Dintre invitații prezenți la a doua ediție Classix la Iași, am vorbit cu trei artiști, trei personalități diferite, am vorbit despre festival, despre pandemie și despre viitor cu violoncelistul român Filip Papa, acordeonistul ceh Milan Rehak și chitaristul francez Remi Jousselme. Trei interpreți purtători a trei culturi diferite s-au întâlnit la Iași, concertând în cadrul festivalului Classix, ocazia perfectă pentru a sta de vorbă cu ei.
Violoncelistul Filip Papa: „Sunt extrem de pesimist în ceea ce privește viitorul artelor spectacolului“
Cum credeți că va primi publicul ieșean, prezent fizic la eveniment, asocierea dintre partiturile propuse și proiecțiile vizuale din Catedrala Romano-Catolică?
Ideea proiecțiilor asociate muzicii este excelentă și binevenită în contextul receptării unei partituri de asemenea dificultate și care folosește un asemenea limbaj special.
Cum evaluați importanța unei astfel de manifestări locale în contextul evenimentelor ultimului an, când scena de evenimente culturale a fost profund zdruncinată?
Orice manifestare artistică cu public în contextul actual este o binecuvântare pentru noi, muzicienii, iar forma hibrid, adică și transmiterea live pe canalele media, nu face altceva decât să mărească sfera de receptare a evenimentului.
Cvartetul pentru sfârșitul timpului urmează să fie interpretat pentru prima oară în Iași. Care este povestea acestei lucrări și cum este relevant spațiul de concert?
Cvartetul pentru sfârșitul timpului este una dintre capodoperele muzicii de cameră a secolului XX, inspirată dintr-un vers din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul X („că timp nu va mai fi“). Desigur că mesajul profund religios al lucrării, în care se vorbește explicit despre Iisus, atât ca verb („la început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu“, Evanghelia după Ioan), cât și ca om întrupat, este mai mult decât relevant în acest spațiu.
Ce așteptări ar putea avea publicul (fizic sau online) la concertul Classix Aeterna din deschiderea festivalului?
După titlul lucrării, Cvartet pentru sfârșitul timpului, ar fi putut avea așteptări destul de familiare, clasice, dar, pentru cei neavizați și nefamiliarizați cu stilul lui Olivier Messiaen, șocul ar putea fi foarte puternic.
Prima seară a festivalului este integral formată din artiști ieșeni. Cum a decurs pregătirea pentru recital, împreună cu ceilalți muzicieni (n.r.: Dragoș Cantea – pian, Andrei Chirilă – vioară și Mihai Ailenei – clarinet)?
Au fost două calupuri de repetiții în februarie și martie și pot spune că profesionalismul și talentul au marcat această întâlnire a celor patru artiști ieșeni.
Artiștii prezenți anul acesta la Iași sunt muzicieni excepționali și foarte diverși. La ce evenimente vă doriți să ajungeți în mod deosebit?
Diversitatea programelor propuse, valoarea artiștilor care participă la această ediție a festivalului mă îndeamnă să particip la toate evenimentele propuse. Desigur, fizic, dar de ce nu și online.
Deși nu știm cu certitudine când vom reveni complet la normal, cum vedeți că evoluează consumul de eveniment cultural în urma pandemiei?
Evoluție este un termen hazardat, aș spune. Cred că dezintegrare ar fi mai corect. Sunt extrem de pesimist în ceea ce privește viitorul artelor spectacolului, dar aceasta este părerea mea personală. În ceea ce privește interacțiunea, deși sunt multe bariere între noi, artiștii, și public, tot simt acea emoție ca întotdeauna și chiar mai puternică.
Cum contribuie spațiul concertistic neconvențional la emoția de pe scenă?
