Fragment dintr-un interviu luat de Magda Grădinaru scriitorului turc Burhan Sönmez la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, www.ziare.com
În toată Europa de Est, locul unde comunismul a căzut acum mai puțin de 30 de ani, vedem cum se ridică noi regimuri autoritare: în Ungaria, în Polonia, treptat și în România. Cum se explică acest lucru, în țări cu un asemenea trecut recent? Eu m-am născut în comunism, iar generația părinților mei a trăit cea mai mare parte a vieții sub comunism.
Metodele sunt altele față de cele din trecut, se vehiculează alte idei. Când puneți această întrebare, mă duce gândul imediat la țara mea, Turcia, unde s-a instalat recent un nou regim de tip autoritar. Dar noi am avut un regim autoritar și acum 20 de ani, la fel acum 30, 40 sau 50 de ani. S-ar zice că în fiecare decadă repetăm aceleași greșeli.
Oamenii știu în general ce vor, nu sunt toți ignoranți sau ușor de manipulat. Ei știu și ce s-a întâmplat în trecut și știu ce își doresc. Politicienii se pricep însă foarte bine să se joace cu dorințele marilor mase de oameni, și o fac la modul cel mai negativ. În opinia mea, într-o societate există în permanență toate forțele posibile. Și cele bune, și cele rele. Dacă în societate sunt promovate valorile pozitive, societatea va răspunde și se va angaja în direcția bună, dacă însă politicienii manipulează forțele răului, rezultatul va fi unul negativ.
În toată lumea se vede cum se ridică acest nou val de autoritarism bazat pe exacerbarea mândriei naționale, pe manipularea de către politicieni a acestui sentiment, a acestei dorințe ce există în oameni.
(…)
Cum este situația în Turcia astăzi?
În Turcia am intrat într-o perioadă neagră a istoriei noastre, în care am ajuns să fim conduși iarăși de aceiași politicieni obsedați de propria personalitate. Aceștia au acaparat puterea, de la președinte până la ultimul funcționar public de rând pe care acesta l-a numit. Toți formează o piramidă, piramida încă se construiește, și toți beneficiază de pe urma ei. Bani, statut social, poziții de putere. Cum ziceam, în ultimii 50 de ani lucrurile s-au tot repetat. Nu putem spune că înainte de Erdoğan am avut democrație, lumea politică turcă este una problematică, și asta de mai bine de 50-60 de ani. Erdoğan este un alt personaj negativ din această lume, și ar însemna să comparam un rău cu altul.
(…)
Vă simțiți în siguranță în Turcia?
Întrebarea ar trebui să sune așa: „poate cineva să se simtă în siguranță în Turcia?“. Și răspunsul este că nu, nimeni, deci nici eu.
Poate doar cei care-l susțin pe Erdoğan?
Nicidecum. Cei ce-l susțineau pe Erdoğan acum patru, cinci ani sunt acum în închisoare. Cel mai bun prieten al lui Erdoğan, Fethullah Gülen, este acum inamicul său numărul unu.
Cine e Fethullah Gülen astăzi? Chiar la o întâlnire recentă cu premierul român, Erdoğan a cerut ca autoritățile române să ajute la prinderea „guleniștilor“.
Gülen este un lider religios care în anii ’80-’90 a construit cea mai mare sectă religioasă din Turcia. A reușit să câștige sprijinul autorităților turcești, apoi și pe cel al Occidentului. El este omul care l-a creat pe Erdoğan. L-a convins să părăsească partidul islamist în care se afla atunci și să fondeze un nou partid, tot islamist.
Este asemenea unui Golem, creația care s-a întors împotriva creatorului.
Ei au modelat Turcia de astăzi, lucrând mână în mână. Au oprimat societatea, au sufocat orice urmă de progresism. După ce au obținut tot ce voiau, au încercat să scape unul de celălalt.
De ce?
Asta este natura puterii. Nimeni nu vrea s-o împartă cu alții.
Dar nu doar Erdoğan sau Gülen sunt problemele Turciei. Erdoğan a fost totuși ales de popor.
Oamenii care l-au ales pe Erdoğan sunt cei care plângeau după Fetullah Gülen acum cinci ani. În viziunea lor, Erdoğan este liderul politic, iar Gülen liderul spiritual, așadar Erdoğan a fost cel votat. Ideologia aceasta, numită „Islamul politic“, a creat aceste două tipuri de lider: politic și religios. Dar nu e nici o diferența între Erdoğan și Gülen în termeni de ideologie.
Oamenii lui Gülen au încercat, acum doi ani, să-l înlăture pe Erdoğan și au eșuat. Și dacă ar fi reușit? Rezultatul ar fi fost același, Gülen ar fi făcut exact ce face Erdoğan acum. Eu nu văd nici o diferență între cei doi.
Soluția de unde poate veni? Din partea Europei, de la societatea turcă, de la politicieni?
De la Europa în nici un caz. Europa se luptă cu propriile sale probleme. Nu are voința de a se implica, drept dovadă în momentele critice politicienii europeni l-au susținut întotdeauna pe Erdoğan. Și acum îl susțin, chiar dacă în fața presei fac altfel de declarații.
Soluția în Turcia poate veni doar din partea societății. În pofida puterii lui Erdoğan, consolidată în 16 ani, jumătate din societate este puternic împotriva lui.
Există și alți intelectuali în Turcia care vorbesc împotriva lui Erdoğan?
Sunt mulți. Spiritul critic este prezent în societate și de asta Erdoğan e așa de furios.
A acaparat armata, poliția, mediul academic, 90% din media, și iată că 50% din societate i se opune în continuare. De asta eu cred că există o șansă de a schimba în bine lucrurile, avem nevoie de democrație, de libertate.
Da, iar dacă nu vom reuși să formăm o coaliție de opoziție, va fi vina noastră.