In 1956, cu un an inainte de a muri la Paris, Constantin Brancusi a lasat statului francez intregul continut al atelierului sau cu operele terminate si neterminate, schite, mobile, unelte, biblioteca. Respectind vointa artistului, Enzo Piano a reconstituit aidoma atelierul, care se afla in piata din fata Centrului Pompidou. Expozitia educativa Pasarea ascunsa in piatra, creata de departamentul „Atelierul copiilor” in 1995, cu ocazia retrospectivei Brancusi, este donata de Centrul Pompidou, Muzeului National de Arta al Romaniei. Acest spatiu-joc de 200 de metri patrati, cu ansambluri de elemente inspirate de opera lui Brancusi, propune o „introducere” ludica in sculptura moderna: module din lemn care se pot asambla dupa modelul Coloanei fara sfirsit, o masa „tactila”, un puzzle gigant, oglinzi magice sint tot atitea piese dintr-un alfabet al sculpturii brancusiene pe care copiii sint invitati sa le minuiasca concret, creativ.
Alain Seban, presedinte, de citeva luni, al Centrului Pompidou, prezent la inaugurarea expozitiei la Bucuresti, considera ca acest dar e doar inceputul unei colaborari active intre muzeele Romaniei si miticul muzeu francez. Fost consilier al lui Jacques Chirac, Alain Seban stie sa faca slalom printre raspunsuri prea corect politice, raminind, in acelasi timp, un strateg abil al uneia dintre cele mai invidiate institutii culturale ale lumii. Pe harta planurilor sale, pe locul Romaniei e infipt un stegulet.
Centrul Pompidou doneaza Muzeului de Arta al Romaniei expozitia Pasarea ascunsa in piatra, cu exponate care se adreseaza copiilor si tuturor celor care vor sa redescopere opera lui Constantin Brancusi. Care este mesajul acestei donatii?
Aceasta donatie se inscrie in politica de transmitere si de difuzare a unui „savoir-faire”, competente pe care „Atelierul copiilor” din cadrul Centrului Pompidou mizeaza in domeniul educatiei artistice si culturale. In felul acesta, copiii din Romania, impreuna cu parintii, au sansa de a se intilni la Muzeul de Arta al Romaniei cu o opera majora a patrimoniului lor cultural. Iar echipa muzeului roman are ocazia de a colabora direct cu echipa Centrului Pompidou, impartasind din stiinta si experienta fiecaruia.
Ce asteptati de la aceasta vizita in Romania? Ce intilniri vi se par esentiale?
Vin la Bucuresti pentru a inaugura in primul rind un nou spatiu la Muzeul National de Arta, creat special pentru a adaposti definitiv expozitia Pasarea ascunsa in piatra, conceputa de „Atelierul Copiilor” de la Centrul Pompidou. Este vorba despre un ansamblu de piese care, printr-un demers ludic si pedagogic, incearca sa-i sensibilizeze si sa-i familiarizeze pe cei mici cu opera lui Brancusi. Minuind direct tot felul de volume si de obiecte, copiii descopera practic vocabularul plastic al artistului. Expozitia a fost creata in 1995, cu ocazia retrospectivei Brancusi, care a avut loc atunci la Centrul Pompidou si care a fost prezentata in Franta si in strainatate cu mare succes la public. De acum inainte, ea isi gaseste definitiv locul la Bucuresti, raminind in permanenta la dispozitia tinerilor. Profit apoi de calatoria la Bucuresti ca sa ma intilnesc cu responsabili din Ministerul Culturii, cu directorii principalelor muzee de arta moderna si contemporana. Astept sa cunosc curatori, proprietari de galerii de arta, editori, ca sa inteleg mai bine realitatea creatiei contemporane din Romania, nevoile si proiectele celor care se ocupa de acest lucru.
Exista si alte proiecte concrete prin care muzeele romanesti ar putea colabora cu Centrul Pompidou, spre profitul publicului si al creatorilor?