Nu aș spune că spațiile alese sunt chiar neconvenționale, ele au primit de nenumărate ori artiști și public. Neconvenționale sunt stațiile de metrou, plutele pe râuri, halele dezafectate din fabrici… Desigur că o catedrală imensă ca cea în care concertăm noi la această ediție implică o serie de schimbări de natură tehnică pentru a putea umple acest spațiu și a „domoli“ ecoul. Evident că frumusețea acestui spațiu ridică mult emoția artistică.
Sunteți solist, membru al cvartetului Ad Libitum, profesor și ați avut colaborări spectaculoase în decursul timpului. După ani de cunoscut și identificat cu instrumentul, mai este loc de curiozitate?
Tocmai acești ani de experiență mă fac să devin din ce în ce mai curios, să caut noi și noi posibilități de expresie și exprimare, să mă reinventez de fiecare dată. Publicul așteaptă lucruri noi, inedite, iar noi trebuie să ținem pasul. În ultimul meu proiect solo, Un violoncel prin lume – o călătorie cinematografică, unde interpretez muzică din filme celebre, am observat un mare interes al celor ce mă urmăresc, mii de vizualizări pe Facebook, ceea ce mă face să cred că aceasta este una din căile prin care poți fi relevant în timpurile pe care le trăim. Din păcate însă, dacă astăzi nu „împachetezi“ corespunzător marea muzică, Bach, Mozart, Dvořák nu au nici o șansă.
Acordeonistul Milan Rehak: „Scânteia de inspirație vine practic din orice“
Milan, provii dintr-o familie pasionată de muzică?
Nu, chiar nu. În afară de bunicul meu, care este acordeonist amator, nu există nici un muzician în familia noastră. Dar, când eram mic, el mi-a arătat cum funcționează un acordeon și îl ascultam cântând cântece populare cehești.
Deci atunci te-ai îndrăgostit de acest instrument, care nu e o alegere comună pentru cineva care alege să urmeze Conservatorul?
De fapt, în Cehia acordeonul este un instrument destul de obișnuit la școlile de muzică și destul de mulți copii cântă la acest instrument. În plus, acordeonul are o tradiție profundă în muzica cehă. În ceea ce privește muzica populară, acordeonul are și acolo rolul său de neînlocuit. Instrumentul a fost utilizat pe scară largă în muzica noastră tradițională și chiar în zilele noastre îl întâlnim în multe grupuri de muzică unde înlocuiește claviaturile. Așa că nu mi s-a părut deloc ciudat când am decis să aleg acordeonul ca subiect principal de studiu și să-l dezvolt mai departe la Conservator.
Ce îți place la acordeon? E un instrument la care e dificil să cânți?
Îmi place că este extraordinar de versatil, că are o sumedenie de posibilități sonore și îmi mai place foarte tare și modul efectiv în care se interpretează muzica. Am libertate să mă mișc în timp ce cânt și îmi pot privi publicul în ochi. Fiind și un instrument destul de nou în muzica cultă, care se dezvoltă rapid și e tot mai inclus în lucrări, abia începem să descoperim acordeonul și posibilitățile sale.
Ai putea spune că ai ajuns să cunoști bine acordeonul?
Cred că e foarte important că cunoști instrumentul la care interpretezi din literalmente toate unghiurile. Atunci când studiezi acordeonul, înveți cum funcționează și cum să cânți la el, dar în studio compui și vrei să obții un anume sunet, vezi că cunoștințele în domeniu sunt foarte limitate, căci e, cum spuneam, un instrument destul de nou, cu care chiar și inginerii de sunet au destul de puțină experiență.
Mi-am scris teza de master de la Royal College, Recording and amplifying the accordeon, parțial și ca pe un manual de instrucțiuni pentru toți acordeoniștii și inginerii de sunet care doresc să înțeleagă mai bine specificul acordeonului. Am fost foarte influențat și de pasiunea mea pentru producția de muzică, pentru că prefer să îmi fac înregistrările singur.
Ce te inspiră atunci când compui?
