Am venit la Leipzig in 1998, intr-o perioada cind, urmare a plecarii lui Kurt Masur la New York, in 1996, orchestra ramasese fara capelmaestru. Orchestra era in cautarea unui succesor si muzicienii si-au amintit de Herbert Bloomstedt, care in perioada cit a fost dirijor la Stadtskapelle in Dresda venea adesea la Leipzig sa dirijeze si Gewandhaus. Cind l-au invitat pe Bloomstedt au decis sa reinstituie si postul de director general (intendent in terminologia veche), dupa o perioada lunga cind fusese desfiintat de Masur. A urmat o perioada extrem de dificila de un an, un an si jumatate, cind pe biroul meu s-au acumulat brusc numeroase probleme si decizii de luat.
Eram foarte tinar – la 36 de ani cel mai tinar director general al Gewandhaus-ului din istoria orchestrei – si am urmat sfatul unui prieten de a asculta intii, de a sta in rezerva, de a verifica felul in care decurgeau lucrurile mostenite din trecut, cum era administrata orchestra, cum se fixa bugetul s.a.m.d. Abia ulterior am conceput un plan de viitor, pentru a-l discuta cu Herbert Bloomstedt si a decide obiectivele orchestrei, modificarile administrative si multe alte lucruri, pe care le-am realizat impreuna pas cu pas.
De departe, pasul cel mai important a fost de a invita o companie de consultanta pentru a crea un nou concept de sponsorizare pentru orchestra, care pe atunci avea doar doi sponsori si nici o strategie pe termen lung. N-am stiut insa ce sa raspund la o intrebare fundamentala a expertilor, care au vrut sa afle situatia reala a orchestrei, a abonatilor, tendintele ultimilor ani. Cei de la serviciul de bilete mi-au prezentat atunci un tabel, din care am constatat ca, incepind din 1990, orchestra pierduse in fiecare an in jur de 330 de abonamente.
Am decis atunci pe loc, impreuna cu Bloomstedt, sa renuntam pe moment la strategia de sponsorizare si sa ne concentram pe lucrul cel mai important, pe abonatii nostri, pe viitorul imediat, pe serviciile ce trebuiau oferite publicului.
Timp de un an am discutat cu orchestra, cu responsabilii serviciilor, verificind intreaga situatie financiara, iar apoi am inceput sa punem in aplicare ceea ce a devenit un nou concept de marketing. Am separat, de exemplu, personalul serviciului de vinzare a biletelor si am creat un birou special pentru abonamente. Rezultatul a fost cu totul neasteptat, un curs ce contrazicea complet tendinta generala din salile de concert ale Germaniei, unde, peste tot, numarul abonatilor era in scadere. In decurs de un an am reusit sa avem peste 1.000 de abonati noi, iar dupa patru ani numarul abonamentelor s-a ridicat la 12.500, depasind chiar obiectivul pe care ni-l fixasem.
Ce ati facut in mod concret pentru un succes atit de spectaculos?
In primul rind, am reorganizat serviciile auxiliare, asta insemnind o casa de bilete deschisa permanent pina la ora concertului, am tiparit noi pliante publicitare si noi programe, am obligat lumea sa vina la Gewandhaus dupa ele, in loc de a le trimite prin posta in toate directiile, am creat multe alte activitati in jurul concertelor pentru a schimba imaginea in declin a melomanilor despre orchestra. Ca urmare, veniturile ni s-au imbunatatit, iar astazi bugetul nostru se ridica la circa 35 de milioane de euro, din care veniturile noastre reprezinta intre 54 si 56%, in timp ce subsidiile din partea statului, a orasului Leipzig variaza intre 44 si 46%. Asta inseamna ca echilibrul dintre subsidii si veniturile proprii este intr-o forma foarte buna.
