Autorul a reusit performanta – dificila pentru asiatici! – de a gasi un liant cultural intre civilizatii foarte diferite (orientala vs. occidentala), prin intermediul literaturii. Cartile sale au produs fascinatie, in ultimele doua decenii, in ambele spatii – vestic si estic (extrem). Cum observam nu demult, chiar in interiorul rubricii de fata, complexul roman al lui Murakami, 1Q84, confirma – la capatul unei serii de bestseller-uri internationale – forta artistica deosebita a prozatorului. Publicarea textului in limba romana, la Polirom, constituie, prin urmare, o repet, un eveniment semnificativ. (Nu traim un timp al culturii, se intelege. “Evenimentele” sint altele astazi. Totusi, imi permit “sa divaghez”, oniric, uneori, cu toate scuzele de rigoare.)
Recent, a iesit pe piata noastra editoriala si volumul al treilea din 1Q84, care completeaza ingenios strategia parabolica exersata de scriitor inca de la inceputul naratiunii. Vorbeam in cronica anterioara (dedicata celor doua tomuri initiale ale povestii) despre modul cum Murakami creeaza un univers epic (alegoric) extrem de sofisticat, unde tema principala (disimulata cind in thriller politist, cind in roman de dragoste, cind in excurs psihologic) ramine facerea literaturii. Autorul (urmarit, simbolic, si de faimoasa metafora romanesca – 1984 – a lui George Orwell, amintit frecvent aici, nu insa si intertextualizat, asa cum s-ar putea crede la prima vedere!) are inspiratia de “a inventa”, in creatia sa, o poarta intre lumi, similara (macar in teorie) “gaurilor negre” si “quasarilor” din Cosmos. “Portalul” reprezinta tunelul de glisare dinspre realitate catre fictiune (si invers), dinspre viata catre text (si invers). “Tunelul” respectiv marcheaza, in sine, o ruptura de nivel, prin care orice scriitor (autentic) primeste sansa de “a reconfigura” – vorba informaticienilor – existenta.
Doua spatii paradoxale: anul 1984 si intervalul imaginar 1Q84
Murakami o face cu succes. Cele doua spatii paradoxale (paralele, insa complementare, separate, dar intersectate, disjuncte si totusi asemanatoare chiar pina la indistinctie) devin anul 1984 (cind, tehnic judecind lucrurile, se desfasoara actiunea) si, sa-i zicem, “cronotopul” supra-real, intervalul imaginar 1Q84, unde spatiul si timpul sint proiectate in fictional. Litera Q, din structura denominarii segmentului temporal, desemneaza deruta personajelor – captive intre cele doua falii existentiale –, trimitind, totodata, abreviat, la sintagma englezeasca Question mark/Semn de intrebare. Protagonistii – Tengo (profesorul de matematica-prozator) si Aomame (tinara instructoare de sport, ajunsa asasina platita) – penduleaza, constant, initial fara, insa, ulterior, cu voia lor, intre cele doua “lumi”, pierzindu-si, treptat, autonomia de indivizi sociali si transformindu-se, implicit, in eroi textuali. Reperul lor (de iesire din real si patrundere in fictional!) se leaga de aparitia a doua luni pe cer. “1Q84” dezvaluie aceasta particularitate astronomica, in comparatie cu “fratele” sau ceva mai concret si, ca atare, mai neinteresant, “1984”: populeaza cerul, pe parcursul noptii, cu doua astre selenare in loc de unul!
In substanta acestor “transferuri” de la un cronotop la altul, asistam, in fond, la deja mentionata “facere a literaturii”. Murakami inainteaza, prin ramificatii alegorice, pe un teren conceptual si ideologic anevoios (desi romanul nu lasa niciodata senzatia ca ar fi “bintuit”, fie si in subsidiar, de compulsii teoretice implicite!). Intr-un anumit sens, el vrea sa surprinda insasi esenta literaturii, elementul absolut de identificare a textului artistic, structura sa bazica si indivizibila, numita odinioara, de catre formalisti, literaritate. Ce este literaritatea? Prozatorul raspunde indirect – prin jocul simbolic al alternantei lumilor din roman – ca ar fi tocmai abilitatea de a investi realul anodin cu semnificatii transcendente, de a atribui “fizicului” valente “meta-fizice”, de a transfigura materialitatea bruta cu ajutorul invaluirilor eterice, derivate din spiritualitatea genuina. Personajele din 1Q84 sint absorbite in “gaura neagra” a fictiunii si incep sa-si traiasca propria existenta ca pe o “texistenta” de tip cartarescian.
