Din când în când, printre informațiile despre noile silicoane ale unei vedete de care n-ai auzit niciodată și ultimele declarații ale unui om politic de care ai fi preferat să nu auzi niciodată, se mai strecoară pe la subsolul fluxului de știri câte un articol care te pune pe gânduri, chiar dacă la prima vedere pare […]
Poate că unii au auzit vag despre o ordonanță dată de guvernul României, care prevede eliminarea ștampilei de pe diverse acte – un pas înainte spre modernizarea țării, pentru a intra și noi în epoca informatică, democratică, eficientă și nebirocratică. Dar dacă n-ați auzit, n-ați pierdut nimic.
„Ce bine e pe lume să ai o casă“, cânta jalnic Alina odinioară, în vremurile când locuiam cu chirie în niște apartamente care azi ar părea sordide, dar atunci, în anii 1990, erau salvatoare.
Într-o zi, în căldura toridă a verii timișorene, am mers la o seară de lectură colectivă pentru care selectasem, de dragul coerenței, un set de texte literare despre identitatea locului și istoria ei implicită din anii 1980 încoace.
E vară, oamenii se pregătesc de concedii, fac rezervări, pregătesc bagaje – of, și cât de importante sunt bagajele! Ce iei neapărat cu tine, câte valize îți trebuie sau merită să umpli, ce pui în ele, ce lucruri scoți la sfârșit, fiindcă decizi să le lași totuși acasă? Nu-i ușor.
S-ar zice că nu poți judeca un loc doar din ceea ce vezi într-o călătorie de câteva ore. Și e adevărat – dacă îl vezi pentru prima oară. Însă scurtul meu periplu de la Timișoara la Zalău și înapoi a fost o călătorie prin țara mea, pe care, ca toți oamenii locului, o știu, o văd cum s-a schimbat și o judec […]
Așadar, iată-mă pornit cu autobuzul pe marginea de vest a țării, de la Timișoara la Zalău, gata să admir peisajul unei Românii pe care n-am prea mai văzut-o în ultimii ani.
În ultimii ani n-am circulat prea mult prin țară și, oricum, un drum cu avionul nu poate fi calificat drept călătorie prin țară, ci peste ea.
N-am fost niciodată un susținător al PSD (FSN-PDSR etc.), dar, dacă încerc să mă detașez puțin și să judec obiectiv lumea politică românească, cu precara ei cultură specifică, trebuie să mă declar uluit de neputințele acestui partid.
Acum aproape treizeci de ani, imediat după revoluția din 1989, am primit o invitație să merg în Germania proaspăt reunificată.