Recent a fost lansată platforma SahiaVintage (sahiavintage.ro), o platformă de istorie digitală a filmului documentar produs de studioul de film documentar „Alexandru Sahia“ (unicul studio de film documentar al României socialiste) în perioada 1950-1990. Platforma are deocamdată o versiune în română, căreia îi va fi adăugată în decembrie una în limba engleză. Filmologul Adina Brădeanu, care curatoriază platforma, ne oferă mai multe detalii.
De ce e importantă platforma și cum a apărut ea?
Acum câțiva ani, într-o discuție cu Alexandru Solomon. directorul One World România (OWR – asociația care produce, din 2013, programul SahiaVintage) am menționat posibilitatea de a construi ceva online. La momentul respectiv, sugestia era legată de cercetarea mea anterioară asupra studioului și de convingerea că povestea acestei instituții merita să fie spusă într-o formulă accesibilă, care să nu fie limitată de o structură lineară.
Am început prin a proiecta filme Sahia la festivalul One World România din București și am continuat cu seria de DVD-uri Sahia Vintage: cinci DVD-uri tematice, pe teme care merg de la viață cotidiană și locuire la muncă, copilărie, comandă politică și care includ documentar clasic și genuri așa-zis „efemere“ despre care s-a vorbit mai puțin la noi: film turistic, film de protecția muncii etc. M-a interesat, pe de o parte, să tematizez producția ca să o fac mai accesibilă publicului general, iar pe de alta să includ povestea studioului în această perspectivă: o poveste despre un studio „de propagandă“ populat de o comunitate-familie care coabitează timp de patru decenii cu un regim a cărui evoluție-înflorire trebuie să o documenteze.
Pe măsură ce am publicat DVD-urile, ne-am dat seama că formatul DVD se învechește și ne-am dorit un format mai larg accesibil. Așa am ajuns la platforma online, care cred că e importantă atât ca punct de plecare pentru specialiștii interesați de documentarul asociat perioadei comuniste, cât și ca instrument de informare pentru nespecialiști. E o modalitate de a vedea cum se reprezintă pe sine regimul de la a cărui prăbușire se împlinesc 30 de ani în decembrie. O platformă precum SahiaVintage oferă o formulă mediată de memorie și o bază de discuție a acestei perioade.
Platforma e gândită bilingv, ceea ce poate fi important pentru cercetarea transnațională și pentru includerea acestor filme în circuitul specializat dincolo de România.
Cine face parte din echipă? Cum ați obținut drepturile? Am înțeles că nu puteți urca filme întregi.
Am să includ aici doar versiunea redusă a echipei, adică pe cei cu care am lucrat direct. Mai întâi, designerul Șerban Jipa, care semnează grafica și designul platformei online și cu care am colaborat foarte bine la stabilirea elementelor de bază ale structurii platformei în această versiune-pilot pe care plănuim să o dezvoltăm ulterior; Alina Popescu – management de proiect/ timeline cultural-politic; Cosmin Tița – editare video, programare subtitrări; echipa de programatori (Mihai Subțirelu, Gabriel Stan, Cătălin Obreja). Eu am acoperit linia curatorială generală a platformei, plus selecția de filme, texte platformă, timeline studio. M-am sfătuit, ca întotdeauna, cu Alexandru Solomon și, tot ca întotdeauna, sunt recunoscătoare întregii echipe OWR care a participat la finanțarea și administrarea proiectului.
Cum SahiaFilm e în insolvență – nu mai are decât câțiva angajați, iar arhiva de film a studioului a trecut la Arhiva Națională de Filme (ANF) în 2006, pentru obținerea drepturilor am discutat cu Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și cu ANF.
OWR se află într-o situație diferită decât, să zicem, British Film Institute sau British Pathé, două dintre instituțiile care și-au urcat parte din arhivele de film online. Arhiva Sahia nu e a noastră. Nu mai e nici măcar a studioului Sahia, ci ține, cum spuneam, de ANF. Prin urmare, orice proiect de redescoperire a acestei arhive se face cu aprobarea ANF, de la care am obținut deocamdată permisiunea de a pune online o selecție de fragmente de filme Așadar, am lucrat în limita a ceea ce e posibil, deocamdată – cu aproape 70 de filme, număr care va crește în anii următori.
Deci SahiaVintage nu transferă online ceea ce există, material, la ANF. E, mai degrabă, o construcție curatoriată limitată ca dimensiuni, care introduce o selecție a materialului Sahia și o perspectivă asupra acestui material. Nu este un „best of“ Sahia și nici istoria documentarului produs de această instituție. Poate oferi, însă, mai ales după ce vom include mai multe filme, o versiune de istorie a acestei instituții, bazată pe o cercetare de durată.
