La primul curs la care incepe predarea literaturilor din Iugoslavia destramata, Tania isi recunoaste imediat compatriotii, croati tradati de o anumita “melancolie nervoasa” si de “amprenta unei palme nevazute afisata pe fata”. La intrebarea despre asteptarile pe care le au de la curs, unul dintre studenti, Uros, scrie cu majuscule “SA-MI REVIN!”. Atunci cind sint rugati sa descrie timpul petrecut in Iugoslavia, majoritatea studentilor se intorc la copilarie, perioada cea mai putin dureroasa.
Cartea lui Ugresic prezinta o lume in care pretul vietii “se masoara in functie de imprejurari”. Oameni privati de libertate si de identitate, oameni ai nimanui isi cauta un “acasa” in tari straine, fugind ca “sobolanii de un vapor care se scufunda”, dintr-o parte intr-alta: croatii parasesc Slavonia pentru Zagreb, bosniacii se indreapta spre Croatia sau spre Serbia, sirbii din Croatia sint alungati in masa, ungurii din Voivodina fug in Ungaria, albanezii din Kosovo pleaca si ei catre Nicaieri.
Emigrantii de razboi sint de ordinul sutelor de mii in Europa. Unii dintre fugari isi schimba si numele, prenumele, adresa, fotografiile, isi falsifica pasapoartele. Credinta si nationalitatea, spune Dubravka Ugresic, devin o valuta fara valoare. Ceea ce conteaza cu adevarat este doar supravietuirea. Statutul de emigrant este perceput diferit de barbati si femei: barbatii il vad ca pe o invaliditate proprie, femeile reusesc sa devina invizibile si sint singurele care reusesc sa impinga viata inainte.
Uitarea in locul durerii
Undeva la mijlocul primului capitol, Dubravka Ugresic il citeaza pe Ivo Andric, cu ale sale Semne de linga drum: “Cuvintele si gindurile acestor oameni ramin neterminate pentru ca sint retezate de la radacina”. Aceasta fraza, ca multe altele din Ministerul durerii ne amintesc de “specialistul in neterminati” al lui Sasa Stanisiº. Visul lui Aleksandar Krsmanovic in Cum repara soldatul gramofonul este acela de a picta o sarbatoare fara pistoale, un schimb de focuri in care nimeni sa nu fie impuscat, o arma cu luneta fara lunetist, o rana fara singe, un “ciocan fara secera”, soldati dezarmati si soldati adormiti, soldati care nu mai vor sa mai danseze in hora mortii din Bosnia.
In centrul Ministerului durerii se afla “iugonostalgia”, un fenomen pe care Dubravka Ugresic il descrie in multe dintre scrierile sale, povestind despre exil si despre o Iugoslavie care nu mai traieste decit prin miturile sale. Oamenii care misuna prin Misterul durerii sint privati de un drept esential: acela de a duce o viata normala. Misiunea Taniei este una destul de ciudata: ea trebuie sa le predea studentilor intr-o limba care, oficial, nu mai exista, o limba a unei tari disparute.
Tania incearca sa construiasca din amintiri, ajutata de calmul olandez, un puzzle al durerii, pe care insa studentii il refuza. Ei prefera, in schimb, o altfel de vindecare: uitarea. In final, Tania isi va pierde postul, invinsa de fantomele unui trecut pe care nu il poate uita.
Dubravka Ugresic, Ministerul durerii, traducere din limba croata si note
de Octavia Nedelcu, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”,
Editura Polirom, 2010, 27.95 lei