Afisul celei de-a 25-a editii a Festivalului "ImPulsTanz" de la Viena, desfasurat intre 10 iulie si 10 august, e un amestec de baroc, seductie si glamour. Tipul pe jumatate dezbracat, cu ochii inchisi si perle la git, e, cum am spune noi, pe toate gardurile. La Metrou, la Parlament, la Muzeul Quartier. La intrarea in unele cinematografe, in restaurante, dai de iconul acestui festival excelent mediatizat. Tipul cu perle in vint si pieptul, pe lung sau pe lat, gol e cel mai vizionat corp din festival.Pe linga spectacolele impartite in doua categorii: coregrafi cunoscuti si tineri coregrafi, „ImPulsTanz” – un echivalent al Avignonului pe partea de dans – organizeaza workshopuri, dezbateri, intilniri cu artisti, petreceri.Festivalurile internationale au devenit cluburi cu circuit inchis, care vehiculeaza cam aceleasi nume si se legitimeaza prin vedete invitate indiferent ce fac.
Tinerii coregrafi carora „ImPulsTanz” le-a dedicat o sectiune devin, din acest punct de vedere, nu doar o incercare de a revitaliza cercul cu nume grele, dar si un pariu pe termen lung pentru viziunea artistica a unui festival de top. Timp de trei saptamini particip, in cadrul festivalului, la ateliere de critica de dans coordonate de teoreticianul Franz Anton Cramer, invitat in noiembrie 2007 la Bucuresti de catre Centrul National al Dansului.
Scopul acestui atelier este de a forma un nivel de receptare profesionista a dansului contemporan. Un numar de 11 critici de dans din diferite tari acorda, la sfirsitul celor trei saptamini, un premiu in valoare de 10.000 de euro si patru rezidente celor mai valorosi tineri coregrafi. Fundatia ArtLink, partenera a Festivalului „ImPulsTanz” in cadrul proiectului „Jardin d’Europe”, m-a desemnat sa fiu unul dintre cei 11 critici. Asa ca iau pulsul „ImPulsTanz”-ului in „Suplimentul de cultura”.
Lumea insectelor chitariste
Pe scaunele pe care spectatorii urmeaza sa se aseze e impaturita o hirtie cu fragmente din cintecele care vor fi cintate, cu definitii si interpretari ale cuvintului „asistente”. Ni se pregateste conditia de spectatori, de privitori care asista la un performance in care trebuie sa aiba rabdare sa fie initiati in procesualitatea asistentei, cu toate semnificatiile aferente. Les Assistantes, conceput de americanca Jennifer Lacey (una dintre cele mai importante voci ale dansului contemporan) si de frantuzoaica Nadia Lauro, e o lume stranie, halucinant-miniaturala si confuzanta la inceput, cu fiinte care sint cind insecte, cind chitariste, cind traducatoare, cind dansatoare care-si submineaza propriul dans. Fiinte care te capteaza in celula existentei lor. Fiinte care inoata ca niste balerine acvatice intr-o piscina imaginara.
Les Assistantes e o mostra de constructie a unui spectacol-insectar, in care ajuti sau esti ajutat sa duci pina la capat diverse actiuni, in care interceptezi si dai mai departe gesturi si jocuri.
Virgula intre ureche si picior
Cum reprezinti pe scena un organism minusculoid cu multiple excrescente, un miriapod performativ? Noua femei se completeaza si se comenteaza reciproc, se sustin, devin una pentru cealalta suport afectiv si motric. Les Assistantes e un compus organic in care fiecare element aflat la citiva metri de spectatori e parte consistenta a unui ansamblu creat din corespondenta detaliilor.
Dansatoarele devin rind pe rind analiste cinice ale dansului pe care una dintre ele il concepe, se acompaniaza live la chitari de jucarie si tobe, sint spectatorii propriului spectacol, „mina a doua” in executarea unei actiuni (una taie hirtii, alta le impatureste), au grija de ele insele, ajung in final propriile lor asistente (se ung pe rind cu ulei).
Ar trebui sa pui virgula intre ureche si picior, spune una dintre ele cind analizeaza dansul celeilalte, sau aceasta miscare este o constructie pe jumatate dialectica. Ironia interpretarii interpeleaza laboratorul creatiei. Cum performezi alaturi de cei care sint cu tine pe scena, pastrind uneori o distanta? Cum functioneaza toate nivelurile de orchestrare si colaborare intr-un spectacol? Les Assistantes poate fi citit si ca reprezentarea facerii, elaborarii unui performance in care particulele vibrante din scena – fie ca e vorba de corpuri, de reflectoarele rotunde miscate de dansatoare, de sound design-ul creat live – se interconecteaza ca niste cabluri care nu pot exista decit impreuna.
Les Assistantes e o piesa care dezvolta tentacular, cu inocenta tandra a unui joc de copii prostuti, dar fascinanti, procedeele unor formule de ajutor dat celorlalti sau intors spre sine.
Sinuciderea la microfon
Fie ca lucreaza monumental sau minimal, Jan Fabre (artist belgian multifunctional – desenator, sculptor, coregraf, regizor de teatru) foloseste in toate creatiile sale un arsenal de metafore si simboluri vizuale care sint, uneori, absolut necesare pentru conceptul spectacolului, alteori devin tautologice.
In 2005, in cadrul Festivalului de la Avignon, al carui artist asociat a fost, Fabre a conceput in Je suis sang o epopee a desacralizarii corpului, a impuritatilor fiziologice trecute prin varsarile de singe medievale si terorismul cotidian. Je suis sang stoarce corpul de singe, il agita in convulsii ireprimabile, il murdareste si apoi il spala in acorduri de muzica rock.
Spectacolul prezentat in 2008 in cadrul „ImPulsTanz”, Another Sleepy, Dusty, Delta Day, e un comentariu post-suicidal. O femeie in rochie galbena, asezata pe un balansoar, saruta o bucata de hirtie, dupa care se ridica, se duce la un microfon, despatureste hirtia si incepe sa citeasca, lucid, scrisoarea pe care iubitul i-a lasat-o inainte sa se sinucida. Lectura cronologica a ultimelor emotii si intentii este brusc sparta de miscari mecanice, repetitive.
Dramaturgia spectacolului alterneaza doua tipuri de raportare la sinucidere: citirea cu glas tare a scrisorii si dansul robotic intr-un decor metaforizant care expliciteaza vizual ceea ce textul exprima. Colivii cu canari galbeni – sufocare, neputinta, damnare (si mai cite!) – si gramezi de carbuni inconjurate de trenulete compun spatiul in care Ivana Jozic lectureaza fragmente despre sinucidere ca suprema libertate si danseaza dezarticulat. Spectacolul lui Fabre e o inscenare artificiala a experientei unei experiente. Pretentios filosofica, dar de fapt goala.