La conferinta de presa a filmului lui Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului, interpretul Sergiu Voloc a spus ca in Moldova nu se mai fac filme, dar o stire recenta ne anunta ca Parlamentul moldovean a votat Legea Cinematografiei, care prevede infiintarea CNC-ului moldovean. Sunteti unul dintre co-autorii legii, presupunem deci ca sunteti printre cineastii activi din Moldova. Cine sunt ceilalti initiatori si ce va schimba aceasta lege?
In Republica Moldova nu exista cinematografie, dar filme se fac. Eu stiu cel putin trei proiecte cu potential international care sunt acum in diferite faze de productie – 100 de movile, de Max T. Ciorba, Anisoara, de Ana-Felicia Scutelnicu, si In atas, de Mircea Bobana –, iar eu nu stiu tot. Nu exista ceea ce ar trebui sa fie un sistem organizat de finantare, productie, distributie, dar exista oameni care fac filme pe banii lor sau pe bani din surse straine. Nu exista o comunitate bine definita a cineastilor, dar separat si sporadic se intampla tot felul de chestii. Coagularea fortelor intr-o industrie distincta este anume scopul legii despre care vorbim.
Sunt unul dintre cineastii vizibili, mai degraba. Organizez anim’est Chisinau, unul din doua cele mai mari evenimente cinematografice din tara (al doilea e Cronograf, deja bienala); am initiat si participat la scrierea acestei legi; produc publicitate la cel mai mare studio de productie din tara si mai predau montaj la cea mai populara scoala de studii avansate in jurnalism; am lucrat o vreme si in televiziune, deci cunosc si ma cunosc o gramada de jurnalisti. Conjunctura face sa fiu des mentionat in pleiada cineastilor de baza, dar de fapt exista multi altii talentati si aproape anonimi. Aici intervine aceasta lege, care are drept scop instaurarea unei cutume, a unui sistem autosuficient care sa se numeasca Cinematografie moldoveneasca.
La scrierea legii s-a implicat cel mai mult Sergiu Prodan, actualul presedinte al Uniunii Cineastilor din Moldova, dar ne-au ajutat in diferite faze si alti cineasti – Virgiliu Margineanu, Igor Cobileanski, Mihai Poiata. Partea grea, implementarea, abia urmeaza, iar aici vor trebui sa se implice toti cineastii. Scopul nostru este sa le dam o sansa celor talentati si sa dam o sansa statului sa contribuie la dezvoltarea celui mai eficient instrument de promovare internationala care a fost inventat vreodata – filmul.
Vor incepe cineastii sa faca filmele pe care le vor?
Da, cand legea va incepe sa functioneze cu toata amploarea, ea le va da sanse tuturor cineastilor (talentati) sa isi faca filmele. Este vorba, in primul rand, de concursuri de finantare separate pentru debutanti si consacrati, de finantarea participarii la festivaluri, workshop-uri, de finantarea dezvoltarii de proiecte, de finantarea festivalurilor etc. O gramada de inovatii care nu erau posibile pana acum. Dar pe langa finantarea directa, cel mai important, probabil, pentru o tara mica cum e Moldova sunt conditiile pentru productiile straine, dezvoltarea unei industrii de postproductie, platouri, muzica si alte servicii ce pot fi prestate aici pentru producatorii straini care, odata veniti, vor contribui la dezvoltarea industriei cinematografice si a economiei in general.
Centrul National al Cinematografiei din Romania are o lunga istorie de scandaluri si nemultumiri. De ce v-ati bazat tocmai pe el cand ati schitat CNC Moldova? De ce nu v-ati dus direct la modelul francez?
Modelul francez e foarte complex, el gestioneaza si sustine un domeniu economic, pentru ca asta este cinematografia nationala franceza; or, noi acum trebuie sa punem la punct un sistem sustinut (bazat pe subsidii, daca vreti), pe care mai apoi sa il dezvoltam in business. Da, in Romania sunt nemultumiri si scandaluri, dar lucrurile se misca. Asa imperfect cum este, sistemul din Romania a contribuit la dezvoltarea cinematografiei romanesti in forma pe care o are astazi. Varianta noastra de lege a fost intampinata din start cu scepticism, pentru ca opereaza cu termeni si proceduri (aparent logice si simple) de care functionarii nostri nu au auzit in viata lor. La inceput nu intelegea nimeni ce vrem sa facem si unde isi ia statul teapa, pentru ca functionarii cu care lucram atunci erau siguri ca vrem sa amagim sistemul. Si vorbim aici despre… 1/100 din tot ce contine sistemul francez.