Iar apoi am inceput sa facem modificari administrative. Nu o sa uit niciodata una din primele intilniri de la Gewandhaus cu numerosi angajati din toate serviciile, la care pe ordinea de zi se afla o problema de rezolvat. Toata lumea tacea, nici un comentariu! Am intrebat atunci: “Chiar nu aveti nici o idee cum am putea rezolva problema sau ce e de facut?”. Mi s-a raspuns: “Nu, dvs. sinteti directorul Gewandhasului si dvs. trebuie sa ne spuneti cum sa procedam”. “Stiu prea bine ca sint director si am optiunile mele pentru o decizie”, a fost replica mea, “dar ideea este de a crea ceva impreuna. Am nevoie de voi toti, de ideile voastre, de ajutorul vostru si poate vom gasi o solutie mai buna chiar decit a mea.” Astazi sint foarte fericit de schimbarea totala de mentalitate produsa incepind de atunci, de faptul ca sint inconjurat de o echipa foarte tinara, fiecare contribuind cu idei si reflectii pentru a face lucrurile sa avanseze.
Problema subsidiilor intr-o ambianta si lume postcomunista s-a dovedit a fi una din chestiunile cele mai spinoase si, in unele tari estice, ramine in continuare. Cum ati procedat in cazul organizarii Festivalului International Mahler, la care participa atitea formatii orchestrale de prima marime din lume?
Inca in urma cu cinci ani, in 2005-2006, prima stagiune a lui Riccardo Chailly la Leipzig, am discutat o strategie pe termen lung, referitoare la premiere, rezidente, turnee, inclusiv festivaluri. Si nu numai la tipul de festival regulat, anual, cum este cel Mendelssohn, pe care il organizam la inceputul fiecarei stagiuni in septembrie-octombrie. Riccardo Chailly mi-a atras atunci atentia ca 2011 va fi anul celebrarii lui Mahler, ca 2014 va fi cel al lui Richard Strauss s.a.m.d. Asa am ajuns la ideea de a organiza la fiecare 2-3 ani un festival, eveniment unic.
Si din acel moment am inceput pregatirile: discutii cu orchestrele, trimiteri de invitatii marilor orchestre, am fixat perioada festivalului, am discutat despre marimea onorariilor. Am pornit de la obiectivul de a obtine un venit reprezentind 70% din bugetul necesar si necesitatea de a stabili un pret al biletelor convenabil pentru localnici, fiindca preturile mari sint o problema aici la Leipzig, ca si la Berlin sau Dresda si in alte orase estice. Oamenii nu isi pot permite sa plateasca preturi de genul celor practicate la Stuttgart, Munchen sau Hamburg. Calculele noastre indicau ca avem nevoie de un buget de 2,1-2,2 milioane de euro, iar dincolo de ce contam sa obtinem din bilete, ne mai lipseau in jur de 700.000 de euro.
A rezultat in cele din urma ca subsidiile speciale din partea orasului Leipzig se vor ridica la o treime din buget, ca urma sa obtin sprijinul sponsorilor pentru o alta treime, restul urmind sa il asiguram din propriul nostru buget, al Gewandhaus-ului. Pina astazi (trei zile dupa debutul festivalului – n.m., V.E.), rata de vinzare a biletelor se ridica la 85%; am incheiat contracte cu sponsorii pentru 350.000 de euro, iar orasul ne-a acordat ceva mai putin decit ne promisese, 250.000 de euro. Dar sintem intr-o situatie confortabila, iar faptul multumeste pe toata lumea. Daca a fi cerut de la stat, sa spunem, un milion de euro, as fi fost intrebat imediat pentru ce? Asa am venit noi in intimpinarea lor.
Care sint, deci, costurile reale ale Festivalului International Mahler?
Acum, cu pachetul urias media pe care l-am contractat, cu transmisii directe live pe web (de catre televiziunile Arte si MDR), cu DVD-urile si discurile blu-ray contractate, bugetul total se ridica la 2,35 milioane de euro; ceva mai mult decit calculasem initial. Dar cu retururile mai mari din vinzarea biletelor si cu extrem de importantul pentru festival pachet media, sint incintat ca ne aflam pe drumul cel bun. Nu sintem in cifre rosii, toata lumea este multumita, orasul, sponsorii si, sper, si publicul.
Cum ati procedat cu publicitatea pentru festival, un alt subiect sensibil in lumea est-europeana?
