Te apuca rasu’-plansu’ cand auzi cum se plang autoritatile de criza demografica. Vai, romanii nu mai fac copii, ce ne facem, ce se alege de viitorul tarii? Ai zice ca acolo, in administratia statului, stau la panda mii de functionari care abia asteapta sa apara turme de nou-nascuti, ca sa le ia in grija, sa le pregateasca un viitor […]

Ii admir pe cei care au donat bani pentru ca statul roman sa cumpere Cumintenia pamantului: oameni cultivati, inimosi, entuziasti, dar, mai presus de orice, oameni care si-au pastrat credinta intr-un ideal, cel al solidaritatii nationale. Mi-e rusine ca nu sunt asemenea lor. Dar nu pot. M-am gandit la asta din clipa cand […]

Marturisesc rusinat (desi nu foarte tare): inca stau in dubiu daca sa donez sau nu vreun ban pentru statuia lui Brancusi, Cumintenia pamantului. Nu pentru ca as avea ceva impotriva initiativei guvernului condus de Dacian Ciolos. Mi se pare de departe cel mai bun guvern pe care l-a avut Romania dupa 1989 – mult prea bun […]

A facut mare valva declaratia recenta a lui James Pettit, ambasadorul SUA la Chisinau, care si-a permis sa spuna ca Republica Moldova si Romania sunt doua tari cu trasee istorice diferite si a respins ideea unirii celor doua tari. Domnul Pettit a suparat o multime de oameni de pe ambele maluri ale Prutului.

In vara anului 1990, romanii ajunsi in Italia ca sa sustina echipa nationala la campionatul mondial de fotbal scandau frenetic si suprarealist din tribune „Olé, olé, Ceausescu nu mai e!“. Scandarea isi avea logica ei: acela a fost momentul de turnura – de grandoare spre decadere – al fotbalului romanesc. Si nu numai al fotbalului.

Pasionat fanatic al fotbalului nu cred sa fi fost vreodata, dar mi-a placut dintotdeauna sportul asta atat de popular, pentru ca, spre deosebire de golf, tenis sau hipism, e – sau macar era – popular. Un sport de echipa, colectiv si democratic. Un liant social global. La fotbal ne pricepem toti. Si asta nu e rau.

Scriam saptamana trecuta ca, daca stam sa judecam drept, masinile din orasele lumii – si mai ales sutele de milioane de masini personale – emit mai multe noxe si afecteaza mult mai mult sanatatea umana decat fumatul si fumatorii. Si totusi impotriva lor nu s-a declansat pana acum o campanie de interzicere sau macar de restrictionare […]

Chiar asa, ce-ar fi sa interzicem masinile personale? Stiu ca intrebarea pare exagerata, chiar absurda – cel putin deocamdata, fiindca nu stim ce ne aduce viitorul. Totusi, ca exercitiu de democratie si, poate, de responsabilitate, ea merita cateva minute de gandire.

Spuneam odata, demult, in Adio, adio, patria mea..., ca America e intr-adevar „Car Nation“ – si evident ca este. La vremea aceea nu ma gandeam cat de potrivita ar putea deveni o asemenea eticheta si pentru frumoasa mea patrie, cu drumuri proaste si autostrazi-fantoma.

„Cum adica nu esti pe Facebook? Pai, daca nu esti pe Facebook, nu existi.“ E o fraza pe care am auzit-o de zeci de ori in ultimul an si marturisesc ca de-acum simt chiar un fel de bucurie masochista la ideea ca in acel univers virtual care acopera sau inlocuieste incetul cu incetul planeta eu nici nu exist.