Pentru mine, muzica este cel mai măreț și cel mai frumos mod de a comunica. Este un sentiment excepțional să fii pe scenă, să interpretezi pentru publicul tău și nu poate fi înlocuit cu nimic altceva, iar în ultimul an am realizat și mai mult acest lucru. Scânteia de inspirație vine practic din orice: când studiez, când ascult un concert și mă gândesc la cum aș interpreta eu piesele, când văd ceva ce îmi rămâne în memorie… Și crește și tot crește și ajunge să se întâmple. Și, chiar dacă am momente când știu clar ce vreau să obțin, nu am mereu această viziune și cânt pentru bucuria de a cânta, căci muzica în sine aduce cea mai mare inspirație.
Ai vreun gen de muzică preferat, pe care îți place să îl interpretezi?
Îmi place muzica energică, pasională și puternică, fie că e o piesă contemporană, tango, world music, dar trebuie să vibreze cu energia mea interioară. Abia atunci simt că pot interpreta muzica cu cea mai mare bucurie și autenticitate.
Ai un compozitor de acordeon care îți place foarte mult?
Gorka Hermosa și Petri Makkonen îmi sunt compozitorii de acordeon contemporani preferați. Muzica lor vibrează foarte bine cu personalitatea mea, este foarte energică, lasă mult spațiu pentru propria interpretare originală și publicul o adoră. Și îmi place să împărtășesc poveștile din spatele pieselor pe care le cânt, așa că este un mare avantaj faptul că Gorka și Petri sunt compozitori contemporani, pentru că pot să vorbesc cu ei și să-i întreb despre poveștile din spatele muzicii lor, și chiar o fac.
Ce ai pregătit pentru Classix și ce așteptări ai avut de la festival?
Pentru că zilele acestea celebrăm cea de-a 100-a aniversare a nașterii lui Astor Piazzolla am construit un program bazat în principal pe muzica sa profund pasională, emoționantă și energică pe care toată lumea o iubește. Cred că acest tip de muzică se potrivește extrem de bine pentru combinația între acordeon și violoncelul Kristinei Vocetková. Și abia am așteptat acest concert cu public, care e atât de rar și de valoroasă în zilele noastre, de când totul s-a oprit din cauza virusului. M-am încărcat cu energie pentru luni bune!
Chiar, cum a fost ultimul an pentru tine?
Nu pot spune că nu m-am simțit blocat și că nu mi-am pierdut cea mai mare motivație – cea de a fi în fața publicului. Nu știu cât de aproape sunt următoarele concerte live, iar asta mă frustrează – concertele online, deși am susținut câteva, nu se pot compara cu cele cu public. Dar au avantajele și dezavantajele lor, mi-au adus și oportunități interesante, eu rămân optimist, dar pandemia are un impact asupra energiei creative.
Care sunt planurile tale pentru viitor?
Îmi propun să rămân inspirat și motivat pentru proiecte semnificative ulterioare, oricare ar fi acestea, asta e cel mai important, în opinia mea. Știu că, dacă păstrez această abordare, mă voi bucura de tot ceea ce fac în viitor. Și, cel mai important, vreau să încurajez și să invit oamenii doar să-mi asculte muzica o vreme și sper că voi putea să îi bucur cu ajutorul ei.
Chitaristul Remi Jousselme: „Muzica este un angajament care nu poate fi făcut pe jumătate“
Remi, când te-ai îndrăgostit de chitară?
Cred că atunci când am stricat una! Eram copil și tatăl meu își lăsa chitara sprijinită de perete, am vrut întotdeauna să o ating și am scăpat-o.
Ce reprezintă muzica pentru tine?
Un angajament care nu poate fi făcut pe jumătate, cânți live, este foarte dificil și cel puțin pentru mine nu devine mai ușor cu timpul. Petrec mult timp ascultând și studiind muzică în fiecare zi. Am petrecut unele dintre cele mai frumoase momente din viața mea pe scenă, precum și unele dintre cele mai stresante.
Preferi să explorezi muzica de avangardă sau să reinterpretezi într-o manieră proprie muzica clasică?
