Cultura actuală trăiește o eră a produselor de dimensiuni epice în care totul, de la cărți la filme și podcasturi este caracterizat de dimensiuni tot mai mari, scrie „The Guardian“.
Filmele, de la Tenet la A fost odată la Hollywood și la blockbustere precum Avengers, depășesc constant două ore. Cărțile sunt și ele tot mai groase, de exemplu ultimul roman al lui J.K. Rowling are 900 de pagini. Lungimea filmelor și cărților crește, paradoxal, într-o eră în care, se spune, capacitatea de atenție a scăzut dramatic, scrie „The Guardian“.
O analiza simplă a cărților recompensate cu premiul Booker în anii ’70 arată că romanele nominalizate aveau în medie 248 de pagini. În anii ’80, dimensiunea lor medie a crescut la 294 de pagini, iar în anii 2000 la 372. Anul trecut, cărțile nominalizate aveau, în medie, 530 de pagini.
„Uneori cărțile lungi merită efortul“, spune scriitoarea Val McDermid, „dar mare parte din aceste producții par autoindulgente și au nevoie de o editare serioasă“. Scriitoare crede că vina aparține editorilor, fie că aceștia au mai puțin talent în a redacta cărțile, fie că se bazează, pentru încasări, pe autori care ajung atât de mari încât nimeni nu mai are curaj să le reproșeze ceva. Studiile arată că numai anul trecut, în Marea Britanie, 70% din încasările de pe urma literaturii au provenit de la 10 la sută din scriitorii englezi pe care editorii în menajează în exces.
Un alt motiv pentru cărțile tot mai lungi pare a fi felul în care cititorii cumpără și consumă cărțile. Audiobookurile, de exemplu, și cărțile electronice încurajează oamenii să abordeze volume mai mari.
Podcasturile, foarte populare astăzi, mai ales cele independente, par și ele a crește în durată. Multe dintre episoadele unui podcast mai mici de o oră înregistrează mai puține descărcări. Cele mai lungi, dimpotrivă, par a crește în preferințele consumatorilor.
La fel, filmele de cinema au devenit tot mai lungi. „Unele dintre ele sunt realizate de cineaști maturi, cu mare grijă pentru ceea ce produc și pentru care lungimea unui film este un mesaj estetic. Pe de cealaltă parte sunt blockbusterele a căror lungime se datorează altor motive, care țin de dorința fiecărei francize de a întrece tot ce s-a făcut înainte“, spune Duncan Carson, de la Independent Cinema Office.
În același timp, celebrul regizor Stephen Frears spune că e norocos că a crescut într-o eră în care „se credea că durata optimă a unui film era de 90 de minute“. „Numărul de minute peste 90 reprezintă o măsurătoare a eșecului“, spune Frears. „Ce s-a întâmplat de atunci este faptul că filmele au devenit senzaționaliste. Filmele cu care am crescut eu însă erau inteligente.“
E drept că evoluția tehnologiei a schimbat foarte mult producția cinematografică. „În anii ’70, regula era că trebuie să ai un motiv foarte bun pentru a ține oamenii la cinema peste 110 minute“, explică editorul Mick AUdsley, care a montat filme precum Armata celor 12 maimuțe. „Pe vremea când filmele erau turnate pe peliculă, fiecare minut de film conta. La capătul unei zi de filmare, montorii primeau cam 30 de minute de material ce urma să fie redus la 2-3 minute de film. Odată ce s-a trecut pe digital, această problemă a dispărut, iar montorii au la dispoziție cantități uriașe de material filmat.“
Lungimea filmelor de mare spectacol a crescut cu 9,9 la sută între 1999 și 2018, iar mulți specialiști cred că parte din vină o poartă trilogia Stăpânul inelelor care s-a dovedit viabilă, în ciuda unei lungimi totale de 11 ore. De asemenea, popularitatea crescândă a producțiilor realizate pentru serviciile de streaming pare să fi obișnuit publicul să consume filme și seriale tot mai lungi.
Trecerea la proiecția digitală a schimbat și ea lucrurile. Astăzi, nimeni nu mai este silit să transporte role de film la cinematografe, mai ales când majoritatea acestora folosesc proiectoare digitale.
Un film mai scurt este mai bun pentru o singură sală de proiecție, care poate difuza filmul de mai multe ori. Problema însă dispare în cazul multiplexurilor care au la dispoziție mai multe săli și ale căror încasări, în Anglia de exemplu, depind în mai mare măsură de vânzarea de produse alimentare în timpul spectacolelor decât de vânzarea biletelor la film.
De aceea, în era multiplexurilor, blockbusterele o duc mai bine decât filmele de artă, de exemplu, care motivează mai puțini oameni să cheltuie bani pe popcorn și sucuri.
1 Trackback