Apărută la începutul lunii mai, cea mai recentă înregistrare a pianistei Luiza Borac explorează un dublu univers sonor, muzica pentru pian a creației compozitorilor Edvard Grieg și George Enescu. În ciuda tuturor diferențelor dintre cei doi compozitori, CD-ul apărut la Günter Hassler Profil e unul captivant și complex, cu lucrări concertante și lucrări pentru pian solo interpretate cu expresivitate și pasiune de una dintre cele mai importante pianiste românce ale momentului.
Cea mai interesantă partitură înregistrată de Luiza Borac rămâne pentru mine Concertul pentru pian și orchestră în re minor de George Enescu, lucrare într-o singură parte, scrisă la Paris de compozitorul român atunci în vârstă de 16 ani. Despre această premieră mondială, dar și despre muzica dublului CD apărut pe 6 mai am stat de vorbă cu Luiza Borac într-un interviu pentru SdC.
Doi compozitori total diferiți pentru cel mai recent disc al dumneavoastră, Luiza Borac. La o primă vedere pare chiar o alegere curioasă. De ce Grieg și Enescu?
În primul rând pentru că sunt doi compozitori de a căror muzică mă simt foarte aproape și pe care o iubesc în mod special. Pe Grieg l-am cântat chiar înainte de Enescu, am cântat la vârsta de 9 ani într-o emisiune televizată. Întâmplarea a făcut ca filmarea să aibă loc la ora 2 dimineața, de aceea nu am uitat. Apoi tot ca elevă, am ascultat întâmplător, la radio, Concertul pentru pian și orchestră de Grieg în interpretarea marelui nostru pianist Valentin Gheorghiu. Cu mulți ani mai târziu am participat la Concursul Grieg de la Oslo, unde am mers mai mult ca să pot vizita țara de unde venea. Acestea sunt impresii personale. Ceea ce au în comun cei doi compozitori este sursa principală de inspirație – folclorul național dar și fantezia poetică infinită. Interpretând piesa Notturno de Grieg m-am simțit foarte aproape de „câmpia românească noaptea“ a lui Enescu. Aceeași contemplare duioasă a naturii în care se aud trilurile unei privighetori singuratice, care îngână ca în vis teme din Concertul pentru pian. Ceea ce mi se pare special la Grieg este harul de povestitor muzical, asemănător poate cu cel al lui Ion Creangă în literatură…
Doi… doar la o prima vedere. Pentru că într-adevăr, pe lângă integrala Enescu recompensată cu BBC Music Award în 2007, în acea vizită ați fost chiar laureată a Edvard Grieg International Piano Competition, cu Prix d’Oslo și Premiul Publicului. E așadar mai mult o alegere subiectivă?
Este o alegere subiectivă, dar și obiectivă. Ambii compozitori sunt valori universale incontestabile. Ambii compozitori au fost legați de țara lor și au expus muzica populară și folclorul țărilor de unde provin într-un mod genial. Deși aparțin unor epoci istorice diferite, au un limbaj asemănător, profund romantic și original.
Concertul pentru pian și orchestră de George Enescu. Cum vă simțiți să fiți prima pianistă care pune între coperțile unui disc această partitură enesciană de tinerețe?
În primul rând deosebit de onorată, în al doilea rând fiecare moment de interpretare a acestei lucrări – fie în concert, fie în studioul de înregistrări – a fost plin de emoții în prezența acestei lucrări capodopere a unui tânăr genial în vârstă de numai 16 ani, George Enescu.
Ați interpretat și premiera concertului într-o singură parte scris de Enescu în 1897, pe 10 mai 2021, într-o altă versiune cu Orchestra Națională Radio, dirijată de Rossen Gheorghev. Cum ați descrie această muzică a adolescentului Enescu?
Ascultând această partitură scrisă de un tânăr la vârsta de 15 ani, realizez că e aproape incredibil cu câtă forță și măiestrie orchestrală este realizată, lumea sonoră a acestui concert este de-a dreptul prometeică, alternând cu momente intense din eposul popular românesc.
