V-a fost dor de rubrica dumneavoastră preferată, Culegătorul de harfe, cum să nu vă fie? Păi, cine vă mai arată, pe scurt, dar complet, cum stă treaba cu țara noastră? Iată, din nou, harfele!
Ce e bine să știți de la început despre Three Billboards outside Ebbing, Missouri e că nu trebuie să mergeți la el cu sacul. Când afli despre un film că a luat Globul de Aur pentru dramă, plus alte trei trofee (inclusiv pentru scenariu), că a fost printre favoriții la Oscar, câștigând la categoriile actriță […]
Oricât de antrenat ai fi în meseria neoficială de ascultător fascinat de muzică, surprizele nu te ocolesc. Și, în pofida atenționărilor promoționale, mai explicite și mai exacte decât cele meteorologice, impactul primei audiții nu se compară cu nici una dintre activitățile care generează noianul de senzații cuprins […]
Încă am trei oracole în dulapul meu cu amintiri. Sunt pline de răspunsuri șmechere, de apropouri și desene colorate la finalul caietului. Asta se întâmpla acum mai bine de 20 de ani. Între timp, oracolul a avut puiuți, moștenitori, s-a transformat, iar în luna martie a devenit cea mai importantă tendință de pe Instagram.
Lucruri care astăzi ni se par banale, de pildă obscuritatea din sala de spectacol în timpul reprezentației și concentrarea eclerajului exclusiv asupra spațiului de joc, pentru ca acesta să contribuie la sporirea semnificațiilor artistice, au avut nevoie de sute de ani pentru a deveni cutume ale teatrului.
La 25 martie se împlinesc o sută de ani de la moartea lui Claude Debussy. Am sperat că și România va fi la unison cu Occidentul în manifestările, numeroase, ale acestui centenar, dar la București nici un acord din Debussy în săptămâna care se încheie, nici un disc de arhivă. Au fost și altfel de vremuri în cultura […]
PSD și-a trasat linia pe care va merge în următorii ani. Vedem că ținta social-democraților este de a slăbi instituțiile care îi creează probleme, bazându-se pe o majoritate considerabilă în Parlament.
Spuneam săptămâna trecută că de șaptezeci de ani România este țara incompetenței și imposturii – până în 1989 cam peste tot, după 1989, unde s-a mai putut. Și, slavă Domnului, s-a putut și se mai poate în multe locuri – de obicei în aparatul de stat. Și, tot de obicei, acolo se găsesc sau se inventează […]
Am ajuns în Leipzig foarte târziu, scăpărând de foame. Am aruncat bagajul pe hol și-am plecat în oraș să rezolv problema. Totul închis, un oraș aproape pustiu, traversat în mod bizar de tramvaie, unul după altul, și la miezul nopții.
Continuăm să ne facem o idee despre România, despre cum e cultura vieții și a morții la noi, din veștile care ne vin. Iată.
