“Suplimentul de cultura” publica in avanpremiera un fragment din volumul Cabaretul cuvintelor. Exercitii de muzicalitate pura pentru actorii debutanti, de Matei Visniec, care va aparea in curind la Editura Cartea Romaneasca.
– Fragment –
Gura si limba
Cuvintul gura are un dinte otravit impotriva cuvintului limba. Ceea ce se vede cu ochiul liber.
Gurile rele spun ca totul a pornit de la o simpla poveste de lipsa de spatiu, de prea mare proximitate intre cei doi. Ambii sint obligati sa-si imparta una si aceeasi incapere fara lumina naturala. Si iata ca nu se mai suporta. Si cum in lumea asta vestile circula usor din gura in gura, iar peretii au urechi, iata ca s-a aflat totul.
— Inceteaza sa te mai lipesti asa de mine, pufaie cuvintul gura.
— Hai nu mai fa pe mironosita, spune cuvintul limba.
— Ce monument al lipsei de sens poti sa fii, imi vine sa te vomit, te simt ca si cum as avea un par pe limba, urla cuvintul gura.
Cuvintul limba ramine cu gura cascata in fata acestui acces de violenta. Dar nici nu intelege sa-si puna friu gurii:
— Taca-ti fleanca, destrabalato! Chiar si o gura de canal, chiar si o gura de metrou sau de aerisire ar fi mai simpatica in calitate de colocatar decit tine.
De fapt, aceasta este marea lor problema, lipsa de intimitate, lipsa de marja de manevra personala.
Cuvintul gura este destul de casnic, ii place sa tindaleasca in interior si se amuza etalindu-si peste tot colectia de papile gustative. In fata acestei forme de narcisism, cuvintul limba ii reproseaza cuvintului gura lipsa de gust. Ceea ce il face pe cuvintul gura sa vada rosu de furie si sa-l trateze pe cuvintul limba drept “limba de lemn”.
Vecinatatea lor a devenit un tambalau care-ti ia piuitul.
— Sa nu te mai prind ca te atingi de cerul meu, striga cuvintul gura, mai-mai sa-si verse plaminii.
— Vezi ca-ti miroase gura, chicoteste cuvintul limba.
— Ah, ce mult mi-as dori sa fii mort, suspina cuvintul gura. Mort ca limbile moarte.
— Ah, daca as putea sa fiu surd. Sa nu-ti mai aud turuitul macar timp de o secunda… Daca as putea sa fiu singur macar un minut, stii ce-as face? intreaba cuvintul limba.
— Nu, da’ imi sta pe limba, raspunde cuvintul gura.
Intoarcere
Cind plec in calatorie, iau cu mine in valiza un singur cuvint: cuvintul intoarcere.
Cind te vad plecind, iti strecor pe ascuns in buzunarul mantoului un singur cuvint: cuvintul intoarcere.
Cind cineva, pe strada, imi cere sa-i arat vreo directie, deschid palma si-i ofer un singur cuvint: cuvintul intoarcere.
Cind cuvintul viata incepe sa-si rida de mine, ii smulg din carcasa plina de tepi un singur cuvint: cuvintul intoarcere.
Cind revenim impreuna acasa dupa o lunga calatorie, las sa alerge nebuneste inaintea mea un singur cuvint: cuvintul intoarcere.
— De ce nu poti sa traiesti fara mine? ma intreaba citeodata cuvintul intoarcere.
— Nu stiu, ii raspund. Pur si simplu nu pot trai fara intoarcere.
Cind te intorci tu si imi spui “m-am intors”, nu pe tine te sarut imediat, sarut inaintea ta cuvintul intoarcere.
Cind sint intrebat “dar te intorci din cind in cind sa-ti vezi parintii?” , spun “da, este singurul loc unde creste cuvintul intoarcere”.
Mi se intimpla sa fiu uneori, pe zi de ploaie, singur intr-o cafenea. Sint la a treia cafea lunga, cu privirile aspirate de vid. Chelnerul, putin nelinistit, se apropie de masa mea:
— Totul este in regula, domnule? Imi permit sa va intreb acest lucru pentru ca sinteti ultimul meu client si trebuie sa inchid…
— Da, da, ii soptesc, astept doar sa revina cuvintul intoarcere, asta-i tot.
Cind va fi sa mor, imi voi da sufletul in schimbul unui singur cuvint: cuvintul intoarcere.
Rau
Ce mila imi este de cuvintul rau! Tot ce face el este rau vazut. Imediat ce iese din casa si incepe sa se plimbe pe strazile orasului, lumea il priveste cu un ochi rauvoitor, de parca ar fi rau famat. Cum deschide gura ca sa salute un alt cuvint si sa lege si el o conversatie cu cineva, i se reproseaza ca are intentii rele.
