![](../images/numere/095/razvan_theodorescu_01.gif)
Francofonia a inceput ca un fenomen cultural, atunci cind ea a fost pentru prima oara proclamata. Dar, odata cu presedintia lui François Mitterrand, a devenit si un fenomen politico-economic. Nu mai e nevoie sa spun ca tarile francofone, in frunte cu Franta, sint in Europa sprijinitoarele politice ale Romaniei. Franta este unul dintre cei mai importanti investitori in tara noastra. Pe de alta parte, tarile francofone, si cind spun asta ma refer la Canada-Quebec, la Elvetia si la Belgia, au foarte multe interese economice in acest spatiu: uzina nucleara de la Cernavoda, bancile elvetiene si relatiile cu Belgia. Si economic deci, francofonia este un element pozitiv al Romaniei. Apoi, exista marturia investitorilor francezi si a angajatilor romani ca le este mult mai usor, datorita afinitatilor nu numai de limba, dar si de mentalitate, sa comunice intre ei. Pentru ca mentalitatea romaneasca e mult mai apropiata de cea franceza.
Dar mai are francofonia cautare in Romania? Va intreb plecind de la doua niveluri: politic si cultural. In primul caz, observam o tot mai evidenta pozitionare a tarii pe o asa-zisa axa anglo-saxona Washington-Londra. Pe de alta parte, exista o tot mai mare influenta mai ales in rindul maselor dinspre limba engleza si cultura americana, inoculata, desigur, mai ales prin productiile hollywoodiene, dar inoculata.
Cred ca, din punct de vedere cultural, legatura cu francofonia va ramine, pentru ca este o mare deosebire intre franceza folosita pretutindeni in lume de non-francezi, si engleza folosita de non-englezi. Engleza asta e una comerciala, nu are nimic cu engleza lui Shakespeare, a lui Dickens. Franceza, oricum ai vorbi-o, are legaturi cu franceza lui Voltaire sau Molliere. Deci, cultural, franceza ramine in picioare. Cei care vorbesc engleza nu folosesc aceasta limba de cultura.
Pe zona politica, sigur, exista aceasta axa importanta, pe care toate guvernele succesive au sprijinit-o si au afirmat-o. Si regimul Constantinescu, si regimul Basescu, si regimul Iliescu, chiar daca mai nuantat, pentru ca atunci relatiile cu Franta si Canada au fost foarte bine intretinute. Politic, in momentul de fata, superputerea care este SUA dicteaza un anumit joc, dar superputerea care se anunta UE este impregnata de valori francofone, chiar daca nu este o uniune francofona. Din multe puncte de vedere, la baza sa stau valori ale francofoniei.
Ati declarat intr-un interviu ca si Franta datoreaza cultural mult Romaniei, nu doar invers, avind in vedere numarul destul de mare de personalitati pe care tara noastra le-a dat culturii franceze – ii numeati acolo pe Brancusi, Tristan Tzara sau Cioran. Credeti ca Franta este constienta de aceasta datorie?
Nu. Sigur ca nu. Elitele franceze, da, francezul de rind, nu.
Evident, nici eu nu ma gindeam la francezul de rind.
A, atunci, da. Elitele franceze recunosc asta. Un fost ambasador al Frantei a tinut la noi, la Academie, o absolut remarcabila cuvintare care se numea Acesti romani care au creat Franta. Nu uitati ca marele stilist al limbii franceze a fost Cioran, nu uitati rolul lui Eugen Ionescu, marii artisti care au dat identitate avangardei franceze. Francezul de rind este insa mult mai superficial si mai incult decit era romanul de rind. Bine, ca acum romanul devine si el tot mai incult si mai superficial, asta-i altceva.
Ne integram si din acest punct de vedere printre vesticii ridiculizati de multe ori la noi pentru slaba lor cultura generala?
Nu e o tendinta occidentala, e o tendinta generala. Tarile din Est stateau mult mai bine la capitolul cultura generala, pentru ca trebuiau sa recupereze niste decalaje. Acum decalajele exista, dar sint mult mai putin accentuate in viata universitara, in viata academica, in viata artistica – si atunci intram si noi in aceasta formula. Cindva, eu spuneam ca noi sintem un popor nu numai destept, ca orice popor latin, ci si inteligent, scolit. Acum sintem doar un popor destept, cu mai putina scoala. Asa ca nume din acestea care au fost mari in Franta sint tot mai nestiute si in Romania.
Ok, dar merg mai departe si intreb: face ceva Franta ca sa isi plateasca datoria culturala?
Nu, Franta in francofonie face foarte putin. Marii sustinatori ai francofoniei, economic vorbind, sint Canada, Belgia, Elvetia. E un paradox. In intilnirile mele cu doi presedinti ai Frantei, Mitterrand si Chirac, chiar le-am spus acest lucru.
