Orice slogan publicitar despre România a eșuat. Nu apare bine un marketing de țară, că și este primit cu umori și zeflemea. Ce nu au priceput creatorii de publicitate este că, în privința românilor, exercițiul re-cunoașterii n-are utilitate. Oglinda nu este dascălul nostru, cum ar trebui să fie – dacă ne-am încrede în Hocke. Experți în spartul oglinzii, istoria noastră recentă nu putea fi altfel decât abracadabrantă și amăgitoare. Sucită combinatorie!
Să ne închipuim pentru o clipă o hartă scriitoricească – ademenitoare și nu mai puțin verosimilă pentru turiști. România ca țară a scriitorilor în cele mai neașteptate locuri. Spre hotel ești transferat cu un autobuz condus de Marius Daniel Popescu; șantierul și planurile unor construcții vor fi explicate de arhitectul M. Duțescu; dacă ești interesat de probleme imobiliare, Radu Găvan e omul tău. Deschizi o afacere și ai nevoie de publicitate sau strategii politice? Sebastian Lăzăroiu poate fi ghidul experimentat. Ai nevoie de consultanță în afaceri sau vrei să faci politică? Varujan Vosganian se capacitează cu încredere. Mai departe, vizitezi mănăstirile și zonele spirituale de dincoace și dincolo de Prut? Ai ocazia să dialoghezi cu Savatie Baștovoi. Probleme medicale? Nici o problemă. Florin Chirculescu și Bogdan O. Popescu te vor îngriji peste așteptări. Cadoul de însănătoșire va conține volume de proză și poezie. Dacă vizitezi situri arheologice sau zone din fostele lagăre comuniste, ai toate șansele să-i vezi ieșind din vreo groapă pe Marius Oprea sau pe neobositul Cătălin Pavel.
Problemele eventuale cu justiția se pot repede aplana cu un stand-up poem de Stoian G. Bogdan. Vrei să vezi de aproape platformele din Marea Neagră sau să călătorești? Liviu Bîrsan te poate îndruma profesionist. Chiar și dacă ai nevoie de sfaturi peisagistice, Mihai Buzea e omul tău. (Cu puțin noroc, nu demult un ocol al lumii era posibil alături de Radu Niciporuc. Acum e prea târziu.) În fine, după un meci televizat, Radu Paraschivescu te convinge să pariezi toți banii prin tot ce zice. Calculatorul refuză să te asculte? Dan Petru Cristea rezolvă problema cu un restart fericit. În sfârșit, dacă vrei niște informații statistice sau vreun barometru sociologic, Dan Lungu te cadorisește cu date cuprinzătoare. Turistul poate astfel pleca cu un raft de cărți (cu autograf), de oriunde și-ar începe aventura românească. Doar să aibă puțină răbdare și puterea să refuze chiar producțiile altor autori din domenii neclasificate.
Unul din zece islandezi este scriitor. Nordicii se laudă cu cel mai mare procent de scriitori raportat la populație. E și acesta un brand de țară. Chiar dacă nu-i găsim, ca la noi, în atât de multe și variate domenii.
Buricul pământului
Năstrușnică se arată și ideea lui Marius Oprea din cel mai recent roman al său: Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit. Să recunoaștem că, devenind un imperiu, o țară își face un brand veșnic! E aproape miraculoasă forța narativă a unui individ obișnuit cu excavările și gropile comune, iată, gata să imagineze anatomia unei lumi utopice. Ca prozator, Marius Oprea nu se (mai) întreabă de ce trecutul ne împiedică să îmbrățișăm tot adevărul prezentului. Soluția lui e simplă: definiția fericirii înseamnă repaos. Nimic mai potrivit pentru bună parte dintre concetățeni. Care devin exportatori de fericire statică. Iar țara – un focar de beatitudine. Gândită altfel, proverbiala lene omenească ne ține aproape de viață, iar munca ne îndepărtează.
Carevasăzică, meteahna românească transformată în ideologie. Rezultatul? Numeroase țări se afiliază la această Cortină de Fericire condusă de Imperiul Român de Răsărit. În anul 2056, România imperială este, oficial, Noul Ierusalim. Ca formă de revanșă-vindecătoare, nu mai așteptăm americanii. Ci îi încorporăm în Statele Unite Româno-Americane. Cititorul lui Marius Oprea recunoaște, de bună seamă, preocupările lui în domeniul științei fericirii. Nu mai departe de 2015, el publica un volum de poezii cu titlul sugestiv – Rețeta fericirii.
