În comunism, dacă nu toată lumea citea, măcar era la modă să ai o bibliotecă în casă.
1 ianuarie: Văd din tramvai că mallul e închis, dar puhoiul de plimbăreți tot îi dă târcoale, se învârtește ca o găină fără cap.
În fața mea la bancă, o studentă de un metru șaizeci, genul zen, cu rucsac de șerpaș în spate, parcă în drum spre Himalaya, cu 50 de lei în mână:
A simțit pentru prima dată că Dumnezeu o vede – și nu i s-a întâmplat de prea multe ori – într-o bună zi din copilărie. Maria locuia pe atunci la o casă, undeva mai înspre marginea orașului. Și avea o prietenă, Roxana, ceva mai mare, cu care se juca.
Zic hai la Food Court în mall să mănânc orez chinezesc cu curry. Acolo-i amestecătură de lume și de mâncăruri, de la orezul meu chinezesc până la KFC ori soleancă basarabeană. Acolo te-nvecinezi cu cine-apuci, cu gusturi străine. În lateral e o gașcă de copii, gen clasa I sau a II-a, nu mai mult, cu masa plină […]
Scriitorul verifică dacă nu s-au dezumflat roțile bicicletei pe care nu o mai folosise de mult, o încalecă și pornește spre strada în care știa un violonist orb, contând pe prezența lui conștiincioasă, mereu în același loc. Artistul străzii e fix acolo, lângă gardul metalic al spitalului militar, chiar aproape […]
Ți se strică ceva la mașină, nu mai pornește căldura când învârtești de un buton. Întâi întrebi pe la prieteni:
Scriitorul merge pe urmele gândurilor sale, cu capul plecat, până se trezește smuls înspre realitate, ca și cum cineva i-ar fi tras strada de sub picioare, de un glas puternic și de o atingere pe umăr:
1.
Nu-mi mai pornește căldura în mașină. Am dat un pumn în bord și n-a mers.
1.
Ies în spatele casei, să-mi beau cafeaua. Afară e frigul ăla fain al dimineților de toamnă, care te face să dârdâi când duci cana la gură.
Aștept să mă încălzesc, dar tot scap dinții la trap. Intru și-mi iau un hanorac. Revin și aud un copil din vecini urlând:
