Pentru oamenii mai multor tari si mai multor culturi, British Council reprezinta o poarta spre o lume mai larga si o garantie a calitatii. Ce era British Council pentru dvs. inainte de numirea ca CEO?
Pentru mine, mai intii de toate, British Council a fost o cale de implicare, de angajament si de comunicare intre culturi. Dupa cum probabil stiti, mi-am petrecut o mare parte a carierei in China, lucrind cu chinezi. Iata, British Council mi-a oferit ocazia de a genera o punte de legatura cu oamenii din aceasta tara, dar si pentru Marea Britanie de a initia o legatura cu o tara pe care o cunosteau foarte putini, care parea ciudata, exotica, diferita. Toate aceste calitati nu s-au transformat in ceva plicticos, ci in atuuri valoroase, deschise spre oameni. Asta facem, de fapt: construim punti de legatura intre oameni, dincolo de orice fel de granite, nu numai geografice, ci si mentale, psihologice, de asteptari… Deschidem porti.
Inainte de sosirea dvs. la British Council, cum percepeati aceasta institutie globala?
Pentru ca sint britanic, nu cred ca stiam foarte multe despre ea, ceea ce este bizar. Sintem atit de cunoscuti in strainatate si atit de putin cunoscuti de oamenii din Regat. Daca esti britanic, ne vezi doar peste hotare, altfel nu prea se stie nimic despre noi. Pentru multi locuitori ai Marii Britanii, sintem inca o comoara ascunsa. Un lucru important pentru mine este sa ii fac pe conationalii mei sa inteleaga importanta contributiei noastre la viata lor.
Toata lumea stie ca British Council incurajeaza si sustine initiative ambitioase si schimburi culturale. Cu toate acestea, multe proiecte dovedesc ambitie. De ce mai e nevoie pentru a atrage atentia Consiliului?
Trebuie sa fii bun. Excelenta este importanta. Trebuie sa fii ambitios, dar trebuie sa fii si valoros. Asta incercam si noi sa cautam in toate tarile in care sintem: ce sau cine este cu adevarat excelent.
Sa fii original, sa fii diferit?
Original, diferit, nu scandalos, dar provocator pentru minte. Ideea trebuie sa surprinda. Cred ca una dintre cele mai importante insusiri este de a putea sa surprinzi. Noi luptam in primul rind impotriva stereotipurilor, de genul “britanicii poarta umbrele si palarii in carouri”. Cind noi am fost fondati ca organizatie, acum 75 de ani, eram apanajul elitelor, asa cum erau, de fapt, relatiile internationale. Nu mai este cazul. Acum trebuie sa stii sa lucrezi cu mai multi oameni din medii si nationalitati diferite. Provocarea noastra este de a opera la o scara mult mai ampla decit am facut-o vreodata.
Ati absolvit cum laudae cea mai buna universitate scotiana, St. Andrews. Cum credeti ca v-a pregatit facultatea pentru a va mula pe cerintele unei pozitii de CEO?
Ar trebui sa incep prin a spune ca, pentru a ocupa pozitia pe care o am eu, cel mai important este norocul!
Foarte interesant ca recunoasteti acest lucru!
Pentru a ajunge intr-o asemenea pozitie sper ca e necesar si un pic de talent, dar cu siguranta e nevoie de mult noroc. Ce mi-au oferit studiile? Cred ca unul dintre lucrurile excelente care se pot spune despre sistemul de invatamint scotian este ca e mai cuprinzator, aproape enciclopedic fata de cel englez. In felul acesta, dorinta de a cunoaste dureaza mai mult. Asta iti cultiva o anumita fascinatie fata de lumea din jur, fata de ce se intimpla dincolo de imediat, fata de ceea ce e mai greu de inteles si necesita o explorare mai profunda. Cred ca acest simt al descoperirii se trage din studiile pe care le-am facut. De altfel, pentru a face o profesie ca a mea, inveti absolut tot timpul. Asimilarea nu se opreste in momentul in care ai absolvit, ci continua si acum. Am avut norocul de a lucra pentru niste organizatii excelente. Toate aceste experiente diferite m-au ajutat sa fac meseria pe care o fac acum. Evident ca trebuie sa am abilitati administrative, sa stiu sa interactionez cu oamenii, dar cele mai importante sint viziunea si leadership-ul. Trebuie sa subliniezi foarte clar ceea ce doresti sa obtii. Ca sa fii un bun lider, trebuie sa ii faci pe ceilalti sa vada, sa inteleaga si, de ce nu, sa imbratiseze obiectivele tale.
