Ati preluat de curind un mandat destul de greu, in urma unui interimat care parea etern la Opera din Iasi. Ati participat la concursul organizat de Ministerul Culturii si l-ati cistigat. De altfel, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a fost prezent in momentul in care ati preluat acest mandat. Care a fost motivatia pentru care o persoana cunoscuta ca dvs. vine, cum se spune la Bucuresti, in provincie pentru a conduce o institutie care se afla intr-o situatie dificila?
In primul rind am venit datorita unui colectiv extraordinar pe care l-am intilnit aici. Am marturisit de fiecare data ca daca oamenii de aici, artistii nu erau atit de motivati si atit de devotati artei pe care o slujesc de atitia ani, din pacate in ultimul timp in conditii foarte, foarte grele, nu as fi ales Iasul, pentru ca nu imi doream sa fiu director in mod special. Asa cum am mai spus, meseria mea, daca pot sa ii spun asa, este de regizor, nu de director. Eu imi doresc sa montez spectacole, publicul sa ma stie ca facator de teatru, nu ca semnator de hirtii. Nu imi place sa semnez hirtii, nu mi-am dorit, repet, sa fiu director, insa datorita acestui al doilea concurs – pentru ca, dupa cum stiti, primul nu a fost cistigat de nici unul dintre cei doi candidati – si datorita oamenilor de aici care m-au rugat sa ma inscriu la concurs si si-au dorit atit de mult sa vin, am ajuns la Iasi.
Din pacate sau din fericire, sinteti investita cu rolul de salvator de catre comunitatea din Iasi. Nu stiu daca un director proaspat cistigator isi poate dori un astfel de statut. Acumulindu-se atitea probleme in atitia ani, practic va trebui sa faceti imposibilul. Cum va simtiti intr-o asemenea postura?
Stiam ca va fi greu, insa nu-mi imaginam ca va fi atit de greu, ca sint atit de multe probleme, asa cum spuneati, strinse in timp, nerezolvate. Spre amuzamentul meu, poate nu stiti ca intr-o dimineata am fost chemata la politie. Am fost foarte socata cind un domn inspector mai putin simpatic m-a chemat pentru ca Opera nu si-a platit nu stiu ce drepturi de autor de care habar nu aveam, pentru ca eu i-am explicat ca sint doar de trei saptamini in aceasta functie. S-a dus domnul Damian, avocatul care reprezinta Opera, pentru ca mi s-a parut un dialog aberant intre mine si acest politist. Asta e tot un fel de acumulare a unor lucruri nerezolvate la timp. E foarte greu pentru ca lumea isi pune atitea sperante in mine si eu imi doresc sa fac atit de multe lucruri bune, incit nu este o povara, dar este un lucru care te copleseste in momentul in care ti se acorda atita incredere.
Si va trebui sa gestionati si hirtiile, in acelasi timp cu programul artistic.
Din pacate, programul meu artistic s-a stopat o perioada. Sint doua proiecte la care am renuntat in Bucuresti. Acum, in mai, cu premiera in iunie, aveam un spectacol Cehov la Teatrul Mic, la care a trebuit sa renunt pentru ca imi era imposibil sa plec la Bucuresti, si a trebuit sa renunt si la proiectul de la Teatrul Odeon, un spectacol pe care il montam special pentru marele actor Florin Zamfirescu. As fi avut premiera in octombrie sau noiembrie, dar atitea probleme erau aici incit era imposibila plecarea mea si, asa cum am promis, eu voi sta cit se poate de mult aici, voi fi la birou non-stop pentru ca sint foarte multe lucruri de rezolvat. Cel putin un an nu voi monta, datoria mea este sa aduc cei mai importanti regizori si coregrafi cu care colectivul sa lucreze. Deja am semnale de la Budapesta si de la un coregraf din Italia care va veni si va incepe din toamna lucrul la spectacolele pe care le am in proiectul managerial pina in decembrie. De asemenea, pe 28 iunie, ultimul spectacol al stagiunii va fi la Filarmonica, un spectacol care este coplesitor pentru noi deoarece il avem in sala pe marele regizor Andrei Serban, care va veni sa cunoasca colectivul Operei. I-am propus deja doua proiecte, urmeaza sa-i cunoasca si sa se hotarasca la titlurile pe care le va monta cu artistii Operei din Iasi.
Asta este deja o veste nesperata. Andrei Serban a mai fost in 2008 la Iasi cu Spovedanie la Tanacu, o reprezentatie in cadrul proiectului Academiei Itinerante Andrei Serban.
M-as bucura ca Opera din Iasi sa fie prima in care Andrei Serban va lucra, pentru ca domnia sa a mai montat Oedip cu multi ani in urma la Opera din Bucuresti, dar aici in Iasi va monta un alt spectacol. Am, de asemenea, promisiunea unui mare coregraf, care se numeste Gigi Caciuleanu si care va veni la anul sa lucreze cu trupa de balet a Operei.
Spuneati la conferinta de presa faptul ca din cauza cladirii in care functionati trebuie sa mutati spectacolele in diverse sali, una fiind cea a Casei de Cultura a Studentilor. Spuneati ca e foarte greu sa convingeti anumiti artisti sa cinte acolo.
