Ba da, s-au intimplat foarte multe rele. Dar o parte dintre ele au fost provocate de Hitler. El ne-a otravit optimismul legat de civilizatie. Impreuna, Hitler si Stalin au creat niste fisuri enorme in conceptiile noastre despre civilizatie, dar, dintre ei doi, mereu am crezut ca Hitler a fost mult mai diabolic decit Stalin. Pe Stalin il poti intelege in termeni umani: a venit dintr-o lume cruda si avea un simt foarte simplu al lucrurilor, conform caruia, daca vrei sa cistigi, iti distrugi adversarii. A ucis milioane de oameni, poate mai multi decit Hitler, dar nu a facut-o in camere cu gaz, ci impuscindu-i sau prin alte mijloace. Dar mereu a crezut ca o face pentru ca sint dusmanii lui. Hitler ucidea pe categorii si asta este cel mai periculos lucru cu putinta, presupunind ca traiesti civilizat. Executa alegind un anume grup, precum tiganii, sau grupul cel mai vizat, evreii, eradicindu-i in masa. Felul acesta de vanitate trece dincolo de limitele vanitatii umane, de aceea cred ca era inspirat de diavol. Si cred ca prezenta aceasta este in continuare cu noi, intr-o masura mai mica. George Bush al nostru nu este Hitler, s-ar putea sa nu fie nici macar rau, ci doar rautacios sau neascultator. Vreau sa spun ca intra in probleme foarte mari despre care stie putin. Din aceasta perspectiva, majoritatea romancierilor sint si ei neascultatori sau rautaciosi.
Incercati sa il descrieti si intelegeti pe Hitler ca om si ca monstru in acelasi timp, intorcindu-va la radacinile lui?
Am fost fascinat de problema pe care mi-am stabilit-o. Cind ti-ai petrecut atita vreme scriind romane precum am facut eu, trebuie sa fii interesat nu doar de temele cartilor tale, ci si de problemele pe care ti le ridica. Astfel iti creezi propriul tau test, precum o face un atlet, care se intreaba daca poate sari peste o anume limita. Am incercat acelasi lucru cu Iisus acum zece ani si nu am reusit cu adevarat, conform standardelor mele. Era un personaj prea mare pentru mine. Dar mi-am propus sa incerc iarasi cu Hitler. Nu am putut sa gindesc precum cineva care a fost conceput de Dumnezeu, dar poate reusesc sa gindesc precum cineva care a fost creat de diavol. Asta a parut sa fie un pic mai usor, data fiind propria mea constitutie.
Atunci romanul este despre Hitler sau despre diavolul care ia un suflet slab si reuseste sa creeze un monstru?
Nu cred ca este vorba despre un suflet slab, ci de o sansa pentru diavol. Cu alte cuvinte, am accentuat aici posibilitatea unui incest. Cind esti un romancier, incerci mereu sa te intrebi ce ai face daca ai fi persoana despre care scrii. Asa ca m-am intrebat ce as cauta daca as fi diavolul. As cauta „incestuare”. As cauta oameni care s-au nascut dintr-un incest pentru ca acestia sint capabili fie de lucruri extraordinare, fie de lucruri ingrozitoare. Cind genele sint atit de apropiate, posibilitatea de bine sau de rau se dubleaza. Mi-a placut ideea asta si am urmarit-o. Sigur, vorbim despre un roman si romanele nu trebuie sa fie pline de fapte, sint articulate de imaginatia scriitorului. M-am gindit sa il las pe diavol sa aleaga un „incestuar”. Mi-a placut imens ideea ca diavolul a fost prezent la conceptia lui Hitler, ca diavolul i-a luat locul ingerului Gabriel.
Reuseste fictiunea sa dea o imagine mai buna a realitatii decit cartile de nonfictiune?
Am spus asta de multe ori, intr-adevar. Cred ca motivul este simplu: majoritatea faptelor sint inexacte. Deseori oamenii prezinta atitudini drept fapte. Faptele sint deseori distorsionate, sint adunate in asa fel incit nu se leaga unele de altele, doar par sa se clarifice unele pe altele daca nu esti foarte atent. Din punctul asta de vedere, oricine isi bazeaza ideile pe fapte intra intr-o incurcatura. Pe cind daca scrii un roman, si ma refer aici la putinii buni romancieri, la cei precum Tolstoi sau Stendhal, poti sa ajungi la o paradigma a posibilitatilor umane atit de profunda incit poti sa o folosesti ca un model sau, ironic, ca un fapt al existentei. Cu alte cuvinte, cred ca marile romane sint mai aproape de adevaratele fapte ale existentei decit un „factoid” (n.r.: Mailer a inventat termenul „factoid” in biografia lui Marilyn Monroe pentru a desemna „faptele ce nu exista, ci sint create de mass media”).
