A vorbi dintr-o perspectivă critică europeană despre suburbii și visul american în Barcelona poate părea îndrăzneț, mai ales că e ușor să observi punctul de vedere care vine din afară, din exteriorul Americii. Însă Centre de Cultura Contemporània de Barcelona (CCCB) este un centru cultural multidisciplinar ce abordează provocările cheie ale societății contemporane prin diferite limbaje și formate, cu un program extins care include expoziții tematice majore, serii de conferințe și întâlniri literare, proiecții de film și festivaluri.
CCCB este o instituție care a apărut ca urmare a efectului pozitiv semnificativ pe care l-a avut Olimpiada din Barcelona din 1992. Capitala Cataloniei a trecut atunci printr-un complex proces de reinventare, necesar în urma regimului lui Franco, care nu a privit cu ochi buni orașul pe care l-a cucerit în ianuarie 1939, spre finalul Războiului Civil din Spania, și nici regiunea pe care a persecutat-o cât a durat dictatura sa. Catalonia în întregime și-a văzut limba, cultura și autonomia reduse drastic, iar tendințele secesioniste sunt în strânsă legătură și cu această represiune.
Transformarea Barcelonei s-a bazat în primul rând pe o revitalizare reușită a spațiului public, care a abordat degradarea fizică și socială a acestuia (în precedentul meu articol, despre festivalul de muzică Primavera Sound, am menționat câte ceva despre regândirea zonei din jurul Forumului construit în 1994). În Raval, fost cartier rău famat, situat în dreapta celebrei Rambla, cum cobori spre port, exact lângă CCCB s-a deschis, în 1995, MACBA – Muzeul de Artă Contemporană al orașului, o clădire superbă, proiectată de arhitectul Richard Meier. Iar instituțiile culturale sunt bastioanele care atrag localnicii, turiștii și cetățenii care transformă treptat zona.
Suburbia, imagine mentală și peisaj în schimbare
În programul său amplu de expoziții și conferințe, CCCB explorează rolul designului, planificării și al arhitecturii integrate într-o cultură mai largă. „Suburbia. Building the American Dream“ (trad.m. „Suburbia. Construirea Visului American“), expoziția curatoriată de Philipp Engel, jurnalist specializat în film și literatură, ilustrează perfect această preocupare a instituției. Suburbia americană este atât un spațiu geografic, cât și unul istoric. Atunci când folosim acest termen, ne referim la locuri clar identificabile: extinderi de mari dimensiuni ale metropolelor SUA, cu preponderență pentru populația albă din clasa de mijloc, ai cărei reprezentanți s-au îmbogățit în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Prin amploarea sa, este momentan cea mai mare redistribuție de resurse către cel mai mare număr de oameni din istoria omenirii, un fenomen care încă fascinează și care, în ciuda declinului, a avut parte de o nouă renaștere în timpul și după pandemie.
„Suburbia este atât o imagine mentală, cât și un peisaj în schimbare“, spune curatorul, iar demersul său se adresează ambelor componente, mediul fizic tangibil al Americii din suburbii, dar și culturii sale, în toate sensurile ale acestui cuvânt. Engel începe cu o istorie a fenomenului încă din secolul al XIX-lea, când suburbia reprezenta un refugiu din calea relelor și a bolilor orașelor în proces de industrializare, continuă cu explozia de după 1946 și ajunge până la dilemele prezentului. După cel de-al Doilea Război Mondial, locuințele au fost construite cu o viteză amețitoare, noile cartiere fiind ridicate pentru a veni în sprijinul veteranilor de război și al familiilor acestora, care nu mai aveau unde să locuiască în orașele aglomerate.
Așa cum ai ocazia să descoperi trecând prin spațiile vaste în care este instalată expoziția, suburbia americană este o lume care inventează în mod constant noi subcategorii și etichete, chiar dacă, în esența sa, este doar o vastă răspândire de arhitectură dispersată. O casă cochetă, cu electrocasnice la modă, mașini în garaj, gazon tuns impecabil și eventual o piscină – o lume de vis, portretizată obsesiv în film, literatură, publicitate sau arta vizuală, dar cu numeroase dezavantaje și un impact major asupra mediului înconjurător. Fragmente din emisiuni și filme emblematice rulează în buclă, prezentând suburbia drept decorul unei vieți perfecte.