“Texistenta” ofera independenta spatiului fictional. In romanul scris de Haruki Murakami, Autorul (cel creionat atit de plastic, la sfirsitul anilor ‘60, de Roland Barthes) – transpus in tipologia unui charismatic Lider de secta religioasa – moare (ucis chiar de unul dintre protagonisti – Aomame!), lasindu-si “opera” intr-o stare de deplina autonomie. Creatia (literara) este, in limbajul parabolic al cartii si in arhitectura semiotica imaginata de prozator, aidoma unui organism viu, cu functii, instincte, impulsuri si nevoi individualizate. Peste “vointa” dimensiunii fictionale (“1Q84”) – percepute ca o entitate in sine, suficienta siesi – nu poate trece nimeni: nici Autorul (mort), nici Cititorul (mesmerizat). Cei doi devin componente auxiliare (dar, oricind, dispensabile!) ale unei fenomenalitati absolute, rupte de orice determinare. Literatura (din “1Q84”) traieste in mod nemijlocit, asemenea echivalentei ei ontologice – istoria (din “1984”).
Daca, in primele doua volume, Aomame si Tengo abia recuperau, mnemotehnic, putinul timp petrecut impreuna in anii copilariei, prin exersarea acestei bi-dimensionalitati “texistentiale”, in volumul al treilea, ei interactioneaza mai intii subliminal, apoi fizic. In atmosfera halucinanta din “1Q84”, patronata de ezotericii Oameni Mici (stapinii discretionari ai intervalului “literar”, cum ar veni), fostii colegi de scoala primara – acum adulti cu vieti incurcate – ajung, finalmente, iubiti (Aomame ramine insarcinata in universul “literaturii”, constientizindu-si insa noul statut in cel al “realitatii”, situatie care o determina sa se gindeasca, pentru o clipa, la Imaculata Conceptie!). Misterioasa “crisalida de aer” continua sa asigure, periodic, “jonctiunea” dintre amintitele lumi, in ea materializindu-se figurile unui interval vizualizat, fantomatic, in celalalt. Mai multe personaje migreaza, inconstient, din real in fictional, prin “portalul” ramas deschis, inchegind naratiunea si impregnind-o cu sens. Un exemplu este tatal lui Tengo, care revine, enigmatic, in suprarealitatea lui “1Q84”, cu toate ca, in realitatea lui “1984”, el se afla in coma.
Autorul, Textul, Cititorul si Criticul
Asa cum precizam in cronica anterioara asupra lui Murakami, 1Q84 articuleaza, in sectiunile sale initiale, o alegorie despre mecanica scriiturii, unde Autorul, Textul si Cititorul sint tipologiile principale. In volumul de fata, se contureaza insa clar o a patra figura indispensabila actului estetic: Criticul. Detectivul (cu studii juridice) Ushikawa – angajat de secta Pionierilor pentru a o localiza pe Aomame (ucigasa Liderului lor) – are toate datele posturii “hermeneutice”, asa-zicind. Dizgratios fizionomic (oamenii il evita, speriati de infatisarea sa), extrem de inteligent, el a fost inzestrat cu un talent singular – acela de a intui situatii complexe, prin simpla sesizare a codurilor lor exterioare. Pornind de la informatii sumare, Ushikawa (Exegetul prin excelenta, in ecuatia metaforica a textului) desluseste straniile ambiguitati generate de “poarta dintre lumi”, scotind la lumina relatia sentimentala – cu un iz aproape mistic – a eroilor centrali. Incursiunile “talmacitoare” ale detectivului sugereaza acribia, dar si finetea oricarui exercitiu interpretativ.
1Q84 poate fi, de aceea, caracterizat, in ansamblul sau, drept “literatura despre Literatura”. E o investigatie postmoderna, hipnotizanta, a circuitelor fenomenologice din actul artistic, devenit, iata, subiect de roman. Entuziasmul “incifrator” al lui Murakami reactualizeaza marile epopei alegorice ale mitologiei, unde fiecare gest auctorial reprezenta o miscare inspre lumea tropilor, o rotatie catre zona translucida a semioticii. In pofida faptului ca palierul simbolic al romanului ocupa prim-planul constructiei, scriitura lui Haruki Murakami nu ramine criptica. Firele intrigii – tesute “intre lumi” si legate subtil de Ushikawa (si, partial, de celelalte personaje) – conduc lectorul spre epifania finala: cu totii ne trezim suspendati, intr-un fel sau altul, intre realitatile si fictiunile propriilor noastre vieti. “Texistenta” lui Mircea Cartarescu (atit de vizibila in romanul lui Murakami) e, in postmodernitate, as constata, prin urmare, un concept mult mai viabil decit sintem pregatiti sa acceptam la prima vedere. Ultimativ, materialul trait al istoriei se descompune, incet, in materialul textual al literaturii. In rastimpuri seculare, cite un Ushikawa incearca sa descopere “tunelul secret”, “gaura neagra”, ori “portalul” prin care ele comunica.
Haruki Murakami,1Q84, volumul III, traducere din limba japoneza si note de Iuliana Oprina si Florin Oprina, colectia “Biblioteca Polirom”, Editura Polirom, 2012