De cintat a fost mai simplu. Sa le explic ca vor cinta in Casa de Cultura este foarte greu. Practic este imposibil sa convingi un regizor sau un coregraf sa monteze, pentru ca in primul rind nu exista o dotare a scenei pe masura cerintelor dinsilor. Orice spectacol trebuie sa aiba un fast, o culoare, o lumina si nu se poate, din pacate, la Casa de Cultura. Oricum, pentru noi este extraordinar ca am putut sa functionam acolo si vom functiona, pentru ca este singura sala care are o fosa aproximativ cit sa ne incapa orchestra. Pina acum, cei carora le-am facut invitatie si pe care i-am atentionat din timp ca noi lucram intr-o casa de cultura m-au rugat sa nu ma supar, dar vor onora invitatia dupa ce vom avea sediu.
Cind se va intimpla lucrul acesta dupa estimarile dvs.?
Domnul ministru spunea ca undeva in luna noiembrie. Oricum, repertoriul meu este facut pina in decembrie, deci montarile mari vor avea loc din ianuarie incolo.
Cunoasteti, probabil, situatia Teatrului National. Reabilitarea acelei cladiri tinde sa dureze mai mult decit toate episoadele serialului Tinar si nelinistit. Se pare ca anul viitor va fi gata si aceasta cladire. Va intreb foarte direct: ce se vede la Bucuresti din activitatea institutiilor de cultura, pentru ca aici, pe plan local, functionind asa un dor de Junimea si un anumit spirit care se hraneste foarte mult din trecut, exista tentatia de a vedea lucrurile altfel? Sigur, an de an se vorbeste despre Premiile UNITER si despre faptul ca Iasul nu a mai luat un premiu important de destula vreme.
Din afara se stiu foarte multe lucruri despre Teatrul National, ca dovada ca la Premiile UNITER s-a si luat o distinctie importanta pentru Cubul care a fost construit pentru ca actorii sa poata juca. A fost un lucru extraordinar ca nu au trebuit sa mearga cum s-a tot deplasat Opera in locuri mai putin improprii.
Dar pina la urma e un premiu pentru o cladire, si nu unul pentru o evolutie actoriceasca.
Spectacole am vazut ca sint, este plin la teatru. Se joaca aproape patru-cinci zile pe saptamina. Din cite am vazut pe afise, sint regizori importanti care au lucrat aici. Ma refer la Silviu Purcarete, Mihai Maniutiu. Vorbeam cu domnul director Hadji-Culea ca in toamna va veni Tompa Gabor. Deci au avut niste nume importante de regizori. Din pacate, despre Opera nu se stie nimic, decit ca sint niste tensiuni si niste lupte interne intre angajati, intre artisti. Asta, cum sa spun, m-a mihnit, pentru ca e singurul lucru pe care interpretii de la Opera din Bucuresti il stiau despre cei de aici.
Acesta este un alt plan pe care trebuie sa vi-l faceti pe termen lung, inclusiv felul in care veti reusi sa impacati diversele generatii si grupuri. Aveti in minte o solutie de a-i coagula asupra proiectelor?
Eu in general m-am inteles foarte bine cu toata lumea pe unde am fost. Spuneati mai devreme de asa-zisa provincie. Eu am lucrat mult in teatrele din tara, mi-a placut sa nu stau numai in Bucuresti si spun ca m-am inteles foarte bine cu toti. Atunci cind ne adunam sa lucram, sa fim creativi si creatori in acelasi timp, toti cred ca ne intelegem, pentru ca atita timp cit iubesti scena, toate lucrurile acestea dispar. De ce va spun asta? In distributiile de la Don Giovanni pe care le-am avut s-au impacat, daca putem sa spunem asa, oameni care foarte multi ani nu si-au vorbit in Opera si uitati ca au facut o echipa extraordinara, ceea ce a si dus la reusita spectacolului.
Mi-a retinut atentia o alta declaratie pe care ati facut-o in urma cu ceva vreme, si anume ca Opera nu poate exista fara fast si fara bani. Pina la urma, atit un spectacol de opera sau o reprezentatie la Filarmonica inseamna si un anumit exercitiu de statut social. Cum veti incerca sa impacati realitatea dura din teren si sala in care au loc reprezentatiile si acest spirit?
Eu cred ca o sa functionam, ca o sa facem fata. O sa facem tot posibilul sa avem spectacole bune, care sa aiba fast. De exemplu, pe 30 septembrie il aniversam pe maestrul Calistru, care implineste 70 de ani si care a fost foarte dragut sa accepte ca de ziua dumnealui, chiar pe 30, sa fie alaturi de noi. Vom organiza un spectacol recital, un spectacol in care domnia sa va avea invitatii pe care si-i doreste. Creatoarea Doina Levintza lucreaza acum la Bucuresti pentru a imbraca orchestra si corul Operei pentru acest eveniment. Deci incercam sa dam fast si stralucire atit cit putem cind vom deschide sala. Tot in stagiunea viitoare, in noiembrie, se implinesc 55 de ani de cind functioneaza Opera si vom realiza un spectacol nou cu Tosca, de la regie, costume, decor il vom face cit se poate de grandios.
