Alegerile parlamentare au fost câștigate de PSD. Pe locul doi se clasează PNL, apoi urmează USR și Pro România. Așa ar putea suna știrile în dimineața zilei de luni, 7 decembrie. Da, știu că ați strâmbat din nas când ați citit începutul acestui text, dar scenariul enunțat mai sus nu e deloc imposibil. Ba unii […]
Mărturisesc că am privit cu mefiență cele întâmplate în Statele Unite în special și prin alte locuri în particular după moartea lui George Floyd (afroamericanul ucis de un polițist alb la sfârșitul lui mai 2020, dacă a uitat cineva). M-au pus pe gânduri unilateralismul perspectivei – cu albii răi și rasiști […]
O carte despre Facebook are poate ceva paradoxal, ca 4.33 a lui Cage și alte compoziții muzicale care nu cuprind decât tăcere (surprinzător de multe – s-ar fi zis că, poanta odată făcută, nu mai e de insistat). Subiectul e însă perfect valid științific, chiar dacă, tradițional, cartea e o lume a reflecției, […]
Tocmai am postat un comentariu la un articol din presa locală care evita să spună pe șleau că Magazinul Dumbrava din Sibiu, care tronează ca un neg pe fața orașului, ar trebui desființat, în loc să deplângă situația comercianților de chinezării cărora li s-a mărit chiria. Poate că trebuia să stau în banca […]
Una dintre cele mai active companii independente de la noi, cu programe inovative și consistente, Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, s-a orientat recent spre o temă – „Focus. Decalaj. Narațiuni intergenera­ționale“, care a captat atenția evaluatorilor de la Administrația Fondului Cultural Național […]
În noaptea de 13 noiembrie m-am trezit pe la 2:30 dintr-un coșmar accentuat de-o litanie funebră. Nu m-am ridicat din așternut ca să-l notez și, eventual, să-mi exorcizez fantasmele. M-am perpelit mai bine de-un ceas, încercând să-mi recâștig somnul. N-am putut. Lumina difuză a becului din stra­dă, prelinsă […]
PNL și-a lansat programul de guvernare pentru următorii patru ani. Frumos moment. Mai urmărește totuși cineva astfel de documente? Într-o oarecare măsură da, mai ales când programul este prezentat chiar de partidul care se află la putere. Întrebarea nu e neapărat dacă programul este unul bun, ci dacă are PNL […]
Vreau să precizez, înainte de toate, că nu sunt nici misogin, nici prea conservator, nici adept al patriarhatului; nu cred că bărbatul ar fi superior femeii – nici măcar inferior ei – și susțin orice încercare de emancipare, mai ales când e vorba de drepturi, libertăți, opțiuni și mai ales dorințe. Câteodată […]
Dacă m-aș trezi peste noapte califul scriitorilor, aș da următoarea lege: prefețele tuturor cărților să fie făcute de autorii lor și, bineînțeles, semnate de altcineva. Este o soluție simplă la o problemă cumplită – aceea că laudele pe care le primește scriitorul de la criticii sau cititorii oricât de bine […]