În regimul autopastișei, a parodicului și ludicului caleidoscopic se derulează farsa convenționalizării istoriei. Utopia postmodernă girată aici spune, de fapt, că societatea e deasupra istoriei și nu invers.
Prozatorul Marius Oprea evită capcanele și locurile comune instalate în utopiile cunoscute. De fapt, el procedează contrar așteptărilor. Ca și cum istoria s-ar redefini brusc dacă toate deciziile ar fi luate împotriva intenției. Începând cu psihologia sensului vieții. Unor astfel de consecințe nu le poți rezista în planul ficțiunii. Scriitorul meditează la norocul chior al istoriei care poate schimba decisiv destinul României. Altminteri, nimic nu funcționează. Va fi nevoie, e adevărat, de calamități și accidente atomice, pentru ca România să decidă Noua Ordine Mondială. Care nu va fi posibilă, evident, fără ca centrul ei instituțional, și nu numai, să fie România. Responsabilitatea planetară nu apare problematică. Imperiul Român funcționează grație unui împărat pe măsură: Marius Opraea. Autorul de pe copertă latinizează numele pentru ca personajul-rege să expună credibilitate în lumea plăsmuită, nu mai puțin aventuroasă, nici ruptă cu totul de prezentul cititorului. Căci și Imperiul Român de peste decenii se teme de invazii: nu de refugiați, nici de căutători de apă dulce. Cât de vikingi. Nu se știe cum și de ce reactivați, cei din urmă își fac de cap prin razii europene, semănând teama și hedonismul ca principii active. În marea tradiție non-combativă, rezolvăm conflictul cu mită.
Prezentul cititorului este sincronizat cu scrierile non-fictive ale bazileului Marius Opraea din 2016. Istoria recentă se desface într-un evantai de notații diverse, de la precizări autobiografice, la anecdotici amestecate intertextual. Actualitatea din urmă cu patruzeci de ani face rocadă cu micro-utopia din Turma păstorului mut (2016). Nebunia din romanul aceasta, cu Sanatoriul Socola devenit capitala țării, o citim acum la scară planetară. Autoficțiunea discursului memorialistic atinge toate preocupările știute ale scriitorului. Nici mai mult, nici mai puțin, împăratul Opraea se visează în secret un soi de Marcus Aurelius care lasă fiului, prin conversii non-fictive, nu doar un manual al puterii, cât filosofia simplă a unei vieți exemplare. Treptat, notațiile cuprind tot mai multe evenimente reale și nume cunoscute, însă nu caracterul parabolic ori autenticitatea sunt neapărat vizate. Cât sentimentul repetiției (chiar și la înălțimea anului 2056) metaficțiunii istoriografice. Personaje migratoare din celelalte cărți, indivizi și prieteni reali, evenimente știute și reinvestite, locuri simbolice și multe altele, până la discuțiile conspiraționiste mondiale se înlănțuie într-o narațiune curat postmodernă, mai ecumenistă decât v-ați aștepta.
Rezistă, în preocupările reale și cele scriitoricești, arhetipurile puterii. Soluția, apocaliptică, cum altfel?, vine pe fondul revoltei soțiilor. Iar Cristina, de care nu se lipește nici domiciliul forțat, nici reeducarea, preia conducerea de la acest Adam al noii utopii sociale, ca de fiecare dată în istorie. Apocalipsa domestică devine ordine feministă universală. Imperiul Român intră liniștit în zodia Împărătesei și a suitei de amazoane casnice.
Marius Oprea nu se teme de reacțiile celor apropiați ce se regăsesc aici ca personaje. N-aș băga mâna în foc că așa se petrec lucrurile și în cazul soției. Dar cu siguranță toți apreciază că omul care, prin profesie, aduce la lumină bună parte din infernul totalitar, în proză tratează istoria cu euforie ludică și imaginație. Metaficțiunea istoriografică are și acest rol împăciuitor dintre istorie și ficțiune.
Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit este o simpatică utopie autoficțională de miraj planetar. Farsa postmodernă a răzbunării unei istorii nebune, nebune.