– Fragment –
1987, luni 17 august, Bucuresti
Stari de astenie sau boala – humus din care incolteste poezia.
Furia, dispretul impotriva mea pentru dezordinea vietii mele, lipsa de disciplina, de continuitate in munca literara. Laitmotiv al intregii mele vieti. Oare n-ar fi putut, n-ar putea fi altfel? Sunt determinata, conditionata in mod absolut? Nu e loc pentru coeficientul vointa, chiar atunci cand mi se pare ca n-am nimic semnificativ de spus, de scris? Chiar daca totul e haotic, chiar daca nu stiu: vor fi ganduri, versuri, insemnari de jurnal, orice, numai scrie, nu lasa sa se acumuleze blocurile de timp sterile.
Odata cu haosul si prapadul vechiului Bucuresti, creste, tumoare, viziune, senzatie globala ca viata mea e o cladire nebuna, poate somptuoasa, fara fundatii. Ceva piranesian, in aer. Toate casele si strazile in care m-am nascut, am copilarit, am avut pohte mari adolescentine, dureroase, rusinoase (pentru mine, atunci) si orgasme poetice si orgasme organice, si eflorescente de planta voluptuoasa, si scarbe infinite si pofte de cunoastere a adevarului si a datorintelor mele in lumea morala si sociala – casele adica prapadite, transformate in pustiu si ruine, in alta lume de beton a altor pohte si generatii, casele adica din Sf. Vineri unde mama a urlat nascandu-ma – picioarele legate de patul de metal, asa recomandau doctorii – si casa din Fundatura Bibescu-Voda (curtea cu multi vecini; seara, mancam afara intre cateva mizerabile boschete de lemn cainesc si Alhalelii si Constantinestii, cand treceau, ne spuneau „Pofta buna!“ si noi „mersi“, si casa din Antim, vis-a-vis de manastire si colt cu Petre Locusteanu, pustiul Hirosimei, pe acolo trecea El, in sus si in jos, si mie, dupa geam, imi transpirau subtiorile si casa de langa Podul Izvor, pe Splai, unde dupa criza de isterie si disperare, am intrat in apa molcoma a dragostei ocrotite si in scarba unei legaturi spirituale care ma tintuia, ma fascina, mi se parea vitala pentru salvarea mea ca om al cetatii si al vremii mele (scarba era fizica – mentorul dorea, indragostit, sa ma pipaie), tot acest urias pustiu prafuit care e viata mea, si mai imi apare si asa: era un mozaic, aproape antic, armonios antic, alcatuit din figuri care alcatuiau un tot – se dezintegreaza, s-a dezintegrat, mult mai rau decat corpul. El se mai tine pe scheletul harbuit, agresat de reumatism, de fracturi, se tine intr-un echilibru instabil, dar se mai tine.
Mozaicul a explodat in cioburi. Nu mai au legaturi intre ele. Nu mai alcatuiesc figuri armonioase de tritoni si de nimfe.
Hai, lasa prostiile… Mai bine noteaza vizita la Geo sBogzat, la Snagov, joi in 13, singura zi in care a plouat cu galeata.
Am dat dimineata telefon. De vreo trei ani n-am mai fost la Geo, si niciodata la Snagov. Numai in garsoniera din Stirbei-Voda, unde am asistat si la o sedinta de gimnastica medicala cu instructorul (planseta adusa din camera de alaturi si sprijinita pe doua fotolii), Geo in chiloti de baie visinii, pulpe inca voinice, brune, in miscari de rotatie ghidate de instructor.
Acum ne-a poftit sa venim odata la Snagov (scrisesem articolul despre Gruilean).
Joi, dupa aversa de dimineata (13 aug.) s-a luminat, s-a incalzit. Geo zice la telefon: eu, dac-as fi la Bucuresti, n-as merge azi la Snagov. E racoare. La noi e o casa de vara… …Totusi, ne-am dus. Ne-a primit in vila eleganta cu parc splendid, vedere la lac, a lui Radu Tudoran. Pe o scara ingusta, in camera de la etaj, a lui Gruilean.
Geo e crispat, nervos, dictatorial. Mereu ne schimba locurile pe scaune ca sa avem o vedere mai buna asupra lacului cu lotusi si a salciilor de la malul lacului (Mos Ion cu o barcuta).
E un cer noros, nu se vede apusul soarelui, care, dupa spusele lui, e grozav… Nu cred ca e nervos pentru ca n-are „tratatie“ cum ne-a amenintat el. Se repede hamesit la biscuitii pe care i-am adus noi si-i spune lui Beiu cand intra in camera: „sunt frantuzesti“. Dar de ce nu ne-a pastrat pepene galben (la telefon zicea: „azi n-am gasit decat pepene galben“).
E neras si pentru ca a izbucnit o flacara mare de aragaz, cand Bunti a incercat sa insurubeze butelia (ghiventul nu era bun). A venit Beiu (Radu Tudoran) si a instalat butelia.