Și, dacă suntem la capitolul premiere, trebuie amintită și înregistrarea apărută în luna februarie cu Fantezia pentru pian și orchestră de George Enescu realizată alături de Orchestra Radiodifuziunii din Hanovra și Peter Ruzicka, un alt mare îndrăgostit de creația enesciană. Care ar fi diferențele între Fantezie și Concert?
Deosebirea capitală este că Fantezia este din fericire o lucrare completă, în timp ce Concertul a rămas din păcate neterminat, având doar o singură parte. Apoi există și deosebirea de structură, Fantezia fiind o formă mai liberă, cu o și mai mare bogăție de teme și idei muzicale, așa cum spune și titlul.
De ce credeți că ar trebui prezentate publicului aceste creații necunoscute ale lui Enescu, fie că sunt lucrări de tinerețe ori fragmente din partituri neterminate?
În ceea ce mă privește, cred că lucrările de tinerețe și partiturile neterminate din creația unui mare compozitor sunt importante pentru un interpret. Nu este ușor să înțelegi ce a vrut să spună un compozitor și aceste începuturi ne ajută enorm pe noi, interpreții, să învățăm să ne apropiem de limbajul componistic și sufletesc al compozitorului respectiv. Mai ales în cazul lui Enescu, unde este vorba despre lucrări deja geniale, care, deși sunt rodul căutărilor inerente acelei vârste, sunt deja capodopere ce trebuie ascultate și cunoscute.
Grieg – ce e pentru dumneavoastră acest concert, un adevărat poem simfonic pentru pian și orchestră scris de un adolescent norvegian care va deveni celebru la doar câțiva ani după compunerea lui?
Concertul de Grieg ocupă un loc cu totul aparte în literatura pianistică. Romantismul său nu se aseamănă cu nimic altceva, nici măcar cu alte lucrări proprii. Auzim talazurile mării, vedem fiordurile majestoase, dar în primul rând simțim un profund omagiu adus pianului în cel mai simplu și în același timp complex mod. Melodiile sunt aparent simplu alcătuite, dar cât de învăluitoare și luminoase, virtuozitatea atât de complicată, dar strălucitoare. O piatră de încercare pentru orice pianist, dar o piatră prețioasă. Grieg nu este un compozitor ce experimentează cosmopolit în toate direcțiile, ci are idei și conținuturi clare, cu o notă caracteristică solidă și specifică.
Lyrische Stücke, o completare minunată din Grieg, plină de poezie și vivacitate în interpretarea dumneavoastră. De ce această selecție din cele zece caiete?
Piesele lirice ne poartă într-un univers miraculos. Sunt parcă mici haikuuri în care se află încifrată lumea basmelor și a legendelor norvegiene, ale frumoasei Solveig, ale dansurilor Halling în care băieții trebuie să sară peste panglicile ținute de fete care le ridică pe ascuns cât mai sus, ale zânelor și gnomilor. Apoi nu cunosc altă muzică ce a putut descrie atât de magistral zborul gingaș în zig-zag al unui fluture (Schmetterling) sau cântul micii păsări (Vöglein) sau susurul unui pârâiaș (Bächlein). Un microcosmos uluitor…
Cât de important e pentru dumneavoastră filonul național în Piese lirice, lucrări nu atât de tehnice dar pline de poezie și prospețime?
O mare parte a pieselor lirice le constituie dansurile norvegiene în multe variante – Bauernmarsch, Halling, Norwegischer Marsch, Norwegischer Tanz, Norwegische Melodie etc. Este evident, așa cum spuneți, că pentru Grieg acest filon era determinant. Mie îmi amintesc foarte mult de dansurile românești, am regăsit același ritm dinamic și molipsitor și aceeași bucurie de viață ca și în folclorul românesc, de pildă în Rapsodiile lui Enescu.
Da, înapoi la Enescu, pasiunea dumneavoastră de o viață! E valabil filonul național și în celelalte lucrări pentru pian solo din înregistrare – Sonata a treia în re major op. 24, cu minunata partea a doua Andantino cantabile și Choral și Carillon nocturne, două din cele șapte Pièces impromptu op. 18?
