– Fragment –
Muncitorul postsocialist ca subiect si obiect
Postsocialismul e dureros. Dupa cum dovedesc Constantin Moldoveanu si Ioan Popa, transformarile din aceasta perioada sint inscrise in corpurile, mintile si in marturisirile multora dintre cei care traiesc aceste timpuri nesigure. Aceasta carte urmareste caracteristicile vietii si muncii in postsocialism, felul in care acestea sint intelese si exprimate de catre muncitori, precum si modul in care aceste expresii influenteaza conceptiile muncitorilor privind propriul corp si propria capacitate de a actiona pe cont propriu. In acest sens analizez modalitatea prin care munca, marturisirile, corpurile, actiunile si efectele lor combinate se integreaza in viata a doua grupuri de muncitori din Romania postsocialista, minerii din Valea Jiului, respectiv muncitorii din industria chimica din regiunea Fagaras. Aceste doua grupuri difera in multe privinte. Totusi, transformarile care au loc privind munca lor, situatia lor personala si statutul lor in societatea postsocialista invita la o descriere si o perspectiva comuna asupra lor. Vorbind despre lumea lor, muncitorii arunca o privire introspectiva, in launtrul lor, dar si in exterior, asupra societatii postsocialiste, cu sentimente de teama si instrainare. Le e teama pentru sanatatea lor, le e teama pentru viitorul lor si al familiilor, le e teama pentru ce va fi cu viata si cultura lor. In acelasi timp, ei se simt respinsi si izolati de noua societate in care ei traiesc. Se considera la fel de diferiti precum niste straini care privesc de dincolo de gard: o rasturnare completa a situatiei lor din perioada comunista.
Muncitorii romani, asemeni muncitorilor de pretutindeni (Shilling, 1993, p. 131), sint renumiti pentru abilitatea lor de a se descurca: de a face lucrurile sa mearga, chiar de a prospera, bazindu-se pe resurse limitate in vremuri grele. Totusi, in ziua de azi, este mai dificil a te descurca, din cauza unui resimtit sentiment de inadecvare, care adesea ii blocheaza pe muncitori si le sporeste senzatia de instrainare. Povestile despre modul in care oamenii se descurcau, despre cum fentau sau pacaleau pentru a supravietui sint acum inlocuite de acuze la adresa nedreptatii care li se face si de lamentatii privind o suferinta pe care nu o merita. Acesta e mai curind un strigat existential decit un miriit scrisnit printre dinti. Muncitorii romani isi formeaza un nou limbaj propriu despre declin, similar cu litaniile de jale rusesti descrise de Nancy Ries (1997). Discursurile lor, precum cele ale lui Moldoveanu si Popa, atrag atentia asupra dificultatii de a face fata problemelor vietii si obstacolelor care stau in fata lor, asupra lipsei de orizont in fata necazurilor zilnice, a tratamentului rau la care sint supusi, aflati la cheremul altora. Drept consecinta, in ciuda faptului ca au anumite posibilitati de a participa si progresa, muncitorii se repliaza asupra propriei lor represiuni. Interesul meu aici este de a intelege modul in care diferite tipuri de muncitori fac fata acestor schimbari in context postsocialist, modul in care muncitorii exprima aceste schimbari in limbajul lor si in intelegerea naturii lor biologice, precum si modul in care aceste schimbari contribuie la formarea unor impedimente si resemnari precum cele de mai sus.
Natura comprehensiva a schimbarii in Europa Centrala si de Est dupa caderea socialismului a produs o impresionanta serie de analize. Acestea, in mod tipic, se opresc asupra convulsiunilor societatii si indivizilor in procesul reconstructiei regiunii. Societatea postsocialista este un spatiu dur, iar studiile postsocialiste sint un gen stiintific trist. Analize privind privatizarea arunca o lumina asupra statutului nesigur si schimbator al proprietatii si averilor si a modului in care acest statut este manipulat in interese de putere si alte avantaje (Hann, 1993; Verdery, 2003; Zerilli, 1998, 2000). Trecerea de la socialism la democratia de piata (Stark si Bruszt, 1998) produce inegalitati frapante, care favorizeaza instrumentalizarea si comercializarea relatiilor sociale primare (Berdahl, 2005; Dunn, 2004). Slabirea structurilor statului prilejuieste mafiilor locale sa fie cu un pas inaintea guvernelor centrale (Satter, 2003), iar coruptia ameninta sa copleseasca societatea civila in fiecare moment (Hann si Dunn, 1996; Sampson, 2002, 2005; Zerilli, 2005). ONG-urile se lupta sa supravietuiasca sau sucomba din cauza lipsei fondurilor, iar banii care vin din finantari externe sint deturnati sau prost folositi (Sampson, 1996; Wedel, 1998a). Grupurile religioase se afla intr-o competitie inflamata pentru vizibilitate si privilegii (Hann, 1996; Verdery, 1999). Identitatile de gen, etnice si nationale sint contestate, uneori in forme violente (Gal si Kligman, 2000a; Lemon 2000a; Stewart, 1997). Multi oameni emigreaza, iar declinul pietelor agricole ii impinge pe multi altii ramasi in mediul rural sa se intoarca la o agricultura de subzistenta (Cartwright, 2001; Creed, 1995; Rey, 1997). Dificultatile si incertitudinile din cadrul societatilor postsocialiste se exprima chiar si in definitiile incerte propuse postsocialismului insusi (Humphrey, 2002a; Verdery, 2002; Verdery si Kligman, 1992).