Si totusi, el nu vorbeste de rau pe nimeni… Nici nu se tine de rele. Doar ca se simte din cind in cind rau in propria sa piele, ceea ce de bine, de rau o recunoaste. Si le spune celorlalte cuvinte: din cauza de rau de mine insumi sint si rautacios cu voi.
Este adevarat ca ori de cite ori cuvintul rau se leaga de un alt cuvint, se produce o rautate. Niciodata nu reuseste sa comunice efectiv cu cineva. Si cu toate acestea, el nu doreste raul nimanui. Iar uneori isi face singe rau cind altora le merge rau. Imediat ce se apropie de cineva, un fel de energie malefica emana totusi din cuvintul rau. Tuturor celor care stau prea mult de vorba cu cuvintul rau li se face rau la un moment dat.
Si mai e ceva, cuvintul rau este si putin complexat. In ciuda omniprezentei sale, el se considera putin prea scurt, prea sec la nivelul sonoritatii, vaduvit de muzicalitate… Ah, spune el, uite la cuvintul redundanta, ce muzicalitate interioara, cita bogatie de silabe, ai spune ca e o minge de ping-pong nou-nouta care tot sare pe o masa.
Fara indoiala, cuvintul rau este considerat un soi rau sau o poama rea. Mai ales din cauza caracterului sau lipicios. Cind te incrucisezi cu el pe strada, e capabil sa sara pe tine, sa se multiplice si sa se tina scai de celelalte cuvinte cu care te plimbi: de cuvintul singe, de cuvintul parere, de cuvintul inima, de cuvintul moarte. De aici si expresiile “a-ti face singe rau” sau “cu parere de rau” sau “a murit de inima rea” sau “mi-e rau de mor”. Culmea este ca uneori cuvintul rau se lipeste si de cuvintul bun, si atunci spunem “rau cu rau, dar mai rau fara rau”.
Da, cuvintul rau este foarte mobil, neobosit, foarte curios, un cuvint care scotoceste peste tot, deschide toate portile… Si-i place foarte mult si sa calatoreasca… Ii place sa traverseze marile si oceanele, ceea ce a dat expresia “rau de mare”. Ii plac insa si muntii, unde nu are niciodata “rau de inaltime”.
Cuvintul rau este un celibatar inrait, desi e rau de musca. Cel mai mult isi doreste sa-si gaseasca un partener metafizic durabil, eventual sa traiasca in armonie cu contrarul sau, de exemplu, cu cuvintul bine.
— Am putea trai in simbioza, ca ziua cu noaptea, ca marea cu cerul, ca viata cu moartea, spune cuvintul rau cind da de bine.
Lumea cea rea spune ca imperecherea lor este imposibila, chiar de rau augur. Pina si intre cuvintul destul si cuvintul inca relatiile par mai naturale decit intre rau si bine. Si totusi, intre rau si bine atractia este mult prea puternica.
— Lasa ca o scoatem noi la capat, spune cuvintul rau ori de cite ori pleaca la drum cu cuvintul bine. Macar, de bine, de rau, nu vom fi singuri.
— Asta e, tot e bine ca incercam, spune si cuvintul bine. In viata trebuie incercat imposibilul, nu e nimic rau in asta, dimpotriva. Tot raul spre bine.
Gramatica
Un fel de matroana care ne pregateste tot felul de feluri de mincare, cu scopul de a ne hrani sporovaiala cit mai constructiv posibil. Altfel spus, misiunea ei este sa ne faca de-ale gurii. Numai ea stie in ce ordine se cer fierte legumele in fraza, unde trebuie strecurata cite o virgula cu mirodenii si in ce moment se cere stoarsa o propozitie cu trei puncte in coada… Tot ea stapineste timpii (trecut, prezent, etcetera) cind e vorba de facut mincaruri scazute si numai ea stie cum se presara semnele de intrebare si de exclamatie peste bucate ca sa ti se topeasca usor in gura…
In republica noastra de cuvinte, tot ea este cea care ne asaza dupa reguli precise in jurul mesei. Si tot ea ne aduce numeroasele feluri de mincare intr-o ordine savanta dictata mai degraba de rigori muzicale decit de preocupari logice.
— Sarut-mina pentru masa, ii spunem noi, ne hranesti bine si datorita tie cuvintul devine cuvintare. Tot ce ne maruntesti, ne tai si ne toci are gust, in ciuda unor conjugari pacatoase cum ar fi cu verbul a fi, care da uneori a fi fiind sau de-ar fi fost sa nu fie. Sa dam uitarii si unele declinari, precum si diversele cazuri de copii care ne dau cosmaruri tot intrebind: cine? pe cine? ce? cui? a, al, ai, ale cui?