Care este pozitia dumneavoastra in raport cu deconspirarea oamenilor de cultura, a scriitorilor? Dosariada a scos la iveala nume importante, care au recunoscut sau s-au dovedit ca au fost informatori. Chiar dumeavoastra ati fost acuzat de asa ceva.
Sintem intr-o situatie tragi-comica. Dar daca s-a inceput, s-a dorit aceasta deconspirare, acum trebuie sa se mearga pina la capat. Sint unii dintre putinii care, pe baza unei delatiuni, am dovedit ca niciodata nu am avut legaturi cu Securitatea. Oamenii care se stiu curati trebuie sa reactioneze imediat. Acum citeva zile s-a publicat ceva din dosarul meu din anii ’60, in care se vede pozitia mea, cum eram urmarit, ce faceam. Toate documentele sint acolo. In momentul in care cineva a indraznit sa imi puna sub semnul intrebarii onestitatea, am replicat. Gasesc ca toata dosariada asta are la noi un specific national.
Adica?
Este facuta cu rautate, cu violenta, pe principiul sa moara capra vecinului. Se vede ca sint foarte multi vecini cu capre riioase.
Pai, ce capra a vecinului, ca oamenii care sint deconspirati provin mai mult din „sfera de influenta” a Aliantei D.A., din societatea civila sau din presa care a sustinut Alianta?
Da, dar ei nu se asteptau la asta. Eu, intimplator, aveam banuieli de mult asupra unor oameni. Mi-am dat seama din momentul in care am aflat ca Piata Universitatii, in 1990, era plina de fosti colaboratori si informatori ai Securitatii. Cum am stiut? Am ajuns atunci in fruntea televiziunii, iar colaboratorii mei de la TVR imi aratau, la televizor, „Uite-l pe X, uite-l pe Y”, toti fosti delatori. Acestia strigau acum „Jos comunismul!”. Asa mi-am dat seama ca e ceva putred in Danemarca. Sau mai era acel gen de persoane de mare lasitate, de notorie lasitate, care refuzasera sa semneze alaturi de noi scrisori catre Ceausescu pentru salvarea monumentelor, dar care dupa 1990 devenisera mari personaje civice. Aveam unele banuieli, pentru ca sa imi dau seama acum ca multi frustrati se dovedesc a fi fosti turnatori.
Cum comentati implicarea ministrului Adrian Iorgulescu in aceasta dosariada?
Sint niste excese, nu trebuia sa se bage. De exemplu, in cazul dosarelor preotilor, este o problema atit de gingasa! Nu trebuia ministrul Culturii sa se bage intr-o astfel de chestiune. Acum, chiar ii fac o scrisoare, ca m-a invitat la o dezbatere despre arhive, la care nu pot sa merg, ca sint in strainatate, dar ii spun acolo ca trebuie sa fie foarte echilibrat. Noi nu putem sa fim altfel decit toata omenirea, exista niste ani cit ele trebuie sa stea inchise – 30, 40. Nu putem noi sa ne dam mai isteti decit ceilalti.
Nu e un paradox ca dumneavoastra, care spuneti ca ati fost impotriva sistemului comunist, ca ati scris acele scrisori de protest inainte de 1989, ati intrat in PSD, considerat un partid mostenitor al comunismului?
Ba da, e un paradox, multi s-au minunat ca eu, nepot de ministri liberali si fiu de taranisti, am intrat in acest partid. Dar o sa va raspund asa cum v-am raspund intotdeauna. N-am intrat pentru PDSR, pentru FSN, pentru PSD, eu am intrat pentru Ion Iliescu, si am ramas pentru Ion Iliescu, si voi pleca pentru el.
Dar Ion Iliescu este un fost nomenclaturist comunist.
Da, un fost comunist, insa un om de o cinste exemplara, care s-a transformat foarte mult, in care eu am crezut. Multi ma vedeau in fruntea unei Opozitii, dar nu puteam sa merg, in ciuda faptului ca ma leaga un sentiment foarte strins de prietenie de domnul Radu Cimpeanu, am fost legat de Ion Ratiu. Dar nu vedeam in directia aceasta un viitor al Romaniei. Eu am vazut ca Romania are nevoie de o guvernare social-democrata. Tinta e liberalismul, dar nu acum.
„Ministerul Culturii nu mai exista”
Mi-ati spus, inaintea acestui interviu, ca din punctul dumneavoastra de vedere nu mai exista Ministerul Culturii. Ce ati vrut sa sugerati de fapt?