Plus ca legea romaneasca e scrisa pe limba noastra si a fost cumva un exemplu atunci cand faceam munca de convingere. Era ceva la care puteam face referinta direct, ca la un sistem deja existent si despre care functionarii nostri stiau ca da rezultate, pentru ca ei sigur stiu de Noul Val romanesc, dar nu cred ca stiu prea multe despre sistemul de tax-sheltering din Franta. Mai mult, e absolut normal ca vom conlucra (cel putin in virtutea geografiei) foarte mult cu Romania; era, probabil, logic sa cream un sistem asemanator. Poate ar fi fost cazul sa studiem mai adanc sistemul romanesc, poate nu am evitat niste greseli evidente pe care le are sistemul romanesc, dar, oricum, cred ca e bine la ce am ajuns.
De ce se infiinteaza CNC Moldova abia acum?
Tranzitia la economia de piata, in mintea slaba a pseudo-politicienilor de pana nu demult, insemna redresarea economiei, relansarea industriilor, cresterea salariilor, reparatia drumurilor si alte chestii vitale care necesita bani. Cultura e un fel de domeniu auxiliar, nu aduce statului profit, nu tine de foame. Se poate si fara, daca e de taiat bugete. Abia acum se pare ca au inceput sa inteleaga importanta culturii si faptul ca intr-o tara de indobitociti, politicienii nu pot fi decat niste super-dobitoci. Din orgoliu, rusine sau deschidere la minte, politicienii de azi au inceput sa dea mai multa atentie educatiei si culturii. Asa s-a creat un dialog intre artisti si autoritati. Pe de alta parte, crema cinematografiei de odinioara (scolita la Moscova, in mare parte), oameni destepti, de altfel, victime ale tranzitiei distorsionate de care vorbeam mai sus, nu a reusit sa se adapteze si nu cunoaste alte tipuri de industrii cinematografice decat cea sovietica, centralizata, bazata pe finantari integrale, proiecte la comanda autoritatilor si distributie automatizata, pe linie de partid.
Au trebuit sa treaca ani buni pana am mers pe la festivaluri europene si am inteles cum functioneaza azi industriile cinematografice. Am convocat „rechinii“, i-am convins ca ne trebuie lege noua si n-au trecut nici cinci ani pana s-a intamplat. Plus ca abia acum incep sa apara tineri talentati care vorbesc limbi straine, privesc filme straine, merg la festivaluri, workshop-uri, si cred ca abia acum suntem pregatiti de lansarea unui sistem nou.
Care au fost cele mai delicate puncte in aceasta lege de infiintare a CNC-ului? Unde v-ati luptat cel mai mult, unde ati cedat?
Ea se numeste Legea cinematografiei, chiar daca principalul punct e crearea Centrului National al Cinematografiei, respectiv contine mai multe mecanisme si concepte de implementat. Cel mai delicat punct (eliminat deja) a fost constituirea acelui Fond Cinematografic, din care sa se finanteze cinematografia. Era vorba despre niste taxe, contributii de la domenii conexe cinematografiei (asa cum e in toata lumea), dar Ministerul Finantelor a insistat sa renuntam. Nu pentru ca sunt zgarciti, ci pentru ca Moldova are semnate tot felul de contracte cu organisme internationale care indica un anumit comportament financiar/fiscal al statului. Sunt sigur ca exista posibilitati, dar ele vor fi exploatate treptat, cand cineastii vor demonstra ca ei conteaza. Drept compromis, ne-am pus de acord pentru crearea treptata a unui sistem viabil, am decis sa mergem pe finantarea de la buget, iar in baza acestor finantari (mici la inceput) sa ajustam sistemul, sa eliminam lacunele, sa miscam lucrurile spre bine.
