![](../images/numere/102/ovidiu_buta_03.gif)
Ce inseamna sa fii o victima a modei?
Sa traiesti neconditionat pentru moda, sa-ti dedici timpul, energia, banii, sa-ti sacrifici familia pentru moda. Si, chiar daca toata lumea o considera o chestiune patologica, eu ma bucur ca exista, caci lumea modei se bazeaza tocmai pe aceste fashion victims.
E gresit sa aplicam eticheta de fashion victim si unei persoane ahtiate dupa shopping, in permanenta la curent cu tendintele modei?
Aici este vorba despre existenta unor diverse grade. Noi numim victima a modei orice individ care are un interes mai ridicat decit au alte persoane fata de moda. Prin definitie, romanii au considerat moda drept un lucru efemer, o gluma. Si, atunci cind vedem pe cineva preocupat de moda, spunem ca e o victima. Pentru mine insa, cum ziceam, acest aspect tine mai degraba de patologic. Pina la urma, daca faci citeva eforturi, o astfel de definitie poate fi gasita si in manualele de psihologie. Cunosc oameni care si-au sacrificat serviciul si si-au vindut casa pentru moda.
In Romania exista un cult al modei?
A existat si acum se reconstruieste. Mai precis, a existat pe timpul lui Ceausescu, pentru ca atunci oamenii au fost fortati sa reinventeze eleganta, in conditiile in care prin anii ’80 vorbeam deja despre uniforma. Si era cu atit mai necesar sa fie redescoperita cumva eleganta interbelica. Intotdeauna luam ca punct de reper aceasta perioada, fiindca a fost cea mai frumoasa din punct de vedere vestimentar. In anii ’80, cind viata era extrem de grea, oamenii incercau sa-si gaseasca micile placeri in diverse accesorii. Ma gindesc la mama mea, care a fost cocheta in cele mai dificile momente. Intotdeauna am admirat-o pentru asta, era ca un fel de debuseu pentru ea. Acum zic ca de cite ori in tara merge rau, crismele sint pline, atunci spuneam ca de cite ori in tara mergea rau, mama era la croitor. Din saracie se faceau lucruri. Asa cum se intimpla si cu Fondul Plastic, unde, din materiale reciclate, se confectionau tot soiul de chestii. In fine, chiar si in cele mai grele conditii, exista un sistem al modei. Era un nume care si acum continua sa fie vizibil, o persoana care de fapt a trasat acest sistem la noi, dupa cel occidental: Doina Levintza. Din ’84 ea incepuse sa lucreze dupa sistemul occidental, facea rochii unicat, prezenta la Paris. Deci cam pe atunci s-a format un mini-sistem al modei. Incepind cu anii ’90 am calcat totul in picioare…
Cum?
In primul rind, toate codurile vestimentare, toate notiunile pe care le stiam s-au schimbat, au cedat sub presiunea noutatii. Am aruncat totul la gunoi si am luat-o de la zero. Am descoperit culorile. Gindeste-te ca romanii le-au descoperit abia in ’89. A fost un miracol, nu stiu in cite tari din lume s-a mai intimplat lucrul asta. Pina atunci – si daca te uiti la filmele vechi, ante-decembriste, vei avea un mare soc – nu exista culoare. Dupa ’90 brusc am descoperit culoarea, numai ca am luat-o ca atare. A inceput toata nebunia cu sosetele colorate, cu sireturile fluorescente, cu imprimeurile Mickey Mouse, un fel de zarzavat coloristic, ca un paun, ca un papagal. Toti aratau ca niste papagali! Se incercau forme noi, incepuse lumea sa amestece hainele, descoperind ca o fusta se poate purta si peste pantaloni fara sa te arate lumea cu degetul. Ei, toata aceasta nebunie trebuia sa se ordoneze la un moment dat. La noi, moda post-decembrista a fost constituita, in general, pe razboaie de culise, pe interese de moment, pe mici nenorociri. A fost o perioada destul de grea in care au existat foarte putini designeri pe piata, iar cei care erau au facut ce au putut in conditiile respective. De abia de citiva ani a aparut un nou val de copii, scoliti in afara, care au incercat sa puna in aplicare sistemul occidental aici. In fine, intre timp s-a schimbat si consumatorul: nu mai vorbim despre un consumator haotic, ci despre omul care are bani, care stie exact pe ce si unde sa-i cheltuiasca. Cred ca abia in prezent se pun bazele unui sistem corect, de valoare.
Exageram gindind ca moda romaneasca se apropie de directiile internationale?