Nefericirea are insa virtuti analitice. Principiile structurale ale societatilor aflate in criza ies adesea foarte bine in evidenta. Studiile postsocialiste au folosit acest avantaj pentru a defini diverse dimensiuni ale schimbarii subiectivitatii umane si sensurilor natiunii, regiunii si sistemelor de interese. Proiectul postsocialist impune o modernitate agresiva, iar studiile postsocialiste conduc in topul cercetarilor asupra efectelor retetei impuse de neo-liberalism asupra populatiilor, efecte care sint oarecum diferite de ceea ce sperau oamenii (Tismaneanu, 1998) cind regimul socialist s-a prabusit (Petrovic, 2002). Oricum, tema subiectivitatilor umane in schimbare constituie un interes incipient in privinta muncii, iar vietile muncitorilor sint slab reprezentate chiar si in lucrarile de antropologie postsocialista.i
Data fiind preponderenta lor numerica si situarea lor la intersectia a numeroase probleme sociale, munca si muncitorii ar trebui sa aiba parte de mai multa semnificatie in studierea si intelegerea postsocialismului. Totusi, interesul diminuat pentru muncitori este de inteles in societati care isi exorcizeaza un trecut socialist care a durat zeci de ani si care a presupus o politica si o retorica de clasa care te-ar putea expune azi, prin preocuparea pentru un subiect precum munca, unor banuieli pentru simpatii comuniste. Vietile muncitorilor sint, de asemenea, marginalizate de catre guvernele nationale si organizatiile internationale, cu toate ca aceste institutii au produs o pletora de politici si interventii presupus in interesul muncitorilor. In mod frecvent, aceste eforturi sint planificate, implementate si sustinute fara implicarea muncitorilor, avind mai curind ca scop un control politic, decit oferirea unor puteri politice si imbunatatirea vietii economice a muncitorilor. Nu este intimplator, astfel, faptul ca nu s-a reusit, in general, sa se refaca orasele muncitoresti darapanate, cu complexele lor de apartamente, si sa se remodeleze relatiile sociale ale muncitorilor. Chiar si legile care favorizeaza muncitorii, precum recentele reforme din Romania privind contractele de munca (Rubin Meyer Doru si Trandafir, 2003), care prevad in mod explicit marirea sigurantei locului de munca, par mai curind firmituri aruncate problematicii muncii si constituie, oricum, reglementari imposibil de aplicat.
Interesul pentru muncitori este, pe de alta parte, contradictoriu avind in vedere triumfalismul occidental de dupa sfirsitul Razboiului Rece si al sau model al “tranzitiei”, care a dominat intelegerea Europei de Est in stiinta sociala recenta (Lane, 1997; Pasti, 1995; Snyder si Vachudova, 1997). Daphne Berdahl (2000) considera “tranzitia” drept o reprezentare academica a unei politici triumfaliste, un mijloc intelectual al patrunderii capitalismului si un mod de eludare a problemei muncii din proiectul postsocialist. Tranzitia defineste, astfel, in mod implicit muncitorii drept fie artefacte anacronice ale socialismului esuat, fie obstacole in calea prosperitatii capitaliste, ori chiar ambele. Tranzitia masoara gradul de potrivire dintre capitalismul occidental si practicile postsocialiste, cu alte cuvinte “harta schimbarilor institutionale impuse de afara si de sus” (Mihailescu, 2006). Prin urmare, abordarea tranzitologica se focalizeaza asupra preocuparii occidentale in jurul unor probleme precum proprietatea, piata si aplicarea legii. Preocuparile muncitorilor – nesiguranta locului de munca, distributia inechitabila a veniturilor si deprecierea conditiilor de la locul de munca – nu au fost pina recent prezente la masa discutiilor (Dunn, 2004; Weiner, 2005).