Și una, și alta! Nu vreau să aleg, vreau să încerc să cânt tot ce îmi place și îmi plac multe lucruri – îmi place muzica din secolul al XVI-lea până la compoziția modernă. Pur și simplu nu vreau să redau muzică ce imită muzica trecutului, decât dacă este la cel mai înalt nivel posibil.
Cum alegi muzica pe care să o interpretezi?
Cred că e un cumul de nenumărate influențe, ce ne atrage la un demers artistic și, mai profund, ce ne influențează identitatea, gusturile… Și, pentru că sunt mijlocitorul dintre ideea compozitorului și public și mă simt foarte bine astfel, încerc să fiu cât mai fidel gândurilor compozitorului, care este adevăratul creator.
Versatilitatea ta e remarcabilă. Cum îți construiești repertoriul?
Încerc să fiu cât mai autentic și onest în construirea unui moment muzical care să reflecte cine sunt. Ce mă motivează sunt preferințele mele, ceea ce mă atinge pe mine și sper că publicul simte asta.
De ce chitară acustică și nu electrică?
Pentru că îmi place sunetul intim al acesteia, vocea sa smerită, felul în care îți creezi sunetul personal cu propriile degete și unghii, îmi place și contactul cu lemnul. Apreciez mult chitara electrică, știu să cânt puțin, dar nu la nivel profesional. Nu mă simt atât de în largul meu. Ca obiect, pentru mine este prea grea și rece…
Povestește puțin despre programul pregătit pentru Classix și așteptările pe care le-ai avut de la acest festival.
Concertul de la Classix a fost unul foarte special pentru mine. S-a intitulat Ecouri intime și este un program de muzică franceză și spaniolă, eu însumi fiind un francez cu origini spaniole. Este o reflecție a dragostei mele pentru muzica barocă franceză, pentru muzica impresionistă, precum și pentru o muzică spaniolă cu care suntem mai puțin obișnuiți, o muzică de o poezie și adâncime foarte mari. Iar Classix a fost un eveniment minunat, ale cărui direcție artistică, program al concertelor și, desigur, alegerea repertoriilor, dar și a locurilor de concert, una mai frumoasă decât cealaltă, le-am apreciat foarte mult.
Cum a fost perioada de pandemie pentru tine?
Din cauza crizei COVID, nu am mai cântat solo de mult timp, iar anul trecut a fost o experiență foarte frustrantă, așa că am fost foarte încântat să cânt din nou live, să pot împărtăși muzica pe care o iubesc. Din punct de vedere creativ nu a fost atât de rău, căci mi-am petrecut timpul aranjând muzică și redescoperind muzica barocă franceză. Dar nu sunt foarte optimist, mulți artiști se află într-o situație foarte dificilă și, din păcate, nu văd nici o îmbunătățire într-un viitor apropiat. Sper că aceste concerte online nu vor deveni totuși o normă, emoția concertului se pierde mult în acest fel.
Ce planuri de viitor ai?
În ultima vreme am lucrat la un repertoriu mai clasic, dar în viitor voi colabora cu compozitori din nou, lucru care mă bucură. Următorul proiect de acest gen este crearea unui trio pentru două chitare și mandolină, de compozitorul Thomas Bordalejo, comandat de Festivalul Musiques démesurées din Clermont-Ferrand. Cu această ocazie voi interpreta pentru prima dată Nonsense Movements, lucrare a chitaristului și compozitorului Atanas Ourkouzounov, scrisă anume pentru mine. Evenimentul va avea loc în octombrie anul viitor. Mai am în plan un turneu și cursuri de masterat aici în România, alături de prietenul meu Costin Soare, la festivalul IconArts din Biertan, câteva videoclipuri de filmat pentru Guitar Foundation of America Festival și câteva concerte solo, desigur, dacă ne va permite contextul.
FOTO 3: Murielle Geofrroy
1 Trackback