Da, asa am spus. Sigur, el exista ca institutie si este condus de un ministru care este in domeniul lui un profesionist, spre deosebire de succesoarea mea, care nu se pricepea la nimic. Am spus-o si atunci, nu o spun acum, cind ea se afla intr-o situatie mai grea. Adrian Iorgulescu este un compozitor profesionist, dar din pacate sentimentul meu este, si nu numai sentimentul, am si confirmarea, ca neglijeaza celelalte zone in afara de cea muzicala. Desigur, e bine ca se acorda atentie acesteia, dar pentru monumente, pentru zona de carte se face extrem de putin.
De ce spuneti asta, doar ministrul anunta periodic noi si noi finantari externe, cu sume mari? S-a vorbit la un moment dat de 250 de milioane de euro, de 80 de milioane de euro pentru Biblioteca Nationala. Adrian Iorgulescu chiar a declarat ca domeniul cultural nu mai are probleme cu banii.
Am auzit si eu acest lucru, dar nu se vede nimic. In momentul in care vor fi dati acesti bani, veniti din nou la mine si stam iarasi la discutii. Este foarte multa vorbarie. Ideea refacerii Bibliotecii Nationale este, dupa parerea mea, o mare greseala. Pentru ca respectiva cladire era depasita moral de mult timp. De asta eu nici nu m-am ocupat de ea si am propus o alta formula.
Dar ce se poate face altfel cu cladirea, sa fie scoasa la vinzare?
Sa fie folosita ca depozit pentru biblioteca, dar nu altfel, pentru ca ea este uzata moral si material. Pe de alta parte, am vazut acum ca este o mare grija pentru Sibiu. Nimeni nu isi mai aminteste ca proiectul Sibiu a pornit de la mine si de la colega mea luxemburgheza. Am luptat la Parlamentul European si am obtinut acest lucru. Intre timp, la Sibiu s-au facut lucruri importante, gratie Primariei, dar implicarea MCC este discutabila, din cauza unor oameni care reprezinta ministerul. Ei sint foarte in urma cu proiectul. Si este un angajament pe care mi l-am luat ca ministru. Un mic esec m-ar durea teribil. Am totusi incredere, pentru ca la Sibiu exista teatrul, exista Brukentalul, exista niste oameni care pot sa faca foarte multe lucruri.
Repere:
- Nascut la 22 mai 1939, in Bucuresti
- Necasatorit, doi copii
- Absolvent al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti
- Doctor in Stiinte Istorice in 1972
- 1963-1987 – cercetator stiintific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Romane
- 1972-1977 – director adjunct stiintific al Institutului de Istoria Artei
- 1990 – profesor la Universitatea de Arte din Bucuresti
- 1990-1992 – director general al Societatii Romane de Televiziune
- 1992-2000 – doua mandate de membru al Consiliului National al Audiovizualului
- 1994-2000 – secretar general al Asociatiei de Studii Sud-Est Europene
- din 1995 – seful catedrei UNESCO de Studii Sud-Est Europene din Universitatea de Arte
- 1995 – Rectorul Academiei de studii asupra istoriei culturii si religiilor
- din 2000 – rectorul Universitatii Media
- 2000-2004 – Senator, Circumscriptia electorala Iasi
- din decembrie 2000 – ministru al Culturii si Cultelor
- din 2004 este presedintele grupului parlamentar al celor doua camere pentru Adunarea Parlamentara a Francofoniei si unul dintre cei sase membri ai Biroului acestei adunari parlamentare, cu sediul la Paris.
Publicatii
- „Istoria civilizatiei europene”, Universitatea de Arte Plastice
- „Istoria Artei vechi romanesti”, Universitatea de Arte Plastice
- „Tipologia artei in Rasaritul crestin”, Universitatea de Arte Plastice
- Peste 15 lucrari de istorie, arta romaneasca si europeana si circa 600 de articole in reviste din tara si strainatate
- Bizantul, Balcanii si Occidentul la inceputurile culturii medievale romanesti (Secolele X-XIV), Editura Academiei Romane, 1974
- Un mileniu de arta la gurile Dunarii (400-1400), Editura Meridiane, Bucuresti, 1976
- Itinerarii medievale, Editura Meridiane, Bucuresti, 1979
- Piatra celor trei prelati, Editura Meridiane, Bucuresti, 1979
- Apel la istorie, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1980
- Civilizatia romanilor intre medieval si modern. Orizontul imaginii (1550-1800), I-II, Editura Meridiane, Bucuresti, 1992
- Drumuri spre ieri, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1992
- 900 zile de manipulare, Editura Tinerama, Bucuresti, 1994
- Pictura murala moldoveneasca din secolele XV si XVI, Editura UNESCO, Bucuresti, 1995
- Romanii si Balcanicii in Civilizatia sud-est europeana, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1999
- Putina Istorie, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1999