Si da, si nu. Moda romaneasca acum se ordoneaza. De-a lungul timpului noi am fost cam cu doi ani in urma, acum sa zicem ca sintem aproape la acelasi nivel. Pina la urma, asta tine si de informare. In ’90 nu aveam acces la informatie. Erau citeva reviste, te uitai in ele si furai doua idei sau mai venea un domn designer, dupa ce facea trei excursii, cumpara cite ceva din afara, „fura” un model si ni-l prezenta.
Vorbesti despre informare, despre publicatii de nisa la care romanii au inceput sa aiba acces destul de tirziu. A reprezentat Internetul o revolutie pentru jurnalismul de moda?
Categoric, meseria mea a evoluat odata cu asta, odata cu posibilitatea de a-mi verifica informatia. In clipa in care Internetul a devenit un instrument de lucru cotidian, a fost mai usor pentru toata lumea. Si nu ca sa preiei idei, ci ca sa le corectezi pe ale tale. Astfel, poti in sfirsit sa anticipezi foarte usor ce se va intimpla, caci moda e, in cele din urma, o chestiune de anticipare.
Se spune ca un bun jurnalist e jurnalistul care are nas pentru subiecte. La fel, trebuie sa ai nas si pentru moda?
Trebuie sa fii nascut pentru moda, asa cum trebuie sa fii nascut sa fii chirurg ori inginer. Moda nu este un moft. Intr-un timp, era considerata asa de catre majoritatea oamenilor. Si, desi pare un amalgam de timpenii, moda e in esenta un fapt simplu, cit se poate de pragmatic. Vreau sa spun ca exista institute de cercetari specializate care numai de asta se ocupa, de predictii. Aici lucreaza psihologi, sociologi care analizeaza in functie de ce se intimpla la nivel modial, luind in considerare chestiuni ca incalzirea globala sau dinamica societatii. Apoi vin cu forme, schite, culori pe care ei le considera o directie. Practic, te gindesti in ce directie se indreapta nevoile consumatorului si, in functie de ele, le trasezi liniile modei. Aceste predictii apar sub forma unor cataloage, iar designerii le consulta, le interpreteaza in functie de personalitatea lor, de afacerea lor si de clienti si le pun in colectii care sint prezentate in saptamina modei, cu un sezon in avans. Acest decalaj de timp e necesar pentru ca lumea sa poata sa comande la timp si sa se poata executa colectiile. Iar dupa ce sint prezentate, apar niste mici magari – cum sint eu – si fac pentru publicul larg tendintele generale.
Pe ce perioada de timp se fac astfel de predictii?
Se pot face si pe 10 ani. Acum am predictiile pentru 2012. Totusi, cu cit sint mai departe in timp, cu atit sint mai nesigure. Exista predictii si pentru 2100.
Cum va arata omul din 2100 sau cel din 2012, care iti e mai aproape?
Il aleg pe cel din 2100 si-ti zic si de ce. Pentru ca in Romania exista o doamna care se numeste Adina Nanu si care a reusit acum vreo 10 ani sa faca predictiile pina in 2100. In fine, sint si ele nesigure, dar pornesc de la o intrebare, consider, esentiala: ce se va intimpla cu omul? Ei bine, omul, datorita evolutiei tehnologice, avind la indemina informatia, va sta tot mai mult in casa. La asta se adauga poluarea si temperatura ridicata care il vor forta sa stea inauntru. Automat, corpul lui se va modifica si se vor modifica si hainele. Nu vor mai exista aceste „uniforme de ceremonie”, cum ar fi costumele de afaceri. A, da, si omul nu va mai avea par.
Asa ca se vor purta perucile.
Da, din motive de igiena se vor purta perucile, nu e asta o problema. Acum, astfel arata predictiile, de aici pina la realitate…
Mai sint 94 de ani.
Ni se pare un joc, dar daca ne gindim logic, putem lua si studiile unui institut de cercetare din America, ce arata cum va fi omul peste o suta, doua de ani si vom constata ca nu e departe de adevar. Iar moda merge mina in mina cu evolutia omului, cu evolutia societatii, cu nevoile, dorintele si sperantele omului. Oricum, de multe ori „sezonul” nu iti arata ce sa porti, ci, de fapt, ce isi doresc oamenii. Cind au intrat avioanele in turnurile gemene de la New York se desfasura saptamina modei, s-a inchis totul, nimeni n-a mai prezentat nimic. Al doilea sezon, in Romania toata lumea a fost cu negrul, americanii au facut colectii cu alb, ca un simbol al sperantei. La asta ma gindesc: moda e mai mult decit haine, e un mesaj in spatele lucrurilor. De pilda, cind a inceput razboiul din Irak revenise moda anilor ’70. Toata lumea spunea ca e revenirea la perioada hippie, la florile prinse in par. Dar, pe fondul evenimentelor mondiale, hainele semnificau reintoarcerea la acele timpuri lipsite de griji, o rupere de nenorociri, un fel de relaxare. Moda vinde sperante, idealuri, stari si probleme. E o treaba atit de complexa, incit cred ca, in cele din urma, noi sintem cei care o reducem doar la haine.
