De citiva ani, mai precis de cind Uniunea Scriitorilor din Romania organizeaza ceea ce se cheama “Zile si Nopti de Literatura”, procedez cam la fel: dau o fuga pina la ai mei (Medgidia) spunindu-mi ca nu e mare lucru sa ajung la Neptun (sau Mangalia) – de obicei, simbata – pentru a vedea si auzi niste scriitori, unii dintre ei foarte buni, care sint adusi de USR la acest “festival”. De fiecare data se dovedeste chiar a fi mare lucru si satisfactia de a vedea pe unul sau pe altul este egala cu zero comparativ cu efortul facut sa ajung acolo. Mai ales ca, asa cum s-a intimplat si anul acesta, se poate intimpla sa nu prind mai nimic din discutii.
Punctul de vedere al unui cititor
Inainte de a pleca la drum, am incercat sa fac rost de o lista cu participanti si de un program al “festivalului”. In ciuda schimbului de scrisori cu echipa organizatorica, nu am reusit sa capat nici o informatie de la ei – nici lista participantilor, nici programul, nici macar locul de desfasurare. Pentru cei care nu stiu, primele editii ale “festivalului” s-au desfasurat exclusiv la Neptun, in sala de conferinte a Hotelului Ambasador. Ulterior, o parte din el s-a mutat la Mangalia, mai precis discutiile, lecturile de poezie desfasurindu-se, din cite am inteles, tot la Neptun. Prin urmare, era esential sa stiu totusi unde trebuie sa ajung.
Simbata dimineata insa, in autobuzul spre Constanta, inca ma intrebam daca sa merg la Neptun sau la Mangalia. Am avut noroc ca Florin Bican a raspuns la telefon si am aflat ca discutiile sint la Mangalia, nu la Neptun, asa cum auzisem ca este posibil anul acesta. Am ajuns exact la pauza de dinaintea celor doua ore de discutii despre lucrarile prezentate in prima parte a zilei, deci a fost ca si cum m-as fi dus degeaba. Dupa aceste doua ore, lumea a plecat la prinz (in Neptun), iar eu nu am mai stat pina la 16.00 pentru ca deja imi faceam probleme daca ma mai intorc sau nu la Medgidia. Nu mai e nevoie sa spun ca acolo, la locul de desfasurare, nu era de gasit nici macar o lista nu numele participantilor. In schimb, am observat ca trei dintre scriitorii pe care as fi vrut sa-i vad nu erau: Simona Popescu, Vladimir Sorokin, Filip Florian (de prezenta lor am aflat din presa, nu de la USR, sa ne intelegem). De Ales Debeljac – si pe el as fi dorit sa-l aud – nu va pot spune daca a fost sau nu, pentru ca nu l-am vazut in viata mea si trebuia sa ghicesc daca e sau nu acolo. Dupa ce am studiat indelung fetele celor prezenti nu am ajuns la nici o concluzie. I-am zarit pe Esterhazy, pe Joey Goebel (premiantii acestei editii), i-am identificat cu chiu cu vai – chiar daca oamenii aveau badgeuri, pozitionarea meselor le facea inutile – pe Rui Zink si pe Philip Meersman, pe Sharon Mesmer o stiam oricum de anul trecut, la fel si pe Sean Cotter, i-am vazut pe Ion Bogdan Lefter, Andrei Bodiu, Luminita Marcu, Adrian Buz, Cosmin Ciotlos, Dinu Flamind, Nicolae Prelipceanu, Denisa Comanescu, Horia Garbea, Dan Cristea, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian.
Ceea ce voi scrie in continuare este din punctul de vedere al unui, in primul rind, cititor si innebunit dupa literatura, abia mai apoi din cel al unui jurnalist si, la urma de tot, al unui scriitor: “Zile si Nopti de Literatura” este un festival inexistent atit timp cit Uniunea Scriitorilor din Romania nu va incerca sa-i schimbe formula. Este arogant, megaloman si aproape inutil sa aduci in Romania niste scriitori foarte mari – Peter Esterhazy anul acesta, Antonio Lobo Antunes, Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk,Ismail Kadare la editiile anterioare – si sa-i izolezi la etajul patru al unui hotel din Mangalia, departe de ochii presei dar cel mai grav, de ochii publicului. Si aici, ca si in multe alte cazuri, s-a plecat probabil de la premisa ca asa ceva nu intereseaza pe nimeni.
Trist si frustrant
In Mangalia nu exista un singur afis care sa anunte acest eveniment, doar in holul hotelului este o indicatie pe o coala A4 pentru directionarea participantilor, nu cumva sa greseasca sala si sa nimereasca la cel de-al patrulea congres al menopauzei si al anti-ageing. “Zile si Nopti de Literatura” are pretentia de a fi un festival, organizarea se face intr-o oarecare masura si pe bani publici – anul acesta Ministerul Culturii, Cultelor si al Patrimoniului National a alocat o suma importanta care sa acopere premiul cel mare, de 10.000 de euro –, dar arata ca un team building sau, in cel mai bun caz, ca un atelier de lucru pentru profesionisti. Ceea ce pina la urma nici nu ar fi o mare problema. Poate fi un workshop si atit. S-ar explica astfel ermetismul sau, oficial nu ar trebui sa intereseze pe nimeni care nu se regaseste pe liste. Dar nu un festival de literatura, asa cum abuziv este numit. In formula bizara de acum nu se justifica nici macar premiile, care nu folosesc decit la construirea unei imagini false, atit a Uniunii Scriitorilor, cit si a unei Romanii, vezi Doamne, interesata de literatura.
Da, e deopotriva trist si frustrant ca singurul festival literar cu pretentii din Romania este acesta, este trist si frustrant ca Ministerul Culturii si Cultelor alege sa finanteze o astfel de manifestare de pe urma careia nimeni nu are nimic de cistigat, decit, desigur, premiantii.