(Eu nu ma pricep. Nici Bunti nu vede bine. Eu recunosc. Dar ea, nu…)?
In ciuda parcului splendid, a confortului, a privilegiului de a avea o vila la Snagov (a lui Geo e mult mai modesta), se intuneca. Nu ne pofteste inauntru. Ne-o arata numai pe dinafara („Bunti e intoarsa pe dos“), imi ofera niste flori prapadite, galbene, cu miez maroniu, care a doua zi sunt pleostite (la inceput a vrut sa-mi dea o „carciumareasa“ foarte aratoasa, dar eu am spus cu jumatate de gura: „e pacat“) in ciuda, spun, a bunelor conditii de viata, spectacolul batranetii rigide, maniacale, ma deprima.
Gruilean: Aici am cazut, m-am repezit, panicata, la usa-fereastra cu floarea, ca acum.
Geo, nervos, cu repros in glas: „Sigur, tu erai panicata“.
Si Gruilean, cand coboram, micuta, sfioasa, parca putin speriata de teroarea fratilor: „Sa-l lasam intai pe Radu sa coboare“.
Radu ne aduce intr-o sacosa cateva mere varatice, rosii, gustoase.
Geo nu zambeste. Parca i-am fi datori cu ceva. Datori ca n-am ales o zi frumoasa, ca Snagovul lor nu s-a aratat in toata splendoarea lui.
La plecare ii spun ca mi-au placut „raurile de aur“, dintr-o tableta a lui (femeile care au trecut prin viata lui si pe care nu le poate numi „amante“).
— Iti convine, zice el.
— N-am nici un amestec. Dar ma inchin si-ti multumesc in numele acelor femei…
Inapoierea de la Ghermanesti la Bucuresti, pe intuneric, fara marcaj alb intre culoarele de sosea carosabila, pe ploaie tot timpul, a fost un cosmar. Sorin extrem de incordat. L-a sleit traseul. Nu mai sunt pentru noi asemenea aventuri.
In sfarsit, Secolul 20 a aparut dupa 9 luni (nr. 292-294). Amestecul de valori si impostura, umflare cu pompa a unor valori modeste tributare suprarealismului (cubanezul Lima); vadita afinitate profunda a lui Haulica si a multor altor intelectuali de mare clasa, romani, cu arta mistica de sorginte bizantina (Horia Bernea) ma arunca iarasi in spatiul meu vid, fara zei, (decat simbolici sau ornamentali), fara cer, fara pamant, la margine si chiar la marginea propriei mele familii, risipite intre neamuri straine (francez, german) fara credinte, fara convingeri altele decat cele umane, etice, pe care le-au mostenit si preluat de la noi, paganii, agnosticii, apoi „indoctrinatii“, cu creierul spalat si apoi pierdutii in vid…
Disciplina harfei
Cadavre in vid
Poeti, franturi de poeme, poet sufocat intre daramaturile cutremurului din ’77, poeta care-si continua spectacolul fastuos al vietii si poeziei ei (prima!) dincolo de ocean, imi trec prin minte, prin suflet franturi de poeme, titluri care ma cutremura sau imi dau remuscari. Raman mereu, la 74 ani (aproape – sa nu ma imbatranesc cu cateva luni) o fata timida, speriata. Nu ma mai chinuie sexul, dar ma chinuie viata diminuata si stramba si tot ce nu scriu pentru ca nu pot sau nu se poate si sunt inca plina de vanitate si vanitati…
CARTEA
Pe data de 14 aprilie 2014, se implinesc 100 de ani de la nasterea Mariei Banus. Volumele memorialistice Insemnarile mele vor da cuvantul celui mai implicat martor al unei istorii literare tumultuoase: jurnalul poetei.
Ce inseamna 72 de ani (1927-1999) din viata unei poete din Romania, apasata, inca din adolescenta, de originea etnica, intr-o Europa bantuita de stafia comunismului, de lipsa de spatiu vital a nazismului, de evolutia violenta a ambelor extreme?
Inseamna refugiu timpuriu in doctrina marxista, iluzii traite in ilegalitate si activism politic cultural in epoca dogmatica comunist-stalinista din al saselea deceniu al secolului 20. Toate urmate de regrete, dezgust, remuscari, revolta impotriva unei ideologii, pe care realitatea a negat-o. Dar stigmatul „comunista fosta stalinista“ o va urmari pana la moarte, si dupa aceea, pe aceea care debutase exploziv, in anul 1937, cu exceptionalul volum de versuri Tara fetelor.
Zeci, sute de personalitati ale vietii literare, culturale si politice ale ultimelor decenii, alaturi de familie si o galerie pitoreasca de oameni obisnuiti, devin personaje in mult visatul si niciodata terminatul jurnal-roman memorialistic Insemnarile mele de Maria Banus.