Ce ai defini drept cultura a modei?
E o notiune atit de pervertita in prezent… Se leaga de nenumarate scandaluri si diverse cotituri ale modei. In principiu, trebuie sa fie un nucleu de idei si de oameni care intr-adevar sa conteze si sa lase ceva in urma. Din pacate, notiunea de cultura a modei e terfelita pentru ca oamenii prefera sa jongleze cu niste cuvinte mari, nerealizind ce e in spatele lor si ce rau pot sa produca. Cea mai mare prostie pe care o aud cind vorbim despre asta e ca moda inseamna arta. Mi se pare cea mai mare gluma din cite exista si, cu riscul de a mi-i ridica pe toti in cap, continuu sa sustin acest lucru, fiindca moda poate fi arta doar in clipa in care e facuta de un artist. Or, la noi, aceste cazuri sint rare. Aici o avem pe Doina Levintza, dincolo sint nume cum ar fi Issey Miakey. Sint colectiile haute couture unde lucrurile ajung in zona artei, in primul rind datorita cromaticii, datorita compozitiei, ele fiind gindite ca niste tablouri in miscare. Doar aici moda este legata de arta. Dar in Romania, toti cei care nu inteleg ce fac si arunca trei pene si doua paiete pe o bucata de material zic ca fac arta. Mi se pare un fel de a-si ascunde neputinta si neintelegerea in spatele unui concept. Si apoi zicem ca noi facem arta, facem cultura, spunem ca aceasta este cultura. Cultura pentru cine? Pentru mase? Ma indoiesc. Un alt lucru – care pe vremuri ma enerva, acum ma amuza – e faptul ca lumea ia moda drept o chestie generala. Adica tot ce e prezentat pe podium i se adreseaza imediat, uitind ca moda nu e facuta pentru oricine, ca nu e un subiect generalist. Faptul ca toti ne imbracam dimineata este o treaba universal valabila, faptul ca toti intelegem moda, nu. Iar in Romania a ramas acea intrebare stupida: „Cine s-ar imbraca cu asa ceva?”. Or, a doua regula a modei e ca orice produs are un cumparator.
Poate ca in Romania e vorba si despre amatorism, exista chiar in publicatii care se vor de gen suficiente voci contrafacute.
Astea exista peste tot, n-as zice ca e neaparat o chestie romaneasca. La noi e foarte mic sistemul si de aceea se observa mai usor. In acelasi timp, nu exista nimeni care sa spuna raspicat „nu, nu esti bun”, pentru ca toata lumea sare si intreaba: „Cu ce drept zici asta?”. Ceea ce ma socheaza, in schimb, e faptul ca sint nume care rezista atit in presa, cit si in moda fara ca cineva sa puncteze foarte clar treaba asta. Mesajul lor este atit de haotic si de hilar, incit cred ca pina si o fiinta care a absolvit 12 clase s-ar prinde ca ceva e in neregula. Sistemul e la inceput, abia incepe sa se cearna, dar piata a acceptat multe mizerii si le-a acceptat fortat sau pentru ca nu a putut sa reactioneze la momentul respectiv. Totusi, devine din ce in ce mai greu sa inteleg ce au unii oameni in cap.
Care e menirea jurnalistului de moda?
El e un fel de rotita in sistem, este cel care face translatia de la designer la consumator. Dar pentru asta trebuie sa fii extrem de obiectiv, sa te specializezi. Eu ma ingrozesc vazind oameni care sint de ceva vreme in bransa si refuza sa se specializeze, sa se duca la scoala, sa inteleaga mai mult si se complac in informatia primara pe care o primesc, de multe ori, alterata. Si nu doar ca se complac, dar o si transmit. Si uite asa ajungi sa te intilnesti cu oameni normali care spun numai bazaconii. Revenind, mai e si simplitatea mesajului care nu trebuie neglijata. Practic, tu ca jurnalist de moda trebuie sa simplifici mesajul de pe podium, nu sa-l complici. Daca vrei sa faci semiotica, te duci sa faci semiotica unde trebuie, nu pentru omul de rind.
Riscul si raspunderea cresc proportional cu dimensiunile afacerii?