Deci, matroana noastra este fooooarte multumita cind stam frumos la masa si ne servim cum trebuie de cutit, de furculita si, mai ales, cind vorbim fara sa facem firimituri.
Din cind in cind insa se supara pe domnii care vorbesc politica si spun vrute si nevrute, nu mesteca pina la capat, fac promisiuni cu gura plina si rigiie in loc sa puna punct.
— Ei bine, astazi mincati fara mine, le spune matroana-gramatica si se inchide la ea in sala tronului.
Nu stiu de ce, dar discursurile politice le considera fara gust, nesarate, insipide si fade, ba chiar indigeste.
— Uitati-va la astia, o mai auzim strigind. Singurul lucru cinstit care emana din discursurile si disputele lor este gramatica.
Si atunci, Gramatica face un lucru teribil. Le striga in fata: nu ma meritati! Incepind de astazi, nu mai aveti dreptul sa va gatiti minciunile dupa retetele mele!
Semn de exclamatie.
Discurs fara gramatica 1
Vai tara, au, au, durere, barbarii, invadatorii, profitorii, zau…
Da, nenorocire, groasa, evident, vizibil, multi, multi, spun va, uite ii, uite ii, la granita, foarte de cit multi, frontiere vai ce zguduire, bat astia in, zgiltiie cind pina, crapatu-s-a deja…
Trebuie, necesitate, imperativ, obligatie, hai, urgenta e, gura care mea zice in ea uite, acum, actiune, scurt, iute altfel… Altfel, altfel, zau, apa Simbetei, prabusire, tara, buf! Uitati, va, care va rog sa, femei, copii, batrini, da, toti valize, toti baloturi, strigate parca, toti presiune uite imping… Toti flaminzi uite, maninca vai cit, pe strazi apoi vai vagabonzi cerseala, posibil nu e, nu e, nu e, stop. Ca copii incape cit, puzderie, la ei demografie, ehe… Ca numarat am, patru, cinci, opt, zeci doua… Multi, numarat imposibil zic va, iepuri ca inmultire sincer astia… Si cost cine credeti ca? Cost cit, ameteala te… Ca de profit ei fara, da’ nimic, letcaie nici o, alegi nimic din ei ce, maninca doar, roaga se mai se, atit. Noi pai facem ce? Noi pai nimic loc de?
Deci, trebuie uite noi cum. Gard. Mare gard, jur in asa uite, inalt, ingradire. A ingradi. Eu ingradesc, tu ingradesti, el ingradeste, noi ingradim toti. Voiosi. (Tai voiosi.) Ca impune se, ca apoi triem vrem daca. Eu ingradesc, eu triez. A tria, triaj, triumf. (Tai triumf.) Eu triez, tu triezi, noi triem. Tara noastra triaza.
Rautate nicidecum exclus. Civilizatie motiv principal jur. Civilizatie dozare. A doza, trebuie, bine spre. Dozeaza tara noastra. Doze ca sint. Dozam sa. Dozam sa, triem sa, ingradim sa. Trebuie ca, spun va, supravietuire de depinde. Spun trebuie va. Dozare supravietuire este.
Utopie
Va previn, mefiati-va de invitatiile la cina ale Domnului utopie. Pentru ca lucrurile risca sa ia o intorsatura proasta, mi s-a intimplat mie personal, precum si multor altor oameni pe care ii cunosc.
La inceput sintem multumiti sa-i primim cartonasele de invitatie care sint, nimic de spus, impecabile: trimise in plicuri mari, din hirtie de matase, textul scris elegant, litere aurite, formulari subtile, indicatii extrem de precise pentru a-i gasi adresa, aprod care vine sa-ti gareze masina… Si, in plus, imediat ce deschizi plicul, esti invaluit de un parfum imbatator de care devii aproape dependent, nu te mai saturi sa-l respiri.
Apoi serata incepe bine, cuvintul utopie este un mare maestru in arta de a primi. Va intimpina ca un adevarat prieten, ca un tata, ca un frate mai mare, va face sa va simtiti in siguranta, imediat ce-i calcati pragul, va simtiti de fapt ca la dumneavoastra acasa. Si ce atmosfera placuta in interior! Cit de simplu si confortabil e totul, absolut fiecare detaliu conceput la scara umana… Incepeti sa conversati fara nici un trac, toata lumea va suride, de altfel, toata lumea fraternizeaza imediat cu toata lumea. Iar mincarea, o, Dumnezeule, ce buna e mincarea la domnul utopie, totul e gustos, vinul e magnific, deserturile sint redutabile. Efectiv, dupa o cina la el nu va mai vine sa plecati, seara se prelungeste la infinit cu lichioruri fine si cu cafele, se aprind trabucuri, se asculta muzica, incepeti sa dansati, incepeti sa va spuneti ca viata are un sens daca astfel de seri sint posibile…
Spre ora trei dimineata insa totul incepe sa se strice, intrucit, brusc, domnul utopie isi modifica expresia si atitudinea:
— Iar acum vom spala toti vasele.
