In pofida CV-ului impresionant, la noi prozatoarea este putin cunoscuta, prima traducere inregistrindu-se de-abia in 2004. E vorba de romanul Bestii, publicat la Editura Pandora M, in talmacirea lui Constantin Dumitru Palcus, cu o prefata de Gabriela Adamesteanu. Au mai trecut apoi trei ani pentru ca Editura Leda sa publice Femeia, Victima a speciei?, un volum de proza scurta tradus de Cristina Cristea, si tot la Leda, un an mai tirziu, am putut citi Foxfire: Confesiunile unei gasti de fete, roman ecranizat in 1996, avind-o pe Angelina Jolie in rolul principal al lui Legs, conducatoarea gastii din titlu. In 2009, Editura Curtea Veche publica romanul Fiica groparului, in traducerea lui Mircea Pricajan si promite sa revina cu poate cel mai cunoscut roman al scriitoarei, Blonde, o cronica a vietii lui Marilyn Monroe.
Pina atunci insa, ne putem bucura de o serie de alte trei mini-romane cu care Editura Polirom a inaugurat, spre sfirsitul lui 2011, seria traducerilor din prolifica scriitoare americana. Nu stim cite vor fi in final, dar deocamdata vorbim despre Apa neagra, Violul si Mindra fecioara, urmatorul pe lista fiind Gradina placerilor lumesti, unul din romanele de tinerete ale scriitoarei, mai consistent, aparut in original in 1967.
Apa neagra
“Ultimele ore din viata lui Kelly Kellerher”, asa s-ar putea subintitula mini-romanul lui Joyce Carol Oates, Apa neagra, propus, in pofida scurtimii sale, pentru Premiul Pulitzer in 1993. E vorba de o reconstituire fictionala, dar extrem de credibila a accidentului de masina avut de senatorul american, Ted Kennedy, in 1969, in timp ce o conducea acasa pe Mary Jo Kopechne, membra in staff-ul de campanie electorala a lui Bobby Kennedy din anul precedent. La momentul respectiv, cei doi se intorceau de la o petrecere data in cinstea asa-numitelor Boiler Room Girls (din care Marry Jo facea parte), un grup de sase femei care lucrasera pe toata perioada campaniei prezidentiale a lui Bobby Kennedy intr-un birou fara geamuri si din cauza asta foarte calduros pe timpul verii. Marry Jo, sau Kelly in carte, trebuia sa prinda bacul care s-o treaca de pe insulita Chappaquiddick pe cea mare, Martha’s Vineyard, iar senatorul s-a oferit s-o duca cu masina. Ulterior, Ted Kennedy a negat orice consum de bauturi alcoolice in seara aceea, dar suspiciuni cu privire la franchetea declaratiei sale au aparut imediat dupa ce aceasta a fost facuta, adica, atentie!, dupa nu mai putin de opt ore de la producerea accidentului, interval suficient pentru ca urmele de alcool din singe sa dispara. In roman, Kennedy nu este numit decit Senatorul si, spre deosebire de adevaratul Ted Kennedy care declarase ca a incercat sa o salveze pe femeie, scufundindu-se de mai multe ori dupa ea, barbatul nu numai ca nu vine in ajutorul ei, dar chiar se foloseste de ea pentru a se elibera din cusca ce devenise interiorul automobilului. Apoi, tot el, vorbind la telefon cu un prieten, va minti ca femeia era beata, “a devenit tulburata (…), a apucat de volan si masina a virat brusc iesind in afara drumului”, nefiind asadar dispus sa-si asume nici macar o parte din vina, ceea ce in realitate nu s-a intimplat. In roman, victima este portretizata drept o fata timida, bulversata de prezenta Senatorului (despre care isi facuse lucrarea de licenta) in carne si oase atit de aproape de ea, un barbat prezentabil, poate chiar sarmant, dar care greseste tocmai dintr-o prea mare siguranta de sine, pentru ca apoi, cind chiar ar avea nevoie de o asemenea calitate, sa se dovedeasca un las.
