Primul lungmetraj al lui Hadrian Marcu e o adaptare liberă a romanului Firesc, de Petru Cimpoieșu, apărut la Editura Polirom. Acțiunea se concentrează pe persoana lui Petru Tudoran (Bogdan Tudorache), un inginer prins între două femei – o doctoriță (Ada Galeș) care vrea să-l ia de bărbat și o colegă de șantier, măritată (Mădălina Constantin).
Un om la locul lui e produs de 4Proof Film în coproducție cu Oblique Media Film, îi mai are în distribuție pe Adrian Titieni și Iulian Postelnicu și a avut premiera mondială în secțiunea New Directors a Festivalului de Film de la San Sebastian. Începând din 23 noiembrie 2018 rulează în cinematografele românești.
Hadrian Marcu s-a născut în 1976 și a fost regizor secund la Hârtia va fi albastră, de Radu Muntean. A studiat dreptul și regia de film și a semnat opt scurtmetraje, coregizând și serialul TV Lombarzilor 8 (2006). Dar, după cum veți vedea mai jos, nu prea îi place să vorbească despre el și nici să dea interviuri.
Ce ar mai trebui să știe despre tine cititorii SDC?
Primul impuls e să răspund că cititorii sau spectatorii nu „trebuie“ să știe nimic despre mine. Nu cred că biografia autorilor ar trebui să fie livrată la pachet cu produsul cultural, contextualizându-l astfel la un nivel care nu mi se pare util dacă autorul nu este el însuși subiectul tratat. Un film ar trebui să funcționeze sau să eșueze independent de datele autorului. Este o pictură a unui autor anonim mai puțin valoroasă, interesantă? Nu poate fi apreciată în sine?
Pe de altă parte, din momentul în care am scris primul cuvânt aici, acționez împotriva a ceea ce cred. Nu am de oferit o alternativă viabilă, așa că particip la promovarea filmului meu de debut, care nu beneficiază de vreun vector de marketing substanțial. Însă am ales o profesie care presupune să focalizez atenția dinspre mine, nu către mine. E complicat de reconciliat auto-promovarea cu instinctul meu de a mă situa în spatele camerei, în afara atenției.
Deci nimic despre tine. Trecem mai departe. Cum ai ajuns să adaptezi romanul optzecist al lui Petru Cimpoeșu, Firesc? Cu ce ai rezonat cel mai mult din roman? De ce ai modificat atât de mult din poveste, tipul de narațiune, numele personajelor șamd?
Nu eram foarte convins de partea cu scrisul de unul singur și m-am apucat să citesc proză românească în speranța că voi găsi impulsul necesar în exterior. În Firesc m-a interesat problematica din jurul personajului care ulterior s-a transformat în Petru Tudoran, dar m-a atras și contextul industrial. Acest tip de mediu profesional exercită un gen special de presiune peste care se grefează cea cauzată de evenimentele din sfera personală. Presiunea mărește fisurile și probabilitatea ca lucrurile să devină interesante din punct de vedere dramaturgic.
Romanul are o structură narativă mai complicată. Se lasă condus pe rând de câte unul dintre personajele principale, revenind succesiv asupra evenimentelor din perspectiva fiecăruia dintre ele, și asta era greu de acoperit într-un singur film. Am ales perspectiva masculină pentru că am regăsit dileme comune cu personajul și e de la sine înțeles că mă simt mai competent în zona asta.
De ce nu ai lăsat povestea în anii ei?
Cred că domnul Cimpoeșu a ales să facă abstracție de contextul politic și să se concentreze pe dimensiunea umană – fie ea profesională, fie emoțională a personajelor – și asta m-a ajutat. Mi-a fost clar de la bun început că se poate extrage și transplanta ce mă interesează într-un context contemporan. Orice ai alege să redai sau să observi nu se întâmplă în vid. Există o componentă socială în orice. Alegerea ține de cât de mult pui accentul și pe ce anume. Nu mă simt atras de zona de comentariu politic sau de critică socială. Cel puțin nu în acest moment.
Petru Cimpoeșu a văzut filmul? Te-ai sfătuit cu el cât ai scris scenariul?