Eu, cind am auzit aceasta fraza, in prima clipa am crezut ca e o gluma, de altfel toata lumea a izbucnit in ris, suna atit de comic. Dar nu, nu era o gluma, domnul utopie nu obisnuieste sa faca glume la ore atit de mici, efectiv a trebuit sa debarasam masa si sa spalam cu miinile noastre, in enorme chiuvete, toata vesela, precum si servetelele de in si fetele de masa…
Cuvintul utopie devenise amenintator, iar privirile ii erau atit de reci, incit ne ingheta singele in vine. Devenise in acelasi timp atit de urias si de strivitor, incit nimeni, absolut nimeni nu a indraznit sa spuna NU in momentul in care ne-a obligat sa ne punem in patru labe ca sa lustruim parchetul din toate camerele, sa spalam mozaicul din bucatarie, precum si enorma scara de piatra de la intrare. Fracurile noastre si rochiile de seara ale sotiilor noastre au devenit de nerecunoscut, s-au murdarit si s-au sfisiat. Cind am terminat marea curatenie, eram toti numai zdrente, ne dureau coatele si genunchii… Nici nu mai indrazneam sa ne privim unii pe altii, atit eram de jerpeliti si de urit mirositori, speriati si umiliti.
Si treaba nu era inca terminata, a mai trebuit sa lustruim argintaria, sa spalam ferestrele si sa frecam balustradele din otel inoxidabil, precum si feroneria balcoanelor si a scarilor interioare. Apoi am trecut in gradina, am golit si curatat piscina, am tuns iarba si am curatat de frunze si petale moarte toate tufele de trandafiri. Nu va pot spune cit timp ne-au luat toate aceste corvezi. Era sa ne imbolnavim dracului de epuizare si chiar sa dam ortul popii.
Cind domnul utopie a strigat “Drepti!” , pentru a face o ultima inspectie inainte de a ne lasa sa plecam, toata lumea s-a conformat.
Si a mai trebuit sa mergem la cumparaturi si, de asemenea, sa pregatim, sub privirile inoxidabile ale domnului utopie, mincarurile si deserturile pentru cina urmatoare si pentru urmatorii invitati…
De aceea va spun: atentie, serile la domnul utopie se platesc scump, iar plata se intinde pe doua sau trei generatii.
AUTORUL
M-am nascut intr-un oras care fremata de cuvinte si de povesti. Cind am deschis ochii, in tirgul Radautilor din Bucovina mea natala, in jurul meu se vorbea romaneste, nemteste, in ucraineana sau in idis… Urechile mele au devenit imediat niste pilnii imense care captau tot: cuvintele misterioase ale parintilor, cuvintele soptite ale strazii, cuvintele sforaitoare ale sarbatorilor oficiale. Pe la virsta de 7 sau 8 ani, la fel ca ucenicii parfumeuri, simteam in nari aroma cuvintelor. Mai apoi am inceput sa ma joc cu ele, ca si cum ar fi fost niste pietricele, niste globuri de cristal, niste monade. Am construit cu ele, la inceput, mici castele, poezii si povestioare. Asa am inteles esentialul, si anume ca, in adincul lor, cuvintele ascundeau pajisti imense, oceane de libertate, limbaje neexplorate. Intr-o buna zi, un cortegiu imens de cuvinte scrise s-a oprit in fata mea, mi-a cerut sa ingenunchez precum cavalerii in Evul Mediu si am simtit pe umeri greutatea a doua palme invizibile: cortegiul de cuvinte m-a declarat scriitor. Innobilat in felul acesta, le-am slujit apoi toata viata, ba chiar in doua tari si in doua limbi… La virsta de 56 de ani le-am dedicat apoi o carte, numai lor, cuvintelor care m-au construit ca fiinta umana.
CARTEA
Din toate punctele de vedere, Cabaretul cuvintelor este o carte deosebita pentru ca Matei Visniec ne propune o calatorie subiectiva intr-un dictionar interior, intr-o lume unde cuvintele nu depind de om. Considerati aceasta carte drept un ghid de calatorie intr-o Republica a cuvintelor unde acestea traiesc independent de om, se amuza si se joaca, se infrunta si se iubesc, se supara unele pe altele si se revolta.
Merita sa mai deschideti aceasta carte daca n-ati intilnit inca niciodata cuvinte vii, daca nu le-ati vazut cum arata fizic si cit de mult seamana cu dumneavoastra. Atentie, insa, dictionarul Visniec este neterminat, el va mai invita deci sa continuati jocul si sa va scrieti, eventual, propriul dictionar afectiv…