In ce ar consta curajul de care aminteam? El poate fi cintarit mai ales in raport cu ceea ce se expune in pavilioanele centrale, destul de departe de zona nonconformista de la “Arsenale” (rezervata indeosebi proiectelor individuale sau de grup, mai putin “institutionalizate”. Unul dintre participanti a fost chiar Win Wenders, cu un proiect care exploreaza “dialogul” pe care il poarta cladirile cu cei pe care ii adapostesc). In zona pavilioanelor nationale, temele ecologiste au fost extrem de bine reprezentate. Arhitectura tine acum si de futurologie, se incearca gasirea unor raspunsuri pertinente la intrebarea “cum vor arata spatiile noastre private si publice peste 20, 50 de ani?”. De altfel, 2050 nici nu mai este atit de departe, se casca insa un hau intre ideile de pe planse, solutiile gasite deja de arhitecti si planurile urbanistice ale marilor metropole. Daca ar trebui sa transformam blocurile in structuri din beton si substanta organica, capabile de fotosinteza, de producerea individuala a energiei necesare, daca avem nevoie de o zona intermediara intre spatiul public si spatiul privat (pentru ca cele publice, in sens conventional, au devenit asupritoare, genereaza intemnitare, iar nu eliberare), daca trebuie sa construim pe orizontala sau pe verticala, daca plecam de la constatarea ca putin din spatiu este construit si ar trebui sa desfiintam dihotomia sat/oras prin dezvoltarea unor megalopolis-uri care sa acopere mai bine de trei sferturi din teritoriul unei tari, daca arhitectura poate reproduce natura si ii poate chiar aduce imbunatatiri, o poate face mai “functionala”…
Toate intrebarile se amesteca in cap dupa un tur in forta al pavilioanelor de la “Giardini”. Discursul propus este si nu este unul politic, depinde la ce definitii ne raportam. In masura in care ecologia isi poate face loc in societate prin intermediul politicului, da, statement-ul are legatura si cu aceasta zona. In masura in care ne raportam exclusiv la cei care conduc astazi lumea, atunci nu, statement-ul imbraca alte haine, se croieste dupa alte principii.
Marea Britanie a decis anul acesta sa aduca un omagiu Venetiei si arhitecturii acesteia, punind accent pe fragilitatea orasului si pe legatura puternica a britanicilor cu acest spatiu. Cea mai mare parte a pavilionului a fost ocupata de un amfiteatru, in care te asezi si esti invitat la reflectie. Pavilionul Australiei s-a concentrat pe solutiile care sa ofere un viitor locuitorilor continentului – pornind de la observatia ca metropolele sint caracterizate de constructii cu inaltimi ametitoare, in vreme ce industria miniera sapa suficient de adinc pentru a putea ingropa in pamint gigantii de sticla si metal. Pavilionul Cehiei si Slovaciei (care mai poarta inca pe frontispiciu denumirea de Cehoslovacia) propune o intoarcere la natural, la structurile care folosesc materiale “primare”, cum ar fi lemnul.
Unu la nouazeci si patru virgula patru
Proiectul din pavilionul traditional al Romaniei, “1:1”, a plecat de la ideea de a expune spatiul insusi si de a invita vizitatorii sa isi puna intrebari in legatura cu acesta, sa gaseasca o definitie individuala. In interiorul constructiei existente a fost realizata o alta, din lemn, avind suprafata de 94,4 metri patrati – la exterior sub forma unei prisme contorsionate, in interior un spatiu complet gol, cu peretii drepti si albi. Exista un luminoar rotund in tavan si vizoare prin care vizitatorii pot intrezari interiorul. Doritorii isi asteapta rindul pentru a putea patrunde, unul cite unul, intr-un spatiu strimt, claustrant, care reprezinta orice spatiu public, destinat maselor.
