Interpretati impreuna povestea de dragoste dintre Vitek si Alina din Ultima zi a tineretii. Va invit sa ne povestiti despre o calatorie – de la prima intilnire cu textul pina la premiera. Cum ati privit la inceput aceste roluri, cum a fost munca la repetitii si unde considerati ca ati ajuns acum, la capatul acestei calatorii? Ce v-a placut si va place cel mai mult la povestea interpretata si care sint dificultatile rolurilor voastre?
Veronica Arizancu: Pot sa spun ca aceasta calatorie a inceput in primavara, cind am citit citeva scene ale textului si nu mi-am putut imagina unde se va ajunge cu aceasta poveste de dragoste. Insa nu as putea spune niciodata ca am ajuns la capatul calatoriei.
Munca la repetitii a fost intensa, cu multe intrebari, dar si descoperiri, cu momente grele, dar si cu rabdare, si consider ca am ajuns undeva mai departe prin aceasta munca, dar drumul nu se termina niciodata, pentru ca oamenii traiesc in continuare si se schimba.
Ce imi place foarte mult la Vitek si Alina este tineretea, cind totul este posibil, totul inseamna aici si acum, iar sufletul este capabil de o iubire absoluta, inflacarata, fara alte indoieli sau ezitari. Dificultati sint si vor fi, cred, intotdeauna in construirea unui rol, dar asa cred ca si trebuie sa fie, o provocare, o continua cautare, doar asa poti descoperi lucruri minunate.
Alexandru Malaicu: La inceputul inceputului, ca sa spun asa, textul era mai putin important. Importante erau temele pe care le descopeream impreuna cu Veronica si domnul regizor Yuri Kordonski. Fiecare scena in parte dadea nastere sau aprofunda cite o tema esentiala a acestei minunate povesti. De exemplu: setea de viata, de a trai fiecare secunda la o intensitate maxima, sau usurinta de a alege calea vesniciei intr-o clipita. Spun ca la inceput cuvintul propriu-zis nu era asa de important deoarece incercam sa atingem temele din text folosind doar expresia corporala, fara cuvinte. Acest lucru, mie si colegei mele Vero, ne-a fost util, noi am facut in scoala acest tip de “antrenament”.
Dupa o pauza de o luna si ceva, cred, am inceput sa lucram la text. Cred ca si Vero, ca si mine, a avut o revelatie odata ce am inceput sa lucram la text cu Yura. Fiind un profesor foarte bun, Yura ne-a invatat niste tehnici de a spune un text pe scena. Pe el nu-l interesa cum suna acel text pe scena, ci vibratia pe care trebuie sa o transmitem. Ginduri care trebuie sa curga sau sa inoate asemenea unui pastrav care inoata in amonte.
Dupa ce am lucrat textul am inceput cu totii munca la scena, perioada unor bucurii mai mari, mai mici, mai izolate, oboseala, dar si usurare. Ne-am inteles cu totii foarte bine, lucrul cel mai important fiind familia pe care cred eu ca am reusit sa o formam impreuna.
Dificultatile acestor roluri sint temele acestei povesti. Este greu sa le atingi. Alt lucru dificil a fost si este rezistenta psihica. Vrind, nevrind, rezistenta fizica ne-am dobindit-o, insa cu cea psihica e cam greu. Trebuie ca timp de doua ore si ceva sa nu “cazi” psihic nici o milisecunda. Sa pastrezi energia sus tot timpul.
Ce imi place cel mai mult la aceasta poveste este ca am ajuns sa lucrez alaturi de colega mea Veronica Arizancu si de alti colegi foarte dragi. Cit despre poveste in sine, imi place tot. Fiecare gind, fiecare metafora, fiecare sclipire care se vede in ochii celor care contribuie la compunerea acestei povesti minunate. Cit despre calatoria de care ziceai… Inca nu i se vede capatul.
Sinteti foarte tineri, acest lucru a fost accentuat inca dinaintea premierei, si jucati, alaturi de Marian Rilea, in rolurile principale ale acestui spectacol fascinant. Nu sinteti la debut, dar probabil ca sint cele mai importante roluri ale voastre pina in acest moment. Cum a fost pentru voi sa lucrati cu regizorul Yuri Kordonski si cu actorii versati ai teatrului sibian?
Veronica Arizancu: A fost o experienta extraordinara, alaturi de actori profesionisti de la care am avut si inca mai avem de invatat, oameni care au fost alaturi de noi si cu care am incercat sa formam o echipa. Yuri Kordonski a avut un rol foarte important in vietile noastre din punct de vedere actoricesc, ne-a fost in primul rind prieten, profesor, apoi regizor. Imi pare ca timpul a trecut mult prea repede si ca am mai fi avut inca foarte multe lucruri de invatat de la el. Nu pot decit sa ma bucur foarte tare pentru aceasta sansa care ni s-a acordat si sa dau tot ce am mai bun pentru aceasta.
Alexandru Malaicu: Da, sintem foarte tineri si da, sint cele mai importante roluri ale noastre. Acest lucru este datorat atit noua, cit si celor care au avut incredere in noi. Vorbesc despre domnul regizor Yuri Kordonski si despre domnul director Constantin Chiriac. Perioada de repetitii pentru mine a fost cea mai importanta perioada din punct de vedere al meseriei. Am avut enorm de invatat atit de la Yura si domnul Marian Rilea, cit si de la Vero, Constantin Podu, Iulia Popa, Ofelia Popii, Serenela Muresan, doamna Sanda – sufleurul teatrului – si de la toti cei care ne-au ajutat. Pentru noi, cei tineri, Yura si domnul Rilea au fost ca niste parinti spirituali, indrumindu-ne si invatindu-ne sa iubim si sa ne iubim sincer partenerii pe scena.
Ce inseamna teatrul pentru voi, cum a inceput dragostea pentru aceasta arta si ce va doriti de la viitorul vostru in teatru?
Veronica Arizancu: Desi nu am reusit sa formulez o definitie a ceea ce inseamna teatrul pentru mine, cred ca aceasta definitie ar trebui sa contina si cuvintele: dragoste, adevar, generozitate, devotament, incredere, rabdare, viata. Si cred ca toti ar trebui sa fim indragostiti de viata, de aceea nu pot spune cum si cind a inceput dragostea pentru teatru, dragostea se intimpla si gata.
In viitor imi doresc sa am parte de acele “intilniri dintr-o viata”, sa cunosc oameni, sa ma bucur si sa muncesc alaturi de oameni.
Alexandru Malaicu: Pentru mine teatrul nu este doar o meserie, este o pasiune, un schimb continuu de energii. Este o meserie in sensul in care trebuie sa ai un acoperis deasupra capului si trebuie sa maninci, dar daca as merge la repetitii cu gindul ca as merge la fabrica, as renunta. Pasiunea pentru aceasta arta a inceput din perioada liceului, datorita unei perioade de doi ani petrecuta in trupa de teatru Corint, condusa de profesoara Camelia Toma. O trupa de amatori cu suflet mare, prospetime si energie. Cit despre viitorul meu in teatru, imi doresc ceea ce isi doreste sau ar trebui sa-si doreasca fiecare student al artei actorului: sa fie cel mai bun actor al acestei tari si nu numai.
Galerie foto