Cred că această primă versiune a proiectului nostru pilot e suficient de consistentă pentru un prim contact cu documentarul produs în perioada pe care o acoperim (1950-1990) și pentru înțelegerea unor aspecte semnificative despre ecologia producției de documentar a perioadei și despre România epocii. Ca și în cazul DVD-urilor, filmele sunt însoțite de texte, iar platforma include un text introductiv mai consistent care contextualizează cultura de producție a studioului și memoria acestei instituții în prezent.
În ceea ce privește perioada acoperită, ne-am permis și ne vom mai permite licențe de periodizare. Cei care urmăresc segmentul „cronologie“ al platformei vor observa că există o extensie – diferit colorată – a acesteia în anii ’90, construită în ideea că această periodizare e, în mare parte, o convenție. Altminteri, există până către finele deceniului nouă o serie de prelungiri ale practicilor asociate studioului Sahia și, implicit, filme care, estetic sau tematic, vin din perioada ante ’89. În plus, la începutul anilor ’90 apar câteva filme esențiale asociate cu momentul „decembrie 1989“, filme pe care n-am vrut să le excludem, mai ales ținând cont de momentul în care am lansat platforma.
Cărui gen de public vă adresați?
Ne adresăm publicului larg, interesat de perioada comunistă a României, și ne adresăm și specialiștilor, celor din domeniul studiilor de film și din alte discipline socio-umane interesate de reprezentarea audio-vizuală din perioada României socialiste. Accesul e gratuit. Așa cum spuneam mai sus, filmele nu sunt disponibile în întregime, ci doar prin segmente de aproximativ 3.5-4 minute, obținute prin bunăvoința ANF.
După DVD-urile Sahia Vintage, OWR a organizat recent un eveniment mai mare legat de arhiva de imagine și intitulat Memoria arhivelor. Care e scopul acestor acțiuni concertate?
Filmele Sahia au fost multă vreme uitate, considerate nesemnificative, cu atât mai mult cu cât erau asociate cu o perioadă care, în anii ’90 și chiar mai târziu, „trebuia“ uitată. Ne-a interesat, pe de o parte, să readucem aceste filme în discuție, să le oferim spre vizionare nu numai celor care lucrează cu film, ci și celor interesați să privească înapoi, să-și reevalueze propriile amintiri sau să aibă o bază de discuție asupra perioadei împreună cu cei mai tineri. Pentru mine și pentru colegii de la OWR, proiecțiile în cartiere și în școli, DVD-urile și, acum, platforma nu sunt numai o modalitate de a lucra cu filmul documentar, ci și una de a lucra cu un trecut controversat, descris exclusiv că traumă națională de o parte a populației României și contemplat cu nostalgie de o altă parte a aceleiași populații.
Așa cum am scris pe platformă, întâlnirea cu aceste filme azi e un exercițiu posibil mai simplu pentru cei tineri, care intră în acest joc fără bagajul memorial substanțial al celor de vârstă matură. Pentru aceștia din urmă, opțiunile merg de la nostalgie la aversiune. Intersecția lor cu producția Sahia e, de fapt, intersecția memoriei personale cu narațiunile politice atent curatoriate reprezentate de aceste filme.
Cred că intersecția noastră cu aceste filme care vin din trecut poate fi utilă și surprinzătoare pentru cei care chiar vor să vadă mai mult decât (cred că) știu deja. Să luăm, de exemplu, pagina în care filmele pot fi vizionate în funcție de o serie de cuvinte-cheie precum: muncă, experiment, locuire, credință religioasă, timp/ istorie, vechi/ nou, cinema, arhivă, tineret, copii șamd. În timp, vom include mai multe filme și vom defini mai multe cuvinte-cheie.
În același timp, filmele pot fi căutate în funcție de locul în care au fost filmate. Pe măsură ce vom include mai multe filme, presupun că această hartă a filmelor Sahia va fi tot mai accesată, pentru că vizitatorii vor dori să vadă cum arăta cu decenii în urmă zona în care locuiesc. Am creat, de asemenea, o axă cronologică pe care vizitatorul poate identifica documentarele produse într-un an sau altul și le poate pune în relație cu contextul cultural-politic al epocii și cu cel instituțional al studioului. Prin urmare, platforma poate funcționa ca instrument didactic la nivel liceal și universitar, dar și ca instrument de informare pentru publicul general și bază de pornire pentru specialiști.
E o perioadă foarte intensă de recuperare a arhivelor. Am văzut anul ăsta vreo trei documentare românești care foloseau imagini de arhivă. De ce crezi că a durat atât până când să apară interesul pentru filmele de la Sahia?