Ministerele de Cultura, roman si francez, tocmai au semnat un acord de cooperare pentru ca muzeele din cele doua tari sa poata colabora in toate domeniile: schimburi de expertiza, scenografia expozitiilor, formarea tehnica, difuzare… Centrul Pompidou vine cu atuurile sale, vocatia pluridisciplinara, faptul ca intervine in multe domenii ale creatiei contemporane, de la arte vizuale la design, de la carti si tot felul de documente scrise la cinema sau dans. Acum trebuie sa ne gindim concret la proiecte posibile, e, de altfel, miza contactelor pe care le am la Bucuresti. Realizarea spatiului-joc dedicat lui Brancusi la MNAR e doar un exemplu si o prima etapa. Provocarea pentru cele doua tari nu este doar aceea de a intari relatiile istorice intre culturile franceza si romana, ci mai ales de a crea un dialog privilegiat intre artistii francezi si artistii romani contemporani.
Acum doi ani, dupa integrarea Poloniei in Uniunea Europeana, Centrul Pompidou a organizat o expozitie dedicata artistilor polonezi. Artistii romani vor fi si ei mai vizibili, printr-o eventuala expozitie la Centrul Pompidou, acum, dupa integrarea Romaniei in UE?
Expunerea operelor de arta poloneze la Centrul Pompidou in 2004 facea parte din proiectul „Un anotimp polonez in Franta/Nowa Polska” si nu era deci legata in mod direct de intrarea Poloniei in Uniunea Europeana cu citeva luni mai inainte. Am prezentat atunci publicului capodopere din colectiile Muzeului de Arta din Lodz, in trei sali. A fost o experienta frumoasa si ne-am dori s-o repetam, chiar daca pina in prezent nu exista nici un proiect concret in acest sens.
Ati vorbit, odata cu preluarea in acest an a presedintiei Centrului Pompidou, despre deschiderea institutiei catre creatie, pentru a evita o eventuala tendinta spre „muzeificare”. Cum comentati posibilitatea unui proiect care ar pune in dialog spatiul Atelierului Brancusi de la Paris si creatiile diferitilor artisti romani contemporani?
Ne gindim intr-adevar sa profitam de atuul unic pe care il reprezinta Atelierul Brancusi si colectiile marelui artist roman pentru a favoriza dialogul intre creatia tinara si o sursa de inspiratie fundamentala in toata istoria artei. E o idee seducatoare la prima vedere, dar care trebuie insotita de un studiu amanuntit pentru a dispune de toate implicatiile sale. Brancusi a lasat umanitatii o opera capitala: nu te poti apropia de ea decit cu sfiala, prudenta si respect.
Care ar fi opera lui Brancusi care v-a cucerit definitiv?
Nu putem alege, din atelierul lui Brancusi, o singura opera: exceptional in acest spatiu e tocmai ansamblul. Publicul de azi, ca si cel de ieri, descopera ansamblul sculpturilor in conditiile in care ele au fost create si trece prin aceeasi experienta ca si vizitatorul care, in anii de dupa razboi, deschidea usa atelierului din Fundacul Ronsin din Paris. A fost vointa lui Brancusi ca sculptura sa sa ramina generatiilor viitoare in acest mod. Faptul ca Pasarea in spatiu se invecineaza cu silueta Coloanei fara sfirsit, ca Sarutul e asezat alaturi de Mlle Pogany sau de Leda, in dezordinea si abundenta atelierului, face ca sculptura lui Brancusi sa ramina vie si profund actuala.
Sustineti, cu prioritate, crearea unui nou spatiu, in cadrul Centrului Pompidou, dedicat artistilor francezi valorosi, dar mai putin vizibili. Care sint artistii francezi pe care ati paria oricind?
Sint convins ca intr-o epoca a mondializarii, cu focare de creatie care dialogheaza si se intersecteaza, a sustine scena artistica a propriei tari nu e o dovada de sovinism: e, de fapt, o forma inteligenta de aparare a diversitatii culturale. In Franta exista foarte multi artisti care merita sa fie mai bine cunoscuti: fie ca sint deja confirmati, fie ca se afla la mijloc de cariera, sint o sumedenie de artisti in jurul virstei de 40 de ani cu totul remarcabili. De aceea vreau ca Centrul Pompidou sa renoveze spatiile neocupate de la Palatul Tokyo, in inima Parisului: vom amenaja acolo galeriile care ne lipsesc astazi si care ne permit sa ducem aceasta politica ambitioasa prin care artistii Frantei sa devina vizibili. Dar refuz sa aleg unul sau doi artisti, dintre 30, 40 sau chiar mai multi care ar merita sa aiba fiecare expozitia sa monografica la Centrul Pompidou. Scopul meu este sa ajung sa-i expun pe toti!
