Într-o zi de aprilie, în 1879, un poștaș francez în vârstă de 43 de ani, aflat în exercițiul funcțiunii s-a împiedicat de-o piatră. O întâmplare cât se poate de banală, care probabil se petrece zilnic în lume de miliarde de ori. Acest incident însă a fost unul cu totul special și s-a soldat, 33 de ani mai târziu, cu un palat unic în lume, Palais Idéal („Palatul Ideal“), care a fost declarat ulterior monument istoric de Ministrul Culturii de atunci, scriitorul André Malraux, și care a fost promovat de marele Pablo Picasso.
În anul 2019, acest ciudat și interesant monument a fost vizitat de aproape 500.000 de vizitatori de pe toate continentele.
Și totul a pornit de la un vis și-o piatră…
Pas cu pas
Joseph Ferdinand Cheval, cunoscut și sub numele Facteur Cheval („Poștașul Cheval“), s-a născut pe 18 aprilie 1836 într-o familie de agricultori săraci dintr-o localitate din sud-estul Franței fără rezonanțe istorice sau culturale deosebite – Charmes-sur-l’Herbasse. La vârsta de 11 ani și-a pierdut mama, iar doi ani mai târziu, Joseph a părăsit școala pentru a-și urma visul, și anume să devină brutar.
După câțiva ani de eforturi oarecum sterile, tânărul ucenic își reevaluează oportunitățile și se face poștaș. Documentele vremii atestă că tânărul poștaș a fost absolvit de efectuarea serviciului militar fiindcă era prea scund și prea… slab.
S-a însurat la 22 de ani, după cutumele vremii, cu la fel de săraca Rosaline, care, după 15 ani de conviețuire, a murit. Cinci ani mai târziu, Joseph se căsătorește cu Claire-Philomène, care primește ca zestre terenul din localitatea Hauterives, pe care se află și astăzi Palais Idéal. Acesta a fost primul pas concret în realizarea extraordinarului palat.
Ce visează poștașii
Al doilea pas, inconștient, a fost un vis teribil al poștașului, care, pe când avea 28 de ani, s-a trezit într-o noapte grozav de tulburat. A visat, nici el nu știa prea bine cum să-l definească, un soi de castel, un palat care parcă era și peșteră, oricum, ceva nemaivăzut, care l-a marcat.
N-a spus nimănui despre visul său, de teamă să nu fie ridiculizat și, în timp, emoțiile acestui vis aproape că au dispărut.
După 15 ani de la ciudatul vis, în aprilie 1879, o nouă întâmplare îl duce pe Joseph mai aproape cu încă un pas de fantastica sa realizare.
Piatra poticnirii
Grăbit să preia și să distribuie corespondența sătenilor, Joseph dă zor să ajungă la oficiul poștal. Neatent, și-a prins piciorul în ceva, s-a împiedicat și a fost proiectat la câțiva metri distanță. S-a întors să vadă ce anume i-a provocat micul accident și a descoperit o piatră cu o formă interesantă și ciudată, care i-a plăcut atât de mult, încât a băgat-o în buzunar cu gând s-o studieze cu atenție mai târziu.
A doua zi, s-a întors, a cercetat cu luare-aminte locul și a mai descoperit niște formațiuni care l-au încântat. „Era un fel de gresie spălată de ape și întărită de puterea timpului, care a devenit la fel de tare ca orice altă piatră. Această gresie reprezintă niște sculpturi atât de ciudate, încât este imposibil să fie imitate de om. Sunt întruchipările unor animale, niște ființe fantastice. Și mi-am zis: «Dacă natura a fost dispusă să facă sculptura, eu voi face arhitectura și zidăria»“, a povestit Joseph.
Piatra de care s-a împiedicat a primit numele de „Piatra poticnirii“ și l-a determinat pe Facteur Cheval să înceapă să-și construiască palatul visat în urmă cu 15 ani. „Piatra poticnirii“, înglobată în fațada estică, poate fi văzută și astăzi.
Uimitoarea construcție a unui palat nemaivăzut
Timp de 33 de ani a durat construcția Palatului Ideal. La început, Joseph a cărat pietrele cu buzunarul, apoi a eficientizat procesul cu un coș și, în final, s-a folosit de o roabă, adăugând încă opt kilometri la cei 32 de kilometri pe care-i parcurgea zilnic ca poștaș. Lucra întotdeauna singur, în special noaptea, la lumina unei lămpi cu ulei.
