Am o boală a imaginației, trec pe lângă protestatari și eu nu mai știu dacă protestează pentru Palestina sau Sudan sau Tibet sau Vietnam sau Irlanda de Nord sau inechitățile sociale din Bulgaria sau justiția din Polonia, pentru delfini sau muncitorii din Pakistan.
Sunt nopți în care adorm doar pentru a visa că m-am trezit negru și, așa, negru cobor în subteran și priviri ciudate se agață de pielea mea, ce însemnătate poate să aibă și visul acesta? De ce să mă trezesc negru?
Sunt cinic și nu mă mai mișcă nici să văd secolele arzând odată cu vechea catedrală, nu mă mai impresionează criminalii în serie, holera, moartea de inaniție a preșcolarilor din India, războiul din Sudanul de Sud, atenatele teroriste din Ierusalim și nici măcar păpușarii care distrează copiii între ruinele […]
Am fost la cinematograf să văd ultimul Rambo. Acum, nu poți să știi niciodată dacă e chiar ultimul Rambo, fiindcă povestea merge mereu mai departe. Eu nu sunt printre cei cruzi care râd de anii ’80-’90.
Și cine mai vrea să fie flacără și să ardă mereu în bătaia vânturilor, și să vadă tot ce poate să vadă o flacără, așa cum a văzut Kazantzakis că vedeai tu, Panaitaki, nu mai sunt scriitori ca tine pe lume, nu mai sunt minuni, și oameni sunt tot mai puțin, dă-mi voie, dă-mi voie să-ți povestesc...
În ziua în care am împlinit treizeci și cinci de ani, în mileniul III, am plecat să îmi caut singurul prieten în care mai credeam, și cu siguranță nu prezintă mare importanță faptul că singurul meu prieten era mort de aproape o sută de ani.
Acum, că s-a isprăvit vara (cea mai frumoasă fiică a anului) și vin la rând trei nereușite, să privim în urmă și să constatăm: a fost bine pe drumul străbătut?
Am continuat să văd lucruri, aud o voce care îmi spune când anume să întorc capul – la timp pentru a vedea ceva ce nimeni nu a mai văzut vreodată.
Marele Oraș ne aduna din toate colțurile țării și ne îmbrățișa, dându-ne iluzia că vom fi împreună pentru totdeauna, dar peste zilele acelea s-au așezat alte zile și apoi alte zile, e ca și cum s-ar fi coborât o rugină peste sângele nostru.
Orașul nostru nu a dat nici un geniu. Ar fi fost drăguț dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, dar din păcate nu a fost cazul.