Enescu este combinația între universalitate și bogăția izvorului folcloric, asta este cu adevărat impresionant. Pentru Enescu folclorul era o principală sursă de inspirație pe care a expus-o prin genialitatea muzicii sale, semn al unui patriotism mai valoros decât orice cuvânt spus sau scris. A fost un moment deosebit să pot prezenta în concertul de la Radio Bremen Sonata a treia pentru pian solo și după un lung șir de formalități o și mai mare bucurie să putem publica această înregistrare live. Înregistrarea pieselor Choral și Carillon nocturne au o importanță emoțională, deoarece la acel concert a fost prezent în sală inginerul de sunet John Barnes de la Glyndebourne Opera, căruia îi datorez integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu. Înregistrările de la Stadttheater Lindau și Kloster Weißenau au fost realizate de Joachim Schmid, cel ce înregistrează de multe decenii festivalul Schubertiade din Austria. Joachim l-a sprijinit pe John în sesiunile de înregistrare, așa că este pentru mine tot un membru al familiei enesciene.
Cum ați descrie Andantino cantabile din op. 24 cuiva care ascultă pentru prima dată această Sonată? Dar Carillon nocturne?
Andantino cantabile este o doină specifică, un buchet de melodii ce reprezintă cele mai adânci sentimente ale poporului, de nostalgie și dor. Enescu însuși spunea că dorul era sursă principală de inspirație pentru toată muzica sa. Iar Carillon nocturne este, în cuvintele revistei BBC‚ „una dintre cele mai remarcabile lucrări ale secolului XX“. Deși este probabil o reprezentare sonoră a unor clopote în noapte, ce bat în miezul nopții, interesant este că lumea sonoră a Carillon-ului evocă cu mult mai mult decât „doar“ bătăi de clopot. Este genialitatea lui Enescu și un paradox ca prin sunete să poată fi redată o asemenea atmosferă de liniște absolută și profundă visare.
Majoritatea lucrărilor pentru pian solo Grieg-Enescu sunt înregistrări live realizate la Radio Bremen, Stadttheater Lindau, Festsaal Kloster Weißenau. Nu vă e frică de înregistrările în direct?
Nu, dimpotrivă! Înregistrările live nu au poate perfecțiunea tehnică a înregistrărilor din studio, dar au ceva mult mai important, și anume atât prezența publicului, cât și faptul că sunt inspirații momentane în idei și interpretare, asta are mult mai mare valoare. Prezentă pe viu, atmosfera care are viață, acel moment unic, ce nu poate fi repetat sau modificat.
Ce proiect important urmează pentru dumneavoastră, înregistrare sau concert?
În această lună mă pregătesc de un recital în cadrul festivalului Hohenloher Sommer, unde voi interpreta lucrări de Grieg, Schubert, Liszt și Fanny Hensel. Iar în luna septembrie voi avea onoarea de a participa la Concursul internațional de pian „George Enescu “ în calitate de membră a juriului.
În privința înregistrărilor încă nu m-am decis. Repertoriul pianistic este atât de bogat. Am desigur câteva idei și sper să pot realiza măcar câteva dintre ele. Dar pentru ca m-ați întrebat așa frumos vă mărturisesc că deocamdată mă ocup în paralel de un proiect mai aparte. Cu foarte mulți ani în urmă am colaborat cu actrița germană Cornelia Kühn-Leitz, care mi-a fost o prietenă dragă și care a recitat în mai multe spectacole poezii din lirica secolului XX (Bachmann, Schwitters, Hilde Domin, Bertold Brecht ș.a.) unde eu am cântat lucrări tot din secolul XX. Acum încercăm să dăm de urma acestor spectacole înregistrate live și să le aducem la lumină măcar parțial. În caz că vom reuși, m-aș bucura foarte mult să îi putem aduce un omagiu pe această cale.
Un mesaj pentru iubitorii muzicii din România.
Să fie sănătoși și să continue să se bucure de muzică atât pe calea undelor cât și în sălile de concert. Eu îi aștept cu drag oricum.