Ati prevazut ca romanul acesta ii va enerva pe cei de stinga din cauza metafizicii.
Da, pentru ca stinga prefera sa nu creada in existenta lui Dumnezeu si a diavolului. La fel si multi dintre cei ce se situeaza la centru in Statele Unite.
Ne puteti spune mai multe despre credinta dumneavoastra in Dumnezeu? Lupta dintre diavol si Dumnezeu din roman nu pare doar o lupta metaforica.
Cred ca lupta asta explica in parte existenta noastra. In Evul Mediu, Dumnezeu si diavolul erau in aceeasi pozitie. Oamenii credeau ca sint ori salvati, ori condamnati definitiv. Ori erau ajutati de Dumnezeu, ori erau chinuiti de diavol. Iluminismul a considerat ideile acestea atit de claustrofobe si de neproductive, dorinta de a ne extinde posibilitatile ca oameni a fost atit de puternica, incit i-am exilat pe Dumnezeu si pe diavol pe cit am putut. Proiectul iluminist a reusit atit de bine, i-a indepartat atit de mult, incit, daca incepi sa vorbesti despre Dumnezeu si diavol acum, trebuie sa te uiti atent la fetele oamenilor si la expresiile lor, pentru ca jumatate dintre ei te cred un pic nebun si se ingrijoreaza. Cei ce te plac se ingrijoreaza, iar cei ce nu te plac incep sa chicoteasca. In sensul asta, este foarte greu sa vorbesti despre Dumnezeu si diavol, dar, da, cred in Dumnezeu. Nu in Dumnezeul fundamentalistilor americani – cred ca ei sint agenti pentru Satan. Oricine crede ca Dumnezeu creeaza legi si ofera judecati finale si permanente este pentru mine opusul lui Dumnezeu. Pentru mine, Dumnezeu este creatorul nostru, un creator extraordinar, care duce un razboi cu alte parti ale universului.
Nu vreau sa incep sa vorbesc despre lucrurile astea foarte complicate, dar sa presupunem, pentru un moment, ca Dumnezeu este creatorul sistemului solar. Cred ca sint si alti dumnezei care au creat alte sisteme. Dar simpla lui existenta deschide o serie de posibilitati extraordinare. Dumnezeu doar face tot ce poate el sau ea mai bine si mi se pare natural sa existe o forta opusa, un Satan, un principiu diabolic. Cred deci ca pentru mine Dumnezeu si diavolul sint reali. Noi, oamenii, sintem o a treia forta care detesta notiunile de Dumnezeu si de diavol. Multi dintre noi – eu nu fac parte dintre ei – cred ca nu mai avem nevoie de Dumnezeu si de diavol. Si poate nu e nevoie de nici unul dintre ei ca sa fim distrusi, poate tehnologia va reusi sa ne vina de hac. Tot ce vreau sa spun este ca stiu ca o carte ca aceasta va irita multi oameni, trebuie sa fie asa. A enervat multi germani si sint bucuros ca unii dintre reporteri sint germani pentru ca vreau sa va intreb cum explicati aceasta reactie. Initial ma gindeam ca romanul ar trebui sa apara mai intii in Germania, ca sa vedeti cit de naiv sint. Va fi bine primit, va fi un bestseller in Germania, si atunci o putem aduce in America. Insa am gasit edituri care vor sa o publice peste tot in lume, dar nu si in Germania.
Cum explicati reactia aceasta?
Asta vreau sa va intreb eu pe voi. Nu stiu raspunsul. Evident, am atins un subiect profund. Poate are de-a face cu dorinta germanilor de a il lasa pe Hitler deoparte, pretinzind ca nu exista, poate ca germanii sufera de acelasi lucru ca si evreii si nu vor sa confrunte toate faptele, ci sa fie politically correct si insista ca anumite lucruri sa nu fie mentionate. Nu stiu, poate ca germanii sint mai politically correct decit am crezut. Nu pretind ca stiu foarte multe despre Germania de azi.