Violul. O poveste de dragoste
Lasi se dovedesc si baietii din Niagara Falls, responsabili de violul din romanul cu acelasi nume. Victima lor este Teena Maguire, o femeie singura si mama a unei fete de doisprezece ani, atacate amindoua, dar doar mama violata, in seara de 4 iulie 1996, in timp ce se intorceau acasa, traversind parcul Rocky Point. Sint lasi pentru ca nu se recunosc vinovati, dupa ce sint pusi sub acuzare, sint lasi pentru ca atunci cind li se ofera ocazia, dau bir cu fugitii in Canada, sau cel putin asa se banuieste, cind doi dintre violatori dispar de la casele lor si nimeni nu-i mai gaseste. In realitate, niciunul din criminali nu scapa nepedepsit. Cel care se ocupa de asta este un politist pe nume Dromoor, cel care, luptind in razboiul din Irak, “intr-o dimineata luminoasa, plina de naluci in desert, si-a vazut sufletul incovrigindu-se si murind ca o omida pe nisipul incins”. Fara s-o simpatizeze in mod special pe femeia care, violata si batuta, “fusese lasata sa moara pe scindurile unui debarcader mizerabil”, Droomor isi da seama de ineficacitatea justitiei care, desi poate i-ar fi gasit vinovati pe cei cinci, le-ar fi dat niste pedepse mult prea mici in comparatie cu faptele lor. Drept pentru care actioneaza, speculind slabiciunile agresorilor, care aproape ii inlesnesc, fara sa vrea, uciderea lor.
Nici Apa neagra, nici Violul nu surprind prin intriga. In ambele romane stim de la inceput ce se va intimpla, chiar daca poate nu exact cum se va intimpla. Ce face cele doua naratiuni interesante este stilul in care sint istorisite, un stil incisiv, necrutator, care taie ca un bisturiu, cauzindu-ne rani aproape la fiecare pagina. Detaliile sint, ca de fiecare data, poate cele mai importante. Ce-a gindit Kelly inainte ca masina sa sara de pe pod si sa plonjeze in apa murdara si mai ales ce i-a trecut prin minte in timp ce isi astepta salvatorul sa se-ntoarca dupa ea si s-o scoata la mal. Nemiloasa, Oates ne descrie orele de agonie prin care trece femeia inainte sa-si dea sufletul, indicind, in subsidiar, ca ar fi fost suficient ca barbatul numai sa incerce s-o salveze si ar fi reusit. Iar in Violul, prozatoarea reuseste sa intre nu doar in pielea victimei, de unde da glas tipetelor de deznadejde ale unui suflet torturat, dar si in cea a agresorilor, a corpurilor care tortureaza.
Mindra fecioara
Chiar si asa, cel mai interesant volum ramine dupa parerea mea ultimul, Mindra fecioara, cel mai recent roman al autoarei (2010), intr-un fel tot o carte despre victime si tortionari, desi de data asta, cum spune englezul, with a twist. Katya este o adolescenta de saisprezece ani care, pe perioada verii, se angajeaza dadaca la o familie cu doi copii. Spre deosebire de fetitele de care se-ngrijeste, copila provine dintr-o familie lipsita de noroc. De citiva ani a ramas numai cu mama, care i(s)i cheltuie banii pe jocuri de carti, iar tatal, si el cindva cartofor, a platit cu viata pentru niste datorii neonorate. Poate si din cauza asta, Katya nu are o imagine de sine prea buna, considerindu-se neatragatoare, desi baietii se uita la ea cu priviri pofticioase. Intra in scena sexagenarul Marcus Kidder, scriitor si pictor ratat, dar barbat cu bani, dispus sa renunte la citeva sute de dolari daca in schimbul lor cistiga compania fetei pe care o roaga sa-i fie model pentru citeva tablouri, nimic deocheat, sau nu de la inceput, nu foarte. Strimtorata financiar, dar si intrigata ca un barbat atit de distins si manierat precum Kidder pare sa fie interesat de faptura ei, Katya accepta, desi este avertizata ca misiunea ei va fi in final alta, cu mult mai importanta, “pozatul” fiind doar un fel de incalzire, o modalitate ca cei doi sa se cunoasca mai bine. Care este misiunea harazita de Kidder (Glumetul, cum ar suna numele sau in traducere) nu are rost sa spunem aici, desi Glumetului nu-i arde deloc de facut glume. Dimpotriva, tipul este o combinatie bizara de macabru si suav, iar romanul, modul lui Oates de-a ne spune ceea ce unii poate stiau, dar cei mai multi nu, ca blindetea nu e inocenta, ca generozitatea e doar actul I din piesa Egoistul (sau Monstrul) si numai Moartea e cea cu-un singur chip, hidos intotdeauna.
Asadar, luati si cititi Oates. Nu numai ca nu veti regreta, dar va asigur ca e suficienta o carte, pentru ca apoi sa vreti sa le cititi pe toate.
Joyce Carol Oates, Apa neagra, traducere de Cristina Ilie, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Editura Polirom, 2011
Joyce Carol Oates, Violul. O poveste de dragoste, traducere de Ioana Filat, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Editura Polirom, 2011
Joyce Carol Oates, Mindra fecioara, traducere de Daniela Rogobete, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Editura Polirom, 2011