Alt punct delicat a fost (si ramane) subtitrarea filmelor. Acum in Moldova, la cinematograf si TV se dau filme exclusiv dublate in rusa, minoritatea rusofona fiind in jur de 20% (rusi, ucraineni, bulgari etc.). Aceasta problema e foarte complexa in conditiile in care si romanofonii s-au obisnuit sa priveasca filme dublate, de aceea am decis mai intai sa punem la punct distributia de film, sa cream conditii pentru aparitia distribuitorilor locali si, mai ales, a cinematografelor. Sincer, va trebui sa luam multe pietre in cap pana o rezolvam, dar sigur se va rezolva in timp.
O chestiune principiala initial era si crearea CNC in subordinea Guvernului. Noi pledam pentru o mai mare independenta si nu agream subordonarea catre Ministerul Culturii. Asta venea mai ales din activitatea paralela a Ministerului Culturii cu tot ce insemna cultura. Se crea impresia ca acolo lucreaza niste oameni care fac tot posibilul ca ea, cultura, sa dispara. In cei cinci ani (de la initiativa si pana la adoptare) s-a schimbat si ministerul, au venit oameni noi, ne-au convins ca le pasa si atunci am acceptat ca CNC sa fie subordonat ministerului. Normal ca „oamenii paraleli“ nu au disparut complet, dar speram sa pornim un mecanism care nu va depinde de culoarea politica sau de capacitatea de intelegere a unor functionari de ultim rang.
Cat de greu e sa schimbi mentalitatile in Moldova in privinta cinemaului?
Nu stiu, nu am incercat, cel putin nu direct. Stiu sigur ca noi avem o problema de mentalitate in general si sunt chestii care, teoretic, ar fi trebuit sa se schimbe de la independenta incoace, dar care nu s-au schimbat. Daca va referiti la functionari, atunci cred ca mai dureaza vreo cinci-zece ani pana se schimba masa critica si raman la conducere mai multe creiere deschise decat funduri comode, cum este acum, din pacate.
Poate La limita de jos a ceruluifunctiona in Moldova ca un fel de Marfa si banii, adica poate provoca schimbarea sistemului sau macar aparitia unei noi generatii de regizori?
Poate, dar nu cred. In primul rand o sa treaca ceva timp pana va fi pusa pe roate aceasta lege si La limita de jos a cerului va fi atunci un film „arhivat“. Cu siguranta Cobileanski e un erou in domeniul filmului si e cel mai activ cineast, dar filmul in sine nu a declansat ceea ce a declansat Marfa si banii in Romania si, mai ales, in Europa, pentru ca asta a contat. Plus ca Limita de jos… nici nu e un film moldovenesc, este o coproductie Romania-Moldova, unde contributia moldoveneasca e minoritara (si nimic din asta nu a dat Satul Republica Moldova). Cobileanski a fost o sursa de inspiratie pentru multi cineasti tineri de azi si sunt sigur ca va mai contribui la nasterea unor genii, dar asta depinde de noi toti, depinde daca Republica Moldova decide sa-l pastreze pe Cobileanski (si pe altii ca el) ca cineast moldovean sau il lasa sa devina cineast… roman. Nu vorbesc de nationalitate sau identitate, vorbesc de spatiul si conditiile de creare.
Sunteti primul distribuitor independent de film romanesc in Republica Moldova. Cate filme ati distribuit pana acum in sali si care au fost cele mai mari succese de public?
Am distribuit Caravana cinematografica, Morgen, Marfa si banii, Moartea domnului Lazarescu, Aurora si niste documentare. Irelevant pentru un distribuitor, dar, raportat la mocirla de aici, cred ca inseamna foarte mult. Nici nu vreau sa mentionez succesele pentru ca nu au existat. Era, in principiu, previzibil, pentru ca moldovenii nu prea au mersul la cinema in lista de distractii. Iar daca totusi merg la cinematograf, vor sa vada efecte, actiune si batai. Ca si in Romania, oamenii nu vor sa vada filme care sa le confirme cat de grea e viata. A fost o lectie buna, asumata din start si am invatat din ea niste chestii, am clarificat niste dileme. A fost o tentativa la care nu am renuntat definitiv. Am luat o pauza ca sa schimb ceva si am scris intre timp o lege. Poate revin.