Credeti ca raul se reincarneaza in anumite personaje istorice?
Am incercat sa evit asemenea intrebari pentru ca sint prea dificile si prea inselatoare. Nu am avut curaj sa ma apropii de multe intrebari foarte mari. Una dintre ele este legata de „clientii” diavolului: daca diavolul sau unul dintre agentii lui, unul dintre demoni, ia in stapinire un client, oare clientul acesta va crea apoi alti clienti sau totul e reluat? Sigur ca ajungem pe un teren instabil daca luam intrebarile astea in serios. Refuz sa fiu serios cind vine vorba de asemenea lucruri, pentru ca nimeni nu poate sti raspunsurile. Putem sa ne jucam cu intrebarile, nu sa aparam o pozitie clara. Sint romancier, acestea sint decizii legate de roman si pot sa fac orice vreau. Nu stiu daca raul poate fi transmis de la un om la altul. Cred ca ar putea fi, dar cind si cum si unde sint alte intrebari.
In carte faceti aluzie la cum este privit raul in America si in Orientul Mijlociu dupa al doilea razboi mondial. Ce parere aveti despre „imperiul raului”, sintagma lui Reagan pentru URSS, si „axa raului”, sintagma lui Bush pentru Irak, Iran si Coreea de Nord?
Sint lucruri diferite, desigur. Comunismul era un subiect enorm, nu vreau sa incep o discutie despre asta acum, dupa atitia ani. Cit despre „axa raului”, sa spunem lucrurilor pe nume: Bush este cel mai ignorant presedinte pe care l-au avut vreodata Statele Unite. Din cind in cind, unul dintre asistentii sai ii ofera o fraza care ii place. A auzit „axa raului”, i-a placut si a stiut ca jumatate din America este la fel de proasta ca si el, si el acelei parti i se adreseaza. Stia ca acelei parti are sa ii placa sintagma „axa raului”, care nu are nici un sens, pentru ca tarile sint extrem de complexe. Sint sigur ca Iranul este o tara ingrozitoare in multe feluri, dar si una foarte interesanta in alte sensuri. Este ridicol sa presupui ca Iranul este pur si simplu „rau”. Ideea ca teroristii pot sa cucereasca America este o absurditate enorma. Ei sint asa de putini, iar noi sintem o natiune imensa. Cred ca daca am prinde zece teroristi si i-am duce intr-o excursie lunga cu masina prin America ar renunta la orice planuri. Tara asta este asa de mare, incit nu poate fi cucerita decit daca devenim asa de speriati si lasi cum incearca Bush sa ne faca pe toti, imprastiind ideea ca sintem intr-un pericol imens, ca poti sa iesi pe usa si sa fii aruncat in aer. Este o monstruozitate. Citi irakieni au fost ucisi pina acum? Intre 20.000 si 60.000. Pentru 3.000 de oameni ucisi pe 11 septembrie si 3.000 de soldati americani ucisi pina acum. Deci e vorba de 6.000 de oameni versus intre 20.000 si 60.000. Ce se rezolva in felul asta impotriva terorismului? Dupa 11 septembrie s-ar fi putut alege sa fie facute mai eficiente serviciile secrete si sa fie astfel eliminati o parte dintre teroristi, sigur ca nu puteau fi prinsi toti. Asta s-ar fi putut face, si razboiul din Afganistan ar fi putut fi dus bine. Nu sa mergem in Irak cu fictiunea ca vom aduce democratia unei tari impartite in citeva tabere care se detesta si vor sa se distruga unele pe altele. Nu se poate democratiza o tara impartita in asemenea tabere. Oricit de dura devine politica americana, nu vrem totusi sa ne omorim intre noi, nu exista americani de stinga sau de dreapta care sa zica: „Omoriti-i pe toti oamenii din Texas sau din New York”. Poate o zic la o bere, dar nu o iau in serios. Irakienii sint seriosi si vor sa se omoare intre ei. Cum poti sa impui democratia acolo? Nu poti. E o nebunie sa crezi ca democratia este un sistem politic ce poate fi injectat intr-o tara. Democratia este floarea unei culturi. O tara ajunge la democratie si trebuie sa o mentina. Democratia este ca dragostea, poate sa creasca sau sa se reduca.
Poate fi Hitler separat de cultura germana?
