Timp de doua saptamini, poeta si profesoara universitara este tinuta in spital, tintuita la pat de tratamentul cu Haldol, un antipsihotic puternic, perioada in care “nebuna” mizgaleste poezii sub titlul generic de Cioburi de creier si “vede personaje de desene animate fugarindu-se printre dealuri roz si disparind in paduri albastre”. Dupa externare, Mia realizeaza ca nu mai poate locui in apartamentul pe care l-a impartit cu Boris (mutat intre timp la hotel), asa ca ia hotarirea sa paraseasca Brooklyn-ul pentru a se intoarce tocmai in Bonden, Minnesota, orasul ei natal, in care mama poetei, la optzeci si sapte de ani, inca mai traieste, nu acasa, ci intr-un azil (totusi in zona independentilor), impreuna cu alte femei cam de aceeasi virsta. In felul acesta, incepe a cincizeci si cincea vara din viata Miei Fredericksen, vara fara barbati din titlu. Va fi, intr-adevar, o vara petrecuta printre femei, tinere si virstnice deopotriva, caci atunci cind nu-si viziteaza mama si pe prietenele sale pentru care Mia este inca “o copila”, naratoarea tine un curs de poezie si creative writing unui grup de fete pubere, incercind sa le insufle pasiunea pentru citit, dar si sa le inteleaga comportamentul. Intre doua extreme se afla Lola, vecina ei, o artista cu doi copii si probleme in casnicie. “Lebedele de la Rolling Meadows” (cinci la inceputul cartii, trei la finalul ei), cum le va numi naratoarea pe locatarele azilului de batrini, sint, evident, femei trecute prin viata. Ramase singure dupa moartea sotilor, cele cinci au format o prietenie solida, in antiteza cu trupurile lor fragile care par pe zi ce trece mai subrede.
Unora nu doar trupul le e subred, ci si mintea. Doar sufletul le-a ramas tinar, nealterat de trecerea timpului, si, avind in vedere lucrurile pe care le-au vazut si trait, asta pare sa fie aproape un miracol. Naratoarea le va cauta adeseori compania, caci femeile, trecute prin traume, dezamagiri si suferinte multiple, sint adevarate monumente de rezistenta psihica si fizica. La polul opus, pustoaicele de la seminar de-abia isi incep viata din punctul acesta de vedere. Ele se cunosc, dar nu sint prietene, nu in adevaratul inteles al cuvintului. Asemenea unor animale salbatice, fetele isi ocupa cea mai mare parte a existentei pindindu-se reciproc, incercind sa stabileasca cine este prada si cine este pradatorul. Pentru ele, orice este o competitie sau un pretext numai bun de a se tachina si sicana reciproc. Chiar si asa, nu este exclus ca peste saptezeci de ani, “ratustele” intrigante de azi, daca vor avea norocul sa mai fie in viata, sa ajunga o versiune a Lebedelor de la Rolling Meadows. Lola, vecina Miei, migaleste cercei si alte lucruri marunte pe care apoi incearca sa le vinda unor magazine. Din pacate, cu doi copii mici si un sot scandalagiu si dispretuitor la adresa talentului ei, Lola nu prea are timp sa-si vada de arta. Daisy, fiica naratoarei, ramasa in New York, se alatura si ea la un moment dat galeriei de femei din Bonden, cum la fel va proceda si Bea, sora mai mare a poetei. Mai trebuie amintita aici si Pauza, cum ironic este numita mai tinara amanta frantuzoaica a lui Boris, cea cu parul saten, stralucitor, sini impresionanti si o minte exceptionala, care, fara sa plece din New York, o insoteste pe scriitoare cam peste tot unde se duce, inclusiv in Bonden.
Nu lipsesc barbatii
Chiar daca plina de femei, O vara fara barbati nu este lipsita total de prezenta masculina. Ea se materializeaza sub diferite forme si ipostaze. Amintirile Miei, de exemplu, invoca adesea figura tatalui ei, mort acum sase ani. Barbatul a fost in mare parte fidel sotiei sale, dar la un moment dat, afla stupefiata Mia, si el a facut o pasiune puternica pentru o alta femeie (si ea moarta acum), insa spre deosebire de Boris, nu si-a parasit consoarta nici macar pentru o zi, ceea ce totusi nu inseamna ca n-a facut-o sa sufere. Tot in amintirile Miei mai salasluiesc diversi barbati cu care a impartit in tinerete diferite paturi. Apoi, bineinteles, mai e Boris cu scrisorelele lui pe care i le trimite Miei din New York, anuntind-o la un moment dat ca el si Pauza s-au despartit, dupa care, mai tirziu, ca a fost un “dobitoc indurerat”, o trimitere la o replica faimoasa de-a lui Cary Grant din Notorious. Nu trebuie uitat nici “domnul Nimeni”, semnatarul unor amuzante sau, in functie de dispozitie, terifiante scrisori anonime pe care Mia le primeste periodic de-a lungul verii fara de barbati petrecuta in Minnesota, ca si intreaga serie de poeti, morti sau in viata, pe care naratoarea ii invoca adesea pentru a-si exemplifica mai bine o stare, o emotie, un gind.
Asa cum am anticipat, Boris se va intoarce la Mia (se va duce dupa ea in Bonden), iar Mia il va primi inapoi sau, mai bine zis, se va lasa din nou curtata, ca si cind acesta ar fi un nou barbat, iar prezenta lui neverosimila in Bonden, semnul interesului lui pentru ea si posibil inceputul unei noi iubiri.
O vara fara barbati, dincolo de poeticitatea sa, dincolo de anumite momente cind nu putem sa nu ridem, e un roman trist. “Omul e lup pentru om”, spune la un moment dat naratoarea, citindu-l pe Freud, care-l citeaza pe Plaut, iar pentru ca survine spre final, ne dam seama ca ce-am citit pina acum nu reprezinta altceva decit un fel de adaptare a citatului. Barbatul e lup pentru femeie chiar daca uneori isi pune pe deasupra o blana de miel.
Siri Hustvedt, O vara fara barbati, traducere din limba engleza si note de Veronica D. Niculescu, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Editura Polirom, 2012