Am ascultat cu mare atentie ce ati spus despre universitatile scotiene, pentru ca toata lumea, in spatiul britanic, se gindeste doar la Cambridge si Oxford si prea putin la universitatile scotiene la acelasi nivel de excelenta. Dvs. ne oferiti exemplul contrar…
Trebuie sa luati in considerare mindria Scotiei de a fi avut patru universitati, fata de doar doua ale Angliei. Vechile universitati scotiene sint institutii de elita, iar sistemul didactic e cu totul deosebit. Ceea ce il face diferit de cel englez este accentul pus pe cuprindere, nu pe specializare. Sistemul englez tinde sa specializeze oamenii foarte de timpuriu, pe cind cel scotian incearca sa le largeasca orizonturile cit mai mult. La universitate, eu am avut norocul sa fac filosofie, istorie medievala, franceza, latina si engleza, evident, specializare la care am si absolvit. O asemenea abordare enciclopedica e remarcabila.
A fi CEO al British Council inseamna, in primul rind, a manageria situatii sau a le imagina?
Cred ca sint doua raspunsuri la aceasta intrebare: ce inseamna si ce ar trebui sa insemne? Rolul crucial al oricarui CEO este de a stabili o viziune a organizatiei. Asta nu trebuie sa vina exclusiv de la mine, ci de la o intreaga armata de oameni care lucreaza impreuna. In final, eu trebuie sa trasez liniile a ceea ce am putea fi in viitor. Asta inseamna sa creez un mediu care sa le dea voie celorlalti sa sustina idei, sa contribuie la transformarea lor in realitate si sa devina ei insisi lideri. Asta ma aduce la cel de-al doilea aspect: leadership-ul. Sigur, asta nu inseamna sa fii un cavaler in armura pe un cal alb si sa strigi “Urmati-ma! “. Leadership inseamna sa le dai oamenilor autoritatea de a prelua aceasta viziune si de a si-o apropria. De exemplu, colegul meu de la Bucuresti trebuie sa inteleaga ce ne dorim ca organizatie, dar sa redeseneze aceasta idee in functie de contextul local. Viziune si leadership – amindoua la fel de importante. Sigur, ajungi sa petreci prea mult timp gestionind situatii, dar asta e natura oricarui job de acest fel, oriunde in lume.
British Council este de multe ori perceput ca o oaza de stabilitate in teritorii destul de convulsionate. Atunci cind exista tensiuni interne, ma intreb cum faceti ca acestea sa nu interfereze cu imaginea prezentata.
As vrea sa fie asa! In Marea Britanie avem analogia cu imaginea lebedei: merge linistit si maiestuos la suprafata, iar sub apa pedaleaza cu furie… Cred ca si noi facem asta, citeodata… Trebuie sa fim foarte clari cu privire la ce avem de gind. Relatiile de durata sint relatiile bazate pe incredere. In felul acesta, daca exista incredere si responsabilitate, nu mai intereseaza pe nimeni tensiunile interne sau relatia dintre Consiliu si Guvern. Ele devin irelevante. Repet, trebuie sa fim foarte raspicati cu privire la ce tine de bucataria noastra si ce tine de lucrul cu oamenii, cu partenerii pe care ni i-am facut in atitia ani. Focusul ar trebui sa fie pe ceea ce le trebuie lor, nu noua.
Cit de des permiteti ca politica sa se amestece in politicile Consiliului? Mai bine zis, permiteti sa se intimple asta?
Ginditi-va la specificul organizatiei noastre. Sintem partial finantati de Guvernul Britanic, dar sintem separati de el. Operam sub blazon regal, acordat de Regina, ceea ce ne ofera un anumit grad de independenta. Pe de alta parte, daca nu am mai primi finantarea de la Guvern, am inceta sa existam. Exista o tensiune. Cred ca cea mai buna formulare este aceasta: Reprezentam Regatul Unit, nu Guvernul Britanic. Pentru a reprezenta Regatul in cel mai bun mod, sigur ca trebuie sa avem o discutie cu Guvernul. Pentru a ne contura prioritatile, trebuie sa stim care sint ale lor. Noi trebuie sa ne intrebam cum interpretam prioritatile lor, astfel incit acestea sa fie in concordanta cu politicile noastre. Daca Guvernul spune, de exemplu, ca schimbarile climaterice sint foarte importante, noi nu ne trezim a doua zi cu ideea ca vom schimba clima! Intelegem ca schimbarile climaterice sint importante, dar cum influenteaza ele relatiile culturale? Cum aducem acest subiect in lumea noastra, pentru a-l face relevant pentru cei cu care lucram? Lucram cu grupuri mari de tineri, oameni cu virsta intre 18 si 30 de ani, ei au atitudini foarte puternice vizavi de chestiuni de clima si de mediu, iata un grup permeabil la aceasta tema. O aducem in lumea lor, ca parte a formarii, fie in procesul de invatare a limbii engleze, fie ca tema artistica. Asadar, exista o influenta, dar nu una directa. Altfel, lumea nu ar mai avea incredere in noi.