Una dintre ironiile legate de Hitler si de nazisti este ca germanii si evreii sint cele doua grupuri ce credeau ca solutia pentru relele umanitatii se gaseste in cultura. Nu credeau in acelasi fel de cultura, ci in valoarea culturii. Ironia teribila este ca una dintre natiunile ce credeau cel mai mult in cultura a devenit natiunea ce a violat cultura cel mai puternic. Si au distrus celalalt grup, jumatate din el, ce credea la fel de mult in valoarea culturii. As zice ca aceasta este o ironie satanica. Hitler poate fi separat de cultura germana, germanii erau oameni culti. Germania s-a transformat dintr-o natiune de fermieri si vinatori intr-un imperiu si era o natiune civilizata, culta, mindra de asta. Dar cea mai civilizata natiune a devenit cea mai putin civilizata. Hitler a avut un efect imens asupra Germaniei. Intrebarea enorma, aiuritoare pentru noi este cum de a reusit sa ii convinga pe germani sa aiba incredere in el pentru o perioada. Trebuie sa crezi in inspiratie satanica. Stalin nu a trebuit sa-i convinga pe rusi, a fost vorba de o revolutie condusa de altii si conditiile erau favorabile acelei revolutii. Sigur ca America nu a trecut niciodata printr-o asemenea depresie precum au trecut germanii dupa umilinta de la Versailles, care i-a facut sa foloseasca marcile drept tapet spre finalul inflatiei. Daca am fi trecut prin asa ceva, poate am fi avut lideri cu puteri diabolice. In asemenea conditii, poate eram si noi inclinati spre fascism. Insa acum, la noi, democratia poate sa se deterioreze din ce in ce mai mult daca nu sintem atenti.
V-ati amuzat in timp ce scriati romanul si l-ati numit pe Dumnezeu „Dummkopf” si pe diavol „Maestro”? Cine a inventat universul, diavolul sau „Dummkopf”?
Diavolul este foarte ingrijorat si atent ca soldatii lui, agentii lui sa nu fie atrasi de Dumnezeu. Fiecare general isi face griji ca soldatii lui cei mai buni sa nu fie fascinati de abilitatile dusmanului. De aceea in razboaie dusmanii sint denigrati, cum faceau si Statele Unite in al doilea razboi mondial. Asa ca este in interesul diavolului sa il numeasca pe Dumnezeu „Dummkopf”. Daca eu, ca romancier, m-am amuzat? Sigur, cum sa nu. Cind scrii o carte si ai un gind diabolic, il urmezi pina la capat, de-asta sintem romancieri, sintem niste diavoli mai mici.
„America are un fel de aroganta nesanatoasa”
Aflam din roman mai multe despre parintii lui Hitler si despre diavolul Dieter decit despre Hitler. Asta a fost intentia dumneavoastra?
Initial cartea urma sa fie intitulata Mama lui Hitler. Eram fascinat de ideea ca o femeie poate crea un asemenea monstru. Apoi tatal a devenit din ce in ce mai important pentru ca ma simteam mai confortabil cu personajul lui si el s-a dezvoltat. Initial cartea trebuia sa se termine cind Hitler avea 3 sau 4 ani, dar am decis sa continui pina la 16 ani. Mi s-a parut ca acolo ar fi natural sa se opreasca, inainte sa isi inceapa viata plina de aventuri. Asa ca Hitler s-a dezvoltat pina la un punct, dar nu as zice ca este personajul principal, ci unul dintre cele trei personaje principale: tatal, mama si fiul.
Ce ati aflat despre Adolf Hitler scriind cartea aceasta?
Orice am aflat, sper ca se regaseste in carte. La finalul cartii, viitorul e inca deschis. M-am gindit ca romanul este plauzibil daca este clar ca diavolul nu l-a ales doar pe Hitler. Exista o suta sau o mie de posibili Hitleri in lume, nu doar in Germania, oriunde in lume. Cind se termina cartea, in 1905, Hitler inca asteapta ca partea lui intunecata sa se dezvolte, are in fata marile teste care il vor forma. Dupa aceste teste se va arata adevaratul Hitler. Dar la finalul cartii el e doar un Hitler potential, nu e monstrul, ci doar un baiat diabolic nu prea simpatic.
Materialul perfect pentru un diavol.
Da, materialul perfect. Presupun ca diavolul are de unde alege si nu se poate concentra decit asupra citorva lucruri. E foarte important pentru mine, in carte, faptul ca diavolul si Dumnezeu au limitele lor, ca nu pot face chiar orice vor. Trebuie sa se ingrijoreze si ei si agentii lor si sa vada mereu ce este disponibil pentru ei.
