Expoziția care adună laolaltă volume pe care mulți și-ar dori să le citească, dar care există doar în paginile altor cărți.
Într-un loc discret din centrul Manhattanului numit Grolier Club s-a deschis o expoziție aparte. Aici, vizitatorii pot admira cărți care nu pot fi găsite nicăieri în lume, în nici o bibliotecă.
Sunt, astfel, expuse manuscrisul nepublicat, dispărut în 1970, al cărții Double Exposure scris de Sylvia Plath, manuscrisul abandonat Llareggub al lui Dylan Thomas, al doilea volum al Poeticii lui Aristotel, Despre comedie (ultimul manuscris cunoscut că ar fi ars în 1327 într-o mănăstire benedictină, spune Umberto Eco), un exemplar al cumplitului Necronomicon (despre care a scris atât de mult Lovecraft), Cartea Bene Gesserit din universul Dune. Multe astfel de cărți, de la poemele lui Sappho la volume pomenite de Italo Calvino, se găsesc pentru o scurtă perioadă la Grolier Club, iar ceea ce au în comun este că ele nu există sau că doar au existat, iar acum doar în imaginație.
Vorbim, de fapt, despre o expoziție complet neobișnuită denumită Imaginary Books: Lost, Unfinished, and Fictive Works Found Only in Other Books, găzduită de Grolier Club, care este și cea mai veche societate a bibliofililor din Statele Unite. Este rodul imaginației unuia dintre membrii societății, Reid Byers, un bibliofil care a fost și preot prezbiterian, sudor și programator de limbaj C.
Imaginary Books reprezintă o punere în practică a unei idei cu care Byers s-a jucat de ceva vreme. O idee pe care, pentru a o materializa, a apelat la serviciile și expertiza unor specialiști în tehnici tipografice, în legarea de cărți, precum și la serviciile mai multor artiști. Scopul a fost „aducerea la viață“ a peste o sută de volume, expuse acum în galeria clubului, o expoziție despre care organizatorii admit că este „parte proiect de artă conceptuală și parte răsfăț literar“. „Este drept“, admite Byers, „e nevoie de o anume capacitate de suspendare a neîncrederii, de capacitatea de a accepta improbabilul, doar pentru a lua în considerare o asemenea expoziție de obiecte imaginare. O întâlnire cu o carte imaginară ne duce forțat la un moment de cumpănă, atunci când suntem confruntați cu un obiect despre care știm că nu există, dar care, văzându-l cu ochii noștri, ne transportă într-un spațiu straniu. Dar, la urma urmei, fiecare carte din lume a fost imaginară până în momentul în care a fost scrisă“.
Byers și-a împărțit expoziția în trei secțiuni. Prima este dedicată Cărților pierdute, unde se găsesc, printre altele, manuscrisul piesei Love’s Labours Won a lui Shakespeare, manuscrisul primului roman al lui Ernest Hemingway (furat, la Paris, de la soția lui, împreună cu copiile acestuia) și memoriile extrem de sincere ale lordului Byron, pe care soția și editorul acestuia au considerat, în 1824, că este mai bine să le ardă.
O a doua secțiune este Cărți neterminate și prezintă lucrări ale căror începuturi chiar există, dar care nu au mai avut parte niciodată de o formă finală. Pot fi văzute aici Kubla Khan de Samuel Taylor Coleridge, cartea autobiografică Double Exposure a Sylviei Plath (a cărei publicare, se spune, a fost împiedicată de Ted Hughes) sau Shakespeare in Baby Talk, cartea lui Raymond Chandler.
În fine, o a treia secțiune este rezervată Cărților fictive, care există doar pomenite în alte opere de ficțiune. Aici se păstrează temutul și interzisul Necronomicon Al Azif din opera lui H.P. Lovecraft. Ca o măsură de siguranță în plus, cartea în sine nici nu este expusă, fiind închisă într-un cufăr. „Cartea nu trebuie atinsă“, glumește Byers.
Byers a început întocmind o listă de 400 de titluri de cărți imaginare, jumătate având o bază istorică, jumătate complet fictive. În cele din urmă, de pe această listă a reușit să creeze doar 144 de cărți care sunt acum în expoziție. Ele au fost alese mai ales pe criteriul că echipa le-ar putea imagina și realiza fizic, astfel încât să pară credibile. De exemplu, pentru artizani este mai simplu să își imagineze cum ar putea arăta un manuscris pierdut al lui Suetoniu, mai greu însă să își imagineze felul în care arată The Octarine Fairy Book, un volum despre care se spune că are culoarea magiei, fiind vizibil doar pentru vrăjitori și pisici, după cum scrie Terry Pratchett. Cu toate acestea, până și The Octarine Fairy Book poate fi admirată în expoziție.
În această joacă serioasă s-au prins, alături de Byers (care a creat designul a cam jumătate din colecție), o artistă a tehnicilor de imprimerie, Martha Kearsley, Margo Dittmer, expertă în caligrafie, și Jeff Altepeter, care este expert în legătoria cărților vechi și a manuscriselor. În general, cărțile expuse trebuie judecate după copertă, fiindcă interiorul cărților este în mare parte gol sau conține texte simbolice, reflectând natura lor imaginară. Byers le prezintă vizitatorilor într-un stil potrivit cu întreaga temă a expoziției: „Sunt cărți magice. Ele există doar prin o tensiune ontologică perfect balansată. Și din motive tehnice și taumaturgice nu pot fi deschise. Dacă cineva le-ar deschide, pentru a se apăra, aceste cărți s-ar transforma în cu totul altceva“.
Dar, într-un ton serios, Byers admite că Imaginary Books este doar o glumă, una foarte sinceră din punctul de vedere al dragostei pentru cărți. „Iar cărțile din expoziție par reale dintr-un anumit punct de vedere. De aceea, unele dintre ele dau fiori multor vizitatori care își spun că tare și-ar mai dori să le deschidă și să se uite în ele“, spune Reid Byers.
Galerie foto