Contrastul este coplesitor: dintr-o zona a realului, a colectivului (una claustranta, haotica) ajungi intr-un spatiu care iti este propriu, intim, controlat. Curatorul, Tudor Vlasceanu, explica relatia de conditionalitate dintre cele doua, care nu ar putea insa exista fara Arhitectura. 94,4 metri patrati reprezinta spatiul ce ii revine, in mod teoretic, fiecarui bucurestean. “Ne-am gindit ca spatiul este produsul final al arhitecturii si ca trebuie sa ne concentram pe felul in care ar trebui sa prezentam aceasta chestiune. Ideea era, prin urmare, simpla: voiam sa expunem spatiu si, mai mult decit atit, spatiu romanesc, departe de conotatiile turistice. Am ales Bucurestiul ca teren de analiza, iar cu un simplu calcul – am impartit suprafata Bucurestiului la numarul de oameni care traiesc in el intr-o perioada de maxima activitate –, am aflat ca densitatea numarului de locuitori este de un om pentru 94,4 metri patrati. Am hotarit atunci ca vom expune acest spatiu si relatia abstracta dintre acesta si locuitori”, declara Tudor Vlasceanu, care adauga: “Daca publicul va intelege mai bine cum se defineste spatiul, noi, arhitectii, vom face o treaba mai buna in viitor”.
Din nou, un pavilion gol?
Arhitectul german Martin Kloos, membru al juriului care a desemnat proiectele ce reprezinta Romania la editia a 12-a a Bienalei de Arhitectura de la Venetia, a spus in cadrul conferintei de presa organizate la sediul IRCCU faptul ca a fost onorat si intrigat de invitatia adresata. “Prima oara am primit un telefon si mi s-a spus: «Ai putea veni la Bucuresti pentru a face parte din juriu?». Nu stiam nimic despre Romania, despre Bucuresti si despre ce aveam sa jurizez. Iar azi am fost invitat la aceasta conferinta de presa si am fost invitat sa vorbesc. A trebuit sa ne gindim foarte mult la ce tip de proiect ar trebui sa ne oprim pentru a reprezenta o tara precum Romania la acest important eveniment. Apoi, a trebuit sa ne gindim in ce vor consta diferentele si punctele comune intre proiectul de la «Giardini» si cel de la sediul IRCCU. Trebuie sa o spun foarte raspicat si sincer: juriul nu a fost deloc incintat de nivelul general al propunerilor, 19 la numar.”
Kloos a remarcat ca, desi au fost multe proiecte bune inscrise in concurs, problema era daca acestea puteau fi si realizate din punct de vedere tehnic sau nu. Din acest motiv, a avut emotii cind a dat unda verde pentru “1:1”. De altfel, au fost aduse o serie de modificari nu numai proiectului initial, dar s-a renuntat si la unele dintre recomandarile juriului. S-a propus ca spatiul din interiorul pavilionului sa fie folosit pentru desfasurarea de evenimente, apoi s-a considerat ca, din motive de securitate, sa nu aiba nici o deschidere si sa fie perceput exclusiv prin intermediul vizoarelor. In cele din urma, s-a oferit acces in spatiu, iar usa poate fi deschisa doar din interior.
“Am vazut cum a iesit pavilionul de la «Giardini» si trebuie sa spun ca sint foarte incintat de felul in care a fost dus la bun sfirsit. Sint azi mindru ca am dat unda verde unui proiect asupra caruia aveam, la rindul meu, foarte multe indoieli. In propunerea initiala, structura din interiorul pavilionului trebuia sa fie din ciment. Ne-am gindit ca ar fi minunat ca aceasta structura sa ramina dupa terminarea Bienalei si sa darimam pavilionul, astfel Romania alegindu-se cu unul nou. Am vorbit cu multi dintre cei care au vizitat proiectul romanesc si, spre usurarea mea, erau foarte incintati”, a mai spus Martin Kloos.
