Am mai spus, sunt pasionat de folclor. Și găsesc în foarte multe culegeri de la începutul secolului trecut povestea Fârtatului și Nefârtatului (Fărtache și Nifărtache, în variantă din Moldova) care au făcut lumea împreună.
Poveste care – spre mirarea mea – a dispărut total din folclorul contemporan, care păstrează totuși povești și de acum două secole. De aceea, am încercat să să o înviez eu în trei episoade literare ☺ Acum, finalul, continuarea din numerele trecute:
Nifărtache, văzând că nu dovedește singur, s-a gândit deodată să aibă un tovarăș cu care să-l înfrunte pe Fărtache. Și-a smuls o coastă și a făcut om. Dar, după i-a dat ocol și l-a împuns cu degetul, a văzut că nu e bun.
– Ce-are, Fărtache, omul, de e așa scârbos și nu vorbește cu mine?
Când colo, ce să fie? Făcuse omul jumătate-bărbat-jumătate-femeie și pe dos decât trebuia, cu toate cele spurcate atârnând la un loc pe dinafară.
Fărtache i-a băgat omului dintâi mâna pe gură, l-a întors pe față și a despărțit femeia de bărbat, cum erau ei așa goi și lipiți față în față. Le-a pus minte în cap, i-a învățat să vorbească și să se iubească unul cu altul. Deîndată, Nifărtache le-a dat puterea să-și facă singuri năluci, să se certe între ei și să se urască.
Și văzând cât de frumoși arătau femeia și bărbatul, a zis Nifărtache:
– Hai să-i împărțim frățește, dacă tot îs doi. S-avem fiecare câte unu’ numai a’ lui. Ia-ți tu bărbatul și dă-mi mie femeia.
– Bărbatul e făcut pentru femeia lui, la fel cum femeia e făcută pentru bărbatul ei.
– Așa să fie între ei, în lumea lor, n-am eu treabă cu asta. Dar lasă-mi-i mie să-i îngrijesc, ca să am cu cine mă lua în singurătate.
– Nici asta nu se poate. Și nici nu e cinstit așa. Lasă bărbatul și femeia să aleagă după capul lor de partea cui sunt.
– Dă-mi mie, rogu-te, măcar pe copiii lor, dacă nu vrei să mi-i lași pe ei!
– Las vorbă de-a pururea ca și copiii copiilor lor să poate alege mereu între mine și tine.
Și-atunci Nifărtache a făcut păianjenul care să întindă o pânză, ca să nu-l mai vadă oamenii pe Fărtache și să n-aibă de unde alege. Dar Fărtache a făcut Vântul care să destrame pânza păiajenului ce acoperea cerul și, mai ales, ochii oamenilor.
(Și de-atunci femeia n-are deloc la suflet păianjenul și tremură să-l stâlcească cu mătura sau țipă la bărbat să se ducă și să-l ucidă).
Văzând că nu poate pune nădejdea numai în oameni, Nifărtache s-a întins pe pământ, a clocit gânduri negre în mintea lui și a făcut niște ouă, din care să-i iasă ajutoare ca să-i sperie și să-i ispitească pe oameni. Și din ouăle acelea au ieșit dracii și toate spurcăciunile pământului. Și-atunci pe loc Fărtache a scuipat în palmă, a făcut îngerii și pe urmă i-a suflat în patru zări, ca să aibă oamenii ajutor…
Și, tot așa, la tot ce a făcut strâmb Nifărtache, de fiecare dată Fărtache a venit să îndrepte, căutând să dea pentru orice câte o noimă.
Însă așa și de-atunci s-a făcut războiul. Iar războiul nu e niciodată al nostru, cum pare să creadă mai întotdeauna oamenii, aruncându-se în luptă cu toate nălucile pe care sunt în stare să le plăsmuiască, uitând cu desăvârșire trecutul și începuturile sale sau trăind numai în tâmpenia zilei de azi.
Noi, ca și restul lucrurilor, nu suntem decât niște biete unelte la îndemâna lui Fărtache și Nifărtache, pentru a-și putea crăpa capul unul altuia.