„Infiintarea unui muzeu Luvru la Abou Dabi e un proiect cultural pasionant”
Muzeul Luvru a acceptat, contra unei mari sume de bani, deschiderea la Abou Dabi a unei filiale numite tot Luvru. In Franta, acest lucru a provocat dezbateri aprinse. Cum comentati transformarea patrimoniului cultural intr-o marca dispusa sa faca bani din faima sa?
Din moment ce citeva mari muzee au ajuns veritabile marci mondiale nu ma socheaza faptul ca acest potential sa fie folosit. Muzeele au nevoie sa-si gaseasca resurse proprii, pentru ca banul public este insuficient si va fi din ce in ce mai putin disponibil. Dar, independent de aspectele strict financiare, cred ca marile muzee trebuie sa se inarmeze cu o adevarata strategie de gestionare a imaginii proprii. Este esential atit in relatia cu mecenatul, cit si pentru o dezvoltare pe plan international. Bineinteles ca Centrul Pompidou e preocupat de acest lucru: sintem un nume foarte cunoscut in lume, ne numaram printre cei citiva actori care conteaza pe plan international in domeniul artei moderne si contemporane, detinem o colectie exceptionala, nu trebuie decit sa gestionam bine aceste atuuri. Dar sintem, inainte de toate, institutii stiintifice si culturale si proiectele de dezvoltare internationala trebuie sa tina cont de aceste caracteristici. Infiintarea unui muzeu Luvru la Abou Dabi, eveniment la care participa si Centrul Pompidou, e un proiect cultural pasionant: acela de a inventa un nou concept de muzeu universal al secolului XXI, pus in slujba unei adevarate strategii de dezvoltare a unei tari. E o provocare extrem de incitanta.
„Sintem constienti de valoarea si importanta artei contemporane in tarile Europei de Est”
Care ar fi artistii romani pe care i-ati expune oricind la Centrul Pompidou?
Prin politica sa de achizitii si de expozitii, Centrul Pompidou se deschide din ce in ce mai mult catre arta Europei de Est, in special a Romaniei, destul de putin cunoscuta in Europa occidentala, desi e vorba de artisti de mare calitate. Publicul a vazut recent la Centrul Pompidou lucrarile lui Mircea Cantor, care, ca laureat al Premiului Ricard, a beneficiat de o expozitie monografica in 2005; in primavara acestui an, una din lucrarile sale a fost prezentata in cadrul expozitiei Air de Paris, organizata de Christine Macel si, in plus, am achizitionat una din seriile sale fotografice. Dan si Lia Perjovschi au participat la expozitia Le nuage Magellan, organizata de Joanna Mytkowska la inceputul lui 2007. Am cumparat, de altfel, o opera foarte frumoasa a lui Dan, documentind o dubla „performanta” realizata de el in 1993 si in 2003. Centrul Pompidou mai detine si o lucrare foarte frumoasa a lui Andrei Cadere, mare nume in istoria artei, ceea ce arata importanta pe care o acordam creatiei romanesti in general. Ca sa nu mai vorbim de ansamblul Brancusi, absolut unic, pe care avem sansa sa-l detinem prin vointa artistului.
Ce demers ar trebui sa faca si ce criterii ar trebui sa respecte un artist contemporan roman ca sa devina „vizibil” pentru specialistii Centrului Pompidou, ca sa ajunga sa expuna in inima Parisului, intr-o institutie recunoscuta drept cea mai importanta producatoare de expozitii pe plan international?
Cum am mentionat deja, sintem constienti de valoarea si importanta artei contemporane in tarile Europei de Est si pregatim in acest sens o ampla expozitie prevazuta pentru toamna lui 2009. Artistii romani vor fi, evident, bine reprezentati. Va fi un eveniment care va incerca sa suplineasca lipsa de notorietate a acestor artisti si sa prezinte in adevarata sa valoare efervescenta creatiei lor de 40 de ani incoace si, in mod particular, de dupa 1989. Cred ca institutia noastra e deja larg deschisa creatiei romanesti, iar politica noastra de expozitii va continua sa o faca si mai vizibila.