Aveti o legatura foarte strinsa cu spatiul si experienta chineze. V-as ruga sa imi spuneti povestea pe larg.
Am avut norocul urias de a incepe sa lucrez in China continentala in 1983. Aveam 26, 27 de ani. Cind m-am alaturat consiliului, am fost trimis sa lucrez in Beijing. Era o perioada cind China era foarte inchisa. Cind am ajuns acolo, nu aveai voie sa circuli decit pe o singura sosea, localnicii nu aveau voie sa ne vorbeasca noua, strainilor, decit cu permisiune obtinuta in prealabil. Unul dintre felurile prin care incercau sa isi exerseze engleza (pentru ca o invatau cu placere) era sa iti adreseze citeva cuvinte in timp ce mergeam unii linga altii pe biciclete. Era o societate foarte inchisa, foarte diferita. De-a lungul timpului, cit am lucrat acolo, am avut imensul privilegiu de a ma simti o mica parte din ce a fost o schimbare radicala si fulgeratoare a societatii, ceva absolut fascinant. Limba a fost foarte importanta, educatia si legaturile la acest nivel, artele, toate le-au deschis chinezilor perspectiva unei lumi diferite. Cind am ajuns acolo, mi-amintesc ca cineva mi-a spus: “Am vazut fotografii de la Londra cu oameni care isi conduc masinile. Nu sint adevarate, nu? E propaganda. Nimeni nu poate avea propria masina! “. Acum vorbim de Beijing, un oras in care concentratia de masini e uluitoare, traficul e haotic si ar fi mai bine daca nu le-ar avea, dar asta e o alta discutie! E mare lucru sa stii ca ai fost o parte a unei schimbari atit de mari!
Vorbiti si limba…
Da, vorbesc un pic de mandarina si un pic de cantoneza.
E atit de grea pe cit ne imaginam?
Nu e chiar asa de dificila cum crede lumea. E destul de usoara pentru a te face inteles, e ingrozitor de grea daca vrei sa fii cu adevarat fluent.
Daca tot am vorbit despre aceste schimbari, despre cum ele influenteaza o societate, British Council a fost, in parte, responsabil pentru ele?
Imi place sa cred ca da! Asta ne-am si dorit. Marea Britanie si China au o lunga istorie comuna, adesea nu cea mai fericita – razboaie, colonialism, multe si puternice sentimente anti-britanice in China –, deci am vrut sa ne implicam intr-un mod care sa fie semnificativ pentru noile generatii. Nu poti nega trecutul istoric.
Multi tineri invata azi engleza prin programele Consiliului Britanic, iar dvs. insiva sinteti diplomat in limba si literatura engleza. Cum le raspundeti tuturor acelora care invata engleza exclusiv pentru ca este limba mediului de afaceri?
Iata una dintre cele mai grele indatoriri ale noastre. Vorbeam si cu colegii mei de la Institutul Francez sau de la Institutul Goethe. Ei pot sa propuna programe pentru a invata limba in toata bogatia ei. Oamenii vor sa invete franceza sau germana pentru ca vor sa acceseze acea cultura. Din pacate, cei care invata engleza o fac din motive practice. Este ceea ce eu numesc o limba a “comoditatii”. E limba universala pentru a te intelege in chestiuni tehnice. Acestea fiind spuse, depinde de noi sa folosim tot ce este frumos in limba engleza pentru a-i da o sansa in plus. Din pacate, oamenii nu mai invata engleza pentru a-l citi pe Shakespeare (ar fi o lume mai buna daca ar face-o), dar asta nu inseamna ca, daca o invata pentru afaceri, frumusetea ei ar trebui sa le fie straina. Depinde de public, dar noi ii putem ghida pe cei care vor sa faca un pas mai departe. Cam un miliard si jumatate de oameni in lume invata engleza. Daca macar citeva procente din ei vor sa afle mai multe despre bogatia limbii si a culturii, tot e bine.