Daca citim cartea ca o versiune a lui Faust, ca o lupta pentru sufletul uman, il putem inlocui pe Hitler cu oricine altcineva?
Am senzatia ca oamenii nu sint alesi intimplator, e doar o presupunere. Dati-mi voie sa improvizez: daca as fi un diavol precum cel ce spune povestea, as alege anumiti clienti care sint potriviti si pentru care nu trebuie sa muncesc prea mult. Ei il cauta deja pe diavol, vor sa fie clienti, asa ca ii iau, trebuie sa ii iau pentru ca asa vrea superiorul meu, Maestro. Ma straduiesc si eu, pentru ca si ingerii protejeaza pe cine pot, au tinte si pot sa fiu batut de ei. Asa ma amuz cind scriu un roman. Ideea e ca oricine devine clientul diavolului parcurge un alt drum si am fost fascinat de cite posibilitati sint. E o birocratie enorma cu ocazii speciale si parcursuri speciale. Dupa ce am fost asa de aproape de CIA, eram gata sa imi imaginez un CIA celest si unul supranatural si intunecat. Spionii agentiilor secrete urmeaza si ei parcursuri diferite inainte sa ajunga spioni. Pe scurt, pot sa spun ca am folosit CIA-ul drept model.
Ati fost martorul multor evenimente cruciale din secolul 20. Dupa ce ati vazut cum arata secolul 21, ce asteptari aveti de la acesta?
In secolul 20 am trait cu scenariul ca ne vom autodistruge printr-un razboi nuclear. Asta a fost si punctul maxim, si punctul minim. Partea teribila era ca ne vom distruge, iar cea buna este ca nu am facut-o si ca Razboiul Rece s-a terminat fara un dezastru. Secolul 21 reia aceiasi problema, dar intr-un alt fel. Acum putem distruge tot, fara un razboi nuclear, ci prin greseli ingrozitoare fata de mediul inconjurator, prin tehnologia care pare sa fi progresat mai mult decit noi. Apar intrebari infricosatoare si problema este ca nu poti sa incepi sa le gasesti raspunsuri decit stiind multe despre tehnologie. Altfel poti doar sa te sperii. Cred ca tehnologia ma face sa ma simt cum se simteau oamenii din Evul Mediu fata de Dumnezeu si de diavol – este o forta mai mare decit mine pe care nu o pot intelege.
Ce fel de conservator sinteti?
Sint un conservator? Nu imi cereti o definitie, nu o pot da. Tot ce simt e ca si dreapta, si stinga au probleme foarte grave. Fiecare are si ceva valoros si incerc sa gasesc o sinteza a lor, dar nu reusesc prea bine. Ca majoritatea oamenilor care intra in politica, am un nume pentru ceea ce sint, dar nu explica mai nimic (precum „social-democrat”): „conservator de stinga”.
Va ginditi sa continuati cu un roman asemanator?
O sa implinesc 84 de ani intr-o saptamina. Am vazut cum oamenii care au 84, 85 de ani imbatrinesc din ce in ce mai repede. Si eu am imbatrinit repede in ultimii 3 ani. Presupunind ca dureaza 3 ani sa scrii un roman, nu vreau sa promit nimic, s-ar putea sa nu se mai intimple. Daca reusesc, as fi incintat. Dar nu se stie. As vrea sa scriu un alt roman si sa rezolv ceea ce i-a nemultumit pe unii in cartea asta, sa intru mai mult in viata lui Hitler. As vrea sa scriu si despre Heinrich Himmler, care este fascinant, singurul om din ierarhia nazista care era genial. Creierul lui Hitler era gol si devine din ce in ce mai neinteresant pe masura ce inainteaza in virsta. Gering ar fi si el de interes, insa a ales sportul si aventura si vanitatea, e un personaj interesant, dar nu e profund. Goebbels cred ca era briliant si foarte concentrat, dar nu l-as alege. Dar Himmler credea ca va reusi sa imbunatateasca civilizatia. E un amestec de semi-geniu si nebun deplin si ar fi interesant sa scriu un roman despre el. Sa vedem daca pot. Are o dimensiune salbatica, asta imi place la el ca personaj, nu-mi place ca om, avea una dintre cele mai urite fete pe care le-am vazut vreodata.