In catalogul “1:1”, Bogdan Ghiu se intreaba ce fel de reactie a vizitatorilor va exista, avind in vedere ca la Bienala de Arta, din 2005, echipa condusa de Daniel Knorr a expus tot un spatiu gol, pe pereti putindu-se distinge urme ale vechilor expozitii. Anul acesta si pavilionul olandez a fost complet gol, chestiunea pusa in discutie fiind aceea a cladirilor nelocuite. Ele sint foarte numeroase intr-o epoca in care ne punem tocmai problema lipsei spatiului de construit. Organizatorii au realizat si un calcul: insusi pavilionul Olandei, construit in 1954, a fost folosit in medie doar trei luni si jumatate pe an, 39 de ani fiind gol.
Al doilea pavilion romanesc
Echipa proiectului “Superbia”, beneficiind de o finantare mai redusa, a fost pusa si in situatia de a crea un spatiu de la zero in batrina galerie a IRCCU, loc al unor evenimente expozitionale romanesti conventionale, destul de neatractive pentru un public international. Pentru prima data, s-a oferit aceasta galerie spre a fi al doilea pavilion national al tarii noastre la Venetia.
Urmeaza o paranteza destul de lunga, importanta insa pentru a intelege contextul in care s-a lucrat la “Superbia”. Palazzo Correr, sediul IRCCU (Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214), este situat intr-o zona comerciala, strabatuta zilnic de mii de turisti care se indreapta, indeosebi, pe jos, spre Piata San Marco. Istoria cladirii este in sine spectaculoasa si se inscrie in tematica nelocuitului. Nicolae Iorga a reusit sa cumpere circa o treime din Palazzo Correr, loc in care erau gazduiti intelectuali ai vremii. Pe toata durata regimului comunist, incaperile achizitionate de Iorga au ramas goale, iar ferestrele prevazute cu obloane de lemn. La parter, un negustor a preluat abuziv “galeria” si a facut un magazin de pantofi. Primaria din Venetia a atras atentia autoritatilor romane in privinta starii de degradare in care se afla cladirea si le-a somat sa inceapa renovarea, altfel isi pierd dreptul de proprietate. In Romania a venit Revolutia si au mai trecut circa doi ani pina a reactionat Ministerul Afacerilor Externe, in urma unei alte somatii. Spatiile din Palazzo Correr detinute de stat nu au beneficiat niciodata de o renovare profesionista, o echipa de muncitori romani realizind o reabilitare aproximativa, mobilierul provenind chiar si de la Peles. Din acest punct de vedere, functionarea azi a IRCCU in cladire este anevoioasa. Atit galeria, cit si birourile nu beneficiaza de instalatii de aer conditionat, iar tripla subordonare (catre Institutul Cultural Roman Bucuresti pe partea de programe, catre Ministerul Afacerilor Externe salarial si administrativ, catre Academia Romana, care are dreptul de a numi directorii – lucru care nu s-a mai intimplat de trei ani, in prezent IRCCU avind director interimar) face, se pare, imposibila achizitionarea unora. In aceste conditii, vizitatorii noii galerii trebuie sa se confrunte in luna august cu o caldura coplesitoare, dublata de umiditatea specifica.
Trei directii, o… Superbia
Consideram paranteza incheiata. Initial, echipa a avut ideea ca galeria sa fie acoperita cu pamint, iar accesul sa se faca doar cu cizme de cauciuc. Desi juriul a apreciat ca indrazneata ideea si i-a incurajat in demersul lor, s-a renuntat la acest “truc” si din cauza faptului ca, de trei ori pe an, Venetia este inundata. “Superbia” de acum se bazeaza pe un joc foarte reusit al contrastelor, a devenit un spatiu in care exteriorul invadeaza bunul trai conferit de un interior rafinat. Din Romania au fost adusi cu TIR-ul saci cu pamint, care a fost mai apoi plasat doar intr-o parte a incaperii. Spatiul ramas a fost investit cu semne ale bunastarii (o sculptura din lemn pretios de cires, realizata de Ilie Pintea, troneaza in mijloc, o pereche de pantofi albi din vitrina poate “pacali” si publicul consumeristo-turistic sa intre, un ecran incastrat intr-o structura cu un design foarte modern te invata cite ceva despre Romania). Materialele utilizate pentru a da personalitate interiorului sint, de asemenea, in trend.