De la vis la coșmar
Cu toate acestea, printre ele se intercalează și clipuri critice – filme și documentare care contestă narațiunea, evidențiind conformismul și sentimentul de excludere inerent. Viziunea idealizată a suburbiilor albe s-a prăbușit în anii 1960, când au devenit mai diverse, iar rasismul și paranoia s-au instalat. Mult timp, accesul populației de culoare a fost interzis, iar ridicarea acestei bariere a însemnat, de multe ori, instaurarea fricii și migrarea unei părți a populației albe („White Flight“) către alte zone (exurbs). Foarte interesante sunt și graficele care arată schimbarea dramatică de populație care a avut loc între 1990 și 2020 în metropolele americane. Per total, albii au scăzut în SUA de la 79,1% în 1990 la 70,9% în 2000, 63% în 2010 și doar 55,4% în 2020. Se estimează că cel târziu în 2044 albii vor fi minoritari, fapt deja înregistrat în orașe precum Dallas (48,3% în 2020 față de 81,6% în 1990), Houston (37,8% în 2020 față de 71,3% în 1990), Washington (42% vs. 71,3%) sau Miami (29,5% față de 71,3%). Expoziția dedică o întreagă secțiune pentru ceea ce numește „coșmarul rezidențial“ care a urmat.
Fotografiile de impact ale unor artiști prezintă partea întunecată a vieții în suburbie: Angela Strassheim, cu seria „Left Behind“ pe tema izolării; Gabriele Galimberti, cu o serie dedicată posesorilor de arme care-și prezintă cu mândrie arsenalul ce ar putea echipa cu succes un batalion în Ucraina; Amy Stein; Todd Hido; sau Gregory Crewdson, care folosește într-o serie de cadre regizate actori celebri precum Julianne Moore, Tilda Swinton, Phillip Seymour Hoffman sau Gwyneth Paltrow pentru proiectul intitulat „Twilight“, cu imagini stranii surprinse la crepuscul ș.a.
Pe lângă acestea, imaginile din satelit realizate de Benjamin Grant arată vastitatea uluitoare a expansiunii urbane și suburbane.
Disturbia, Hipsturbia și Post-Suburbia
Inspirat de filmul omonim, termenul Disturbia implică conștientizarea tulburătoare a faptului că sub aparența serenității suburbane se pot ascunde perturbări, disfuncționalități și decădere. Perfecțiunea estetică a suburbiei ascunde probleme sociale și de ordin psihologic.
Hipsturbia, un termen apărut deceniul trecut într-un articol din „The New York Times“, reflectă o tendință mai nouă în care locuitorii mai tineri, cool și trendy – hipsterii – din mediul urban migrează în suburbii, aducând cu ei gusturi și sensibilități urbane care transformă cultura suburbană tradițională.
Zonele hipsturbia se caracterizează prin faptul că sunt accesibile și pietonal, prin dezvoltări cu utilizare mixtă (mixed-use) și prin spații comunitare vibrante, adaptate unei populații mai diverse și mai dinamice.
Post-Suburbia estompează granițele dintre urban și suburban prin sporirea densității și diversificarea structurilor sociale, devenind efectiv medii urbane autosuficiente, cu avantajele spațiale și comunitare ale suburbiilor tradiționale.
Expoziția include și o secțiune dedicată modului în care orașe spaniole precum Barcelona sau Madrid au replicat modelul suburbiei americane, dar personal am fost mai puțin interesat de această parte, rămas încă cu gândul la imaginile tulburătoare ale unor malluri cu parcări uriașe părăsite, simetria alienantă a șirurilor nesfârșite de case văzute din satelit și formele nu lipsite de calități estetice ale acestor dezvoltări ieșite parcă din folosirea unor platforme primitive de generare de imagini cu ajutorul inteligenței artificiale.
Iar, dacă aveți drum prin Barcelona în aceaastă vară, expoziția poate fi (și merită) văzută până pe 8 septembrie.