Ca fost student la St. Andrews, cum pledati pentru valoarea si frumusetea limbii engleze?
Toate limbile sint la fel de frumoase, pentru ca exprima o cultura. Drumul catre o cultura specifica trece, obligatoriu, si prin limba, cea care iti intermediaza felurite grade de acces. Unul dintre motivele pentru care am studiat engleza si mi se pare atit de provocatoare este pentru ca iti da chei spre diverse zone. Eu sint interesat de limba veche, medievala, pentru ca asta este poarta spre a intelege societati in faze diferite. Asta e, de fapt, limba – o oglinda a unei societati si a unei culturi. Nu singura, dar daca o alaturi artelor, creativitatii si stiintelor, obtii o bogatie incomensurabila.
Atunci cind vreti sa va scufundati in aceasta bogatie incredibila, ce autor alegeti? Shakespeare?
Citesc Shakespeare. Locuiesc acum in Dorset, in tinutul lui Thomas Hardy. El a scris foarte mult despre vecinatatile mele. Imi place mult Hardy. Un alt autor care imi place foarte mult este Henry Fielding. El a scris Tom Jones chiar in satul in care locuiesc, poate primul romancier adevarat al nostru. Imi place mult aceasta parte a literaturii engleze. Am un atasament special pentru Jane Austen, dar citesc cu pasiune si literatura engleza moderna. Sotia mea imi spune ca, daca nu as mai avea nici o carte, as citi, pur si simplu, Cartea de Telefoane. Cred ca are dreptate. Citesc foarte mult, dar daca mi se face dor de utilizarea frumoasa a limbii, cu lejeritate, amuzament si sofisticare, ma intorc mereu la Jane Austen.
Ca institutie britanica emblema, cu ce stereotipuri culturale va intilniti cel mai des?
Sint o gramada, de la Londra neguroasa, palarii, umbrele si ploaie neincetata, pina la…
…personaje cu nasul pe sus…
…rezervate, nu foarte expansive… Dar sint si stereotipuri bune! Unul dintre lucrurile cel mai frecvent asociate cu Marea Britanie il reprezinta traditia noastra, care nu ne impiedica sa ne reinventam si regindim. Ar trebui sa fim mindri de asta. Nu toate stereotipurile sint gresite. Pur si simplu, nu sint suficiente pentru a avea o imagine.
Iar traditia, rafinamentul, clasa pot fi un stereotip, dar cu siguranta unul bun!
Da… Depinde!
Si nu va fac un compliment!
Cred ca orice stereotip are parti bune si rele. Nu vrei sa fii teapan si neprietenos, dar e corect sa te mindresti cu istoria, traditia ta, calitatea culturii tale (fie ca e vorba de cultura inalta, de arte sau de cultura de fiecare zi), si asta nu exclude deschiderea catre lume. Ne asiguram ca, prin noi, Regatul Unit ramine deschis catre lume. Fiecare generatie trebuie sa puna accentul pe aceasta deschidere. Daca nu am certitudinea ca sistemul nostru didactic e deschis catre lume, ca sistemul academic e deschis (din ce in ce mai putini tineri britanici studiaza in strainatate), ma incred in generatiile tinere, care calatoresc neingradit prin toata Europa. Si prin ei putem intra in conexiune cu restul lumii. E si asta o parte a indatoririlor noastre.
Daca tot vorbim de stereotipuri culturale, cred ca si dvs. ati avut, de-a lungul anilor, imagini pre-invatate despre un anumit loc sau un anumit popor. Care au fost cele mai usor de depasit?
Ce e fascinant la toate stereotipurile este ca toate au un graunte de adevar. Poate ca e depasit sau perimat, dar exista. Calatorind in atitea locuri, am descoperit ce ocazie fantastica este sa descoperi bogatia fiecarei culturi. Pericolul stereotipurilor este ca iti limiteaza perceptia unui ansamblu atit de fatetat la doar unul sau doua elemente. Chinezii merg toti pe biciclete sau traiesc toti mai rudimentar decit noi… E adevarat, dar e atit de ingust, de limitat! Viata in China e mult mai bogata de atit. Asta e problema cu stereotipurile. Cu ele luptam, cu tendinta de a impacheta oameni si de a-i pune intr-un raft, in loc sa ii vedem in toata diversitatea si bogatia lor.
Galerie foto