În primii 20 de ani (!!!), perseverentul poștaș a construit pereții exteriori, folosind îndeosebi gresii spălate de râu, pietricele, tuf poros și fosile de diferite forme și dimensiuni, toate sudate cu var, mortar și ciment, inspirându-se din cărțile poștale pe care le împărțea oamenilor.
Apoi, încă 13 ani a decorat zidăria în stil egiptean și hindus, cu forme animale și vegetale absolut uimitoare. Palatul mai este ornamentat cu mici inscripții sculptate manual de însuși Joseph Cheval, cum ar fi: „Panteonul unui erou obscur“, „Opera unui singur om“, „Dintr-un vis am născut-o pe Regina Lumii“, „Extazul unui vis frumos și premiul efortului“, „Visul unui țăran“.
În cea mai emoționantă „notiță“, poștașul își consemnează epopeicul efort: „1879-1912 10.000 de zile, 93.000 de ore, 33 de ani de luptă. Îi las pe cei care cred că pot face mai bine să încerce“. Când a considerat că și-a încheiat munca, a pus roaba și mistria într-o nișă a palatului, la vedere.
Dragoni, zâne și cămile
În cele din urmă, după o muncă titanică, artistul a putut admira opera vieții sale. Denumit inițial Templul naturii, Palatul Ideal este o clădire cum nu mai există alta, care debordează de creativitate și originalitate, de inspirație biblică, hindusă și egipteană, deși însuși creatorul său a spus despre sine că este „un simplu țăran“ care nu are nici un fel de cunoștințe de arhitectură sau artă. Clădirea este neclasificabilă, complet independentă de orice stil sau mișcare artistică, nu respectă nici o regulă arhitecturală, dar reușește cumva să trimită la creațiile marelui arhitect Antoni Gaudí și chiar la Royal Pavilion din Brighton.
Într-un eclectism desăvârșit, Joseph Ferdinand Cheval populează fațadele și interioarele palatului cu un bestiar șocant, aparținând tuturor continentelor și care include urși, caimani, pelicani, elefanți, cămile, dragoni etc., dar și zâne, uriași, pitici și alte personaje mitologice.
Cu o deschidere de 26 de metri, o adâncime de 14 metri și o înălțime care variază între opt și 12 metri, palatul este susținut de stâlpi și contraforți, are o terasă și este populată cu ființele pe care poștașul Joseph Ferdinand Cheval și le-a imaginat ori le-a văzut în cărțile poștale pe care le livra zilnic.
Fațada estică a palatului include un monument egiptean și un templu hindus străjuit de trei giganți reprezentându-i pe Cezar, Vercingetorix și Arhimede.
Fațada vestică, separată de stâlpi, este compusă dintr-o serie de nișe în care există monumente în miniatură cu specific cultural divers, existând chiar și replica unei moschei, la care se ajunge printr-un labirint de scări.
Partea nordică și sudică au terase, coloane și tot felul de structuri care fac cumva trimitere la o varietate de culturi și civilizații.
Când te elogiază Picasso și André Breton…
Palatul Ideal, deschis publicului în 1907, a suscitat interesul oamenilor de cultură și artă încă din timpul vieții creatorului său. A fost supranumit Hieronymus Bosch al mortarului, iar primul articol care a avut ca subiect uimitoarea clădire a fost publicat în 1905, în revista națională „La Vie Illustrée“. Iar Pablo Picasso, de pildă, ca să-l promoveze, a realizat o serie de desene reunite într-un caiet cu 12 schițe, care au ca temă palatul și pe creatorul său.
Max Ernst i-a dedicat un colaj, aflat acum în colecția Guggenheim. S-au realizat filme și scurtmetraje, i s-au dedicat albume de muzică, au fost emise chiar și cărți poștale și timbre cu imaginea sa.
Deși a fost elogiat de personaje celebre ca Jean Tinguely sau André Breton – care a spus despre autor că este precursorul arhitecturii realiste –, Joseph Ferdinand Cheval a rămas același creator modest și retras.
Cel mai mare vis, în ultima perioadă a vieții a fost să fie îngropat în palatul său iubit, dar, cum legile franceze nu i-au permis asta, a fost nevoit să-și construiască propriul mausoleu în cimitirul din Hauterives. Denumit „Mormântul tăcerii și al odihnei nesfârșite“, monumentul se află la un kilometru de Palatul Ideal. După numai un an, în 1924, Joseph Ferdinand Cheval a murit, devenind locatar pentru eternitate al noii opere.