Indirect, jonglezi cu afacerea unui om, iar argumentele tale trebuie sa fie bazate pe o buna cunoastere. E atit de periculoasa meseria asta! Am avut nopti in care n-am dormit gindindu-ma ca am zis vreo magarie. Nu poti merge la nesfirsit pe „e bine” si „nu e bine”. Trebuie sa te intrebi si de ce e bine?, de ce nu e bine? La noi rar gasesti explicatia din spate si de multe ori nu exista pentru ca celor care scriu le e greu sa formuleze ideile. De aceea ma socheaza cu atit mai mult ca nu mai apar oameni noi in zona asta sau, daca apar, sint un fel de struto-camile, fac trei lucruri deodata.
Ce tipologii de consumatori identificam pe piata de la noi?
Peisajul romanesc e, in mare parte, caricatural. Fata vitrina, de exemplu, e o demonstratie perfecta. Ea e investitia barbatului care o sustine si automat trebuie sa arate ce are. E ca atunci cind un barbat care-si cumpara o masina o tuneaza. La fel, isi ia si o iubita si o tuneaza din punct de vedere vestimentar. Apoi mai este categoria falselor dive, fete care nu stii cu ce se ocupa, dar ai senzatia ca abia au descins de la Hollywood si cariera lor se consuma intre avioane private, limuzine si premiere internationale, desi ele sint vai de mama lor.
Dar vedetele?
Sint o mare nenorocire. Am crezut ca e o prostie sa initiez acest curent al disecarii stilului vestimentar al vedetelor si am avut mustrari de constiinta. Dar, pina la urma, in moda exista acesti vectori de imagine, vedetele. Cele care intr-adevar sa spuna ceva prin vestimentatie sint putine, doua, trei, maximum patru. In rest, sint copii foarte dubioase ale unor vedete internationale, realizate cu bani putini ori duse fortat intr-o zona a excentricului. Or, ca sa fii excentric trebuie sa fii nascut excentric, pentru a nu deveni caraghios.
Majoritatea protesteaza vehement la astfel de critici si ulterior isi „achizitioneaza” un stilist.
Pun aceste reactii pe seama necunoasterii. Sintem romani, avem tot felul de minunatii in capetele noastre, iar daca cineva te critica, in loc sa asculti si sa contracarezi cu argumente, e mult mai usor sa anulezi. Si da, exista acest miraj al stilistului, toata lumea spune: „Dar eu am un stilist!”. Atunci intreb: cine e stilist in tara asta? Orice dansatoare din buric se face stilist. Iar asta nu e o figura de stil, avem o dansatoare din buric care face stilism. Bravo ei, dar iti dai seama, clientii vor arata tot ca dansatori din buric. Vedetele oricum sint o rusine pentru moda.
Spui despre cartea pe care ai publicat-o, Victima modei, ca reprezinta o selectie subiectiva. De ce?
E o selectie fortat subiectiva pentru ca trebuiau eliminate textele perisabile. Am evitat tot ce tine de teorie, de semiotica, chestiile docte care isi au locul intr-o cu totul alta carte, nu in aceasta. Asta e o carte pentru toti oamenii care vor sa inteleaga ce e cu moda. Are o sectiune despre designeri, una despre sistem, dar nostima, are o sectiune despre cum se imbraca oamenii de moda. Am pastrat un singur lucru mai vechi, pe care mi l-am dorit foarte mult, o serie de texte aparute in „Elle”, despre tendintele in moda, in anul 2003-2004. Sint texte pe care le-am scris cu usurinta si le-am pastrat ca un punct de reper. Nu vreau sa devin profesor si nici nu sint Ioana D’Arc a modei romanesti, dar le-am pastrat ca punct de reper pentru ca majoritatea celor care le-au citi le-au inteles perfect si fac parte din publicul meu fidel. Am un public pe care-mi verific ceea ce scriu, iar acestea din „Elle” sint texte verificate in timp, care contin lucruri inca valabile. In carte este un text si despre viata mea alaturi de moda, aparut in „Omagiu”. Multe sint scrise cu umor, despre multe lumea zice ca sint scrise cu rautate. Insa daca o colectie e proasta, trebuie sa scrii ca e proasta, nu poti spune ca putea sa o faca si mai bine.
Repere
- A studiat comunicarea audio-vizuala in cadrul Academiei de Teatru si Film, precum si design la Universitatea Romano-Americana.
- Senior Fashion Editor la revista de specialitate „Dialog Textil”, Fashion Editor la emisiunea „Levintza prezinta” si Fashion Contributer pentru „MTV Stylissimo”.
- A semnat articole in revistele „ELLE”, „Exces” si „Cosmopolitan”.
- A realizat proiecte de moda sau teatru la Londra, New York, Chicago, Paris, Milano, Hanovra, Budapesta etc.
- Impreuna cu Irina Schrotter, organizeaza „Romanian Fashion Week”.