Aceasta carte adopta o pozitie diferita. Argumentez faptul ca muncitorii, departe de a fi niste supravietuitori anacronici ai visului urit marxist, ocupa o pozitie cruciala in peisajul politic si economic postsocialist. Vietile si posibilitatile lor, precum si conditiile starii lor de spirit si ale participarii in comunitatile lor constituie indicatori ai traversarii si administrarii transformarilor postsocialiste. Muncitorii, indeosebi cei din Valea Jiului, sint precum pasarile folosite la inceputurile mineritului pentru detectarea unui pericol. Dar, mai mult decit a servi drept semne de atentionare asupra neputintelor si pericolelor unei societati, vietile si cuvintele muncitorilor sint marturii semnificative ale structurilor postsocialiste. Muncitorii sint in acelasi timp conectati la si impinsi deoparte de cele doua sisteme, socialist si postsocialist. Pozitia lor istorica si structurala intre colectivismul sistemului centralizat de stat si personalismul privat din perioada postsocialista, eliberat de acele colectivitati, intensifica sentimentul lor de instrainare, care apoi le amplifica temerile in ceea ce-i priveste pe ei insisi, familiile si viitorul lor.
Destramarea clasei muncitoare postsocialiste
Anumite analize ale postsocialismului argumenteaza faptul ca trasaturile comune de clasa nu mai explica circumstantele practicarii muncii. In ciuda disputelor in jurul a ce inseamna in primul rind clasa din punct de vedere socioeconomic (Tilly, 1999, pp. 3-5; Williams, 1976, pp. 60-69), multi cercetatori au cazut de acord asupra faptului ca transformarile din societatile central-est europene din ultimii zece ani si jumatate sint suficient de complexe pentru a oculta orice ar insemna structura de clasa (Slomczynski si Shabad, 1997) si a face identificarea sa aproape imposibila. Mai mult, desi politicile central-est europene sint din ce in ce mai atente la problemele de clasa (Szeleny, Fodor si Hanley, 1997), analizele sociale adesea nu considera interesele oamenilor ca fiind raspunsuri automate la aspecte privind clasa sau “legate de pozitia lor in ordinea politico-economica a vechiului regim” (Slomczynski si Shabad, 1997, p. 167). Se spune ca diverse alte identitati sociale, stimulate de noile posibilitati de consum, au inlocuit clasa ca prima identificare in viata postsocialista. Statele socialiste celebrau ideea de clasa (definita prin pozitia sa in ierarhia productiei) si intareau o egalitate vaga a consumului in interiorul clasei si intre clase. Postsocialismul defineste grupurile in primul rind prin privilegierea consumului asupra muncii (Berdahl, 2005; Mandel si Humphrey, 2002; Patico, 2005), incurajarea diferentierilor asupra uniformitatii si a nisei asupra produselor de masa (Dunn, 2004). Acolo unde socialismul cauta sa planifice distributia resurselor si recompenselor, oferind astfel muncitorilor un acces colectiv la educatie si mobilitate pe scara sociala, statele postsocialiste demonstreaza o incredere mereu reinnoita in proprietatea privata si piata, lasind individul sa isi construiasca propriul drum in societate. Societatea socialista era una insulara, relatiile sale cu alte sisteme sociale fiind sever restrictionate; in schimb, societatea postsocialista s-a integrat rapid in retelele globale, contribuind astfel la confuzia produsa de suprapunerea identitatilor si producind in continuare diferentieri individuale in acest proces (Rausing, 2004; Verdery, 1998).
Postsocialismul eludeaza semnificatia clasei nu doar prin stabilirea unor noi relatii intre stat, societate si individ, dar si prin formarea acestor relatii intr-un alt mod. Sistemele postsocialiste sint caracterizate printr-o inerenta si durabila inconstanta care favorizeaza, in sine, diferentierea si transgresarea delimitarilor de clasa. Schimbarea si incertitudinea par, de fapt, trasaturile esentiale ale societatilor postsocialiste, asa cum sugereaza formula amar-comica, oximoronica, a “tranzitiei permanente” propusa de Mariella Pandolfi (2005). Continua schimbare si instabilitatea structurilor sociale afecteaza aceste grupuri, ale caror identitati erau strins legate de relatiile sociale socialiste si ale caror resurse economice si sociale sint sever erodate in conditiile curente.