Ati fost foarte prolific de-a lungul anilor. Ati renuntat vreodata la un text planuit?
Nu, am terminat cam tot ce am inceput. Acum citiva ani am inceput citeva romane pe care le-am lasat deoparte dupa primul capitol pentru ca mi-am dat seama ca nu mergeau. S-a intimplat de doua sau trei ori. In ultimii ani mi-a fost mai clar cind aveam o carte si cind nu, asa ca am terminat cartile incepute.
Ce va place mai mult, sa scrieti sau discutia de dupa?
Stiu care dintre cele doua e mai usoara. Cel mai mult imi place sa fac filme. Mi-a placut la nebunie sa fiu regizor. Din pacate, nu eram prea talentat la asta, asa ca nu am putut sa am o cariera. A fost insa foarte amuzant cit am incercat pentru ca poti sa faci atitea lucruri pe care nu le poti face in viata de zi cu zi. Am fost casatorit de sase ori si de fiecare data mi-am rugat sotia sa isi onduleze un pic parul, dar nu am avut nici o sansa. Cind esti regizor, iti aduc pe cineva ca Isabella Rossellini si daca vrei sa aiba parul ondulat, coafeza zice imediat da. Ai enorm de multa putere ca regizor, esti un general responsabil pentru toata varsarea de singe. E o viata extraordinara. Problema este ca trebuie sa fii mereu plin de succes si eu nu am reusit.
In Europa, sau cel putin in unele tari precum Marea Britanie si Franta, oamenii cred ca scriitorii se nasc scriitori, pe cind in America scriitorii mai degraba se creeaza, se antreneaza. Ce spune asta despre America?
America are un anume fel de aroganta nesanatoasa. Nu vorbesc despre virtutile tarii mele pentru ca unii dintre cei mai rai oameni din America vorbesc mereu despre virtutile americane. Asa ca prefer sa vorbesc despre defectele noastre. Cred ca un adevarat patriot este mereu foarte constient de tot ce nu merge bine in tara lui. Una dintre problemele noastre este impresia ca romancierii talentati sint ca rosiile de sera, ca ambii pot fi creati. Americanii cred ca totul se poate si va fi facut. Nu conteaza in ce context. Si in Irak s-a intimplat la fel.
In roman ii multumiti profesoarei dumneavoastra de germana. Cred ca nu v-a invatat ea cuvintul „incestuary” („incestuar”).
Nu, l-am inventat eu.
La sfirsitul cartii diavolul D.T. tine un lung discurs despre limba germana. Ati invatat germana sau cum de sinteti fascinat de ea?
Am incercat sa invat germana inainte sa incep cartea. Am lucrat cu un prieten drag de familie si m-am straduit sa vorbesc si sa citesc germana, pentru ca voiam sa citesc o parte din literatura germana. Dar un om de stiinta foarte intelept mi-a spus ca nu mai poti invata o limba noua dupa 50 de ani. Si avea dreptate in cazul meu, nu am putut, asa ca am renuntat. Dar imi place cum suna germana si sigur ca, fiind evreu, am fost inconjurat de idis, care nu e cea mai atragatoare forma de germana, dar face ca germana sa-mi fie familiara. Am avut dadace germane cind eram mic, le iubeam si eram foarte suparat cind mergeam la plaja si isi aduceau prietenii si erau mai atente la ei decit la mine.
Daca ati putea alege doar cinci carti din cite ati scris, pe care le-ati alege?
Nu pot sa raspund la asa ceva. Am noua copii, daca m-ar pune cineva sa aleg doar cinci dintre ei si sa merg cu ei in desert? Cum ramine cu ceilalti patru, ei cum s-ar simti? Daca romanele nu pot sa simta nimic, n-are sens sa le iau cu mine, iar daca simt ceva, nu pot sa renunt la nici unul.
Daca dintr-un motiv sau altul nu ati mai termina un alt roman, ati fi fericit cu acesta drept ultimul dumneavoastra roman?
Trebuie sa spun ca da, pentru ca pina sa il termin am crezut ca va fi ultima mea carte si eram multumit cu ea. Acum, vazind interesul oamenilor fata de restul vietii lui Hitler, incep sa ma gindesc mai bine. Se stie asa de mult despre viata lui Hitler ca adult, incit am vrut sa pornesc examinarea lui cu ideea ca ar fi putut fi inspirat de diavol, sperind ca asta poate duce alte intrebari semnificative. Dar e greu sa grabesti procesul scrierii si nu pot promite ca pot continua ce am inceput.