Sunt discutii intre Ministerul Culturii din Moldova si CNC Romania ca la concursurile de finantare din Romania sa participe si case de productie din Moldova. Vi se pare o solutie viabila?
Da, nu stiu exact la ce faza au ajuns discutiile, dar mi se pare o idee foarte viabila. Vorbim aceeasi limba, traim aproape aceleasi realitati, dar conjunctura istorica ne face pe noi, moldovenii, niste romani cu un altfel de parcurs al vietii, o alta poveste. Influenta culturii ruse si a spatiului sovietic a cultivat in noi un umor specific si povesti care se exprima romaneste, dar care sunt total inedite pentru publicul roman si pentru cel de afara, obisnuit deja cu noul val. Filmele lui Cobileanski au demonstrat cumva potentialul acestei abordari si cred ca se pot face filme bune din acest spatiu. Take it or leave it. Depinde de noi.
Aveti o legatura stransa cu cineastii romani. De cine va simtiti mai apropiat?
Nu ma invita nimeni la zilele lor de nastere si nici eu nu i-am invitat la botezul copiilor mei, deci nu e chiar apropierea aceea in care stii ce face omul pe zile sau saptamani, cand il dor rinichii, cand are probleme cu banii sau i-a murit pisica. Dar m-au ajutat foarte mult Tudor si Oana Giurgiu; comunic din cand in cand si mi-s dragi Ada si Alecu Solomon; Dan Nutu, un tip extraordinar care a trecut prin viata mea si a lasat urme; Dorian Boguta, un moldovean romanizat care ma inspira si ma cam tine in priza; Cristi Puiu cu filozofia lui si abordarea originala a vietii, pe care am dibuit-o in cele doua zile cat a stat la Chisinau cand i-am distribuit filmele; baietii de la anim’est – cu ei ne vedem cel mai des si lucram impreuna deja de patru ani. Sunt multi oameni buni si cineasti talentati care m-au ajutat intr-un fel sau altul.
Dincolo de oameni, probabil ca TIFF-ul m-a ajutat cel mai mult. Acolo am cunoscut primii cineasti romani, acolo am discutat despre legea noastra cu cineasti straini, de acolo s-au pornit discutiile prin care Moldova a devenit spatiu separat de distributie pentru filmele romanesti, in contractele pe care producatorii romani le semneaza cu casele de distributie de afara. Multe chestii au pornit de acolo si e primul festival la care eu ma simt ca acasa. De fiecare data cand merg la TIFF, ma intorc plin de energie si dorinta de a misca lucrurile aici. Am avut norocul sa cunosc pe cine trebuie, intr-un moment favorabil. Asa am ajuns sa facem legea asta.
Cum vedeti cinemaul moldovean in cinci ani?
Colorat, digital, pe ecran mare, in toata lumea.
Dumitru Marian a debutat ca editor video, apoi a lucrat pentru OWH Studio. A tradus si dublat filme pentru Festivalul Cronograf. In 2008 a fondat ALTFilm, asociatie al carei scop il reprezinta sustinerea cineastilor si dezvoltarea cinematografiei nationale. Tot din 2008 a inceput sa faca mentorat pentru jurnalisti in materie de imagine si montaj, respectiv consultanta pentru cineasti privind scrierea scenariului, finantarea si productia de film. Din 2010 e instructor pentru cursul de imagine si montaj la Scoala de Studii Avansate in Jurnalism, predand si cursuri de instruire pentru televiziunile din regiuni. Lucreaza in productia de publicitate la Atelierul Sergiu Prodan. In 2009 a debutat ca producator al documentarului Tara povestilor. E primul distribuitor independent de film romanesc in Moldova. A adus la Chisinau trei editii de anim’est si trei editii de Future Shorts. E unul dintre initiatorii si co-autorii proiectului Legii Cinematografiei, adoptata in iulie 2014.