Pretutindeni se constată, poate de un deceniu încoace, un val de interes pentru arhive, care are a face, printre altele, cu mișcarea accelerată a lumii în care trăim – o mișcare care atrage reversul său, privirea spre trecut. În cazul arhivelor audio-vizuale, nostalgia inerentă acestei priviri înapoi are o dublă dimensiune: e o nostalgie pentru un trecut mai simplu, mai coerent și mai puțin atomizat și, în același timp, o nostalgie pentru formele mediatice proprii acelui trecut, de tipul analog vs. digital.
Mă bucur foarte mult că au început să apară mai multe documentare românești care folosesc imagine din arhiva Sahia în combinație cu alte surse, vezi Distanța dintre mine și mine al Monei Nicoară sau Jurnalul familiei –escu al lui Șerban Georgescu. Redescoperirea arhivei Sahia hrănește filme noi, care pun materialul de arhivă în noi contexte și noi conversații în relație cu istoria – vezi programul Memoria arhivelor, abia încheiat de OWR, care a constat în patru sesiuni de discuții pe film de arhivă (Sahia și perioada dinaintea existenței studioului), în care mai mulți profesioniști de film și-au examinat relația cu un segment sau altul de imagine.
În același timp, redescoperirea acestor filme în prezent duce inevitabil la o rearanjare a canonului documentar: specialiștii din cinema văd mai mult decât puteau vedea până acum, prin urmare se extinde domeniul a ceea ce era considerat „semnificativ“ sau „valoros“ în contextul istoriei filmului românesc.
În opinia mea, a durat mult până să ajungem la acest moment pentru că Studioul Sahia a fost identificat o perioadă îndelungată cu segmentul explicit politic al producției sale, un segment rememorat ca „propagandă“ și extins cumva la întreaga producție a studioului. Au mai existat proiecte semnificative de readucere în atenție a materialului Sahia – de exemplu, un program de televiziune în mai multe serii produs de regizorul Laurențiu Damian (angajat în studioul Sahia în anii ’80), început parcă prin 2003. Cred că programul a venit prea devreme, când România nu era pregătită să accepte Sahia – în sensul că nu eram suficient de departe, temporal și afectiv, de perioada comunistă. În plus, abordarea era diferită: programul era produs explicit dintr-o perspectivă implicată, era concentrat asupra autorilor studioului, ceea ce însemna o ierarhie gata construită, concentrată asupra canonului și mai puțin asupra producției politice a studioului, fără includerea genurilor efemere. Programul lui Laurențiu Damian a venit după volumele publicate de istoricul Călin Căliman, SahiaVintage a venit după Damian, iar după SahiaVintage vor veni, probabil, alții, cu perspective proprii timpului lor.
Sahia începe să se extindă și în zona artistică. Îmi plac intersecțiile Irinei Botea Bucan cu filmele Sahia ca parte a interesului ei pentru viața în prezent a căminelor culturale rămase din perioada comunistă.
Relația noastră cu trecutul comunist s-a nuanțat între timp, în sensul că ne-am îndepărtat suficient pentru a redeveni curioși. Încă învățăm să tolerăm contradicțiile și paradoxurile care vin încrustate în carnea acestui trecut, dar e deja un proces ireversibil, în cursul căruia aceste imagini ne pot fi de folos.
În ce stadiu e arhiva Sahia acum?
Arhiva de film a studioului se află deja, în majoritatea ei, la sediul din Jilava al ANF. SahiaFilm încă mai are un număr de filme în sediul din Bulevardul Aviatorilor, filme din care continuă să trimită regulat transporturi la ANF, unde filmele sunt catalogate și incluse în colecție. Arhiva de documente a studioului, care a fost uitată mai bine de un deceniu într-un subsol igrasios, e acum în relativă siguranță în clădirea din strada Calderon a studioului, unde așteaptă să fie catalogată în întregime. S-a ocupat de ea, de trei ani încoace, cu o dedicație pentru care trebuie să îi fim recunoscători, Ana Szel, nouă arhivistă a studioului.
Și această arhivă ține tot de ANF. Mi-ar plăcea ca, în viitor, să putem construi un proiect în jurul digitizării parțiale a acestei arhive, care să funcționeze ca segment de sine stătător al platformei Sahia Vintage. Nu știu dacă va fi posibil, dacă vor exista interes și finanțare, însă pentru mine ar fi o direcție semnificativă de dezvoltare a platformei în direcția specialiștilor din diverse domenii, pe lângă alte opțiuni mai deschise publicului general.