Faptul ca ati devenit cunoscut devreme, la 25 de ani, a fost o binecuvintare sau un blestem?
Atunci credeam ca e un blestem, dar acum m-am hotarit ca era invers. Nu eram pregatit atunci si am pierdut o gramada de vreme. Am avut o criza de identitate cind nici macar nu stiam ce inseamna asta. La 25 de ani te consideri un om normal, destul de talentat ca scriitor. Si daca devii o celebritate americana fara sa fii pregatit, ti se pare un blestem, pentru ca trebuie sa iti schimbi toate obiceiurile. De aici vine criza de identitate, nu ne place sa ne schimbam obiceiurile. Dar uitindu-ma inapoi la ce s-a intimplat cred ca am fost norocos. Initial nu mi-am dat seama ca nu am fost nevoit sa trec prin acei ani grei si distrugatori prin care trec multi scriitori tineri, cind sint fortati sa practice niste meserii pe care le detesta in timp ce talentul lor se risipeste. Singura mea problema a fost sa reusesc sa nu imi pierd talentul prin diverse forme de exces, si asta e mai usor de facut. Mi-am permis sa ma gindesc mult, sa imi petrec viata gindind, ceea ce este o mare binecuvintare. Raspunsul la intrebare este: am crezut ca e un blestem si m-am inselat, era o binecuvintare de care nu mi-am dat seama.
„Hemingway a scris fraze mai bune Si mai simple decit mine”
Numele lui Hemingway apare foarte des in cartile dumneavoastra. Ii recititi textele?
Da, l-am recitit dupa ce am scris The Executioner’s Song pentru ca am crezut ca l-am egalat in stil si ritm. Dar mi-am dat seama ca el a scris fraze mai bune si mai simple decit mine. Nu a fost un mare creier, ci mai degraba unul normal, dar a fost un scriitor bun, cu un simt al frazelor mai bun poate chiar decit oricine dupa Shakespeare.
Ii mentionati pe Tolstoi si pe Thomas Mann in bibliografia de la sfirsitul romanului. De ce i-ati ales pe ei dintre toate influentele?
Sper ca am invatat de la Tolstoi atit de multe incit influenteaza fiecare carte pe care o scriu. Iar pe Thomas Mann il admir foarte mult. As vrea sa cred ca romanul asta va fi comparat macar intr-un fel cu opera lui Mann.
Care este sensul acestei bibliografii lungi, sint listate carti fara de care nu ati fi putut scrie romanul?
Sint citeva carti fara de care romanul meu ar fi avut mai putine de oferit, cele despre copilaria lui Hitler de exemplu, cea de Bradley Smith. Dar daca vrei sa scrii un roman factual, esti binecuvintat daca nu trebuie sa incluzi prea multe fapte. As zice ca toate faptele din carte sint corecte, in afara de povestea despre apicultor, care este un personaj inventat. Restul personajelor, datelor si locurilor sint conforme cu ceea ce se stie. Pe de alta parte, avind doar atit, am avut loc de gindit personajele si de dezvoltat dupa cum am vrut. Am avut si marele avantaj de a-l pune pe diavol sa spuna povestea.
Ati vorbit de viata minunata a unui regizor. Cum este acum sa traiti cu un alt autor (sotia sa, Norris Church Mailer – n.red.)?
Trebuie sa tolerezi vanitatea celuilalt. Sotia mea este o romanciera debutanta, cel de-al doilea roman al ei va fi publicat in august. Probabil ca va fi o carte de succes. Ea a fost model, este spirituala, inteligenta si o scriitoare buna. Romanul este despre modelele din New York in anii ’70, se cheama Cheap Diamonds. Si daca pot spune ca stiu ceva despre America e ca oamenii vor fi foarte interesati de cartea asta. Asa ca probabil va fi mai mult decit nevasta mea mult mai tinara care este si ea romancier, va fi o romanciera de succes. Pina acum am evitat comparatia, dar daca va vinde mai mult decit mine, am incurcat-o. E o americanca mai tinara decit mine si crede in marketing. Eu respect marketingul cu retinere, dar ea iubeste ideea de marketing. Vom vedea. Anul viitor va trebui sa ma intrebati din nou.