doua ori la Sziget Festival Budapesta, ca nu a reusit nimeni vreodata sa ne impuna ceva, muzical vorbind, ca am refuzat sa facem playback, ca am avut cel mai lung turneu de cluburi din istoria rock-ului romanesc – cu 35 de locatii, chiar daca nu toate au fost din cele mai grozave… –, ca putem sa fim, acum, propriii nostri manageri, ca am refuzat sa cintam in campanii electorale, ca am avut si avem curajul sa spunem ce gindim. Privind in urma – ceea ce este, credeti-ne, un bun exercitiu, din cind in cind –, nici macar nu ni se pare ca am fi realizat foarte multe! Of, iar modestia… bine, sa recunoastem, totusi, ca sint citeva lucruri pe care nu multe trupe le-au facut.
Mereu cind am fost rugati sa scriem despre noi, LUNA AMARA, ne-au iesit pagini de o remarcabila duiosie si nostalgie, ca si cum tocmai urma sa ne desfiintam… Nu mai facem aceeasi greseala si de aceasta data si va spunem ca avem de gind sa continuam cit de mult se poate, ca in aceasta toamna vrem sa scoatem al treilea album al trupei, ca Razvan are un proiect de cover-uri numit REDRUM, ca Nick si Mihnea scriu poezii pe care le puteti gasi pe www. tiuk.reea.net, ca Mihnea e managerul trupei The Others (www.myspace.com/theothersthefunk), ca ne bucuram ori de cite ori putem lua in deschidere o trupa tinara, ca RockHouse sau Tep Zepi, de exemplu, ca raminem acea trupa paradoxala, cu amestecul nostru de „electric” si „acustic”, de politica si romantism, de rock intelectual si punk muncitoresc. Pina la urma, melanjul, mix-ul, atunci cind e facut cu responsabilitate, este expresia viitorului culturii. A se vedea alaturarea de fata, dintre aceasta valoroasa editura si noi, LUNA AMARA. Toleranta si respect!