Da, domnul Cimpoeșu a văzut filmul și, din fericire, pare să agreeze rezultatul. Relația cu dânsul este una foarte bună și în același timp foarte simplă, în ceea ce mă privește. Și meritul este pe deplin al dânsului. A fost foarte deschis de la primul contact și a acceptat cu multă generozitate să își lase romanul pe mâna unui începător, fără a pretinde să supervizeze procesul de adaptare. Am avut libertate maximă și, pe parcursul scrierii și rescrierii scenariului, m-am îndepărtat destul de mult de conținutul romanului.
Ce ți s-a părut cel mai greu în tot acest proces de realizare a primului lungmetraj?
Pentru mine cea mai dificilă etapă o constituie scrierea scenariului. Și rescrierile ulterioare. Partea de regie îmi vine mult mai la îndemână cumva. E mai satisfăcător să vezi lucrurile concretizându-se. Am resimțit limitele universului fizic, limitele de timp și ale bugetului ca pe niște repere utile, ajutătoare. Senzația că orice poate fi oricând scris mai bine poate deveni o capcană. Filmările propriu-zise au decurs neașteptat de bine, meritul fiind în principal al departamentului de producție. Am avut o echipă bună și cred că am avut și o doză de șansă. Am înțeles destul de repede că, fără răbdare și flexibilitate la acest nivel de buget și interval de filmare, nu o scoți la capăt.
L-ai avut de la început în minte pe Bogdan Dumitrache, care pare făcut pentru roluri de oameni nehotărâți? Cum ai ales cele două actrițe?
Nu am avut în vedere anumiți actori în momentul scrierii scenariului. Mi se pare util să rămâi deschis la eventualele surprize plăcute care pot apărea pe parcursul castingului. Acestea fiind spuse, Bogdan nu a fost una dintre acele surprize. Am dat probe și cu alți actori, dar nu l-am putut „evita“. Cred că are ceva în el care se pliază foarte bine pe zona asta de „om torturat“. Ulterior am făcut diverse combinații și permutări cu actrițe pentru cele două roluri feminine, încercând să găsim trioul care se apropie cel mai mult de ceea ce mi s-a părut util pentru a transmite ce scrisesem. A fost important ca ele să se încadreze de la bun început în două tipologii diferite.
Fără să știe că filmul pleacă de la un roman despre oamenii muncii din comunism, după primele 10 minute spectatorul se poate gândi că, într-adevăr, în peisajul cinematografic actual lipsesc filmele cu oameni ai muncii, cu ingineri care lucrează în extracție, de pildă, cum e personajul tău. A existat o astfel de idee în subsidiar atunci când ai decis să faci film după Firesc?
Există filme care pun comentariul social pe primul plan, dar nu e și cazul filmului nostru. Am ales ca accentul să cadă pe unele aspecte ale parcursului emoțional al personajelor întrucât acelea m-au interesat din momentul citirii romanului. Fundalul industrial are o relevanță deosebită pentru că impune un mod de viață aparte, personajele petrecându-și majoritatea timpului într-o comunitate eterogenă concentrată pe criterii profesionale. Departe de familii și de ceea ce definim ca normalitate cotidiană pentru mulți dintre noi. Mi-ar plăcea să văd filme care abordează în mod direct zone pe care nu le vedem reprezentate în filmele românești din ultima vreme, dar cred că, pentru a dezvolta un grad decent de competență în a vorbi despre ele, e nevoie de timp și contact direct cu mediul respectiv.
Ce îți place la a face filme?
Îmi place faptul că am ocazia să mă gândesc pe îndelete la lucrurile pe care vreau să le includ în film. Și iluzia de control. Partea obsesiv-compulsivă a personalității mele e satisfăcută în etapa scrisului și planificării. Iei ideile cu penseta și cu lupa și le întorci pe față și pe dos, arunci ce nu pare util, apoi reexaminezi totul. Urmând ca la contactul cu realitatea și cu bugetul totul să se clatine serios. Unele rămân în picioare, altele cad. Iluzia controlului se disipează. Încerci să rearticulezi, ești silit să evoluezi. Cred că ăsta e beneficiul principal care poate trece din sfera profesională în cea personală.
Al doilea lungmetraj despre ce va fi?
Aș vrea să am un răspuns simplu și la obiect. Asta ar însemna că mi-e clar și mie încotro o apuc de aici. Din păcate, deocamdată nu e cazul. Nu am un proiect suficient de definit cât să poată fi clasificat drept „următorul meu film“.
FOTO: Ionuț Macri