Cind va adresam intrebarea aveam in minte si publicul, si comportamentul acestuia la un astfel de spectacol. Pina la urma este, cred, in intentia oricarui director de institutie de spectacol sa atraga cit mai multa lume. Aveti in vedere si o extindere spre un public mai larg? Se poarta acum formele acestea hibrid.
De exemplu, in proiectul meu managerial, in afara operelor clasice si a seniorilor operei – vom aniversa in fiecare luna un mare artist pe care l-a avut opera –, am si acest gen care face foarte usor trecerea catre publicul tinar pentru a-l atrage in salile noastre, este vorba de musicalul american. Vom incepe deja sa achizitionam drepturi de autor pentru un mare musical care se joaca si acum pe Broadway, dar nu spun din superstitie. Repet insa, apropo de public, ca in momentul in care ai sediu, lumea va veni imbracata ca la opera. Acum, la Casa de Cultura nu poti sa ai tinuta obligatorie. Si cred ca in momentul in care acea sala minunata va fi gata, publicul se va simti dator sa se imbrace pe masura si sa aiba o atitudine asa cum ne-o dorim fata de actul artistic. Foarte multi dintre colegii mei din Opera spuneau: “Totusi, nu se poate ca lumea sa vina din nou in blugi”. O sa vedeti ca totul se rezolva in timp cu rabdare.
Cum gasiti acum statutul acestui tip de institutie cu finantare de la bugetul central? E acea discutie despre faptul ca, in afara institutiilor strategice din Bucuresti, celelalte vor fi predate autoritatilor locale. Care poate fi viitorul unor institutii precum Opera daca vor ajunge sa fie finantate de la bugetul local si sa isi stabileasca politicile in functie de ceea ce se intimpla aici?
Deocamdata stiu ca Opera din Iasi va ramine la Ministerul Culturii. M-am bucurat foarte mult ca exact in conferinta de presa domnul ministru a spus ca ne acorda tot sprijinul. Urmeaza sa merg la Bucuresti cu o rectificare de buget. Mi-a promis ca ne da niste bani in plus pentru productiile urmatoare, pentru ceea ce avem nevoie, instrumente, costume, sint foarte multe lucruri. Ginditi-va ca Opera din Iasi este singura din tara care joaca doua spectacole in acelasi decor. Sint costume de 60 de ani. Mostenirea este intr-un fel fabuloasa pentru ca are foarte multa istorie in spate, dar trebuie sa aducem montari noi, cu costume si decoruri spectaculoase, pentru ca atunci cind se ridica cortina, publicul trebuie sa fie impresionat. De exemplu, acum nu stiu daca ati vazut cele doua carti care au aparut, ca tot vorbeam de Andrei Serban, despre calatoriile lui in opera si in teatru; sint impresionante decorurile pe care le are in spectacolele de opera. Trebuie sa ajungem si noi la un anumit nivel pentru a impresiona publicul. Este greu in Casa de Cultura sau in alta parte.
Cit de larga poate fi aceasta extindere spre un public mai numeros avind in vedere problemele din sistemul de invatamint in legatura cu educatia muzicala? In Romania, din pacate, cred ca parintii nu au constientizat inca nevoia de a le oferi copiilor posibilitatea sa mearga la cursuri chiar daca nu sint la un liceu de profil. Se poate rezolva din mers aceasta problema de educatie?
Da, atit timp cit le poti oferi ceva de calitate. Marturisesc cu foarte multa bucurie ca la ultimul spectacol Don Giovanni s-au pus inca patru rinduri de scaune, biletele sint vindute cu doua saptamini inainte, ceea ce este extraordinar pentru un spectacol.
Sint si foarte ieftine, trebuie sa recunoastem.
Probabil ca pretul biletului se va mari in momentul in care vom avea sediu.
Credeti ca asta va limita accesul anumitor persoane?
Nu cred, pentru ca vor fi anumite categorii de bilete pentru tineri, studenti, elevi, pensionari. Sint niste reguli care se practica si in tara, si in lume si pe care le vom adopta si noi.
Ati stabilit deja contacte cu institutii partenere?
Am vorbit deja cu Opera din Bucuresti pentru niste coproductii.
Ma refeream la planul local, la felul in care ati vedea extinse activitatea Operei si colaborarea cu institutiile.
Evident, am fost deja la domnul director al Filarmonicii, Bujor Prelipceanu, am vorbit cu domnia sa, ca dovada ca avem sediu pentru spectacolul cu Andrei Serban. Vom relua discutiile si cu Primaria, sa vad cum ma pot ajuta si ei cu spatii pentru reclame. Eu sint de abia de trei saptamini si am incercat sa fac cit se poate de mult intr-un timp relativ scurt. Nu ne ajunge ziua la cite ne-am propus si cite avem de lucru deocamdata la birou. Va fi un spectacol in fata Operei, va fi unul in Parcul Copou. Deci incet, incet incepem sa ne facem vazuti si auziti in oras.