Continuăm Jurnalul
Vineri, 24 mai
Lumea vlahilor nu poate fi înțeleasă de oricine, trebuie să ai valahía sub privire măcar un deceniu, altfel nu pricepi de ce e închis la nonstop, de ce vagonul patru e al șaptelea de la locomotivă, de ce analfabeții sunt doctori în științe, senatori, generali, viitori președinți, de ce derbedeii au mereu tribună, primind voturi și apreciere, de ce mediocritatea trece drept excelență, de ce excelența e obligată la exil, de ce forma de guvernare spontană a vlahilor este securistocrația interlopă, de ce aceia care nu știu în mod real nimic reclamă că știu totul despre tot, de ce covrigarii trași de sfori de la pădure conduc mai mult de o roabă și, în general, de ce merge și așa deși nu poți să indici nici măcar un singur lucru care merge ceas pe mirificul teritoriu carpato-danubiano-pontic.
O notă de acum șase ani: Până nu se dărâmă, România nu se va reconstrui. Vestea (concomitent proastă și bună) e că se va dărâma (atenție, cade tencuiala).
O notă de acum cinci ani: Nu mai știam unde am auzit aceeași gargară cu Programul de guvernare, marota de sub mustața cârciumarului de la Gratia. Apoi mi-am amintit de discursul lui Ceaușescu la moartea lui Gheorghiu-Dej: „Întărind continuu forța de luptă a partidului, unitatea întregului popor în jurul partidului și al comitetului său central, vom înzeci eforturile și vom munci cu abnegație pentru înfăptuirea neabătută a liniei generale a partidului, vom închina întreaga noastră viață cauzei fericirii poporului, întărind continuu forța de luptă a partidului, unitatea întregului popor în jurul partidului și al comitetului său central, vom înzeci eforturile și vom munci cu abnegație pentru înfăptuirea neabătută a liniei generale a partidului, vom închina întreaga noastră viață cauzei fericirii poporului“. Adio, scump tovarăș și pretin, ar fi drăguț să-ți trimită cetățenii săptămânal la bulău sufertaș cu ce-ai mâncat atâția ani. Hai cocoș, las-o.
O notă de acum cinci ani: Știu că nu pare, fiindcă totul e indiscutabil maro (chiar e), dar România în ultimii treizeci de ani a reușit un mic miracol: s-a transformat dintr-un lagăr gen Coreea de Nord într-o țară europeană în drept și parțial europeană în fapt. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil dacă nu am fi mers înspre vest, cum ar zice băieții de la Pet Shop Boys. Alegerile europene, deși parazitate de toți impostorii pământului, sunt importante, fiindcă ne dau direcția generală (cea care contează, în definitiv): rămânem înspre vest sau mergem înapoi în beci. Hai, votați cu capul și nu mai puneți votul la vrăjeala de două parale.
Joi, 23 mai
O notă de acum patru ani: Vis de noapte ciudat: se făcea că se încheiase starea de alertă și românii, scoși din dânsa, se buluceau, care pe la Cocoșatu’, care pe la Gil, care pe la Obor, care pe Dealul Negru, care pe la Hanu Conachi, să mănânce mici pe acorduri de Mariah Carey (micul tihnește pe șlagărul Chenli). Așa luaseră cu asalt micul, ca fanii Apple magazinele omonime pe vremea lui Steve Jobs.
Pe o scenă improvizată la Universitate, ministrul Vela-Ciao ține un discurs emoționant: nu în ultimul rând, aș vrea să le mulţumesc micilor, care au ostoit pofta de libertate a românilor… Aplauze furtunoase. Din cer cad confeti. Apare la mâna lui Șică. Apare glasul lui Șică. Glasul glăsuiește: cum îl vom duce pe domnul Vela-Ciao la remaniat!
Mulțimea e furioasă: cu micul în gură, ea protesta. Domnii strigau: nu-l duceți la Remat, că nu e rablă, domnul Vela-Ciao a dat mititei! Damele furibunde, cu mici și ele, țipau ca din gura șarpelui din grădina raiului: ce, e ciorap, să-l duceți la remaiat?!
Glasul lui Șică tuna: Stați, dar asta nu e tot!, îl punem în locul lui pe interpretul mimico-gestual Bogdan!
Mulțimea cade în delir, flutură cartonașele pe care au fost micii cu puțin muștar. Vela-Ciao e uitat, pe furiș pleacă să predea Drept Constituțional la stabilimentul Hyperion. Machiavelica mână a lui Șică a izbândit. Interpretul mimico-gestual urcă pe scenă în gecuță de piele de vară și spune în limbajul mimico-gestual: Bonjour, popor! Gâdilat la orgoliul propriu, poporul exultă.
Vocea poporului – vocea zeilor strigă din chiar Doamne: să-și ia domnul Bill cipurile și să și le bage îndărăt, ca pe termometru! Hău-hău-hău, bucurie. Se scandează: libertate, libertate! Interpretul mimico-gestual e aruncat spre cerul românesc, ca Tata Puiu spre cerul Americii, după meciul cu Argentina. Se joacă hora unirii.
De la sud de Dunăre, bulgarii prind cu antenele românii și privesc cu jind frățesc. Din drum spre concediul de vară, președintele Iohannis privește cu atenție și îngrijorare. Și m-am trezit. Ce o însemna?