Trei echipe diferite au lucrat pentru acelasi produs final. Membrii “Superbia” s-au ocupat de munca de documentare, partea de multimedia, instalatia vizuala. Tema pe care au dezvoltat-o a fost aceea a noilor suburbii aparute la marginea marilor orase de la noi in timpul boom-ului economic. Silviu Aldea, curatorul pavilionului II al Romaniei, explica: “Complexele rezidentiale au aparut peste noapte, fara a dispune de toate utilitatile necesare. Peisajul este unul foarte straniu, oameni cu bani s-au mutat aici, au investit mult in casele visurilor lor incercind sa scape de amintirea blocurilor comuniste. Cladirile sint, in parte, foarte frumoase, s-a investit enorm in interioare, dar lipseste «urbanul», infrastructura, care nu a reusit sa tina pasul cu dorinta si posibilitatea financiara a romanilor de a-si construi casele pe care le-au vrut dintotdeauna. Am decis sa mergem in aceste suburbii, sa intervievam oamenii de acolo si sa aflam in ce fel sint ei influentati de mediul in care traiesc pentru a iesi din sfera propriilor noastre prejudecati si a privi problema ca profesionisti ai acestui domeniu”.
Arhitectul Martin Kloos si-a amintit ca s-a intilnit cu echipa la Venetia in luna mai. “Speram ca va iesi ceva, aveam multe indoieli, dar si mult entuziasm. Iarasi, rezultatul a fost unul foarte bun, pus in valoare de locul minunat in care se afla galeria. Sint, desigur, putin dezamagit de o serie de modificari aduse proiectului, intre care si aceea ca pamintul nu a mai fost asezat pe jos si nu se intra in cizme de cauciuc. Ar fi fost o senzatie extraordinara ca, pe caldura aceasta, oamenii sa intre incaltati in galerie cu cizme si sa se afunde in noroiul romanesc, iar apoi sa afle citeva lucruri despre tara. In concluzie, ambele proiecte isi ating scopul: ii fac pe oameni curiosi in legatura cu tara, cu citeva dintre caracteristicile acesteia.”
Romania la Bienala de Arhitectura de la Venetia, editia a 12-a, 29 august – 21 noiembrie 2010
» Organizatori: Institutul Cultural Roman, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Arhitectilor din Romania
» Comisar: Monica Morariu
» Comisari-adjuncti: Alexandru Damian, Ioan Lucacel
» Vineri, 27 august, ora 18.00, la sediul IRCCU Venetia a avut loc o conferinta de presa dedicata ambelor proiecte inscrise in Bienala
“1:1” – pavilionul national al Romaniei de la “Giardini”
» Curator: Tudor Vlasceanu
» Autori: Romina Grillo, Ciprian Rasoiu, Liviu Vasiu, Matei Vlasceanu, Tudor Vlasceanu. Cei cinci au lucrat, studiat si trait in Romania, Italia, Elvetia, Olanda, Belgia, Germania, Norvegia si Dubai.
» Artist invitat: Dan Perjovschi
» Vernisaj: vineri, 27 august, ora 19.00
“Superbia” – pavilionul national al Romaniei de la IRCCU, Palazzo Correr, Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214
» Curatori: Silviu Aldea, Tamas Sisak
» Autori: Silviu Aldea, Marius Catalin Moga, Laura Panait, Camelia Sisak, Tamas Sisak, Areta Soare, Daniel Serban
» Interviuri si concurs multimedia: Marius Catalin Moga, Laura Panait
» Concept vizual si productie artistica: Radu Cioca
» Design de obiect si productie artistica: Ilarie Pintea
» Continut multimedia: Alina Bradu, Carlos Carmonamedina, Silviu Medesan
» Sunet ambiental: Teodora Vlad
» Pantofi: Ionut Tintoc
» Vernisaj: simbata, 28 august, ora 14.30
Acest articol apare cu sprijinul Institutului Cultural Roman.
Galerie foto