Cu toate acestea, desi analiza de clasa este plina de incertitudini, iar diferentele dintre grupuri pot deveni la fel de semnificative precum asemanarile, exista ceva de spus in ideea recunoasterii acestor grupuri, inclusiv a muncitorilor postsocialisti din fostele intreprinderi socialiste, si anume faptul ca acestia sint in mod special vulnerabili la si dezavantajati de structura si desfasurarea schimbarilor postsocialiste. De fapt, schimbarile din perioada postsocialista au abandonat in primul rind muncitorii intr-un no-man’s-land al incertitudinilor. Considerati pe vremuri elita muncitoreasca, fie si doar cu numele, muncitorii de azi au putine repere cu ajutorul carora sa poata naviga sau acosta in siguranta in mijlocul ravagiilor pe care transformarile postsocialiste le produc. Identitatile lor s-au dezmembrat odata ce sprijinul ideologic si subventiile unui stat corporatist omniprezent le-au fost retrase (Borneman, 1998). Viata lor de astazi este complet imprevizibila, iar viitorul pare a le fi mereu refuzat si putin abordabil. Industriile sint restructurate, minele se inchid, iar fabricile fac reduceri de personal (Gaf-Deac, 1994; Tulbure si Irimie, 1995), pe masura ce munca – anterior formatoare de identitati – este inlocuita cu somajul si scaderea standardelor de viata (anonim, 1994a; 1994b; 1999b; Iordachel, 1993; Pasti, 1995; Pasti, Miroiu si Codita, 1996; Stefan, 1997).
Luate impreuna, toate aceste schimbari incurajeaza diferentierea sociala si produc deprecierea atit a conditiilor de viata obiective ale oamenilor, cit si a referintei ideologice si simbolice prin care muncitorii isi formau un sens al sinelui si al celorlalti. In cele din urma, cu toate ca identificarea dupa clase pare a-si pierde din forta, relevanta experientei de clasa ramine puternica. Odata cu declinul identificarii pe clase in anii de dupa caderea socialismului si indeosebi in primii ani ai secolului douazeci si unu, s-a remarcat si un declin al activismului muncitoresc (Ost, 2002; Ost si Crowley, 2001). Acesta este si cazul Romaniei, unde muncitorii postsocialisti au fost intr-un fel printre cei mai militanti din Europa Centrala si de Est si adesea au actionat cu violenta, prin protestele lor la adresa amenintarilor de a-si pierde pozitiile din cadrul activitatilor muncii lor (Bush, 1993; Kideckel, 1999; 2001; 2002; Sturdza, 1990) si au fortat guvernul sa dea curs unor solicitari ale sindicatelor (Guvernul Romaniei, 1999b; Rubin Meyer Doru si Trandafir, 2003). Desi Romania a cunoscut recent o intensificare a actiunilor muncitoresti la nivel national, in special in sectoare ale servicilor, precum educatia si transporturile (anonim, 2005), identitatea de clasa inseamna acum, paradoxal, faptul ca muncitorii se implica tot mai rar in actiuni de masa pentru a-si apara conditia lor precara.
i Descrierile de teren asupra postsocialismului iau in considerare invariabil alte teme decit munca. De exemplu, in doua importante lucrari (Berdahl, Bunzl si Lampland, 2000; DeSoto si Dudwick, 2000), inegalitatile de clasa si munca sint tratate intr-un singur capitol din nouasprezece.
CARTEA
Remarcabila contributie la intelegerea structurilor reale ale societatii create pe ruinele a mai mult de patruzeci de ani de control comunist si economie socialista, volumul Romania postsocialista. Munca, trupul si cultura clasei muncitoare trateaza natura vietii si a muncii in postsocialism. Schimbarile privind munca, trupul, capacitatea de initiativa sau discursul sint examinate in efectele lor asupra vietii muncitorilor, pornind de la cele doua studii de caz, Fagarasul si Valea Jiului. Viziunea si limbajul comune reflecta alienarea unei clase care, de la statutul ei central in comunism, se vede redusa la cel de outsider ce asista pasiv la realizarea unui proiect de societate din care se simte exclus. Sint discutate cele mai diverse aspecte ale vietii muncitorilor, de la munca, familie, sanatate la emigratie si identitatea etnica, nationala sau de gen.
AUTORUL
David A. Kideckel este profesor de antropologie culturala si aplicata la Central Connecticut State University din New Britain, SUA. A fost presedinte al Society for the Anthropology of Europe si consultant pentru organizatii internationale implicate in urmarirea transformarilor din Europa Centrala si de Est. De acelasi autor: Colectivism si singuratate in satele romanesti (Polirom, 2006).