Publicitatea a fost unul din aspectele dificile ale organizarii, fiindca nu am avut un buget de marketing de 1 pina la 3 milioane, necesar pentru a acoperi intreaga lume. Prima mea idee a fost sa fac publicitate in marile cotidiene din orase ca Amsterdam, New York, Viena si restul celor in care Mahler si-a desfasurat activitatea. Dar a fost imposibil. Asa ca am inceput in urma cu trei ani, definind o strategie de marketing bine tintita, in trei valuri. Am inceput la Leipzig si in landurile invecinate Saxoniei, zona din care provin cei mai multi abonati ai nostri. Apoi, in 10-15 mari orase din Germania am inchiriat spatii publicitare exclusiv la salile de concert si de opera. Un alt pas a fost sa verificam atent programele acestor sali de concerte si ale operelor, datele la care se cinta muzica lui Wagner, Richard Strauss sau Mahler. Si am trimis la acele date o echipa de promovare, care a raspindit flyere, la cei care stateau la coada la bilete ori la intrarea la concerte si spectacole de opera.
Un alt succes de publicitate a fost cooperarea excelenta cu Editura Universal si cu Societatea Mahler din Viena. Pe plan international, ne-am marginit, din lipsa de fonduri, sa cream un site special, cu link-uri la toate societatile Mahler din lume, care au circulat prompt si eficient informatiile noastre despre festival. Am publicat, de asemenea, inserturi publicitare in revistele de cultura muzicala, in “Fonoforum”, de exemplu, sau in pagina culturala a cotidianului “Frankfurter Allgemeine Zeitung”.
Iar rezultatul vazut acum din perspectiva celor veniti la festival din lumea larga?
Au venit doua grupuri mari de melomani din Turcia, un altul de la Montreal, din Canada, ai carui membri au cumparat pachetul VIP oferit de noi (insemnind bilete la toate concertele si sederea la hotelul istoric Steinberger, unde noaptea, dupa concert, se desfasoara intilnirile publice cu dirijorii si solistii fiecarei seri). Alte grupuri au venit din Olanda, Elvetia, Austria, Franta si Grecia, iar mahlerieni, individual, din California si Hawaii. Circa 65% dintre spectatori sint din Leipzig si orasele inconjuratoare.
Aveti si o prezenta impresionanta la festival reprezentata de cei mai cunoscuti savanti si cercetatori ai vietii si operei lui Mahler…
Ideea a fost parte a strategiei noastre. Anume ca oamenii care isi petrec o zi intreaga in Leipzig sa aiba la dispozitie si alte evenimente legate de festival decit concertele de seara. Impreuna cu directorul executiv al importantului Institut Simon Dubnow de istorie si cultura a evreilor, al Universitatii din Leipzig, am decis sa organizam o Conferinta internationala Mahler, la care au fost invitate personalitati de prim rang, cum sint Henri-Louis de La Grange, Constantin Floros, Jens Malte Fischer, Leon Botstein etc. De La Grange, care a implinit 87 de ani pe 26 mai, a fost si invitatul special al Gewandhaus-ului. Vroiam sa-l aduc si pe Donald Mitchell, al treilea mare muzicolog mahlerian, dar este prea batrin pentru a mai calatori. Au fost ambitia si dorinta mea de a-i prezenta pe acesti trei oameni la o virsta inaintata, care au facut atit de mult pentru cunoasterea muzicii lui Mahler! Este aici totusi elevul lui Donald Mitchell, Gaston Fournier-Facio, care si-a prezentat noul volum de marturii mahleriene si a semnat, ca si Mitchell, de altfel, articole in brosura speciala de prezentare a festivalului.
A propos, programele festivalului au fost cu totul speciale, adevarate mici carti, documentate si excelent ilustrate, introduceri la opera lui Mahler.
In mod normal avem programe de concert obisnuite cu note explicative. Sint insa foarte fericit ca printre colaboratorii mei din personalul Gewandhaus-ului se afla doi muzicologi, dr. Renate Klotz, cea care tine si prezentarile dinaintea concertului, seara de seara, si Claudius Böhm, seful arhivei noastre. Dr. Klotz a acceptat rugamintea de a scrie pentru fiecare seara de concert, o brosura-program speciala, de 60-70 de pagini. Claudius Böhm a coordonat volumul aniversar special Mahler la Leipzig, de peste 300 de pagini, cu numeroase fotografii si documente de epoca. In ultima instanta, impreuna cu programele speciale, melomanului i se ofera si o explicatie, si documentare pentru sensul acestui mare festival aniversar de la Leipzig, orasul in care, cum spune Constantin Floros, Gustav Mahler a devenit un mare compozitor de muzica simfonica.